Draga Dan (29 dec 2013)

Draga Dan!
Sper sa citesti postul asta si sa te bucuri de el.
E tarziu si maine te trezesti devreme, dar pe langa asta se termina anul. Da, e revelion, deocamdata nu mergi nicaieri si nu este nicio problema pentru tine. Ciudat.

Dupa cum iti amintesti a fost un an greu, cu multe decizii, cu multe piedici. Si totusi ai reusit. Ai atins ce ti-ai propus, spre uimirea ta. Da - cand credeai ca nu mai ai sanse! Un an care merita analizat mai atent si trase niste invataturi mai profunde, un an cu esecuri, tristete, dar si "pick yourself up" si mers inainte si in final o victorie. Nici nu prea stiu de unde s-o apuc. Ciudat
...................................................................................................................................................................
Nu gasesc cuvinte mai potrivite decat cele ale unui alt blogger mult mai vechi ca mine, David (1 Cronici 29)

• ¹⁰ David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel!
• ¹¹ A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!
• 
  
• ¹² De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

Nu toate lucrurile sunt rezolvate, dar ma simt putin diferit, mai nou, mai realist, mai optimist (dar nu prea mult). Peste rani se formeaza o crusta!
2013 a adus ce speram sa aduca, dar intr-un mod total diferit. A adus vindecare (partial), dar mai intai a fost nevoie sa vad gravitatea problemei. A adus succes, dar mai intai a trebuit sa vad esecul. A adus relatii bune, dar a fost nevoie sa tai relatii toxice, si inca mai am de taiat. A fost un an deosebit de intens.

Multumesc Dumnezeului meu care m-a ajutat, si m-a binecuvantat, cu toate ca a fost greu. Si ma rog sa se indure de mine si in 2014 si sa ma binecuvanteze de 10 ori mai mult!

D

Dupa esec...

Cum e lumea dupa esec?

Ma tot chinui de ceva vreme sa mai scriu ceva despre esec, ca tot imi place subiectul.

De ce scriu? Ma ajuta sa imi vad gandurile mai clar, si cert e ca nu incerc sa invat pe cineva ce are de facut.

Nu am o reteta, dar pot sa povestesc putin ce fac eu dupa esec. 

Cateva ganduri:

Mie nu imi place sa risc. Vreau siguranta, certitudine. Ii admir pe cei care risca pentru ca sunt pregatiti pentru "epic fail". Eu pe de alta parte mi-am pus nadejdea in diverse chestii ceva mai calculat si mai rational si nu m-am asteptat. Asa ca epic failul meu e mai mare. 

Ok. Am stabilit in postul trecut cam cum ma simt, nu are sens sa detaliez. 

Eram odata pe strada si ma uitam la masina mea. Si ea la mine. Avea o urma pe capota. De unghie de dinozaur. Parcasem ciudat - e drept, dar pedeapsa a fost prea mare. Am simtit ura si dorinta de razbunare - dar faptasul nu mai era pe acolo, sau poate era si nu il vedeam eu. Vroiam sa bat pe cineva  - dar pe cine?

Ok. Dar cum incerc sa ies din asta....

Similar simt si acum - caut vinovati si nu prea imi place sa admit ca vinovatul cel mai mare sunt eu. 

1. Incerc sa imi asum vina propriilor mele greseli ( si nu e deloc usor) si sa merg mai departe. Stop. "Sa merg mai departe" suna vag si nedefinit. As fi un prost mare sa nu invat nimic si unul si mai mare sa merg mai departe cum am mers pana acum. 

Riscuri: sa imi asum toate greselile celorlalti, doar pentru ca sunt in faza de asumare de greseli.

2. Trebuie sa schimb ceva, altfel rezultatul va fi acelasi. Nu pot sa ma astept la rezultate diferite facand un lucru la fel din nou si din nou. Asa ca neaparat trebuie sa schimb ceva. 

Riscuri: sa fiu prea extrem, sa incerc chestii prea ciudate. Incerc sa traiesc in congruenta si consecventa cu ce am invatat pana acum, schimband totusi suficient de mult incat sa nu esuez din nou. 

Asa ca nu mai e ca inainte.

Totusi...

Nu pot sa ma abtin sa nu imi amintesc de David. Da - ala din Biblie - da, cartea aia religioasa si ciudata despre care unii zic ca e cuvantului lui Dumnezeu, altii zic ca o fi scris-o Moise cu piciorul stang. 

Foarte pe scurt: David a avut un esec mare in viata - cat timp el si prietenii lui erau intr-un loc, unde David a vrut ca sa mearga, dusmanii au venit acasa la ei si au pradat totul. Au luat toate femeile sclave si au luat posesiunile oamenilor. Pentru ca nu existau telefoane pe atunci prietenii lui David si el au aflat de toata chestia asta abia cand au ajuns acas. 

Acum inainte sa gandesti mai departe - tu ce ai fi facut daca erai "prietenii" lui David. Te-ai fi gandit poate la cine e vionvatul si ca vinovatul ar trebui pedepsit - David sa moara! David sa moara! - ai fi strigat alaturi de mine, si de ceilalti "prieteni". 

Asta s-a si intamplat - au vrut sa il omoare. David era intr-o mare stramtorare - pierduse totul si prietenii lui cautau sa il omoare. S-o fi gandit ca si mine - ce a gresit, cine e vinovatul pentru gresala, dar poate nu era nicio gresala facuta de el. Poate asa s-a intamplat. 

Apoi ceva uimitor s-a intamplat. In Biblie (1 Samuel cap 30) scrie ca David s-a sprijinit pe Dumnezeu si s-a imbarbatat, apoi i-a urmarit pe dusmani si i-a masacrat, nimicit luand inapoi tot ce pierduse. Intr-un fel David nu a facut nicio schimbare, nu a facut ceva diferit asteptand rezultate mai bune. El a facut ceea ce facuse si pana atunci - si cu toate acestea rezultatele au fost diferite. 

Seara faina

... si un update ... am ascultat zilele astea o melodie foarte faina. Trista, dar foarte faina. O melodie faina. Foarte faina. http://www.youtube.com/watch?v=OeGcoCLFgC8

Sweet 31

Zilele de nastere sunt adesea un prilej de bucurie si cadouri. Asta daca ai 10 ani. Apoi in adolescenta sunt un prilej de a-ti face curaj si de a dansa cu fetele de la ziua ta, mai ales daca suferi de venustrofobie. Apoi, prin facultate, daca ai si norocul sa pice ziua ta in sesiune ... inveti si seara vin prieteni apropiati pe la tine, sau faci o petrecere altcandva.

Da la un moment dat parca simti ca ai facut deja totul, i-ai ajutat prea mult pe prieteni sa iti faca o surpriza s.a.m.d.

Cum ar fi de exemplu sa te sune un prieten si sa te invite de ziua ta la post si rugaciune 4 zile? Tu intrebi care sunt invitatii si el iti spune ca te-a invitat pe tine si atat :)
Normal ca mergi...

Exod greoi
Sunt ca ursul. E greu sa il scoti din vizuina, dar odata ce iese nu mai vrea sa intre. Cred ca am inceput sa tolerez prea mult starea de caldicel - adica sa stau prin Bucuresti, fara prea multa miscare, cu masina de colo - colo, sa mananc cand vreau si ce vreau, sa merg unde vreau si cand vreau, si practic sa fac tot ce vreau. Spre detrimentul meu, asa ca m-am bucurat de provocarea venita din partea lui Sami.

Am mancat miercuri noaptea si joi de dimineata la ora 5 m-am trezit, am impachetat si am plecat. Mi-am amintit ca imi place aventura abia cand am luat-o din loc inspre necunoscut.

Shirnea este un loc izolat, un sat uitat de lume, unde timpul curge ca mierea proaspat scoasa din frigider. Il cred pe Cosbuc ca iarna e pe ulita iar orice poet intra intr-un mood de compozitie cand vede un peisaj ca cel de acolo. In stanga Piatra Craiului, in dreapta Bucegi iar in centru ... multa zapada si casute izolate. Aici viata are alt ritm.






Intriga
2 barbati, 4 zile, 96 de ore fara mancare. Dar de ce?
Am plecat la drum amandoi, cu motivatii diferite. A mea a fost sa ma apropii de Dumnezeu, de care simt ca m-am indepartat incet, incet, nu voit, ci prin delasare si amanare. Fara Dumnezeu parca viata e trista si fara sens. Totodata am avut nevoie de un timp de reflectie, de meditatie la viata, la Dumnezeu, la ce fac si de ce fac ce fac si mai ales cine sunt. Si totodata o perioada in care te privezi de anumite lucruri. Omul intr-adevar nu se hraneste doar cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu. Si chiar asa e.

Isus si-a inceput lucrarea pe la 30 de ani (poate nu chiar de ziua lui) si a tinut post 40 de zile. Noi doi - tot pe la 30 (aproape trecuti) - 10% din ce a tinut El.

Trupul este un slujitor excelent, dar un stapan rau. 
Joi 17 ian am facut o excursie, am baut ceaiul lui Sami, apoi niste siropuri de la mine, am taiat lemne cu joagarul si toporul si am carat la deal cele 15 carti pe care le-am adus cu mine (dintre care am citit una singura). Nu ne-a fost foame.

Vineri 18 ian am stat in casa separati si am citit, ne-am rugat, am cantat (eu). Tare greu e sa stai linistit sa te gandesti, sa nu primesti informatia gata mestecata. Apoi mi-a fost greu sa ma rog - nu prea mai stiam ce sa spun. Mi-a fost greu si sa citesc - adica sa vad text pe o foaie. Poate imaginatia mea sau capacitatea de abstractizare a scazut, fiind bombardat din toate partile cu informatie gata mestecata. M-am bucurat insa extrem de mult si cred ca dintre toate zilele de nastere de pana acum - asta a fost de departea cea mai bine sarbatorita.

Vaicareli
Asta pana dupa pranz. Inspre seara raceala prinsa in timpul saptamanii s-a agravat si deodata am avut capul infundat de mucus, care vroia sa iasa afara cat mai repede. Totusi eram ok.

Deodata burta a facut greva lovind puternic. Parea ca s-a spart ceva in mine si curge din intestine. Oriunde apasam putin ma durea tare. M-a cuprins o crampa puternica si m-am incovoiat in pozitia de fetus (ca sa imi amintesc cum era cand m-am nascut :). Cand stateam incordat durerea era mai putin acuta, in rest, pe toate partile... era nasol. Eram la pamant.

O prietena de-a mea a fost operata de apendicita iar din asa ceva, daca nu intervii, poti sa mori. Deodata ai dureri mari, apoi se sparge un matz, se umfla burta, apoi nu mai ai dureri si peste 6 ore mori fara interventie chirurgicala.

Vroiam doar sa treaca timpul asta si ma gandeam ca nu am ajuns nici macar la jumate.

Sami s-a rugat pentru mine si crampele au trecut - serios ca nu exagerez - ca prin minune. Eu sunt minim spus sceptic cu privire la vindecari din astea miraculoase, dar Sami s-a rugat si durerile au trecut fix atunci. Zicea ca se roaga de 3 ori ca poate capat si eu credinta pana la sfarsit.  Nu am o explicatie rationala pentru trecerea durerii.

Sambata 19 ian. Muci, stranuturi, stare de slabiciune, citit, meditat, rugat. M-am rugat pentru diversi oameni din agenda de telefon, oameni de aproape si de departe, prieteni si nu prea prieteni. Seara am cantat si ne-am mai inaltat spiritele. Vocea lui Sami si tonurile extrem de false pe care canta m-au incurajat. Apoi ne-am rugat impreuna mai mult si a fost tare bine. Ne-am culcat tarziu cu speranta sa fim obositi si sa dormim bine. Nu prea am putut sa dorm.

Duminica 20 ian - ultima zi. M-am simtit mai bine decat in prima zi. Putere, vigoare, raceala inca era prezenta. In toata perioada asta nu mi-a fost foame niciodata si chair daca a fost greu sunt foarte multumitor Domnului pentru asta.

Epilog
Cred ca acest timp mi-a dat posibilitatea sa reflectez asupra vietii, sa ma apropii de Dumnezeu, sa ma intorc pe o directie buna. Multumesc lui Dumnezeu ca El m-a adus inapoi inspre El, ca m-a cercetat, ca s-a revelat atat prin durere de burta, cat si prin liniste, cat si prin citit din Biblie si din alte carti.

Un verset mi-a ramas mai pregnant in minte - anume din Osea 10:12 "Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire." 

Tuturor celor ce citit va lansez aceasta provocare sa mergeti undeva departe de zgomotul civilizatiei, sa va apropiati de Dumnezeu si El se va aproia de voi. Sa supuneti trupul vostru si sa ii spuneti cine e seful, sa va ganditi si sa va rugati. Poate chiar de ziua voastra.

:)

Combinezonul rosu

Merg pe strada grabit sa ajung la o intalnire cu un client potential si ajung la o trecere de pietoni. Ma uit in dreapta - nimic, in stanga - sens unic. Apoi ma uit la semafor si vad omuletul de sus, cu mainile paralele pe langa corp si imbracat in combinezon rosu cum sta. Rosu.
Dau sa trec strada si ridic piciorul drept, dar apoi ma opresc.

Langa mine o doamna cu un copil, sa zic in clasa a 4-a, deci nu chiar mic. E rosu si pentru ei si stau la semafor. Nu vine nicio masina si ba mai mult nu se vede nicio masina chiar in departare.
De pe cealalta parte oameni ca mine - grabiti, se uita in dreapta (unii) si trec, altii ii urmeaza apoi, ca  o turma de oi.

Aici, langa mine, doi prosti care stau. Stau si eu, al treilea prost, cu ei si ma gandesc ca singurul motiv pentru care nu trec strada este ca mama vrea sa isi invete copilul sa respecte legea, sa aiba grija si sa nu faca prostii. Probabil de copil rad colegii ca urmeaza invataturile mamei si ocazional mai trece si el pe rosu.
Imi imaginez ca micutul o intreaba pe mama: "Mama... da de ce noi stam si altii trec?"
Ce exemplu pentru moralitate suntem noi, cei care trecem.

Asa cam am decis sa actionez nu de dragul legii, nici de dragul oricarui alt lucru, ci doar pentru cam vrut ca acea mama sa stie ca nu e singura, iar cand copilul contesta ce ii zice maica-sa, mama sa poata spune "uite vezi... nu toti trec pe rosu".

Si am stat - 3 prosti pe trotuar. Ceilalti treceau iar noi stateam. Mama si copilul isi mai ziceau cate ceva dar nu auzeam ca aveam gluga pe cap. Bai... si nu se mai facea verde. Imi venea si mie sa trec... Am vazut oameni trecand fara se se uite si trecand chiar cand au inceput sa vina masini foarte aproape de ei.

Apoi omul de la semafor si-a schimbat combinezonul in verde si a trecut strada.
La fel si noi.

M-a impresionat chestia asta.
D

Muzica

Multumiri

Recent mi-a mers bine, chiar nesperat, negandit de bine si nu... nu e meritul meu. Ce-i drept: am muncit, o munca pe care o definesc eu, si muncesc cum vreau eu, si cand vreau eu. E bine, si e rau.

Dar de unde am avut putere sa muncesc? Sau cine a facut posibil sa vina clienti? ... Soarta? Karma? Vremea?

Multumesc lui Dumnezeu pentru oportunitati, pentru clienti, pentru idei, pentru clientii acceptati de mine, si oamenii de care m-a ferit. Multumesc lui Dumnezeu pentru ca am gasit ce cautam - uneori mai greu, alteori mai usor. Multumesc ca am avut clienti care au zis ca sunt integru. Si nici asta nu e meritul meu - ci tot de la Dumnezeu vine. 

Vedeti voi, cei care mai cititi din cand in cand ce scriu pe aici, fara Dumnezeul meu nu as fi nimic, iar cu El pot totul si tot El ma intareste. Ce viata! Ce bucurie! Ce binecuvantare mare!

Ce mai fac? Mai bine decat merit!

O saptamana usoara tuturor

http://masinapotrivita.wordpress.com

Dan

Acum unde mergem?

Wai cum trece timpul!!! Incredibil. Acum e iarna, acum e vara. Parca nu mai exista viitor si totul e prezent.

O tema la care sunt fortat sa ma gandesc zilele astea, impreuna cu altii, este moartea si zadarnicia vietii. Tot cautand intelepciune am dat peste niste vorbe foarte frumoase si adevarate.

Psalmul 39 (o parte)

„Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”

Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea.

Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Bucata din mijloc

Cred ca demult nu m-am mai gandit ca probabil voi muri. Nu stiu la ce varsta si cum, dar imi imaginam si eu niste scenarii. Fie intr-un pat intr-un spital dupa o suferinta indelungata, fie acasa, linistit - de moarte naturala. Fie ucis de altii sau accident... cred ca moartea poate surveni asa de repede si neasteptat ... incat noi ne miram.

Nu ne va veni sa credem ca s-a terminat pe pamant, ca tot ce am agonisit nu mai conteaza in acel moment. Poate ne va parea rau pentru ce am spus cuiva si nu ne-am cerut iertare.

Dar peste toate acestea sunt sigur ca toti vom avea o intrebare atunci cand vom stii sigur ca murim, fie pe pat in spital, fie raniti de moarte in lupta, o intrebare care va fi atunci cea mai importanta din viata (pe terminate) a noastra: acum unde mergem?

Exista 2 categorii de oameni: unii care au pace cu privire la intrebarea asta, altii care sunt destul de ingroziti de ea. Nu cred ca poti avea liniste fara sa stii atunci, in momentul acela, unde te duci TU. Fara pace cu privire la o directie clara cred cu fermitate ca cel mai sceptic om isi va pune la indoiala teoriile despre lume si viata gandindu-se ca daca a gresit cumva, undeva, o "sfecleste".

Pe de alta parte pacea autentica pe care o afisam cateodata in momente frumoase, cu totii, va fii testata atunci, cu moartea in fata. Si cred ca este imposibil ca atunci, cand toate lucrurile nu vor mai conta, nici macar ce cred oamenii despre noi, sa mintim, sa ne mintim.

Concluzie

Asa ca pentru cei care au mai citit blogu sa vada daca mai scriu si au fost dezamagiti probabil, dar si pentru cei care vor citi acum am aceasta intrebare: Exista pace in viata ta? Daca zici ca nu e nasol, daca zici ca da mergem la intrebarea 2: cum crezi ca vei reactiona atunci?

Oricare ar fi raspunsurile va(si mie imi ) doresc sa avem pace cu Dumnezeu si de la Dumnezeu si acum si atunci.

De unde vine ajutorul ?

L-am invitat pe prietenul meu bun, Cosmin aka "moro", sa scrie un articol pe blog despre ce vrea el. Si a scris. Iata la ce se gandeste el zilele astea :)

De ceva timp mă trezesc pe la 1-2 noaptea şi pe la 5-6 dimineaţa. Probabil gândeşti că am insomnii şi trebuie să merg la un doctor. Ei bine, nu. E vorba de băieţelul meu de aproape 1 an, Vlad, care îmi bucură şi îmi luminează viaţa, chiar şi noaptea. La fel se întâmplă şi azi, când trezit de dimineaţă, într-o zi geroasă de martie, o apuc spre servici pe jos (căci maşina face din când în când pauze în perioada de iarna). Păşesc greu, ascultând scârţâitul plăcut al zăpezii. Parcă am febra, d-abia mă ţin pe picioare, dar ajung. – ‘neaţa ! – ‘neaţa ! - ce faci ?, mă întreabă un coleg - nu prea bine, replic eu - nasol, zice el. Apoi, încerc să mă concentrez la ce am de lucru, dar nu prea reuşesc. Parcă aş vrea să mă vait, să zic cuiva, dar cui ? Oare interesează pe cineva ? Individualismul e mare, iar indiferenţa e la ea acasă. Nu-i bine, dar nici nu judec, din păcate, aşa sunt şi eu de multe ori. Încerc totuţi să mă educ: - hei, nu-i mare lucru, poate o simplă răceala coroborată cu oboseala. Doar ai trecut prin situaţii cu adevărat dificile, care nu se pot compara cu aceasta - ştiu, ştiu, vine imediat răspunsul interior, dar totuşi, aş vrea să mă ajute cineva, sau măcar să mă asculte ... dar cine ?

Îmi amintesc de perioada studenţiei, eram plin de viaţă şi implicat în multe activităţi. Înţelesesem mai bine creştinismul, mergeam în tabere şi îmi făcusem o grămadă de prieteni noi. Am terminat facultatea, m-am mutat în alt oraş (desigur, cel mai frumos din ţară :) ), urma să mă căsătoresc. M-am simţit singur, nu mai aveam activităţi şi nici prieteni aproape, introspecţia începea să pună stăpânire pe mine ... oare viaţa mea, credinţa mea, depindeau atât de mult de alte persoane şi relaţii ? Se părea că da.

Şi dintr-o dată mi-am amintit ... hei, e totuşi Cineva care e dispus să te asculte. Există o persoană căreia poţi să ii spui orice, ştie să ţină secretul şi îi face plăcere să te asculte. Te ajută cu siguranţă, chiar dacă nu aşa cum iţi doreşti, ci cu mult mai multă pricepere. Împaratul David îl cheamă în ajutor "Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!" şi primeşte răspunsul "Inima îmi zice din partea Ta: 'Caută faţa Mea'. Şi faţa Ta, Doamne, o caut! ... Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părasi, Dumnezeul mântuirii mele."

Îl chem şi eu în ajutor. Cheamă-l şi tu !

Cosmin