Sweet 31

Zilele de nastere sunt adesea un prilej de bucurie si cadouri. Asta daca ai 10 ani. Apoi in adolescenta sunt un prilej de a-ti face curaj si de a dansa cu fetele de la ziua ta, mai ales daca suferi de venustrofobie. Apoi, prin facultate, daca ai si norocul sa pice ziua ta in sesiune ... inveti si seara vin prieteni apropiati pe la tine, sau faci o petrecere altcandva.

Da la un moment dat parca simti ca ai facut deja totul, i-ai ajutat prea mult pe prieteni sa iti faca o surpriza s.a.m.d.

Cum ar fi de exemplu sa te sune un prieten si sa te invite de ziua ta la post si rugaciune 4 zile? Tu intrebi care sunt invitatii si el iti spune ca te-a invitat pe tine si atat :)
Normal ca mergi...

Exod greoi
Sunt ca ursul. E greu sa il scoti din vizuina, dar odata ce iese nu mai vrea sa intre. Cred ca am inceput sa tolerez prea mult starea de caldicel - adica sa stau prin Bucuresti, fara prea multa miscare, cu masina de colo - colo, sa mananc cand vreau si ce vreau, sa merg unde vreau si cand vreau, si practic sa fac tot ce vreau. Spre detrimentul meu, asa ca m-am bucurat de provocarea venita din partea lui Sami.

Am mancat miercuri noaptea si joi de dimineata la ora 5 m-am trezit, am impachetat si am plecat. Mi-am amintit ca imi place aventura abia cand am luat-o din loc inspre necunoscut.

Shirnea este un loc izolat, un sat uitat de lume, unde timpul curge ca mierea proaspat scoasa din frigider. Il cred pe Cosbuc ca iarna e pe ulita iar orice poet intra intr-un mood de compozitie cand vede un peisaj ca cel de acolo. In stanga Piatra Craiului, in dreapta Bucegi iar in centru ... multa zapada si casute izolate. Aici viata are alt ritm.






Intriga
2 barbati, 4 zile, 96 de ore fara mancare. Dar de ce?
Am plecat la drum amandoi, cu motivatii diferite. A mea a fost sa ma apropii de Dumnezeu, de care simt ca m-am indepartat incet, incet, nu voit, ci prin delasare si amanare. Fara Dumnezeu parca viata e trista si fara sens. Totodata am avut nevoie de un timp de reflectie, de meditatie la viata, la Dumnezeu, la ce fac si de ce fac ce fac si mai ales cine sunt. Si totodata o perioada in care te privezi de anumite lucruri. Omul intr-adevar nu se hraneste doar cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu. Si chiar asa e.

Isus si-a inceput lucrarea pe la 30 de ani (poate nu chiar de ziua lui) si a tinut post 40 de zile. Noi doi - tot pe la 30 (aproape trecuti) - 10% din ce a tinut El.

Trupul este un slujitor excelent, dar un stapan rau. 
Joi 17 ian am facut o excursie, am baut ceaiul lui Sami, apoi niste siropuri de la mine, am taiat lemne cu joagarul si toporul si am carat la deal cele 15 carti pe care le-am adus cu mine (dintre care am citit una singura). Nu ne-a fost foame.

Vineri 18 ian am stat in casa separati si am citit, ne-am rugat, am cantat (eu). Tare greu e sa stai linistit sa te gandesti, sa nu primesti informatia gata mestecata. Apoi mi-a fost greu sa ma rog - nu prea mai stiam ce sa spun. Mi-a fost greu si sa citesc - adica sa vad text pe o foaie. Poate imaginatia mea sau capacitatea de abstractizare a scazut, fiind bombardat din toate partile cu informatie gata mestecata. M-am bucurat insa extrem de mult si cred ca dintre toate zilele de nastere de pana acum - asta a fost de departea cea mai bine sarbatorita.

Vaicareli
Asta pana dupa pranz. Inspre seara raceala prinsa in timpul saptamanii s-a agravat si deodata am avut capul infundat de mucus, care vroia sa iasa afara cat mai repede. Totusi eram ok.

Deodata burta a facut greva lovind puternic. Parea ca s-a spart ceva in mine si curge din intestine. Oriunde apasam putin ma durea tare. M-a cuprins o crampa puternica si m-am incovoiat in pozitia de fetus (ca sa imi amintesc cum era cand m-am nascut :). Cand stateam incordat durerea era mai putin acuta, in rest, pe toate partile... era nasol. Eram la pamant.

O prietena de-a mea a fost operata de apendicita iar din asa ceva, daca nu intervii, poti sa mori. Deodata ai dureri mari, apoi se sparge un matz, se umfla burta, apoi nu mai ai dureri si peste 6 ore mori fara interventie chirurgicala.

Vroiam doar sa treaca timpul asta si ma gandeam ca nu am ajuns nici macar la jumate.

Sami s-a rugat pentru mine si crampele au trecut - serios ca nu exagerez - ca prin minune. Eu sunt minim spus sceptic cu privire la vindecari din astea miraculoase, dar Sami s-a rugat si durerile au trecut fix atunci. Zicea ca se roaga de 3 ori ca poate capat si eu credinta pana la sfarsit.  Nu am o explicatie rationala pentru trecerea durerii.

Sambata 19 ian. Muci, stranuturi, stare de slabiciune, citit, meditat, rugat. M-am rugat pentru diversi oameni din agenda de telefon, oameni de aproape si de departe, prieteni si nu prea prieteni. Seara am cantat si ne-am mai inaltat spiritele. Vocea lui Sami si tonurile extrem de false pe care canta m-au incurajat. Apoi ne-am rugat impreuna mai mult si a fost tare bine. Ne-am culcat tarziu cu speranta sa fim obositi si sa dormim bine. Nu prea am putut sa dorm.

Duminica 20 ian - ultima zi. M-am simtit mai bine decat in prima zi. Putere, vigoare, raceala inca era prezenta. In toata perioada asta nu mi-a fost foame niciodata si chair daca a fost greu sunt foarte multumitor Domnului pentru asta.

Epilog
Cred ca acest timp mi-a dat posibilitatea sa reflectez asupra vietii, sa ma apropii de Dumnezeu, sa ma intorc pe o directie buna. Multumesc lui Dumnezeu ca El m-a adus inapoi inspre El, ca m-a cercetat, ca s-a revelat atat prin durere de burta, cat si prin liniste, cat si prin citit din Biblie si din alte carti.

Un verset mi-a ramas mai pregnant in minte - anume din Osea 10:12 "Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire." 

Tuturor celor ce citit va lansez aceasta provocare sa mergeti undeva departe de zgomotul civilizatiei, sa va apropiati de Dumnezeu si El se va aproia de voi. Sa supuneti trupul vostru si sa ii spuneti cine e seful, sa va ganditi si sa va rugati. Poate chiar de ziua voastra.

:)

Combinezonul rosu

Merg pe strada grabit sa ajung la o intalnire cu un client potential si ajung la o trecere de pietoni. Ma uit in dreapta - nimic, in stanga - sens unic. Apoi ma uit la semafor si vad omuletul de sus, cu mainile paralele pe langa corp si imbracat in combinezon rosu cum sta. Rosu.
Dau sa trec strada si ridic piciorul drept, dar apoi ma opresc.

Langa mine o doamna cu un copil, sa zic in clasa a 4-a, deci nu chiar mic. E rosu si pentru ei si stau la semafor. Nu vine nicio masina si ba mai mult nu se vede nicio masina chiar in departare.
De pe cealalta parte oameni ca mine - grabiti, se uita in dreapta (unii) si trec, altii ii urmeaza apoi, ca  o turma de oi.

Aici, langa mine, doi prosti care stau. Stau si eu, al treilea prost, cu ei si ma gandesc ca singurul motiv pentru care nu trec strada este ca mama vrea sa isi invete copilul sa respecte legea, sa aiba grija si sa nu faca prostii. Probabil de copil rad colegii ca urmeaza invataturile mamei si ocazional mai trece si el pe rosu.
Imi imaginez ca micutul o intreaba pe mama: "Mama... da de ce noi stam si altii trec?"
Ce exemplu pentru moralitate suntem noi, cei care trecem.

Asa cam am decis sa actionez nu de dragul legii, nici de dragul oricarui alt lucru, ci doar pentru cam vrut ca acea mama sa stie ca nu e singura, iar cand copilul contesta ce ii zice maica-sa, mama sa poata spune "uite vezi... nu toti trec pe rosu".

Si am stat - 3 prosti pe trotuar. Ceilalti treceau iar noi stateam. Mama si copilul isi mai ziceau cate ceva dar nu auzeam ca aveam gluga pe cap. Bai... si nu se mai facea verde. Imi venea si mie sa trec... Am vazut oameni trecand fara se se uite si trecand chiar cand au inceput sa vina masini foarte aproape de ei.

Apoi omul de la semafor si-a schimbat combinezonul in verde si a trecut strada.
La fel si noi.

M-a impresionat chestia asta.
D