Concursuri

Salutare tuturor

Ce a fost?
Acum cateva zile am fost la un concurs de mountainbike, noua veche pasiune din viata mea. Am fost entuziasmat din cateva motive si m-am inscris la cursa cea mai grea.
- ca la ultimul concurs am iesit pe locul 134 din aproximativ 3000 de suflete
- ca merg cu bicicleta demult si am experienta
- ca un prieten mi-a spus "Dane, lasa ca tu poti"
- ca eu vroiam sa imi mai dovedes odata ca eu chiar pot

Sa va explic putin: Maratonul Vinului in Urlati, Prahova. Acolo am avut ocazia sa ma inscriu la tura de 18 km (pentru incepatori), la tura de 2x 18 km (destul de grea) sau la 3x 18 km (foarte foarte grea). Ghiciti unde m-am inscris fara sa stiu ce ma asteapta?

Cum a fost?
Cum sa fie? Rupere, rupere!
Primii 18 km am mers bine si mi-am facut planuri despre cum ii voi depasii pe cei din fata mea. Apoi filmul s-a rupt si am intrat in "survival mode". Imi doream sa pot termina cursa fara sa ma dau jos de pe bicicleta. Prin tura 2 a inceput sa ma doara spatele rau de tot. Dupa a doua tura de 18 km simteam ca nu mai pot si sunt gata de moarte, stiind insa ca mai am de parcurs inca 18 km. In tura 3 m-am chinuit dar pe la jumatatea ei am prins putere, inexplicabil si am inceput sa pedalez vitejeste. A fost cea mai lenta tura pe ceas, dar m-am simtit mai bine ca in tura 2.
Am terminat pe umilul loc 28. Din 30. La start au venit 64 de concurenti, dar mai mult de jumatate au abandonat.

Ce am invatat?
Aici e mai mult de scris.
1. Am invatat ca e bine sa ma rog. Am facut asta in timpul cursei, nu am fost suparat. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa termin.

2. Am invatat ca daca nu te antrenezi nu ai cum sa reusesti, chiar daca te rogi. As fi fost si nesimtit sa ma rog sa castig, stiind ca eu nu m-am antrenat. Ma intreb daca nu cumva dau dovada de mediocritate - adica sa nu fac nimic, insa sa ma astept ca lucrurile sa mearga bine.
FARA MUNCA NU SE POATE!

3. Viata crestina este ca o cursa de 54 km pe bicicleta. Este prin soare si apa, energia sunt tot timpul super limitate. Dar trebuie sa bei tot timpul.
Poti avea una din 3 atitudini:

• Vreau sa castig cursa. Asta inseamna antrenament, dieta, regim strict, fara compromisuri. Cine traieste asa are mari sanse la premiu. Doar ca e greu. Mult dau, mult primesc.\

• Vreau sa fiu echilibrat. Nici primul, nici ultimul. Ma antrenez putin spre deloc, fac ceva compromisuri dar nu ceva extrem de grav. Multe si mici. Nu am cum sa fortez in timpul cursei dar sigur voi ajunge la final. Doar ca fara antrenament cursa este grea si satisfactia este mica. Moderat dau, moderat primesc. Sunt mediocru. 

• Vreau doar sa supravietuiesc, nu conteaza locul. Nu sunt antrenat deloc, mananc prost si fac multe compromisuri. Am vrut sa ma antrenez, dar am facut prea multe compromisuri si .... am ajuns aici. Nimeni nu isi doreste asta, dar multi ajung aici: nu termin cursa, cedez, este prea greu. 

In timpul cursei m-am gandit la asta - la ce atitudine am eu - in general in viata crestina. Nu am un raspuns clar, dar stiu sigur ca nu e prima. Sunt putin dezamagit de mine in privinta asta si intrebarea cea mai puternica din gandurile mele zilele astea este daca voi face ceva.

Sper ca da
Si sper ca si voi la fel.

Pana ieri... Floare si Papa

Salutare tuturor
Ieri a fost Vinerea Mare. Isus a fost rastignit pe o cruce acum mai bine de 2000 ani. A fost dramatic, monumental, semnificativ! Zic ca a fost pentru ca azi simt ca nu mai este.

Toata pregatirea asta de Paste nu m-a interesat, nu am fost atins chiar deloc. Unii au tinut post, eu aproape ca am uitat ca vine o sarbatoare. Nu mi-am pus intrebari, doar am ales sa inot in continuare in ignorata mea, facand mici gesturi spasmatice astfel incat sa nu ma scufund cu totul. Nu simt ca sarbatoresc ceva, nu m-a atins, nu m-a marcat.
Pana ieri...

RECAPITULARE

Prin 2008 vroiam sa ma rog si am plecat cu masina undeva fara o tinta clara. Pe drum am luat un autostopist, avand degetul proaspat ridicat. L-am dus de la Bucuresti la Gaiesti (un oras mic, prapadit, infractional si trist).
Nici acum nu stiu de ce l-am luat, de ce i-am spus ce i-am spus. Parea un mosulet inofensiv, normal ca nu imi era frica. "Doar n-o fi un criminal.." ma gandeam eu.
Apoi l-am socat: " Dumnezeu m-a trimis special azi aici pentru Dumneavoastra, iar eu am venit". Sa vina unu sa te ia cu autostopu, sa insiste sa te duca fix pana in fata casei, fara bani, cu toate ca nu avea treaba in orasul tau... este socant. O zic ca unul care are experienta de autostopist :)
Apoi m-a socat el pe mine: m-a invitat in casa. Imi amintesc cum m-a cuprins frica, "... frica de naivitatea lui, de ospitalitatea lui, dar am acceptat."
A fost frumos, deosebit, ca o miere pe sufletul meu sa fac un bine acestui om.
Ceva mai pe larg puteti citi aici : http://discussionx.blogspot.ro/2008/09/sambata-spontana-perfecta.html

Prin 2010 i-am revizitat, ai am aflat ca Costi (Papa) chiar era un criminal. A ucis un om la el in casa. L-a injunghiat. Omul statea pe locul pe care stateam eu cand povestea. Nu stiu daca cineva a dat druml la caldura dar deodata m-au cam trecut transpiratiile :)
Papa a fost condamnat si a ajuns in fata plutonului de executie prin 1989. Nu imi mai amintesc exact motivul, dar fix cand urma sa fie impuscat s-a intamplat ceva (parca s-a luat curentul, dar nu mai tin minte).
"Erau 7 militeni si nu stiam care are glontul. Nu stiam cine o sa ma impuste" imi zicea Papa.
Ne-am rugat, am citit ceva din Biblie... si apoi am plecat.
De atunci nu l-am mai vazut, nu m-am mai gandit la el si la Floare, sotia lui.

PANA IERI...

Nu stiam cum sa "petrec" vinerea si Silviu mi-a amintit "Mai tii minte cand l-ai luat pe tipul ala cu autostopul...?".
Asa ca am hotarat sa ii vizitez. SIGUR nu s-ar astepta sa ma vada si SIGUR s-ar bucura.
Racit, cu maseaua umflata si in durere de o saptamana am facut o ora jumate pana la iesirea din Bucuresti. Ploaie cu galeata, masini, trafic nasol. Vroiam sa revin acasa, imi spuneam ca nu are rost, ca nu o sa gasesc casa lor, ca sigur oamenii nu sunt acasa... Dar am perseverat si am ajuns la Gaiesti, in fata blocului lor, in fata usii lor si am ciocanit... cioc, cioc, cioc.

A iesit o doamna necunoscuta si dupa explicatii si dialog ne-am dat seama ca ne stim. Ea este Floare, insa o floare foarte ofilita, aflata in suferinta, in tristete dar in viata. Papa a venit si el. M-a recunoscut imediat.

Am citit ceva din Biblie impreuna cu ei, ne-am rugat, am povestit. Floare a plans.

Si acum urmeaza partea mai interesanta care m-a socat si pe mine:
Le-am spus ca din moment ce Dumnezeu m-a binecuvantat pe mine vreau si eu sa ii binecuvantez pe ei. Sa o ia ca un cadou din partea Lui. Am scos o foaie alba si i-am rugat sa scrie pe ea ce vor ca eu sa cumpar, apoi eu merg si cumpar. (Am vazut ca nu prea au mancare asa ca m-am gandit ca de asta ar avea nevoie. Multa mancare.)

Tacere.

Floare: Un kg de orez.
Papa: O conserva de peste, ca tare imi place
Floare (ezitanta):  .......
Papa: Atat, ajunge
Eu: Stiti ... lista asta este alba, mai e mult loc. Dumnezeu este marinimos si generos. Ce sa mai fie?
Floare: Bine, si un litru de ulei.
Papa: Si un suc fara acid.
Floare: Si zahar
Papa: Gata.. ajunge, nu putem....
Eu: Stiti... Dumnezeu da cu bucurie si el poate da mult. Ce sa mai fie?
Floare (ezitanta): Bine... un pui.
Papa: Atat, ajunge...
Eu: Si mai ce....
Floare: halva
Eu: da fructe? Fructe nu vreti
Floare: ba da..

Apoi am fost la magazin si spre bucuria vanzatoarei am umplut niste plase cu  mancare.
Dupa ce am mai stat la vorba m-au imbratisat, am facut o poza si m-au pupat apasat fix pe maseaua care ma durea. Aproape mi-au dat lacrimile :) Am plecat extrem de fericit, extrem de binecuvantat. Dumnezeu m-a smerit foarte mult, si ma refer la smerenie intr-un sens cat se poate de pozitiv.

LECTIA
Pe tot parcursul dialogului nostru cuvintele mele ma taiau la inima. "Dumnezeu este marinimos si generos. Ce sa mai fie". M-am gandit cum il vad eu pe Dumnezeu in perioada asta si "marinimos" sau "generos" nu sunt exact cuvintele cu care l-as descrie. Sa ma aud spunand lucrurile astea a fost ca o palma puternica peste fatza unui prost.

M-am vazut deodata ca sunt fix ca Floare, ezitant, fara sa stiu daca sa mai cer sau este deja indeajuns cu cate "l-am incarcat pe Dumnezeu". Sau ca Papa - "atat, ajunge". Mi-a parut rau.

Si pe masura ce eu le ziceam sa mai ceara, incercand chiar sa "le bag in traista" si lucruri bune, pe care nici nu le cerusera, m-am gandit ca asa este si Domnul cu mine - ingaduitor, doritor sa ma ajute, aproape nu departe, bucuros sa dea, dornic sa dea daruri bune copiilor lui. Si da peste masura!
Uneori te consideri nedemn de a fi iubit, apoi de atata framantare devi ignorant, esti satul sa te tot gandesti la lucrurile astea.

Dar ieri...in Vinerea Mare m-am simtit iubit de Dumnezeu, luat prin surprindere. Crezand ca sunt cel ce dau am descoperit ca sunt cel care primeste. Crezand ca ei nu stiu sa ceara, am descoperit ca eu nu vreau sa cer.

7.	Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
8.	Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
9.	Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
10.	Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?
11.	Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
12.	Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. (http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=7)

Pe langa toate acestea sunt surprins de cum actioneaza Dumnezeu pentru oamenii astia - ganditi-va putin care este probabilitatea ca atunci cand nu mai ai mancare in casa, nu mai ai bani si nu stii ce sa mai faci sa vina un tip la tine in casa sa iti zica sa iti faci o lista cu ce vrei sa mananci. Si sa mai fie si unu cu care nu ai mai vorbit de nu stiu cati ani. Zero.

Doamne Iti multumesc pentru ca esti bun, ai fost bun si niciodata nu ai gresit fata de mine. Multumesc pentru ca le-ai dat acestor oameni un cadou practic, multumesc ca m-ai folosit si pe mine sa il livrez. Iarta-ma ca nu vreau/ nu stiu sa cer si poate ma vad ca nu sunt vrednic sa primesc. Iti multumesc ca m-ai invatat lectia asta pretioasa nu cu bata, ci cu dragoste si blandete, o blandete la care inca nu stiu sigur cum sa raspund. Cu adevarat vinerea asta am primit cel mai extravagant cadou de la tine. 

Draga Dan (29 dec 2013)

Draga Dan!
Sper sa citesti postul asta si sa te bucuri de el.
E tarziu si maine te trezesti devreme, dar pe langa asta se termina anul. Da, e revelion, deocamdata nu mergi nicaieri si nu este nicio problema pentru tine. Ciudat.

Dupa cum iti amintesti a fost un an greu, cu multe decizii, cu multe piedici. Si totusi ai reusit. Ai atins ce ti-ai propus, spre uimirea ta. Da - cand credeai ca nu mai ai sanse! Un an care merita analizat mai atent si trase niste invataturi mai profunde, un an cu esecuri, tristete, dar si "pick yourself up" si mers inainte si in final o victorie. Nici nu prea stiu de unde s-o apuc. Ciudat
...................................................................................................................................................................
Nu gasesc cuvinte mai potrivite decat cele ale unui alt blogger mult mai vechi ca mine, David (1 Cronici 29)

• ¹⁰ David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel!
• ¹¹ A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!
• 
  
• ¹² De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

Nu toate lucrurile sunt rezolvate, dar ma simt putin diferit, mai nou, mai realist, mai optimist (dar nu prea mult). Peste rani se formeaza o crusta!
2013 a adus ce speram sa aduca, dar intr-un mod total diferit. A adus vindecare (partial), dar mai intai a fost nevoie sa vad gravitatea problemei. A adus succes, dar mai intai a trebuit sa vad esecul. A adus relatii bune, dar a fost nevoie sa tai relatii toxice, si inca mai am de taiat. A fost un an deosebit de intens.

Multumesc Dumnezeului meu care m-a ajutat, si m-a binecuvantat, cu toate ca a fost greu. Si ma rog sa se indure de mine si in 2014 si sa ma binecuvanteze de 10 ori mai mult!

D

Excuses

Poiana Marului, Oct 2013, la cules de mere.

Dragi cititori, printre care ma numar si eu, autorul.
E bine sa mai scriu si ma mir cat timp a trecut de la ultima scriere. Uneori e greu sa scrii ceva si probabil perioada asta - de la ultimul inscris si pana acum - este cea mai lunga perioada de liniste.

Si inevitabil trebuie sa ma scuz. Poate ati mai intrat pe blog in speranta ca mai aflati despre mine ce mai fac, pe unde mai merg, cu cine... Sau poate sunteti si voi cam ca mine, dar nu marturisiti public. Poate va mai ganditi din cand in cand la discussionx. Poate sperati sa gasiti un articol fain, neasteptat, care va face bine sufletului vostru (hai ca acum ma cam laud... : )
Asa ca imi cer scuze ca nu am mai intrat demult. 5 luni mai exact....

... luni in care am cautat sa uit lucrurile gresite invatate pana atunci, si sa fac loc pentru lucruri mai bune. Si tare bine e. Am studiat despre limite, limite in relaii si limite in afaceri. Cum sa pui limite in viata ta si cat de importante sunt. Am invatat despre ce inseamna sa fii barbat in diferite situatii si ca e bine sa fii barbat si ca un barbat nu este o femeie. Desigur ca stiam chestiile astea dar acum le-am invatat mai ... practic.
Si am invatat ca nu sunt responsabil pentru gandurile altora despre mine... sau in general pentru gandurile altora. Am invatat sa zic nu si da.
Cred ca o sa invat si mai multe lucruri, unele mai usor si altele mai greu si imi pare rau ca a fost nevoie de un "restart tarziu". Dar mai bine acum decat niciodata!

Multumesc lui Dumnezeu pentru bunatata Lui, pentru ca in suferinta mea El s-a uitat la mine.
Asa ca ma uit in sus si inainte.

Si ca sa nu inchiei fara un verset din Biblie, unul frumos Mica 6:8, verset cu care va si salut.
He has told you, O man, what is good;
    and what does the Lord require of you
but to do justice, and to love kindness,
    and to walk humbly with your God?

Dan

Dupa esec...

Cum e lumea dupa esec?

Ma tot chinui de ceva vreme sa mai scriu ceva despre esec, ca tot imi place subiectul.

De ce scriu? Ma ajuta sa imi vad gandurile mai clar, si cert e ca nu incerc sa invat pe cineva ce are de facut.

Nu am o reteta, dar pot sa povestesc putin ce fac eu dupa esec. 

Cateva ganduri:

Mie nu imi place sa risc. Vreau siguranta, certitudine. Ii admir pe cei care risca pentru ca sunt pregatiti pentru "epic fail". Eu pe de alta parte mi-am pus nadejdea in diverse chestii ceva mai calculat si mai rational si nu m-am asteptat. Asa ca epic failul meu e mai mare. 

Ok. Am stabilit in postul trecut cam cum ma simt, nu are sens sa detaliez. 

Eram odata pe strada si ma uitam la masina mea. Si ea la mine. Avea o urma pe capota. De unghie de dinozaur. Parcasem ciudat - e drept, dar pedeapsa a fost prea mare. Am simtit ura si dorinta de razbunare - dar faptasul nu mai era pe acolo, sau poate era si nu il vedeam eu. Vroiam sa bat pe cineva  - dar pe cine?

Ok. Dar cum incerc sa ies din asta....

Similar simt si acum - caut vinovati si nu prea imi place sa admit ca vinovatul cel mai mare sunt eu. 

1. Incerc sa imi asum vina propriilor mele greseli ( si nu e deloc usor) si sa merg mai departe. Stop. "Sa merg mai departe" suna vag si nedefinit. As fi un prost mare sa nu invat nimic si unul si mai mare sa merg mai departe cum am mers pana acum. 

Riscuri: sa imi asum toate greselile celorlalti, doar pentru ca sunt in faza de asumare de greseli.

2. Trebuie sa schimb ceva, altfel rezultatul va fi acelasi. Nu pot sa ma astept la rezultate diferite facand un lucru la fel din nou si din nou. Asa ca neaparat trebuie sa schimb ceva. 

Riscuri: sa fiu prea extrem, sa incerc chestii prea ciudate. Incerc sa traiesc in congruenta si consecventa cu ce am invatat pana acum, schimband totusi suficient de mult incat sa nu esuez din nou. 

Asa ca nu mai e ca inainte.

Totusi...

Nu pot sa ma abtin sa nu imi amintesc de David. Da - ala din Biblie - da, cartea aia religioasa si ciudata despre care unii zic ca e cuvantului lui Dumnezeu, altii zic ca o fi scris-o Moise cu piciorul stang. 

Foarte pe scurt: David a avut un esec mare in viata - cat timp el si prietenii lui erau intr-un loc, unde David a vrut ca sa mearga, dusmanii au venit acasa la ei si au pradat totul. Au luat toate femeile sclave si au luat posesiunile oamenilor. Pentru ca nu existau telefoane pe atunci prietenii lui David si el au aflat de toata chestia asta abia cand au ajuns acas. 

Acum inainte sa gandesti mai departe - tu ce ai fi facut daca erai "prietenii" lui David. Te-ai fi gandit poate la cine e vionvatul si ca vinovatul ar trebui pedepsit - David sa moara! David sa moara! - ai fi strigat alaturi de mine, si de ceilalti "prieteni". 

Asta s-a si intamplat - au vrut sa il omoare. David era intr-o mare stramtorare - pierduse totul si prietenii lui cautau sa il omoare. S-o fi gandit ca si mine - ce a gresit, cine e vinovatul pentru gresala, dar poate nu era nicio gresala facuta de el. Poate asa s-a intamplat. 

Apoi ceva uimitor s-a intamplat. In Biblie (1 Samuel cap 30) scrie ca David s-a sprijinit pe Dumnezeu si s-a imbarbatat, apoi i-a urmarit pe dusmani si i-a masacrat, nimicit luand inapoi tot ce pierduse. Intr-un fel David nu a facut nicio schimbare, nu a facut ceva diferit asteptand rezultate mai bune. El a facut ceea ce facuse si pana atunci - si cu toate acestea rezultatele au fost diferite. 

Seara faina

... si un update ... am ascultat zilele astea o melodie foarte faina. Trista, dar foarte faina. O melodie faina. Foarte faina. http://www.youtube.com/watch?v=OeGcoCLFgC8

Despre esec

Introducere pesimista
Am fost azi pe strada, singur, cam ca de obicei si am observat multi oameni in jurul meu. Unii erau preocupati, iar altii vioi. Altii zambeau. Multi mergeau cate doi pe strada, sau in gasca. Din cand in cand mai vedeai unul singur. Si din cate imi amintesc astia singuri ba vorbeau la telefon, ba se grabeau si erau imbracati frumos.
Doar unul se uita la ei dorindu-si ce au ei. Ei cu geci gri si negre, iar el cu geaca rosie rosie.
Mergeam si ma uitam la ei ba dorind succesul material al unora, ba sucesul relational al altora, ba lipsa de griji, reusita in viata.

Continut pesimist
In general vorbesc de bine pe credinciosi, pe oamenii cu frica de Dumnezeu. Dar azi nu pot sa ma vorbesc de bine pe mine - pentru ca poate sunt un caz particular si unic.
Uitandu-ma inapoi in propria mea viata vad firul nergu al esecului si fricii. Foarte multe lucruri le-am facut din frica de nou.
Frica de altceva. Am mers in directia sugerata de altii pentru ca mi-a fost frica sa fac ce cred eu.
Frica de nou. Am facut ce mi-au spus altii ca ar merge.
Frica de mine. Am crezut in altii.
Toate astea au dus cam invariabil la esec si sfaturile lor s-au dovedit proaste.

Nu prea vad firul rosu al suveranitatii lui Dumnezeu, ci firul negru al fricii si prostiei si esecului meu. Ba mai mutlt faptul ca sunt crestin imi ofera o portita ca sa scap de vina - "asa a fost voia Domnului", sau "nu inteleg de ce Dumnezeu a lucrat asa, dar asta e".
E o portita si vad ca am intrat pe ea atat de des. Am pus in carca Regelui esecul robului si m-am complacut in starea asta.
Am tot asteptat sa se intample ceva, sa primesc ceva, sa ma rog pentru ceva si nu a venit nici pana astazi.

Comparatie pesimista
Imi place "The persuit of happiness" cu Will Smith pentru ca acolo omul incearca din rasputeri si reuseste. In viata mea am tot asteptat ca fericirea sa vina in dar, sa vina ca recunostinta a prietenilor pe care i-am ajutat, sau a altor oameni pe care i-am ajutat, ca iertare pentru ce am gresit, ca un dar.
Dar nu a venit si nu cred ca va veni.

Nu pot sa nu inchei cu Psalmul 139 v11 " Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”" Desigur ca poate ar trebui sa vad un mega-mesaj pozitiv aici, dar pentru mine, azi, acum ma regasesc aici, in versetul 11 si mi-l imaginez pe David plin de regrete, plin de suferinta, oftand, plangand. Si cum cred ca nu a scris Psalmul intr-o ora, ci poate intr-o saptamana, sau luna - o fi stat si el la versetul 11.

In seara asta m-am uitat in oglinda si nu mi-a placut ce am vazut. Am vazut o fata plina de durere si  tristete, o fata lasata in jos, o fata pesimista si plina de necaz. O fata fara speranta si care nu se poate bucura. O fata lipsita de viata care ascunde o mare manie.

Ma gandesc daca sa public unor anonimi ce scriu, cele mai profunde framantari ale mele, pe care uneori le maschez, uneori le alung, dar care sunt acolo. Sau daca imi pasa ca poate vad si potrivnicii mei ce scriu si se vor bucura - macar sa aiba si ei o bucurie mica :)
Ma gandesc daca exista speranta si pentru mine, pentru fericire, pentru acceptare, pentru dragoste, sau astazi speranta a murit. Ultima.

http://www.youtube.com/watch?v=pS9XYJzylKQ

Sweet 31

Zilele de nastere sunt adesea un prilej de bucurie si cadouri. Asta daca ai 10 ani. Apoi in adolescenta sunt un prilej de a-ti face curaj si de a dansa cu fetele de la ziua ta, mai ales daca suferi de venustrofobie. Apoi, prin facultate, daca ai si norocul sa pice ziua ta in sesiune ... inveti si seara vin prieteni apropiati pe la tine, sau faci o petrecere altcandva.

Da la un moment dat parca simti ca ai facut deja totul, i-ai ajutat prea mult pe prieteni sa iti faca o surpriza s.a.m.d.

Cum ar fi de exemplu sa te sune un prieten si sa te invite de ziua ta la post si rugaciune 4 zile? Tu intrebi care sunt invitatii si el iti spune ca te-a invitat pe tine si atat :)
Normal ca mergi...

Exod greoi
Sunt ca ursul. E greu sa il scoti din vizuina, dar odata ce iese nu mai vrea sa intre. Cred ca am inceput sa tolerez prea mult starea de caldicel - adica sa stau prin Bucuresti, fara prea multa miscare, cu masina de colo - colo, sa mananc cand vreau si ce vreau, sa merg unde vreau si cand vreau, si practic sa fac tot ce vreau. Spre detrimentul meu, asa ca m-am bucurat de provocarea venita din partea lui Sami.

Am mancat miercuri noaptea si joi de dimineata la ora 5 m-am trezit, am impachetat si am plecat. Mi-am amintit ca imi place aventura abia cand am luat-o din loc inspre necunoscut.

Shirnea este un loc izolat, un sat uitat de lume, unde timpul curge ca mierea proaspat scoasa din frigider. Il cred pe Cosbuc ca iarna e pe ulita iar orice poet intra intr-un mood de compozitie cand vede un peisaj ca cel de acolo. In stanga Piatra Craiului, in dreapta Bucegi iar in centru ... multa zapada si casute izolate. Aici viata are alt ritm.






Intriga
2 barbati, 4 zile, 96 de ore fara mancare. Dar de ce?
Am plecat la drum amandoi, cu motivatii diferite. A mea a fost sa ma apropii de Dumnezeu, de care simt ca m-am indepartat incet, incet, nu voit, ci prin delasare si amanare. Fara Dumnezeu parca viata e trista si fara sens. Totodata am avut nevoie de un timp de reflectie, de meditatie la viata, la Dumnezeu, la ce fac si de ce fac ce fac si mai ales cine sunt. Si totodata o perioada in care te privezi de anumite lucruri. Omul intr-adevar nu se hraneste doar cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu. Si chiar asa e.

Isus si-a inceput lucrarea pe la 30 de ani (poate nu chiar de ziua lui) si a tinut post 40 de zile. Noi doi - tot pe la 30 (aproape trecuti) - 10% din ce a tinut El.

Trupul este un slujitor excelent, dar un stapan rau. 
Joi 17 ian am facut o excursie, am baut ceaiul lui Sami, apoi niste siropuri de la mine, am taiat lemne cu joagarul si toporul si am carat la deal cele 15 carti pe care le-am adus cu mine (dintre care am citit una singura). Nu ne-a fost foame.

Vineri 18 ian am stat in casa separati si am citit, ne-am rugat, am cantat (eu). Tare greu e sa stai linistit sa te gandesti, sa nu primesti informatia gata mestecata. Apoi mi-a fost greu sa ma rog - nu prea mai stiam ce sa spun. Mi-a fost greu si sa citesc - adica sa vad text pe o foaie. Poate imaginatia mea sau capacitatea de abstractizare a scazut, fiind bombardat din toate partile cu informatie gata mestecata. M-am bucurat insa extrem de mult si cred ca dintre toate zilele de nastere de pana acum - asta a fost de departea cea mai bine sarbatorita.

Vaicareli
Asta pana dupa pranz. Inspre seara raceala prinsa in timpul saptamanii s-a agravat si deodata am avut capul infundat de mucus, care vroia sa iasa afara cat mai repede. Totusi eram ok.

Deodata burta a facut greva lovind puternic. Parea ca s-a spart ceva in mine si curge din intestine. Oriunde apasam putin ma durea tare. M-a cuprins o crampa puternica si m-am incovoiat in pozitia de fetus (ca sa imi amintesc cum era cand m-am nascut :). Cand stateam incordat durerea era mai putin acuta, in rest, pe toate partile... era nasol. Eram la pamant.

O prietena de-a mea a fost operata de apendicita iar din asa ceva, daca nu intervii, poti sa mori. Deodata ai dureri mari, apoi se sparge un matz, se umfla burta, apoi nu mai ai dureri si peste 6 ore mori fara interventie chirurgicala.

Vroiam doar sa treaca timpul asta si ma gandeam ca nu am ajuns nici macar la jumate.

Sami s-a rugat pentru mine si crampele au trecut - serios ca nu exagerez - ca prin minune. Eu sunt minim spus sceptic cu privire la vindecari din astea miraculoase, dar Sami s-a rugat si durerile au trecut fix atunci. Zicea ca se roaga de 3 ori ca poate capat si eu credinta pana la sfarsit.  Nu am o explicatie rationala pentru trecerea durerii.

Sambata 19 ian. Muci, stranuturi, stare de slabiciune, citit, meditat, rugat. M-am rugat pentru diversi oameni din agenda de telefon, oameni de aproape si de departe, prieteni si nu prea prieteni. Seara am cantat si ne-am mai inaltat spiritele. Vocea lui Sami si tonurile extrem de false pe care canta m-au incurajat. Apoi ne-am rugat impreuna mai mult si a fost tare bine. Ne-am culcat tarziu cu speranta sa fim obositi si sa dormim bine. Nu prea am putut sa dorm.

Duminica 20 ian - ultima zi. M-am simtit mai bine decat in prima zi. Putere, vigoare, raceala inca era prezenta. In toata perioada asta nu mi-a fost foame niciodata si chair daca a fost greu sunt foarte multumitor Domnului pentru asta.

Epilog
Cred ca acest timp mi-a dat posibilitatea sa reflectez asupra vietii, sa ma apropii de Dumnezeu, sa ma intorc pe o directie buna. Multumesc lui Dumnezeu ca El m-a adus inapoi inspre El, ca m-a cercetat, ca s-a revelat atat prin durere de burta, cat si prin liniste, cat si prin citit din Biblie si din alte carti.

Un verset mi-a ramas mai pregnant in minte - anume din Osea 10:12 "Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire." 

Tuturor celor ce citit va lansez aceasta provocare sa mergeti undeva departe de zgomotul civilizatiei, sa va apropiati de Dumnezeu si El se va aproia de voi. Sa supuneti trupul vostru si sa ii spuneti cine e seful, sa va ganditi si sa va rugati. Poate chiar de ziua voastra.

:)

Dragi cititori (cati ati mai ramas)

Stiu ca anul acesta nu am fost cuminte, am scris mai putin, uneori nu prea bine, dar sper ca la anul sa scriu mai mult si mai ... semnificativ pentru voi si pentru mine.

Vin sarbatorile si am un sentiment ca parca nu e sarbatoare. S-a nascut Isus acum ceva vreme, a stat cam 30 de ani sa lucreze ca tamplar, apoi a inceput sa mearga prin tara cu niste prieteni si sa spuna oamenilor ca vine Imparatia lui Dumnezeu. Si facea si minuni intre timp.
Unii s-au suparat si au decis sa-l omoare folosindu-se de altii.
Cam trist, dar totusi Isus este fondatorul crestinismului, actualmente cea mai mare religie la nivel mondial. Ah ... ce nu-mi place termenul asta de religie!

Pe 25 serbam ziua lui. Acum - probabil ziua lui nu e chiar pe 25, ci a devenit un obicei. Auzisem sa e posibil sa fi fost chiar prin iulie. Dar sa serbam mosul, renii, cadourile si alte prostii de ziua unuia ca El parca nu se cuvine. As dori sa fac comparatia incomparabila cu Ghandi - e ca si cum de ziua lui Ghandi am uita sa il mentionam.

Eu incerc sa serbez o relatie cu Isus. M-am luat cu munca, samsarii, clientii si cu alte lucruri si am cam neglijat sincer aceasta relatie. Pentru mine craciunul asta inseamna apropiere de El, sarbatoritul si pauza de la celelalte lucruri.

O sarbatoare frumoasa,
Dan

N-am inspiratie.

Despre regrete

Despre regrete
1. Iata un filmulet pentru introducere, ar fi bine sa il vedeti pana la sfarsit, ca apoi sa putem discuta pe baza lui.



Iar acum cateva intrebari pentru noi.
1. Oare care este diferenta intre parere de rau si regret, si care ar putea fi cel mai mare regret al nostru?
2. Cat de deschisi am fi sa povestim despre cel mai mare regret al nostru. Oare ne-ar face bine sa putem spune cuiva chestia asta? Ar fi eliberator sau doar ne-am plange?

E tarziu, nu stiu ce mi-a venit (de fapt stiu oarecum) sa scriu despre regrete, dar am observat in viata mea ca unele regrete nu trec odata cu timpul, iar altele se diminueaza. Observ si ca le tin ascunse pe unele, si ma gandesc ca si altii fac la fel. Poate povestind cuiva ne va ajuta.
Daca vreti puteti face asta privately.

Dan

Muzica

Multumiri

Recent mi-a mers bine, chiar nesperat, negandit de bine si nu... nu e meritul meu. Ce-i drept: am muncit, o munca pe care o definesc eu, si muncesc cum vreau eu, si cand vreau eu. E bine, si e rau.

Dar de unde am avut putere sa muncesc? Sau cine a facut posibil sa vina clienti? ... Soarta? Karma? Vremea?

Multumesc lui Dumnezeu pentru oportunitati, pentru clienti, pentru idei, pentru clientii acceptati de mine, si oamenii de care m-a ferit. Multumesc lui Dumnezeu pentru ca am gasit ce cautam - uneori mai greu, alteori mai usor. Multumesc ca am avut clienti care au zis ca sunt integru. Si nici asta nu e meritul meu - ci tot de la Dumnezeu vine. 

Vedeti voi, cei care mai cititi din cand in cand ce scriu pe aici, fara Dumnezeul meu nu as fi nimic, iar cu El pot totul si tot El ma intareste. Ce viata! Ce bucurie! Ce binecuvantare mare!

Ce mai fac? Mai bine decat merit!

O saptamana usoara tuturor

http://masinapotrivita.wordpress.com

Dan

Pas- cu - pas

Re-semnatul?
Ce poti scrie la 30 de ani, adica ce mai ai de spus? Mai poti spune ceva?
In tabara de schi pentru copii cineva m-a intrebat ce vreau sa devin cand o sa fiu mare... altcineva i-a raspuns: nu-l intreba ce vrea sa devina, el deja a devenit. 


Mare adevar se afla in vorbele unor copilasi de 10 ani. Am devenit cine sunt astazi cu toate partile bune, dar si cu toate colturile si canturile mele. Dar pe de alta parte nu am devenit, si continui sa devin cine vreau sa fiu. Sunt... intr-o devenire constanta. 
Deci nu, nu resemnatul.


Sub-semnatul?
Nu se schimba nimic! Adica pana la urma ce sa se schimbe? Tot asa te trezesti, tot la fel esti,  uneori la fel de plictisit, la fel de plin de compromisuri si lipsit de sare, piper, un fel de lama de cutit neascutit, om de zapada in curs de topire, contabil cu papion, bretele si camasa cu maneca scurta, gras si chel inchis intr-un birou cu multe hartii... omul care nu vrea sa supere pe nimeni, plin de frica s.a.m.d.
Cu alte cuvinte "subsemnatul", care tot timpul este sub si nu peste, tot timpul ultimul, niciodata primul.
Deci nu, nu sub-semnatul.


Semnatul!
La 30 de ani nu se termina viata, ci, asa cum ma simt eu, abia incepe sa continue :) Viata este frumoasa si este un cadou, merita traita! Sunt probleme, multe si grele, dar asa e viata, cu probleme multe si grele.


De la ultima postare a trecut Craciunul, revelionul si aproape toata luna ianuarie.
Deja de anul trecut, de la schiul din Austria, dar mai degraba de la oamenii intalniti acolo, parca a inceput sa se schimbe ceva. Apoi a urmat un mail de la un prieten, si o discutie, pe care mi-am amintit-o cu alt prieten - oameni care tin la mine si carora nu le este frica sa imi comunice lucruri pe care nu vreau sa le aud, dar pe un ton potrivit.
M-am gandit ca au dreptate oamenii acestia doi.


Apoi a venit din nou decision time si se pare ca am luat in sfarsit o alegere buna in 2011 - aceea de a merge la Rasnov. Acolo am avut un timp de meditatie si reflectie de mai bine de 6 ore. A fost asa de frumos, asa de bine. 
Am citit, m-am rugat, iar am citit, (apoi am atipit putin), apoi am scris, am evaluat, am taiat si spanzurat, am mangaiat si pansat. Am decis si m-am rugat. 
Va zic, am iesit de acolo cu gura pana la urechi de bucurie si pace!


Apoi tabara de schi cu copii, timpul de citit petrecut in casa lui Ebbe, discutiile bune, problemele lunii ianuarie... apoi ziua mea.


30 si totusi ...
ma simt de 22-23. 
Silviu, Crie (sora mea), Anca, Annie si Iacov mi-au facut o surpriza la 12 noaptea. Stiam ca vor face ceva pentru ca am vazut masina lu' sor-mea afara :). Dar nu stiam cine sau ce vor face. A fost frumos. Mi-au dat un cadou si un tort. Am stat pana pe la 1:30 AM. Am apreciat, si m-am bucurat. 
Apoi dimineata am primit sms-uri, telefoane, mesaje. M-am mai intalnit cu doi prieteni. Unu a venit la mine, cu altu m-am intalnit in oras si i-am facut cinste cu o savarina nasoala. (De unde era sa stiu ca nu o sa fie buna???). Iar in "schimb" am primit un fel de tort/prajitura facuta in casa. A meritat! A fost frumos. 
Nu am organizat nimic, iar seara am fost cu sora mea la Mol.(Mall). Am invitat-o la film, dar filmele erau naspa asa ca am preferat sa discutam. Ziua a trecut si gata. Sunt batran :)
Cred ca experienta de ziua mea nu a fost una extrema, si nu a fost o mare sarbatoare, sau un super eveniment. Dar ce m-a marcat a fost timpul acela de evaluare si reflectie de revelion, da, ala a fost marcant.


Epilog

In tot acest timp i-am multumit lui Dumnezeu si pentru anul cel mai greu din viata mea, 2011, si pentru anul 2012, pe care l-am numit "pas cu pas". Adica sa ma uit cate un pas inainte, si apoi sa si fac pasul acela. Altfel ma blochez!


Si m-am gandit sa imi iau si "versetul anului" din Biblie,
Matei 7:7-12. 




Domnul cu noi si 
La multi ani.


Dan30+

Tot despre fericire

Zilele astea lucrurile merg... inainte.
Am reusit ceva ce nu credeam ca voi putea face vreodata... sa incurc saptamani intregi intre ele.

Dupa un weekend in afara Bucurestiului, care  s-a terminat mai bine decat a inceput eram fericit. Stiam ca am o saptamana de pregatire pentru un curs. M-am trezit de dimineata cu gandul acesta in cap. Nu puteam "verbaliza" mental data de 5 dec, dar stiam ca vine dupa 4 dec.
Dupa cateva minute am ramas strafulgerat: azi e 5 dec, azi e cursul, am ratat toata perioada de pregatire. Nu se poate... trebuie sa visez! Degeaba imi ziceam asta.... eram treaz.

Masina face probleme si va trebui sa o duc intr-o noapte la Brasov la mecanicul meu, apoi sa vin tot noaptea cu trenul la Buc, ca sa fiu ziua la cursuri. Vineri am examen la un curs pentru care nu m-am pregatit, nu am scris eseuri, cu toate ca aveam de gand. Cursul este despre Patristica - un subiect cu care sunt - sa zicem in mod optimist - paralel. Dar tocmai de aia merg - ca sa invat, nu ca sa predau.

Sambata trebuie sa plec la un curs pentru instructori de schi, in Haustria. Merg, da nici pentru ala nu sunt pregatit. Mi-am facut abonament la "ClubT" si merg la aerobic si sala, alerg si transpir. Fac abdomene din greu si ma simt bine dupa.... dar cum ziceam: nepregatit.

Telefoanele nu imi merg bine, afacerile sunt in pom, pana si masina sorei mele dragi s-a stricat. Luna trecuta am reusit sa pierd bani ...destui, iar astea sunt cateva dintre problemele mai mici din viata mea.

DAR

Scriu acest post in principiu pentru concluzie... Cand veneam azi inapoi de la sala m-a izbit: sunt bucuros, o bucurie care nu are de-a face nici cu sala, nici cu cursul, schiul sau masina, nici cu relatii, nici cu mine insumi.
Zambeam si ma bucuram la volan pentru ca mi-am dat seama ca ma incred in Dumnezeu. Azi, acum... ma incred in Dumnezeul meu, cu toate ca circumstantele din viata mea nu s-au schimbat. Si asta imi da fericire, inexplicabil, pace, care intrece priceperea mea de a putea descrie.

Disclaimer: este posibil ca maine lucrurile sa se inrautateasca si entuziasmul sa se mai duca. Dar un lucru este cert: chiar daca eu sunt schimbator Dumnezeu ramane la fel: bun, iubitor, drept, sfant, darnic....

Va salut, si ma salut si pe mine,
cu Psalmul 73

1:00 AM (update)

Update:
S-a intamplat seara, si  vorba germanului "Erstens: es kommt anders, zweitens: als man denkt"- ceea ce coincide oarecum cu proverbul nostru: planu de acasa nu se potriveste cu cel din targ.

Planul A era sa arat cateva secvente din filmul "The persuit of happyness" (intentionat scris gresit), sa discutam daca succesul, banii, familia (copiul) aduc fericire sau nu, si ce ne face pe noi fericiti.
Pentru ca langa cladire un stalp electric a luat foc nu am avut curent, nici pentru prize, nici pentru apa calda sa facem ceai, cafea & stuff.

Planul B, la care m-am gandit, insa nu suficient, si care s-a si intamplat, a fost sa bem suc de mere..., si sa avem o discutie intre Celine Dion, Bear Grylls, Andreea Marin, imparatul David, Richard Wurmbrand si Steve Jobs.

Apoi am vorbit despre trup, suflet si duh. Cu trupul ne relationam la obiectele din lumea asta, cu sufletul la ceilalti oameni iar cu duhul (ceea ce Dumnezeu pune in om) ne relationam la Dumnezeu.
Am zis despre Nicodim (pentru cei curiosi : Ioan cap 3 si despre tanarul bogat care vorbesc cu Isus) si am avut tot felul de exemple (unele mai bune, altele mai putin bune)

Una dintre concluzii este ca bucuria trupeasca este inferioara celei sufletesti - relationale. Adica un om bogat, care are succes in viata, are putere, este cunoscut si muschiulos DAR este singur, sau cel putin fara relatii semnificativ pozitive in viata lui va fi la fel de trist/bucuros ca unul sarac, urat si singur si fara relatii semnificativ pozitive in viata lui. Vedem ca fericirea relationala a omului este superioara fericirii materiale a omului.
Asta a reiesit si din discutii de zilele trecute cu diversi oameni pe tema fericirii.
1. Relatiile sunt mai importante decat avutia.
2. Faptul ca ai avutii nu inseamna ca vei putea obtine relatii semnificative.(desigur nelegate de avutii)

La fel se intampla si cu urmatorul nivel. Daca ai avutii (succes, implinire profesionala, carisma, trup frumos, faima, case, mercedesuri si beemveuri), relatii faine (implinire in familie, rude multe, prieteni apropiati care nu te tradeaza niciodata)- ce iti mai lipseste?

Urmatorul nivel este unul la care prin avutii si relatii nu se poate ajunge. Nici macar printr-un caracter nobil, invatatura. Prin nimic. Ci este nevoie ca El sa puna ceva in tine - ceva ce nu exista inainte, si ceva ce este peste tot ce exista deocamdata.
O inima noua (Ezechiel 36), un duh nou si Duhul Sfant.
Bucuria si fericirea adevarata, pura, pot veni doar la acest nivel. Pacea cu Dumnezeu intrece orice pricepere, si pacea de la Dumnezeu la fel.

Concluzia serii a fost (din partea mea) ca avand avutii si relatii nu poti sa il cunosti pe Dumnezeu. Iar avutiile se vor duce, trupul va imbatrani si mintea va ramoli, relatiile vor muri... si daca iti legi fericirea de ce este aici vei muri si tu, inainte sa mori. Dar Dumnezeu nu se schimba, de aceea e important ca noi sa il cautam pe El.
Din fericiri inferioare nu pot decurge fericiri superioare, dar invers nu doar ca este cu putinta ci se si intampla.
Avutii ==> relatii ==>Dumnezeu .... NOT
Dumnezeu ==> relatii==> avutii....... YES

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>


Este ora 1:00 AM si pe langa faptul ca inseamna ca cineva ma iubeste (adica ca m-am uitat la ceas la 1:00 fix) mi-a venit o idee de inspiratie.

Zilele acestea contemplu fericirea - ce e aia fericire. Si este un subiect care nu doar ca ma lasa in bezna, dar ma face sa imi stramb fata cautand zadarnic sa imi aduc aminte de ceva, mai degraba decat sa gandesc cateva propozitii pe loc.
Problema cea mai mare este ca am acceptat sa "vorbesc" despre subiectul acesta. Sa tin o discutie, sa moderez, dar eu sa fiu totodata si semi-vorbitorul si moderatorul. Mai exact "the persuit of happiness".
Am inceput sa caut cate ceva si imi dau seama de imensitatea subiectului. Realizez cu ceva regret ca am apucat o bucata, pe care nu prea pot sa o mestec.

Ce sa spui despre un subiect ca acesta. Cum poate un om fi fericit - desigur fiind un general perpetuu putem da multe sfaturi. Fa asa nu fa asa, fii asa, dar nu asa.... Dar intrebarea este mai profunda - anume despre propria mea fericire. Si asta ma pune intr-o dilema: asa cum un chirurg poate tine o conferinta despre chirurgie, un pilot de masini  poate vorbi despre curse (si asta in cunostiinta de cauza), si eu ar trebui sa vorbesc despre fericire ... pentru ... pentru ca sunt fericit. Sa le spun si altora (nefericiti) cum de am ajuns eu sa fiu fericit si care e "secretul".

Cum nu cred ca asa ceva se va intampla in curand, adica fericirea, m-am gandit cu ce propozitie sa incep si cum sa structurez putin discutia.
Voi incepe cu "Eu nu sunt aici sa rezolv problema, ci sa va ajut sa vedeti existenta dilemei" (nici macar aceasta propozitie nu-mi apartine). Apoi vreau sa creez niste conflicte mici, sa impart interlocutorii in 2-3 categorii mari, apoi sa ii pun sa argumenteze pozitiile impuse lor de catre mine. Sa vad ce va iesi.

Cum suna?

Acum propun sa facem asa: daca aveti putin de scris puteti lasa un comentariu, dar mi-as dori sa aveti si mult de spus - pentru aceasta va invit sa imi scrieti pe danbabu@gmail.com. Ganditi-va ca ajutati un prieten prin ce veti spune. Sunt curios, si doresc sa ma inspir si din ce veti scrie. Chiar am nevoie de ajutorul vostru, si ma bucur ca am nevoie de ajutor.

Dan

Nesemnificativule!

Prima data cand am auzit ideea exprimata asta de clar, cum ca viata ta este ca un rucsac, iar relatiile din jurul tau reprezinta cea mai mare greutate in rucsac, a fost filmul Up in the air (http://www.imdb.com/title/tt1193138/). Subscriu!

Semnificatie
Ma gandeam zilele astea la toate relatiile mele, si incercam sa vad cate sunt semnificative pentru mine. Reciproc - incercam sa ma gandesc pentru cati oameni sunt eu o "relatie semnificativa". Prin semnificativ inteleg importanta, care dainuie oarecum in timp, si, care daca s-ar termina la un moment dat ar exista o nefericire pentru altcineva.

Omul cauta semnificatie iar o mare parte din semnificatia asta vine din parerea altora, din ce zic altii despre el, ce cred despre el si cat de importanta este parerea lor. Daca ma opreste un taximetrist pe strada si imi zice "sunt mandru de tine, Dane" (nu ca ar avea motiv sa faca asta), sau daca parintii mei mi-ar zice asta nu este la fel.

Dar noi?
Asadar -ca sa ajung oarecum la miezul acestui gand despre semnificatie -  cate relatii semnificative avem? Simplu - ai zice - pai...si cand incepi sa numeri efectiv din 20 de relatii pe care le iei in calcul ramai cu cateva. Putine in orice caz.

Gandindu-ma la viata mea imi dau seama ca in ultima vreme relatii semnificative s-au transformat pentru mine in relatii nesemnificative. Unele - intentionat, altele - neintentionat. Ma intreb daca reciproca este valabila, adica daca eu am devenit o relatie nesemnificativa pentru cineva.

Cum devii sau cum "esti devenit" semnificativ sau nesemnificativ?
Un raspuns posibil este timpul(durata) - petrecti timp cu o persoana => devine semnificativa. Reduci timpul petrecut cu persoana => devine nesemnificativa.
Dar nu este doar atat. Mai este si intentia. Desigur ca este posibil sa petreci 8 ore pe zi cu seful tau si sa nu fie nici pe departe o persoana semnificativa.
Dar nu doar atat. Mai lipseste motivatia (interesul). De ce?
Poate se mai poate adauga si experienta.

Cred ca folosind aceste 4 repere poti raspunde cum devii sau "esti devenit" semnificativ (nesemnificativ). Cred ca omul nu poate sa traiasca singur, are nevoie de altii, si cred ca asta aduce mari beneficii, dar si probleme. Din cate am observat  relatiile semnificative s-au cladit puternic in mijlocul unor probleme, dar in mod ciudat nu problemele mele, in care am fost ajutat de altii, ci problemele altora. Acolo unde eu am ajutat, sau cel putin in probleme comune.
Ma pot gandi la cel putin 10 oameni pe care i-am transformat din relatii semnificative, importante,reale si pozitive -  folosind cele 4 repere de mai sus (posibil si altele in plus)- in relatii nesemnificative. Unele au ramas totusi semnificative, dar cu conotatie negativa. ....

De data asta nu am o concluzie
d

Acum unde mergem?

Wai cum trece timpul!!! Incredibil. Acum e iarna, acum e vara. Parca nu mai exista viitor si totul e prezent.

O tema la care sunt fortat sa ma gandesc zilele astea, impreuna cu altii, este moartea si zadarnicia vietii. Tot cautand intelepciune am dat peste niste vorbe foarte frumoase si adevarate.

Psalmul 39 (o parte)

„Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”

Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea.

Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Bucata din mijloc

Cred ca demult nu m-am mai gandit ca probabil voi muri. Nu stiu la ce varsta si cum, dar imi imaginam si eu niste scenarii. Fie intr-un pat intr-un spital dupa o suferinta indelungata, fie acasa, linistit - de moarte naturala. Fie ucis de altii sau accident... cred ca moartea poate surveni asa de repede si neasteptat ... incat noi ne miram.

Nu ne va veni sa credem ca s-a terminat pe pamant, ca tot ce am agonisit nu mai conteaza in acel moment. Poate ne va parea rau pentru ce am spus cuiva si nu ne-am cerut iertare.

Dar peste toate acestea sunt sigur ca toti vom avea o intrebare atunci cand vom stii sigur ca murim, fie pe pat in spital, fie raniti de moarte in lupta, o intrebare care va fi atunci cea mai importanta din viata (pe terminate) a noastra: acum unde mergem?

Exista 2 categorii de oameni: unii care au pace cu privire la intrebarea asta, altii care sunt destul de ingroziti de ea. Nu cred ca poti avea liniste fara sa stii atunci, in momentul acela, unde te duci TU. Fara pace cu privire la o directie clara cred cu fermitate ca cel mai sceptic om isi va pune la indoiala teoriile despre lume si viata gandindu-se ca daca a gresit cumva, undeva, o "sfecleste".

Pe de alta parte pacea autentica pe care o afisam cateodata in momente frumoase, cu totii, va fii testata atunci, cu moartea in fata. Si cred ca este imposibil ca atunci, cand toate lucrurile nu vor mai conta, nici macar ce cred oamenii despre noi, sa mintim, sa ne mintim.

Concluzie

Asa ca pentru cei care au mai citit blogu sa vada daca mai scriu si au fost dezamagiti probabil, dar si pentru cei care vor citi acum am aceasta intrebare: Exista pace in viata ta? Daca zici ca nu e nasol, daca zici ca da mergem la intrebarea 2: cum crezi ca vei reactiona atunci?

Oricare ar fi raspunsurile va(si mie imi ) doresc sa avem pace cu Dumnezeu si de la Dumnezeu si acum si atunci.

1982

Da, 1982 este departe. Unii nici nu ati auzit de anul acesta. Mama mea si-l aminteste cel mai bine si lui Dumnezeu nu ii este ascuns. Doar eu nu mi-l amintesc prea bine...
Azi ( incepusm sa scriu la post luni, 18 ianuarie) , acum 28 de ani, la 4 dimineata ma nasteam intr-o lume in care nu stiu daca vroiam sau nu sa vin, ma nasteam intr-o familie pe care nu am ales-0 eu si primeam un nume independent de vointa mea.

Dumnezeul cel omniprezent era acolo, intr-un moment maret, in care o fiinta creata de el trecea din pantecele mamei lui in care manca prin buric in "lumea de dincolo". Primul plans, primul tipat, primele ganganituri, primele imagini cu proprii ochi, primele ganduri....


Nu ai cum...
Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te intrebi vreodata de ce existi. Fiecare din noi s-a gandit cel putin odata la sensul/scopul vietii lui. Sau cine a inventat moartea si de ce murim? Unii au fost tulburati de aceste intrebari si au cautat mai departe, altii au renuntat fiind si mai tulburati.

Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te uiti inapoi la cum ai trait. Fiecare din noi s-a gandit la asta cel putin odata la viata lui - si nu ai cum sa nu te uiti inapoi si sa nu simti regret, cel putin odata in viata. Am cunoscut oameni care afiseaza un spirit alert si clar, direct si transant. Dar cred ca si ei au cunoscut gustul amar al regretului.

Si momente din astea de evaluare sincera a propriei tale vieti sunt destul de rare ( de revelion eventual si de ziua ta). Pericolul cel mai mare este sa te uiti la toate lucrurile rele, negative, regrete, esecuri si sa ramai fixat pe ele, sa nu mai poti iesi. Iti vin zeci de ganduri destul de pesimiste as putea spune, dar nu vreau sa le enumar fiindca sunt convins le cunoastem cu totii.

Intrebarea este: ce faci cu astfel de sentimente? Cum prelucrezi asa ceva?
Omul vede intr-adevar ce este inaintea ochilor, dar Dumnezeu cerceteaza inimile. Chiar si hiper optimistii au nevoie de Dumnezeu ca sa vada partea plina a paharului, uneori. Si ca sa nu las intrebarea in aer dau si un raspuns din partea lui David - Psalmul 139.
Pentru cei care nu au avut nicodata curiozitatea sa citeasca Psalmul 139 iata-la aici, intr-o limba romana comtemporana:

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.
Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.
O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
0 şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!``
Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele:
Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului.
Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sînge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!

Vedem aici un om - David - care se afla intr-o situatie de deznadejde. Cu multe intrebari si putine raspunsuri. Un om care se gandea ca intunericul il va acoperi, un om care a suferit mult.
Mai devreme in psalmul 69 il vedem cum striga catre Dumnezeu. Si daca citim prin Psalmi vedem cuvinte grele, de durere, tristete si mahnire, depresie chiar.
Totusi vedem si ca nu este orb fata de Dumnezeu, nu este orbit de propriile lui greseli si nu ii este rusine sa strige (probabil cu voce tare) catre Dumnezeu, sa strige dupa ajutor, sa fie sincer.

Cand ai strigat tu ultima data dupa ajutor?

Concluzie
De ececuri avem parte toti dar de pocainta doar unii. Mandrie stim toti ce inseamna, dar smerenie prea rar, si prea putini. Cred ca aceasta cercetare a lui Dumnezeu duce la pocainta. Cred ca strigatul dupa ajutor nu ramane fara raspuns. Si mai vad ca oamenii credinciosi nu au o viata perfecta cu fericire deplina si nu zambesc tot timpul. Au momente grele, lupte dificile, dar au la cine sa strige. Si - din nou zic - strigatul nu ramane fara raspuns.


Si la final si o intamplare practica, aplicativa si hazlie.
(acum pare hazlie – atunci nu prea zambeam)
In din ultima zi de 27 de ani am fost intr-o padure sa ma rog si eu ca David. Cineva imi zicea ca sunt ciudat cand i-am povestit de treaba asta. Eu cred ca e bine sa mai mergi prin padure sa te rogi in liniste (ma rog - era liniste pana am venit eu). Si citeam psalmul 69 unde tot David zice:

"Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu."

In fine- dupa ce am terminat am dat sa plec... si hopa! Am ramas cu masina in noroi :)). Culmea - pe masura ce incercam sa ies ma afundam si mai mult. Masina era stropita de noroi, eu eram in noroi, motorina nu prea mai aveam si nu era nimeni in jur. Era pe inserate si farul se stropise de noroi iar eu nu prea aveam apa sa il spal. Situatia ideala :) Fix langa locul unde eram impotmolit era o tija de beton pe care am bagat-o sub roata din fata.... pana la urma am iesit. De fapt cred ca am fost scos.

Numai bine
D

Vizita deosebita

O sa vina si autopilot off (3), pentru cei care asteapta ... e deja in lucru si este un "saved post".

Am fost in seara asta in vizita la cineva, de fapt chiar acum vin de acolo.
Am intrat in casa omului, am vazut familia lui extinsa, am dat "noroc" cu toti - fete si baieti deopotriva, apoi m-am asezat. Niste oameni simpli.

S-a asezat langa mine, a pus mana pe mana mea si nu mi-a dat drumul. M-am uitat la mana mea in mana lui si imediat mi-am amintit de mana asta, de semnul de pe ea. Cum as fi putut sa nu imi amintesc?

M-am uitat la parul lui alb pe alocuri, la burta, ne-am comparat burtile, inaltimile, apoi am stat jos.
Nu am putut plange, probabil pentru ca mi-am bagat in cap ca nu trebuie sa arat nicio urma de sensibilitate, iar el... poate pentru ca e mai greu sa plangi cu necunoscuti, sau poate pentru ca erau prea multi cunoscuti.

- Iti place aici? Esti fericit?
- Dane... aici pot sa fac ce vreau...


Am plecat repede ca sa ajung acasa... ar fi vrut sa mai stau. As fi vrut si eu la fel, dar am plecat.


Oare ce e fericirea?

Un omagiu tatalui meu

Sambata spontana perfecta?!

Iata o incursiune in viata mea intr-o zi de sambata.
Postul o sa fie lung, dar merita citit...si scris.

EPISODE1
Ma trezesc devreme cu toate ca m-am culcat tarziu. Adun de prin casa, ma spal, stau si nu fac nimic. Vroiam sa plec pe munte, dar... am stat si nu am facut nimic.
Am incercat sa nu ma gandesc la ce ma gandeam si sa incerc aplicarea metodei "shopping" - adica sa merg prin magazine si sa incep sa cumpar chestii, pe care odata mi le-am dorit da nu aveam bani sa mi le iau.
Am fost in 6-7 magazine de biciclete, role, munte si nu am luat nimic. Eram foarte sictirit.
Imbracat cu niste budigai si un tricou de la second "snowboard magazine" am colindat ca un pelerin tampit Bucurestiul.

Imi place sa conduc si, sictirit ca nu mi-am luat nimic si nu am gasit placere in a-mi cumpara chestii, am vrut sa ma intorc acasa. Dar am luat o "lungitura" si asa am ajuns pe drumul spre Targoviste. Am decis pe drum ca voi merge spre Pitesti cu Biblia dupa mine. Ma gandeam ca voi gasi o padure, voi sta, voi citi si ma voi ruga. Nimic unusual pana acum.
Dar deodata...

EPISODE2
... un autostopist pe marginea strazii. Mosulet de 68 de ani. Opresc ( ma mir si eu ca opresc) si il iau.
- Mergeti la Gaiesti?
- Da (numai ca nu stiam unde e)
- Aaa... mergeti la Pitesti
- Nu, nu merg.
- Dar atunci aveti rude sau treaba in Gaiesti
- Nu, nu am.
- Dar atunci de ce mergeti la Gaiesti?
- Pai sa va duc pe dumneavoastra
- Si apoi ce faceti?
- Ma intorc.

Nu m-am uitat, sau nu mi-am putut da seama daca mosuletul era infricosat, bucuros de discutia asta.
- Sa stiti ca nu trebuie sa platiti nimic, va duc pana in fata blocului. Am venit special pentru Dumneavoastra, oriunde vreti sa mergeti va duc eu. Dumnezeu m-a trimis special azi aici pentru Dumneavoastra, iar eu am venit.
Exact asa i-am spus. Si ba mai mult - cu toate ca ma miram de ce debitez din gura - am crezut asta.

Am fost impresionat discutia cu Costi - asa il cheama. Am povestit, apoi m-a invitat la el acasa!
Si deodata mi s-a facut frica - frica de naivitatea lui, de ospitalitatea lui, dar am acceptat.
Sotia lui- credincioasa - cu multe probleme de sanatate... el ortodox, ea "prentecostala".
Cum am intrat in casa Costi i-a zis sotiei "Floare adu Biblia".
Floare- sotia lui isi pierduse vederea la un ochi si incepea sa i se duca vederea si la celalalt.
A avut o viata grea, grea de tot frate - nu porcarii pentru care ne plangem noi(eu).

Si a venit cu Biblia, mi-au pus-o pe masa, si se uitau amandoi la mine.
A doua oara cand m-am speriat- nu stiu cine au inteles ca sunt...de ce nu ii deranjaza budigaii mei, si aspectul meu neingrijit si de ce asteapta de la mine sa ii invat ceva.
Am citit psalmul 142. Floare plangea.
Nu puteam face absolut nimic pentru ea, poate credea ca sunt un vindecator, datorita entuziasmului, cu care sotul ei m-a prezentat. Eram tare emotionat.
Eram si sunt neputincios sa curm o suferinta. Doar Dumnezeu poate.
M-au rugat sa ma rog ca ea sa nu mai injure din cand in cand. Plangea.
Le-am lasat ceva la psalmul 142, dar discret, sa nu ma vada si le-am zis ca mai citeasca.

Apoi Costi mi-a arat orasul. Frumos. liniste.... si chiar pe strada asta am ajuns. Biserica, la care merge sotia lui este pe strada Linistei din Gaiesti.
Doamne, nu o sa uit ziua asta toata viata.

Da nu e gata... asta a fost pana pe la pranz

EPISODE 3
De pe strada linistei am mers printr-o padure cu miros de rahat de am ajuns intr-o pajiste murdara cu tot felul de gunoaie. Am citit PS52 m-am rugat... si am atipit.
Pe parcursul somnului mi-am dat tricoul jos... ca sa il pun sub mine...sa fie confortabil.

M-am trezit pe muzica. Am vazut o vaca si un tzaran sarac cu vaca. Fluiera.... Vaca pastea printre gunoaie...
Mi-a luat ceva sa ma imbrac si sa imi strang Biblia ... am mers spre el - Nea Ilie.
Alta experienta. Mi-a povestit viata lui... iar eu pe a mea. Eu - cam sictirit. El- guraliv.
Vroiam sa ii zic ceva de Dumnezeu, da nu pentru ca trebuie... ci pentru ca e important.
Imi era un pic frica de el, probabil si lui de mine. Stateam departe unu de altu, iar el avea in mana o bata si avea la el si cutit. Eu aveam budigaii :))
Pe parcursul discutiei de vreo 2-3 ore a scos din "rucsac" - adica un sac prins cu o sfoara si legat pe spate- o rosie si branza de vaca ( de la vaca cu care era) si le-a impartit cu mine, si apa la fel.
- Sunt mandru ca ai acceptat sa mananci - zicea el
- Sunt mandru ca mi-ati dat - hop si eu.
Ne-am apropiat si am discutat de politica, vietile noastre... tare fain.M-am simtit ca un Moromete la sfatu de frati :)

Mi-a dat sfaturi.
Imi zicea "pupati-as talpile tale de copil ce esti", pupati-as ochisorii tai... asa vorbea cu mine. M-o fi vazut cu budigaii.... si de aia.
I-am dat si eu sfaturi.
La despartire am intins mana si m-am bucurat.
- Ma mandresc ca mi-ai intins mana, strange-ma bine sa se transmita niste curent intre noi. - Asa imi zicea la despartire.

Simt ca mi-am facut 2 prieteni ieri, dar cu ultimu ... a fost o conexiune faina, o experienta extraordinara, in care frica s-a trasnormat in dragoste si anxietatea initiala in bucurie si tristete la despartire.
Oare ii voi mai revedea? Am adresa lor si numarul de telefon.

Poate ca sunt nebun si poate ca e ciudat ce fac uneori, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a facut asa si sa pot invata asa de mult din chestiile astea despre relatii, despre Dumnezeu, despre increderea in El, despre asteptari, despre bucuria care invie cand crezi ca a murit de tot.
O zi ca asta nu ai cum sa o uiti.

Doamne vin cu multimire inaintea Ta. Multumesc pentru oamenii astia si multumesc ca Tu m-ai intalnit cu ei. Te rog lucreaza in inima lor prin faptul ca prin mine le-ai spus despre Tine. Multumesc ca mi-ai transformat frica in bucurie, multumesc ca am fost autentic.
Multumesc pentru Costi, Floare si nea Ilie. Ai tu grija de ei.
Te rog sa o vindeci tu pe Floare, te rog sa ii vorbesti tu ca ea sa isi puna ingrijorarile in mana Ta.
Esti extraordinar, Doamne.
Amin.


Ai citit pana aici. Felicitari.
EPISODE4: aici scrii tu.