Da, 1982 este departe. Unii nici nu ati auzit de anul acesta. Mama mea si-l aminteste cel mai bine si lui Dumnezeu nu ii este ascuns. Doar eu nu mi-l amintesc prea bine...
Azi ( incepusm sa scriu la post luni, 18 ianuarie) , acum 28 de ani, la 4 dimineata ma nasteam intr-o lume in care nu stiu daca vroiam sau nu sa vin, ma nasteam intr-o familie pe care nu am ales-0 eu si primeam un nume independent de vointa mea.
Dumnezeul cel omniprezent era acolo, intr-un moment maret, in care o fiinta creata de el trecea din pantecele mamei lui in care manca prin buric in "lumea de dincolo". Primul plans, primul tipat, primele ganganituri, primele imagini cu proprii ochi, primele ganduri....
Nu ai cum...
Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te intrebi vreodata de ce existi. Fiecare din noi s-a gandit cel putin odata la sensul/scopul vietii lui. Sau cine a inventat moartea si de ce murim? Unii au fost tulburati de aceste intrebari si au cautat mai departe, altii au renuntat fiind si mai tulburati.
Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te uiti inapoi la cum ai trait. Fiecare din noi s-a gandit la asta cel putin odata la viata lui - si
nu ai cum sa nu te uiti inapoi si sa nu simti regret, cel putin odata in viata. Am cunoscut oameni care afiseaza un spirit alert si clar, direct si transant. Dar cred ca si ei au cunoscut gustul amar al regretului.
Si momente din astea de evaluare sincera a propriei tale vieti sunt destul de rare ( de revelion eventual si de ziua ta). Pericolul cel mai mare este sa te uiti la toate lucrurile rele, negative, regrete, esecuri si sa ramai fixat pe ele, sa nu mai poti iesi. Iti vin zeci de ganduri destul de pesimiste as putea spune, dar nu vreau sa le enumar fiindca sunt convins le cunoastem cu totii.
Intrebarea este: ce faci cu astfel de sentimente? Cum prelucrezi asa ceva?
Omul vede intr-adevar ce este inaintea ochilor, dar Dumnezeu cerceteaza inimile. Chiar si hiper optimistii au nevoie de Dumnezeu ca sa vada partea plina a paharului, uneori. Si ca sa nu las intrebarea in aer dau si un raspuns din partea lui David - Psalmul 139.
Pentru cei care nu au avut nicodata curiozitatea sa citeasca Psalmul 139 iata-la aici, intr-o limba romana comtemporana:
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.
Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.
O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
0 şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!``
Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele:
Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului.
Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sînge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!
Vedem aici un om - David - care se afla intr-o situatie de deznadejde. Cu multe intrebari si putine raspunsuri. Un om care se gandea ca intunericul il va acoperi, un om care a suferit mult.
Mai devreme in psalmul 69 il vedem cum striga catre Dumnezeu. Si daca citim prin Psalmi vedem cuvinte grele, de durere, tristete si mahnire, depresie chiar.
Totusi vedem si ca nu este orb fata de Dumnezeu, nu este orbit de propriile lui greseli si nu ii este rusine sa strige (probabil cu voce tare) catre Dumnezeu, sa strige dupa ajutor, sa fie sincer.
Cand ai strigat tu ultima data dupa ajutor?
Concluzie
De ececuri avem parte toti dar de pocainta doar unii. Mandrie stim toti ce inseamna, dar smerenie prea rar, si prea putini. Cred ca aceasta cercetare a lui Dumnezeu duce la pocainta. Cred ca strigatul dupa ajutor nu ramane fara raspuns. Si mai vad ca oamenii credinciosi nu au o viata perfecta cu fericire deplina si nu zambesc tot timpul. Au momente grele, lupte dificile, dar au la cine sa strige. Si - din nou zic - strigatul nu ramane fara raspuns.
Si la final si o intamplare practica, aplicativa si hazlie.
(acum pare hazlie – atunci nu prea zambeam)
In din ultima zi de 27 de ani am fost intr-o padure sa ma rog si eu ca David. Cineva imi zicea ca sunt ciudat cand i-am povestit de treaba asta. Eu cred ca e bine sa mai mergi prin padure sa te rogi in liniste (ma rog - era liniste pana am venit eu). Si citeam psalmul 69 unde tot David zice:
"
Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu."
In fine- dupa ce am terminat am dat sa plec... si hopa! Am ramas cu masina in noroi :)). Culmea - pe masura ce incercam sa ies ma afundam si mai mult. Masina era stropita de noroi, eu eram in noroi, motorina nu prea mai aveam si nu era nimeni in jur. Era pe inserate si farul se stropise de noroi iar eu nu prea aveam apa sa il spal. Situatia ideala :) Fix langa locul unde eram impotmolit era o tija de beton pe care am bagat-o sub roata din fata.... pana la urma am iesit. De fapt cred ca am fost scos.
Numai bine
D
