Se afișează postările cu eticheta Gaesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gaesti. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Pana ieri... Floare si Papa

Salutare tuturor
Ieri a fost Vinerea Mare. Isus a fost rastignit pe o cruce acum mai bine de 2000 ani. A fost dramatic, monumental, semnificativ! Zic ca a fost pentru ca azi simt ca nu mai este.

Toata pregatirea asta de Paste nu m-a interesat, nu am fost atins chiar deloc. Unii au tinut post, eu aproape ca am uitat ca vine o sarbatoare. Nu mi-am pus intrebari, doar am ales sa inot in continuare in ignorata mea, facand mici gesturi spasmatice astfel incat sa nu ma scufund cu totul. Nu simt ca sarbatoresc ceva, nu m-a atins, nu m-a marcat.
Pana ieri...

RECAPITULARE
Prin 2008 vroiam sa ma rog si am plecat cu masina undeva fara o tinta clara. Pe drum am luat un autostopist, avand degetul proaspat ridicat. L-am dus de la Bucuresti la Gaiesti (un oras mic, prapadit, infractional si trist).
Nici acum nu stiu de ce l-am luat, de ce i-am spus ce i-am spus. Parea un mosulet inofensiv, normal ca nu imi era frica. "Doar n-o fi un criminal.." ma gandeam eu.
Apoi l-am socat: " Dumnezeu m-a trimis special azi aici pentru Dumneavoastra, iar eu am venit". Sa vina unu sa te ia cu autostopu, sa insiste sa te duca fix pana in fata casei, fara bani, cu toate ca nu avea treaba in orasul tau... este socant. O zic ca unul care are experienta de autostopist :)
Apoi m-a socat el pe mine: m-a invitat in casa. Imi amintesc cum m-a cuprins frica, "... frica de naivitatea lui, de ospitalitatea lui, dar am acceptat."
A fost frumos, deosebit, ca o miere pe sufletul meu sa fac un bine acestui om.
Ceva mai pe larg puteti citi aici : http://discussionx.blogspot.ro/2008/09/sambata-spontana-perfecta.html

Prin 2010 i-am revizitat, ai am aflat ca Costi (Papa) chiar era un criminal. A ucis un om la el in casa. L-a injunghiat. Omul statea pe locul pe care stateam eu cand povestea. Nu stiu daca cineva a dat druml la caldura dar deodata m-au cam trecut transpiratiile :)
Papa a fost condamnat si a ajuns in fata plutonului de executie prin 1989. Nu imi mai amintesc exact motivul, dar fix cand urma sa fie impuscat s-a intamplat ceva (parca s-a luat curentul, dar nu mai tin minte).
"Erau 7 militeni si nu stiam care are glontul. Nu stiam cine o sa ma impuste" imi zicea Papa.
Ne-am rugat, am citit ceva din Biblie... si apoi am plecat.
De atunci nu l-am mai vazut, nu m-am mai gandit la el si la Floare, sotia lui.

PANA IERI...
Nu stiam cum sa "petrec" vinerea si Silviu mi-a amintit "Mai tii minte cand l-ai luat pe tipul ala cu autostopul...?".
Asa ca am hotarat sa ii vizitez. SIGUR nu s-ar astepta sa ma vada si SIGUR s-ar bucura.
Racit, cu maseaua umflata si in durere de o saptamana am facut o ora jumate pana la iesirea din Bucuresti. Ploaie cu galeata, masini, trafic nasol. Vroiam sa revin acasa, imi spuneam ca nu are rost, ca nu o sa gasesc casa lor, ca sigur oamenii nu sunt acasa... Dar am perseverat si am ajuns la Gaiesti, in fata blocului lor, in fata usii lor si am ciocanit... cioc, cioc, cioc.

A iesit o doamna necunoscuta si dupa explicatii si dialog ne-am dat seama ca ne stim. Ea este Floare, insa o floare foarte ofilita, aflata in suferinta, in tristete dar in viata. Papa a venit si el. M-a recunoscut imediat.

Am citit ceva din Biblie impreuna cu ei, ne-am rugat, am povestit. Floare a plans.

Si acum urmeaza partea mai interesanta care m-a socat si pe mine:
Le-am spus ca din moment ce Dumnezeu m-a binecuvantat pe mine vreau si eu sa ii binecuvantez pe ei. Sa o ia ca un cadou din partea Lui. Am scos o foaie alba si i-am rugat sa scrie pe ea ce vor ca eu sa cumpar, apoi eu merg si cumpar. (Am vazut ca nu prea au mancare asa ca m-am gandit ca de asta ar avea nevoie. Multa mancare.)

Tacere.

Floare: Un kg de orez.
Papa: O conserva de peste, ca tare imi place
Floare (ezitanta):  .......
Papa: Atat, ajunge
Eu: Stiti ... lista asta este alba, mai e mult loc. Dumnezeu este marinimos si generos. Ce sa mai fie?
Floare: Bine, si un litru de ulei.
Papa: Si un suc fara acid.
Floare: Si zahar
Papa: Gata.. ajunge, nu putem....
Eu: Stiti... Dumnezeu da cu bucurie si el poate da mult. Ce sa mai fie?
Floare (ezitanta): Bine... un pui.
Papa: Atat, ajunge...
Eu: Si mai ce....
Floare: halva
Eu: da fructe? Fructe nu vreti
Floare: ba da..

Apoi am fost la magazin si spre bucuria vanzatoarei am umplut niste plase cu  mancare.
Dupa ce am mai stat la vorba m-au imbratisat, am facut o poza si m-au pupat apasat fix pe maseaua care ma durea. Aproape mi-au dat lacrimile :) Am plecat extrem de fericit, extrem de binecuvantat. Dumnezeu m-a smerit foarte mult, si ma refer la smerenie intr-un sens cat se poate de pozitiv.

LECTIA
Pe tot parcursul dialogului nostru cuvintele mele ma taiau la inima. "Dumnezeu este marinimos si generos. Ce sa mai fie". M-am gandit cum il vad eu pe Dumnezeu in perioada asta si "marinimos" sau "generos" nu sunt exact cuvintele cu care l-as descrie. Sa ma aud spunand lucrurile astea a fost ca o palma puternica peste fatza unui prost.

M-am vazut deodata ca sunt fix ca Floare, ezitant, fara sa stiu daca sa mai cer sau este deja indeajuns cu cate "l-am incarcat pe Dumnezeu". Sau ca Papa - "atat, ajunge". Mi-a parut rau.

Si pe masura ce eu le ziceam sa mai ceara, incercand chiar sa "le bag in traista" si lucruri bune, pe care nici nu le cerusera, m-am gandit ca asa este si Domnul cu mine - ingaduitor, doritor sa ma ajute, aproape nu departe, bucuros sa dea, dornic sa dea daruri bune copiilor lui. Si da peste masura!
Uneori te consideri nedemn de a fi iubit, apoi de atata framantare devi ignorant, esti satul sa te tot gandesti la lucrurile astea.

Dar ieri...in Vinerea Mare m-am simtit iubit de Dumnezeu, luat prin surprindere. Crezand ca sunt cel ce dau am descoperit ca sunt cel care primeste. Crezand ca ei nu stiu sa ceara, am descoperit ca eu nu vreau sa cer.

7.Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
8.Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
9.Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
10.Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?
11.Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
12.Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. (http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=7)

Pe langa toate acestea sunt surprins de cum actioneaza Dumnezeu pentru oamenii astia - ganditi-va putin care este probabilitatea ca atunci cand nu mai ai mancare in casa, nu mai ai bani si nu stii ce sa mai faci sa vina un tip la tine in casa sa iti zica sa iti faci o lista cu ce vrei sa mananci. Si sa mai fie si unu cu care nu ai mai vorbit de nu stiu cati ani. Zero.

Doamne Iti multumesc pentru ca esti bun, ai fost bun si niciodata nu ai gresit fata de mine. Multumesc pentru ca le-ai dat acestor oameni un cadou practic, multumesc ca m-ai folosit si pe mine sa il livrez. Iarta-ma ca nu vreau/ nu stiu sa cer si poate ma vad ca nu sunt vrednic sa primesc. Iti multumesc ca m-ai invatat lectia asta pretioasa nu cu bata, ci cu dragoste si blandete, o blandete la care inca nu stiu sigur cum sa raspund. Cu adevarat vinerea asta am primit cel mai extravagant cadou de la tine. 

duminică, 7 septembrie 2008

Sambata spontana perfecta?!

Iata o incursiune in viata mea intr-o zi de sambata.
Postul o sa fie lung, dar merita citit...si scris.

EPISODE1
Ma trezesc devreme cu toate ca m-am culcat tarziu. Adun de prin casa, ma spal, stau si nu fac nimic. Vroiam sa plec pe munte, dar... am stat si nu am facut nimic.
Am incercat sa nu ma gandesc la ce ma gandeam si sa incerc aplicarea metodei "shopping" - adica sa merg prin magazine si sa incep sa cumpar chestii, pe care odata mi le-am dorit da nu aveam bani sa mi le iau.
Am fost in 6-7 magazine de biciclete, role, munte si nu am luat nimic. Eram foarte sictirit.
Imbracat cu niste budigai si un tricou de la second "snowboard magazine" am colindat ca un pelerin tampit Bucurestiul.

Imi place sa conduc si, sictirit ca nu mi-am luat nimic si nu am gasit placere in a-mi cumpara chestii, am vrut sa ma intorc acasa. Dar am luat o "lungitura" si asa am ajuns pe drumul spre Targoviste. Am decis pe drum ca voi merge spre Pitesti cu Biblia dupa mine. Ma gandeam ca voi gasi o padure, voi sta, voi citi si ma voi ruga. Nimic unusual pana acum.
Dar deodata...

EPISODE2
... un autostopist pe marginea strazii. Mosulet de 68 de ani. Opresc ( ma mir si eu ca opresc) si il iau.
- Mergeti la Gaiesti?
- Da (numai ca nu stiam unde e)
- Aaa... mergeti la Pitesti
- Nu, nu merg.
- Dar atunci aveti rude sau treaba in Gaiesti
- Nu, nu am.
- Dar atunci de ce mergeti la Gaiesti?
- Pai sa va duc pe dumneavoastra
- Si apoi ce faceti?
- Ma intorc.

Nu m-am uitat, sau nu mi-am putut da seama daca mosuletul era infricosat, bucuros de discutia asta.
- Sa stiti ca nu trebuie sa platiti nimic, va duc pana in fata blocului. Am venit special pentru Dumneavoastra, oriunde vreti sa mergeti va duc eu. Dumnezeu m-a trimis special azi aici pentru Dumneavoastra, iar eu am venit.
Exact asa i-am spus. Si ba mai mult - cu toate ca ma miram de ce debitez din gura - am crezut asta.

Am fost impresionat discutia cu Costi - asa il cheama. Am povestit, apoi m-a invitat la el acasa!
Si deodata mi s-a facut frica - frica de naivitatea lui, de ospitalitatea lui, dar am acceptat.
Sotia lui- credincioasa - cu multe probleme de sanatate... el ortodox, ea "prentecostala".
Cum am intrat in casa Costi i-a zis sotiei "Floare adu Biblia".
Floare- sotia lui isi pierduse vederea la un ochi si incepea sa i se duca vederea si la celalalt.
A avut o viata grea, grea de tot frate - nu porcarii pentru care ne plangem noi(eu).

Si a venit cu Biblia, mi-au pus-o pe masa, si se uitau amandoi la mine.
A doua oara cand m-am speriat- nu stiu cine au inteles ca sunt...de ce nu ii deranjaza budigaii mei, si aspectul meu neingrijit si de ce asteapta de la mine sa ii invat ceva.
Am citit psalmul 142. Floare plangea.
Nu puteam face absolut nimic pentru ea, poate credea ca sunt un vindecator, datorita entuziasmului, cu care sotul ei m-a prezentat. Eram tare emotionat.
Eram si sunt neputincios sa curm o suferinta. Doar Dumnezeu poate.
M-au rugat sa ma rog ca ea sa nu mai injure din cand in cand. Plangea.
Le-am lasat ceva la psalmul 142, dar discret, sa nu ma vada si le-am zis ca mai citeasca.

Apoi Costi mi-a arat orasul. Frumos. liniste.... si chiar pe strada asta am ajuns. Biserica, la care merge sotia lui este pe strada Linistei din Gaiesti.
Doamne, nu o sa uit ziua asta toata viata.

Da nu e gata... asta a fost pana pe la pranz

EPISODE 3
De pe strada linistei am mers printr-o padure cu miros de rahat de am ajuns intr-o pajiste murdara cu tot felul de gunoaie. Am citit PS52 m-am rugat... si am atipit.
Pe parcursul somnului mi-am dat tricoul jos... ca sa il pun sub mine...sa fie confortabil.

M-am trezit pe muzica. Am vazut o vaca si un tzaran sarac cu vaca. Fluiera.... Vaca pastea printre gunoaie...
Mi-a luat ceva sa ma imbrac si sa imi strang Biblia ... am mers spre el - Nea Ilie.
Alta experienta. Mi-a povestit viata lui... iar eu pe a mea. Eu - cam sictirit. El- guraliv.
Vroiam sa ii zic ceva de Dumnezeu, da nu pentru ca trebuie... ci pentru ca e important.
Imi era un pic frica de el, probabil si lui de mine. Stateam departe unu de altu, iar el avea in mana o bata si avea la el si cutit. Eu aveam budigaii :))
Pe parcursul discutiei de vreo 2-3 ore a scos din "rucsac" - adica un sac prins cu o sfoara si legat pe spate- o rosie si branza de vaca ( de la vaca cu care era) si le-a impartit cu mine, si apa la fel.
- Sunt mandru ca ai acceptat sa mananci - zicea el
- Sunt mandru ca mi-ati dat - hop si eu.
Ne-am apropiat si am discutat de politica, vietile noastre... tare fain.M-am simtit ca un Moromete la sfatu de frati :)

Mi-a dat sfaturi.
Imi zicea "pupati-as talpile tale de copil ce esti", pupati-as ochisorii tai... asa vorbea cu mine. M-o fi vazut cu budigaii.... si de aia.
I-am dat si eu sfaturi.
La despartire am intins mana si m-am bucurat.
- Ma mandresc ca mi-ai intins mana, strange-ma bine sa se transmita niste curent intre noi. - Asa imi zicea la despartire.

Simt ca mi-am facut 2 prieteni ieri, dar cu ultimu ... a fost o conexiune faina, o experienta extraordinara, in care frica s-a trasnormat in dragoste si anxietatea initiala in bucurie si tristete la despartire.
Oare ii voi mai revedea? Am adresa lor si numarul de telefon.

Poate ca sunt nebun si poate ca e ciudat ce fac uneori, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a facut asa si sa pot invata asa de mult din chestiile astea despre relatii, despre Dumnezeu, despre increderea in El, despre asteptari, despre bucuria care invie cand crezi ca a murit de tot.
O zi ca asta nu ai cum sa o uiti.

Doamne vin cu multimire inaintea Ta. Multumesc pentru oamenii astia si multumesc ca Tu m-ai intalnit cu ei. Te rog lucreaza in inima lor prin faptul ca prin mine le-ai spus despre Tine. Multumesc ca mi-ai transformat frica in bucurie, multumesc ca am fost autentic.
Multumesc pentru Costi, Floare si nea Ilie. Ai tu grija de ei.
Te rog sa o vindeci tu pe Floare, te rog sa ii vorbesti tu ca ea sa isi puna ingrijorarile in mana Ta.
Esti extraordinar, Doamne.
Amin.


Ai citit pana aici. Felicitari.
EPISODE4: aici scrii tu.

Flag counter?

free counters

Stat