Ca un scotian beat intr-un club de noapte

Fara Asfalt 2017

Uneori zic  mai in gluma, mai in serios, ca sunt barbatul ideal, dar am mici deficiente. O deficienta de-a mea este ca nu prea planific si nu prea ma pregatesc. De fapt foarte rar m-am pregatit pentru ceva in viata mea. Unii au incercat sa ma ajute si a mers, altii s-au enervat pe mine.
Ce-i drept: incep sa ii inteleg si pe unii si pe ceilalti si nevoia de schimbare e tot mai mare.

Io-s ala portocaliu. (foto de la Radu Cristi de pe fb)

DE CE TRIATLON?

Anul trecut am vrut sa sustin o triatlonista asa ca am decis sa merg si eu, ca sustinator, gogosar de galerie. Dar dupa aia m-am gandit ca s-ar bucura mai mult daca as participa, asa ca m-am inscris. Si cu toate ca nu eram pregatit cumva mi-a placut ... nu stiu... sa trag de mine, sa ma lupt, sa simt ca am realizat ceva.

Pentru non-fanaticii dintre voi: triatlonul inseamna un concurs cu 3 probe consecutive: inot, bicicleta, alergare. Pana si alea usoare sunt grele. 

Marile mele pregatiri au fost sa merg la bazin si sa inot bine si ... cam atat. Am iesit de 2-3 ori cu bicicleta anul asta si am alergat odata acum 2 luni. Cam atat :(

Cu doua saptamani inainte de concurs am plecat in concediu (care m-a cam rupt fizic) si m-am intors si semi-racit. 

Cu o zi inainte de concurs am racit rau si dimineata eram plin de muci, putin febril, cu urechile infundate si nu prea puteam sa imi tin echilibrul - fix ca un scotian beat intr-un club de noapte.  Dar... avand in vedere ca am platit si mi-am cumparat si un costum de neopren ... am luat startul.  Raceala si starea de bolnaviceala s-a agravat pe parcursul concursului si nu mi-a trecut nici acum. Scriu cu mucii pe tastatura :/

CUM A FOST? 

Inotul: Firul s-a taiat imediat dupa start cand am realizat ca nu stiu sa inot in mare, costumul ala de neopren e prea mic si nu pot sa respir. In viata se intampla mult rahat, dar trebuie sa mergi inainte. Spre surprinderea mea mi-am cam pastrat pozitia in pluton chiar daca am inghit niste guri de apa.

La bicicleta am fost jalnic: am tot pierdut locuri in clasament si ma gandeam: cu ce si-au uns aialalti bicicletele de merg asa de bine? Spre finalul cursei de bicicleta am reusit sa depasesc ceea ce parea sa fie un copil de 14 ani :)

La alergare am fost de-a dreptul penibil. Nici nu ma asteptam la mai mult. Ce naiba sa alergi pe nisip?! Mai mult am mers. M-au depasit o gramada de oameni - si grasi si slabi si mici si inalti. Ii vedeam din spate cum treceau in viteza pe langa mine, in timp ce picioarele mele se simteau ca din cauciuc. Mai veneau si altii din fata si mai rapid. Aia deja terminau cand eu incepeam :) 

Pe plaja erau nudiste. Eu eram asa de terminat incat nu m-am uitat. Cred ca mai aveam energie 1% si trebuia sa trag de ea 6 km. Am tras. La un moment dat nisipul s-a terminat si am inceput si eu sa alerg - desigur tot jalnic - dar macar ma miscam.

M-a incurajat un grasun de la stafeta. Da - era transpirat, sunculos, chel, rosu la fata si mi-a tras una peste ceafa apoi s-a intors de mi-a zis sa nu ma las. Nu, nu aveam de gand sa ma las, dar nici sa alerg. Asa ca datorita lui am inceput sa alerg.
Imi inchipuiam cum organizatorii o sa stranga corturile si o sa plece, apoi o sa rada de mine cand ajung noaptea - iti vin tot felul de ganduri din astea, ce sa faci.

am rugat si eu pe cineva sa faca o poza

Am fost slab, jalnic de slab. Dar spre surprinderea mea m-am clasat nu ultimul, nici penultimul, ci pe la mijlocul clasamentului. Adica dintre aia slabi slabi eu am fost printre cei mai buni :) Si am castigat medalia de lemn :))

CE AM INVATAT?

M-am dus la triatlon pentru mine, sa simt ca reusesc ceva. Reusind intr-un domeniu mic poti face apoi "transfer de autoritate" - cred ca a sa se cheama - in alt domeniu. Si asa te ridici.

Cum ziceam: in viata se intampla mult rahat si te doboara. Apoi te obisnuiesti sa fii jos, sa ramai jos. Cum cat stai mai mult jos cu atat mai greu e sa te ridici. De aceea e important sa faci ceva greu si sa reusesti. Iar daca nu reusesti stii ca ai incercat, ai facut ceva.

Anul trecut credeam ca multi oameni (amatori) care practica sporturi de anduranta au inceput sa faca asta ca sa treaca peste ceva greu in viata. Si e foarte bine sa vrei sa te ridici, sa iti dovedesti ca poti face ceva. Credeam insa ca multi au devenit fanatici si au ramas blocati acolo cu calendarele competitionale si alte cele. Da aici am gresit.
Cred ca 10% sunt super fanatici, urmatorii 20% destul de fanatici, dar restul de 70% se bucura sa participe si ... e si fain. 

Am invatat the hard way - ca e bine sa planifici, sa te antrenezi, sa te pregatesti. Asa ca pentru urmatorul concurs o sa planific mai bine, o sa fiu mai disciplinat, ca nu e de gluma. 

A... si o ultima chestie: e super misto sa te astepte cineva la linia de sosire, sa nu mergi singur. Multi vin cu familiile. Daca esti primul sau pe la mijloc e fain sa impartasesti bucuria ca ai terminat cu cineva, daca esti ultimul e fain sa te incurajeze cineva - ca mai mult contezi tu ca om decat locul 165 sau nu stiu ce timp. 

Eu eram singur, dar cu medalia de lemn la gat ma uitam la cat de multi oameni au venit cu cineva si stau sa ma intreb totusi: oare nu participa astia la triatloane ca sa ii imbratiseze cineva la final? ;)