Acum unde mergem?

Wai cum trece timpul!!! Incredibil. Acum e iarna, acum e vara. Parca nu mai exista viitor si totul e prezent.

O tema la care sunt fortat sa ma gandesc zilele astea, impreuna cu altii, este moartea si zadarnicia vietii. Tot cautand intelepciune am dat peste niste vorbe foarte frumoase si adevarate.

Psalmul 39 (o parte)

„Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”

Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea.

Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Bucata din mijloc

Cred ca demult nu m-am mai gandit ca probabil voi muri. Nu stiu la ce varsta si cum, dar imi imaginam si eu niste scenarii. Fie intr-un pat intr-un spital dupa o suferinta indelungata, fie acasa, linistit - de moarte naturala. Fie ucis de altii sau accident... cred ca moartea poate surveni asa de repede si neasteptat ... incat noi ne miram.

Nu ne va veni sa credem ca s-a terminat pe pamant, ca tot ce am agonisit nu mai conteaza in acel moment. Poate ne va parea rau pentru ce am spus cuiva si nu ne-am cerut iertare.

Dar peste toate acestea sunt sigur ca toti vom avea o intrebare atunci cand vom stii sigur ca murim, fie pe pat in spital, fie raniti de moarte in lupta, o intrebare care va fi atunci cea mai importanta din viata (pe terminate) a noastra: acum unde mergem?

Exista 2 categorii de oameni: unii care au pace cu privire la intrebarea asta, altii care sunt destul de ingroziti de ea. Nu cred ca poti avea liniste fara sa stii atunci, in momentul acela, unde te duci TU. Fara pace cu privire la o directie clara cred cu fermitate ca cel mai sceptic om isi va pune la indoiala teoriile despre lume si viata gandindu-se ca daca a gresit cumva, undeva, o "sfecleste".

Pe de alta parte pacea autentica pe care o afisam cateodata in momente frumoase, cu totii, va fii testata atunci, cu moartea in fata. Si cred ca este imposibil ca atunci, cand toate lucrurile nu vor mai conta, nici macar ce cred oamenii despre noi, sa mintim, sa ne mintim.

Concluzie

Asa ca pentru cei care au mai citit blogu sa vada daca mai scriu si au fost dezamagiti probabil, dar si pentru cei care vor citi acum am aceasta intrebare: Exista pace in viata ta? Daca zici ca nu e nasol, daca zici ca da mergem la intrebarea 2: cum crezi ca vei reactiona atunci?

Oricare ar fi raspunsurile va(si mie imi ) doresc sa avem pace cu Dumnezeu si de la Dumnezeu si acum si atunci.

Se pregateste

Se pregateste....

De unde vine ajutorul ?

L-am invitat pe prietenul meu bun, Cosmin aka "moro", sa scrie un articol pe blog despre ce vrea el. Si a scris. Iata la ce se gandeste el zilele astea :)

De ceva timp mă trezesc pe la 1-2 noaptea şi pe la 5-6 dimineaţa. Probabil gândeşti că am insomnii şi trebuie să merg la un doctor. Ei bine, nu. E vorba de băieţelul meu de aproape 1 an, Vlad, care îmi bucură şi îmi luminează viaţa, chiar şi noaptea. La fel se întâmplă şi azi, când trezit de dimineaţă, într-o zi geroasă de martie, o apuc spre servici pe jos (căci maşina face din când în când pauze în perioada de iarna). Păşesc greu, ascultând scârţâitul plăcut al zăpezii. Parcă am febra, d-abia mă ţin pe picioare, dar ajung. – ‘neaţa ! – ‘neaţa ! - ce faci ?, mă întreabă un coleg - nu prea bine, replic eu - nasol, zice el. Apoi, încerc să mă concentrez la ce am de lucru, dar nu prea reuşesc. Parcă aş vrea să mă vait, să zic cuiva, dar cui ? Oare interesează pe cineva ? Individualismul e mare, iar indiferenţa e la ea acasă. Nu-i bine, dar nici nu judec, din păcate, aşa sunt şi eu de multe ori. Încerc totuţi să mă educ: - hei, nu-i mare lucru, poate o simplă răceala coroborată cu oboseala. Doar ai trecut prin situaţii cu adevărat dificile, care nu se pot compara cu aceasta - ştiu, ştiu, vine imediat răspunsul interior, dar totuşi, aş vrea să mă ajute cineva, sau măcar să mă asculte ... dar cine ?

Îmi amintesc de perioada studenţiei, eram plin de viaţă şi implicat în multe activităţi. Înţelesesem mai bine creştinismul, mergeam în tabere şi îmi făcusem o grămadă de prieteni noi. Am terminat facultatea, m-am mutat în alt oraş (desigur, cel mai frumos din ţară :) ), urma să mă căsătoresc. M-am simţit singur, nu mai aveam activităţi şi nici prieteni aproape, introspecţia începea să pună stăpânire pe mine ... oare viaţa mea, credinţa mea, depindeau atât de mult de alte persoane şi relaţii ? Se părea că da.

Şi dintr-o dată mi-am amintit ... hei, e totuşi Cineva care e dispus să te asculte. Există o persoană căreia poţi să ii spui orice, ştie să ţină secretul şi îi face plăcere să te asculte. Te ajută cu siguranţă, chiar dacă nu aşa cum iţi doreşti, ci cu mult mai multă pricepere. Împaratul David îl cheamă în ajutor "Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!" şi primeşte răspunsul "Inima îmi zice din partea Ta: 'Caută faţa Mea'. Şi faţa Ta, Doamne, o caut! ... Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părasi, Dumnezeul mântuirii mele."

Îl chem şi eu în ajutor. Cheamă-l şi tu !

Cosmin

8 martie

De ce trebuie apreciate femeile?

1. Femeile ne-au nascut. In viata unei femei la un moment dat silueta se strica, se ingrasa destul de mult si i se umfla burta, se misca mai greu si probabil e dificil sa doarma cu fata in jos. In acea burta se dezvolta nu "ceva" ci "cineva". Adica tu sau eu.

Cu totii ne-am nascut din femei, barbatii nu nasc. Ele ne-au purtat in pantecele lor destul de mult. Apoi a urmat nasterea - probabil destul de dificila pentru unele. Exista mame care nu au supravietuit nasterii, as putea spune ca si-au dat viata pentru copiii lor. Si atunci de ce lumea ne felicita pe noi de ziua noastra? Poate ar trebui felicitate ele...

2. Femeile ne-au crescut*. Desigur exista si exceptii, in care mamele au plecat, sau au abandonat copii, dar in general mamele noastre au avut grija de noi, cand eram mici si neajutorati, inca fara pretentii materiale - decat cele de a primi toata atentia si dragostea.

Parintii sunt foarte imporanti in vietile noastre mai ales la varsta de care nu prea ne mai amintim... vor sa ne dea la sport, la scoala, la muzica si in general vor ca noi sa avem mai mult decat au avut ei. Probabil pe lumea asta sunt putini oameni care isi doresc asta pentru noi.

*fiind ziua femeii/ mamei nu puteam sa scriu prea mult despre barbati/ tati, dar asta nu inseamna ca au un rol putin important in cresterea copiilor.

3. Ne-au educat cu responsabilitate*. Imi amintesc de tata... cum ma lua de mana si saream in pat (sau eu il luam pe el), Cateodata se mai rupeau arcurile. Trebuia mama sa vina si sa ne cuminteasca pe amandoi. Cand a venit pe lume sora mea saream toti trei in pat cu taica-miu.Si tot mama venea sa ne dea jos, il certa pe el, om mare, ca a dat in mintea copiilor nu pe noi, ce vremuri!

* se aplica ce am scris mai sus

4. Fac sacrificii. Am observat in viata mai multor mame ca fac sacrificii mai mari pentru copiii lor decat tatii. Adica renunta la multe lucruri, si se dau pe ele insele pentru noi - muncesc mai mult, strang bani sa isi dea odraslele la facultate. Probabil si tatii fac sacrificii, dar la femei se poate observa mai usor suferinta.

5. Sufera. Cred ca nu ma insel cand zic ca mamele sufera pentru copiii lor. Nu imi pot imagina ce era in inima Mariei cand Isus era atarnat pe cruce in fata ei. Nu imi pot imagina suferinta din inima unei mame careia ii moare copilul. Tatii- mai rationali- poate ca trec mai usor peste suferinte legate de copiii lor, dar mamele sufera indelungat. Cand relatiile sunt dificile cu copiii sufera si se consuma.

Istoria femeii

Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.`

Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le -a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care -l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela -i era numele.

Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s'a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus -o la om.

Şi omul a zis: ,,Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.`` (Geneza cap 2, v18 - 23)

Si de atunci exista Ea, Eva, sau datatoare de viata. Femeia este asociata cu viata, barbatul nu stiu cu ce este asociat (sper ca nu cu moartea :)) iar Adam se bucura de ea. Femeia (nevasta) este un motiv de bucurie si probabil pana sa vina Eva era mai trist.

Cateva caracteristici ale femeilor, pe care le-am observat de-a lungul timpului: gingasa, spontana, misterioasa, frumoasa, sensibila, credincioasa, evlavioasa, naturala, cocheta, extravaganta, finuta, echilibrata, sentimentala, naiva, luptatoare,agera/ iute, iubitoare, seducatoare, ingrijorata, sincera, plina de viata, desteapta, poate suferi in tacere, fumos imbracata, ingrijita, constiincioasa, muncitoare, are simtul culorii (adica stie ce e aia grena, bej...), gospodina (stie care e diferenta dintre patrunjel, marar, leustean...), se maturizeaza mai repede ca barbatii, dintr-un motiv necunoscut ii plac florile, intelege limbajul non-verbal din nastere.

*nu toate femeile au toate aceste atribute si nu toate sunt la fel

** femeile au si alte caracteristici...

Daca ne uitam in media (tv, ziare, reviste, teatru...) putem observa usor cum societatea distorsioneaza femeia. Parerea barbatilor dar si a femeilor despre cum ar trebui sa fie o femeie este foarte mult distorsionata de reviste si tv, afise.

Sper ca cel putin azi sa le putem aprecia si sarbatori intr-un mod frumos. Va doresc tuturor femeilor o primavara frumoasa, apreciere si apropiere de Cel ce v-a facut.

Iar acelor dintre voi care sunteti si mame - felicitari de ziua copiilor vostri.

D

Legea mea - legea ta.

As vrea sa povestesc o intamplare recenta despre cum am incalcat legea si am fost prins, despre ce am simtit atunci cand am fost prins si dupa aia si de ce povestesc chestii din astea pe blog si nu le tin pentru mine.

Anul trecut

Este deja un fel de traditie sa merg in tabara de schi in luna februarie. Anul trecut in luna februarie am luat o amenda de viteza. 2 puncte sau 4 puncte - o nimica toata!

Anul asta

Anul asta ... nu stiu cum sa spun... ca tot pe drum inspre Straja... tot cu aceiasi oameni in masina + unul nou... am luat din nou amenda. Dar nu pentru viteza... oh, cum as fi vrut eu sa iau amenda pentru viteza 2, 4, 6 puncte... nu ar fi contat, dar numai sa imi lase carnetul... :)

Veneam de la Pitesti inspre Rm Valcea iar drumul arata de parca ar fi cautat cineva comori in asfalt. Si cum nu a gasit a mers mai incolo... si tot asa. Exista portiuni de drum... unde nu mai e drum! Nu mai e asfalt!

Dupa cativa km am simtit usor cum imi pierd rabdarea sa merg cu 5 km/h in spatele unui TIR si sa tot aud cum masina troncane prin gropi (cei care sunteti soferi sunt convins ca intelegeti).

Luand voiniceste soarta in propriile mele maini am inceput "Depasiriada" - o serie de depasiri pe portiunile de drum cu asfalt, menite sa ma scape de toti care erau in fata mea si din cauza carora nu vedeam gropile si "dadeam" in ele. Si a functionat.

Numai ca "depasiriada" asta a tinut si dupa ce drumul a inceput sa fie mai bun - drumul bun, masina buna, vreme buna.

Am ajuns in spatele a 2 tiruri si pe unul l-am depasit pe linie intrerupta, regulamentar. In timp ce inca eram in depasire tirul din fata lui a pus frana si m-am gandit "ce sofer dragut... ma lasa sa il depasesc si pe el". Am observat ca eram deja pe linie continua si am vrut sa intru la loc, dar "oferta" a fost prea mare. Vizibilitatea era buna, totul ok.

Dupa curba era parcata o masina de politie iar politistul care m-a oprit nu a fost de parere cu mine ca totul este ok :)

Politistul a fost foarte "profesional" cu mine. S-a purtat frumos, ferm, i-am zis ca stiu pentru ce ma opreste si el mi-a spus ca nu trebuia sa depasesc camionul, apoi mi-a zis ca imi ia carnetul (lucru la care ma cam asteptam), apoi eu i-am zis sa nu mi-l ia ca nu mai pot conduce ( daaa!!!) si ca ce ma fac - cum ajung acasa? El mi-a spus ca nu-i problema ca imi da o hartiuta si mai pot circula si ca nu vrea sa imi strice concediul. Mi-a mai spus ca am facut ceva grav, dar ca imi da amenda minima pentru ca nu era periculos. (cum vine asta grav dar nepericulos?)

Nu am pledat pentru nevinovatia mea pentru ca era clar ca eram vinovat. Am incalcat legea si am meritat pedeapsa. Am stiut asta.

Ce inseamna grav?

In mintea mea era o mare nedumerire: as intelege ca ceva grav inseamna sa mergi cu 100 km/h in zona de 30 km/h - e grav! Dar sa depasesti un camion unde este vizibilitate super, fara riscuri... nu e grav. Nu intelegeam de ce sa imi ia carnetul pentru ceva asa minor.

Mai mult - cand au aflat si altii s-au mirat... cum am putut face asa ceva! Asa o ... crima urata, fapta demna de pedeapsa capitala!

Marele criminal Dan Babu a fost in sfarsit prins!

Totusi eram vinovat. A scris omul procesul verbal si mi l-a dat sa-l semnez. M-a pus sa scriu "recunosc ca am gresit" si am scris. Am recunoscut, nu exista niciun dubiu ca a fost gresit si trebuie sa fiu pedepsit. Apoi mi-a zis "imi place ca esti barbat" - ceea ce m-a flatat pentru 3 secunde, dupa care am revenit la realitatea faptului ca ... voi merge pe jos toata luna martie.

Cu ce o sa car eu florile? Martisoarele? :))

Mi-a parut rau.

DE CE AM INCALCAT LEGEA?

E important sa ne punem aceasta intrebare - de ce prin "razvratirea" naostra incalcam legea. Iata cateva motive pentru care noi (nu doar eu) incalcam legea sau in general o autoritate:

1. Ignoranta

Ignoranta nu inseamna necunostinta. Inseamna ca stim, dar nu ne pasa, stim si totusi nu vrem sa stim. Ignoram avertizarile, nu-i asa, si nu ne pasa care sunt consecintele. Ne facem propriul nostru sistem de valori foarte diferite de lege uneori...

2. Interpretare

Unii zic ca legea e orientativa... si practic linia aia continua in curbe periculoase e orientativa. Poti merge pe unde vrei... dar sa ramai totusi pe sosea... Cumva se aplica doar daca vrem sa se aplice si la noi...

3. Superioritate/ razvratire

Asta cred ca e cea mai periculoasa situatie dar si cel mai des intalnita. Probabil s-a aplicat si la mine. Ne credem peste lege. Cumva legea nu se aplica la noi, ci doar la soferii incepatori. Politistii sunt niste fiinte inferioare carora le este frica sa circule cu mai mult de 10 km/h. Ei nu stiu ce soferi buni suntem noi. Nu... adica ce soferi experti, cu masini de experti suntem noi. Pe cand ei nu stiu ce e aia masina noi suntem una cu masina... nimic nu ne poate surprinde... probabil de aceea sunt asa de multe accidente cu soferi experti.(sper ca vedeti ironia)

Avem un relativism in noi care ne spune - ce e periculos pentru tine nu e periculos si pentru mine.

4. Justificare/ Indreptatire

Daca drumurile sunt proaste am si eu voie sa incalc legea! (suna destul de prostesc, dar recunosc ca m-am gandit si la asta). Ce-i drept- am incalcat legea pe o portiune de drum foarte frumoasa.

La fel ca multi altii m-am autojustificat si eu in relatie cu starea drumurilor.

Concluzie

Da - cu siguranta mi-a parut rau ca am fost prins. Dar apoi m-am gandit ca imi pare si rau ca nu am respectat legea si mi-am creat, atunci pe loc, propriul catalog de fapte "mai putin grave".

Ce e grav sau mai putin grav nu determin eu - ci legea! Am uitat ca legea este absoluta si nu conteaza cine esti, ce masina ai sau de unde vii, legea se aplica la toti.

La fel este si cu autoritatea lui Dumnezeu si supunera fata de aceasta autoritate. Doar ca El stie ce faci toti timpul, nu doar la colt de drum.

Biblia spune ca in proprii lor ochi oamenii se considera drepti. Ce este bine si rau nu determinam noi, in contextul nostru si circumstantele noastre, privite hiper-subiectiv prin ochii nostri, ci Dumnezeu o face. El ar trebui sa fie punctul de referinta cu privire la vietile noastre si nu noi insine

Acolo unde dreptatea noastra intalneste dreptatea lui Dumnezeu noi luam amenda!

Ceea ce face ca un om sa fie dupa "voia lui Dumnezeu" nu este ca nu pacatuieste niciodata, ci ca atunci cand pacatuieste ii pare rau, nu ramane ignorant, sau nepasator, si cauta iertare.

Poate povestea mea de azi este un pic haioasa, dar daca facem o paralela cu vietile noastre - oare cum stam? Cum il privim noi pe Dumnezeu? Sunte mai "experti" decat El?

Dan

| intre |

Adica intrebare sau intrebari.
Acesta este un post pentru intrebari sau discutii fara sa exista o anumita tema.

Nu stiu cati oameni citesc acest blog, de ce il citesc, dar am observat ca pe cativa ii ajuta. Chiar m-am si intalnit cu o parte din cititori. Ce nu stiu cei cu care m-am intalnit la mall vitan este ca m-am intalnit si cu altcineva, o persoana pe care nu o cunosteam inainte... si am avut o discutie X ( nu degeaba se numeste blogul discussion X).

V-as ruga ca daca va faceti curaj sa postati intrebari sa fie gandite, simtite, bune, sa putem avea un dialog.

Hai sa vedem daca merge.
Dan

1982

Da, 1982 este departe. Unii nici nu ati auzit de anul acesta. Mama mea si-l aminteste cel mai bine si lui Dumnezeu nu ii este ascuns. Doar eu nu mi-l amintesc prea bine...
Azi ( incepusm sa scriu la post luni, 18 ianuarie) , acum 28 de ani, la 4 dimineata ma nasteam intr-o lume in care nu stiu daca vroiam sau nu sa vin, ma nasteam intr-o familie pe care nu am ales-0 eu si primeam un nume independent de vointa mea.

Dumnezeul cel omniprezent era acolo, intr-un moment maret, in care o fiinta creata de el trecea din pantecele mamei lui in care manca prin buric in "lumea de dincolo". Primul plans, primul tipat, primele ganganituri, primele imagini cu proprii ochi, primele ganduri....


Nu ai cum...
Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te intrebi vreodata de ce existi. Fiecare din noi s-a gandit cel putin odata la sensul/scopul vietii lui. Sau cine a inventat moartea si de ce murim? Unii au fost tulburati de aceste intrebari si au cautat mai departe, altii au renuntat fiind si mai tulburati.

Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te uiti inapoi la cum ai trait. Fiecare din noi s-a gandit la asta cel putin odata la viata lui - si nu ai cum sa nu te uiti inapoi si sa nu simti regret, cel putin odata in viata. Am cunoscut oameni care afiseaza un spirit alert si clar, direct si transant. Dar cred ca si ei au cunoscut gustul amar al regretului.

Si momente din astea de evaluare sincera a propriei tale vieti sunt destul de rare ( de revelion eventual si de ziua ta). Pericolul cel mai mare este sa te uiti la toate lucrurile rele, negative, regrete, esecuri si sa ramai fixat pe ele, sa nu mai poti iesi. Iti vin zeci de ganduri destul de pesimiste as putea spune, dar nu vreau sa le enumar fiindca sunt convins le cunoastem cu totii.

Intrebarea este: ce faci cu astfel de sentimente? Cum prelucrezi asa ceva?
Omul vede intr-adevar ce este inaintea ochilor, dar Dumnezeu cerceteaza inimile. Chiar si hiper optimistii au nevoie de Dumnezeu ca sa vada partea plina a paharului, uneori. Si ca sa nu las intrebarea in aer dau si un raspuns din partea lui David - Psalmul 139.
Pentru cei care nu au avut nicodata curiozitatea sa citeasca Psalmul 139 iata-la aici, intr-o limba romana comtemporana:

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.
Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.
O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
0 şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!``
Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele:
Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului.
Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sînge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!

Vedem aici un om - David - care se afla intr-o situatie de deznadejde. Cu multe intrebari si putine raspunsuri. Un om care se gandea ca intunericul il va acoperi, un om care a suferit mult.
Mai devreme in psalmul 69 il vedem cum striga catre Dumnezeu. Si daca citim prin Psalmi vedem cuvinte grele, de durere, tristete si mahnire, depresie chiar.
Totusi vedem si ca nu este orb fata de Dumnezeu, nu este orbit de propriile lui greseli si nu ii este rusine sa strige (probabil cu voce tare) catre Dumnezeu, sa strige dupa ajutor, sa fie sincer.

Cand ai strigat tu ultima data dupa ajutor?

Concluzie
De ececuri avem parte toti dar de pocainta doar unii. Mandrie stim toti ce inseamna, dar smerenie prea rar, si prea putini. Cred ca aceasta cercetare a lui Dumnezeu duce la pocainta. Cred ca strigatul dupa ajutor nu ramane fara raspuns. Si mai vad ca oamenii credinciosi nu au o viata perfecta cu fericire deplina si nu zambesc tot timpul. Au momente grele, lupte dificile, dar au la cine sa strige. Si - din nou zic - strigatul nu ramane fara raspuns.


Si la final si o intamplare practica, aplicativa si hazlie.
(acum pare hazlie – atunci nu prea zambeam)
In din ultima zi de 27 de ani am fost intr-o padure sa ma rog si eu ca David. Cineva imi zicea ca sunt ciudat cand i-am povestit de treaba asta. Eu cred ca e bine sa mai mergi prin padure sa te rogi in liniste (ma rog - era liniste pana am venit eu). Si citeam psalmul 69 unde tot David zice:

"Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu."

In fine- dupa ce am terminat am dat sa plec... si hopa! Am ramas cu masina in noroi :)). Culmea - pe masura ce incercam sa ies ma afundam si mai mult. Masina era stropita de noroi, eu eram in noroi, motorina nu prea mai aveam si nu era nimeni in jur. Era pe inserate si farul se stropise de noroi iar eu nu prea aveam apa sa il spal. Situatia ideala :) Fix langa locul unde eram impotmolit era o tija de beton pe care am bagat-o sub roata din fata.... pana la urma am iesit. De fapt cred ca am fost scos.

Numai bine
D

George...

Daca nu intelegeti >>> translate.google.com

Daca chiar nu merge sa imi spuneti sa traduc totusi, fiindca este un material foarte fain.

George Muller's Words, spoken at a New Year's Service, 1859

We have, through the goodness of the Lord, been permitted to enter upon another year, and the minds of many among us will no doubt be occupied with plans for the future, and the various fears of our work and service for the Lord. If our lives are spared, we shall be engaged in many things--the welfare of our families, the prosperity of our business, and our work and service for Christ, which may be considered the most important matters to be attended to.

But according to my judgement, the most important point to be attended to is this: above all things, see to it that your souls are happy in the Lord. Other things may press upon you, and the Lord's work may even have urgent claims upon your attention, but I deliberately repeat, it is of supreme and paramount importance that you should seek above all things to have your souls truly happy in God Himself! Day by day seek to make this the most important business of your life. This has been my firm and settled condition for the last thirty-five years. For the first four years after my conversion, I knew not its vast importance, but now after much experience, I especially commend this point to the notice of my younger brothers and sisters in Christ: the secret of all true effectual service is joy in God, and having experimental acquaintance and fellowship with God Himself.

But in what way shall we attain to this settled happiness of soul? How shall we learn to enjoy God? How shall we obtain such an all-sufficient soul-satisfying portion in Him, as shall enable us to let go the things of this world as vain and worthless in comparison? I answer, This happiness is to be obtained through the study of the Holy Scriptures. God has therein revealed Himself unto us in the face of Jesus Christ.

In the Scriptures, by the power of the Holy Ghost, He makes Himself known unto our souls. . . . Therefore the very earliest portion of the day we can command should be devoted to the meditation on Scriptures. Our souls should feed upon the Word. . . . This intimate experimental acquaintance with Him will make us truly happy. Nothing else will. In God our Father and the blessed Jesus, our souls have a rich, divine, imperishable, eternal treasure. Let us enter into practical possession of these true riches; yea, let the remaining days of our earthily pilgrimage be spent in an ever-increasing, devoted, earnest consecration of our souls to God.

- George Mueller

Trece anul...

Anul acesta nu am scris nimic de Craciun, mai ales datorita faptului ca am recitit ce am scris in anii trecuti si poate unele afirmatii- chiar daca erau adevarate au fost cam dure si ca am fost/sunt bolnav.

Dar cineva anonim, o "crestina", a scris un comentariu foarte frumos la postul cu numarul 100, probabil vazand ca nu apare nimic de Craciun. Nu am cerut permisiunea sa reproduc ce a scris, dar m-am gandit ca este public, asa ca poate fi folosit.

Ccred ca a scris mai frumos decat as putea eu sa scriu, imi este de folos si as vrea sa impartasesc lucrul acesta:

"Unul din cântecele care îmi stăruie în minte de Crăciunul acesta este:

Mary, did you know
that your Baby Boy would one day walk on water?
Mary, did you know
that your Baby Boy would save our sons and daughters?
Did you know
that your Baby Boy has come to make you new?
This Child that you delivered will soon deliver you.

Mary, did you know
that your Baby Boy will give sight to a blind man?
Mary, did you know
that your Baby Boy will calm the storm with His hand?
Did you know
that your Baby Boy has walked where angels trod?
When you kiss your little Baby you kissed the face of God?

Mary did you know.. Ooo Ooo Ooo

The blind will see.
The deaf will hear.
The dead will live again.
The lame will leap.
The dumb will speak
The praises of The Lamb.

Mary, did you know
that your Baby Boy is Lord of all creation?
Mary, did you know
that your Baby Boy would one day rule the nations?
Did you know
that your Baby Boy is heaven's perfect Lamb?
The sleeping Child you're holding is the Great, I Am.

Mi se pare extraordinar planul lui Dumnezeu. Cum Si-a lăsat El Fiul pe mâini omenești, îngrijit și crescut de oameni... Si ma gândesc ca asa cum Si-a lăsat Fiul, un bebeluș neajutorat, sa fie crescut de Maria, tot asa a lăsat lucrarea Sa de răspândire a Cuvântului pe mâini omenești. Nu pot sa cuprind și sa pătrund ceea ce plănuiește Dumnezeu, dar știu ca El are planuri mărețe cu copiii Sai (Ieremia 29:11). Trebuie ca El sa crească, iar eu sa ma micșorez. A mai crescut Dumnezeu în mine comparativ cu Crăciunul anterior?

Un Crăciun binecuvântat și plin de bucurie!

o creștină"

De fapt am citat tot comentariul fiindca mi se pare ca surprinde foarte frumos Sarbatoarea Nasterii Domnului.

100 ?

Introducere la introducere
Nu, nu e vorba de filmul "300" cu spartanii impartit la 3, ci de postul cu numarul 100. Acum vad si eu. Azi m-am intalnit cu cineva si zicea ca a citit acest blog in totalitate. Wow... 99 de posturi in 2 ani si le-a citit. Zicea ca le-a citit si pe cele bune si pe "celelalte", dar parea ca s-a bucurat cand imi zicea si m-am bucurat de bucuria lui.
Cu siguranta am parti bune si altele si mai proaste :) si nu trebuie sa citesti mult sa iti dai seama.
Cu ocazia postului 100 ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce e scris aici, pentru aceia care m-au incurajat, pentru aceia care m-au descurajat si pentru aceia care mi-au aratat punctele mele mai slabe. Sper (activ), si ma rog pentru ca trasaturile mele de caracter sa semene mai mult cu cele ale Aceluia care imi este Cap.

Introducere
Dupa o zi frumoasa ieri (obiectiv vorbind), care s-a sfarsit destul de prost pentru mine (subiectiv vorbind) am avut o noapte de cugetare si somn bun acasa. Ce bine e acasa.

Azi dimineata am fost la un prieten de care imi era dor impreuna cu alti prieteni de care imi era dor, sa muncim fizic (adica nu cu degetele la tastatura - ci cu noroi, aer rece, hei -rup si altele).
Parea ca am inceput ziua prost, si de fapt nu parea ci asa era, ca sa fiu sincer :). Apoi am mai facut una - alta si s-a facut 12.
Dar nerabdarea de a-i vedea pe ei, prietenii mei si bucuria de a fi acasa m-au motivat. Pe drum era soare dar pe masura ce mergeam s-a facut ceata, o ceata densa si despre asta vroiam sa povestesc putin.

Partea principala
Ma bucuram de drum, de prieteni... si deodata ... zbang! Ceata deasa. Nu mi-am dat seama ca am intrat in ceata, fiindca nu a fost deodata ci foarte subtil, temperat, usor, lin...
M-am oprit. Soarele se mai vedea, dar abia atunci am realizat ca nu vad nimic din peisajul minunat din jurul meu. Cata orbire - sa nu iti dai seama ca esti in ceata! Soarele era distant, dar era acolo si se vedea, insa nu avea putere sa lumineze...

Am facut si o poza....

Apoi, dupa ce am oprit masina pentru poza am plecat mai departe, putin confuz. S-a luminat treptat, pana cand s-a luminat de tot. Si vai, vai ce frumos! Ce minunat! Aproape chiuiam de bucurie in masina (eram singur). Nici nu stiu de ce eram invadat de un asa sentiment.
I-am multumit lui Dumnezeu pentru peisaj.

Am ajuns acolo, la Rasnov, si i-am vazut si pe ei, in acest peisaj! Ce minunat. Nu... nu m-am putut abtine si m-am bucurat cu chiote! :)
Ziceam: "Ce frumos e, nu vedeti? Nu vedeti ce frumos e? Nu vedeti ce aveti aici?"

Si toate astea dupa ziua proasta de ieri, ceata de mai devreme.

Explicatie
Fac legatura cu Harul lui Dumnezeu. Asta inseamna Har - sa faci ceva prost, rau, gresit si Dumezeu nu numai sa nu te pedepseasca (ceea ce ar fi mila) dar sa iti dea ceva minunat, extraordinar. Sa iti dea iertare si viata.
Il laud pe El pentru ca este minunat, Il laud pe El pentru ca iarta si imi da Har mult cand eu nu merit, si niciodata nu am meritat, nu merit, nu voi merita. Iata cat de frumos este Dumnezeu.

Vazand aceste lucruri de azi si gandindu-ma la ele pot declara cu fermitate ca nu inteleg, nu pot intelege de ce cineva ar putea spune vreodata ca nu exista Dumnezeu, asa ca zic si eu mai departe: "Gustati sa vedeti cat de bun este Domnu!"

Dan