"Despre mandrie stiu sa scriu cel mai mult si cel mai bine"
In urma citirii cartii lui C.S. Lewis, a capitolului cu mandria in special, la 12 noaptea in tren, obosit dupa o zi grea, obosit dupa o saptamana grea, cu mintea obosita de ameteli, m-am lasat cuprins de o teama. Teama ca respectivul capitol s-ar putea referi la mine, la cum sunt eu - nu doar in situatii speciale - ci mai tot timpul. Cat de greu a fost sa recunosc.
Cica:
- mandria este cel mai detestabil atribut dintre toate, crestinii numindu-l cumva "pacatul cel mai rau".
- indiferent de rasa/crez/religie/varsta si altele mandria este detestabila la altii
- este pur competitionala (nu ca la sport- o competitie sportiva) adica competitiva cu mandria altora.
- adica eu vreau sa fiu in centrul atentiei, iar cand altcineva este... well mandria mea este lovita.
Iar acum o intrebare cu raspuns deschis( orice ar insemna asta).
Oare un om care recunoaste mandria lui poate fi extrem de mandru recunoscand-o, stiind ca intr-un grup, in care o recunoaste, va fi ori singurul care recunoaste, ori primul si avand ca scop ca prin aceasta recunoastere sa para smerit, mai exact sa se mandreasca cu smerenia lui.
(Am incercat sa complic logica, dar nu cred ca am reusit)
5 comentarii:
Fontana di Trevi si CS Lewis. Nu-i rea combinatia. Astept sa-mi spui ce crezi despre celelalte carti ale lui Lewis:).
M-am tot gandit care ar fi opusul mandriei si cred ca ar putea fi simplitatea.Spunea cineva ca simplitatea "este o verticalitate a sufletului care face inutila orice insistenta asupra siesi sau a actiunilor proprii".Si cred ca simplitatea este uitare de sine contrara narcisismului,prefacatoriei ,suficientei, si mai cred ca fara simplitate oricarei virtuti ii lipseste esentialul.Omul simplu este acela care nu se preface,care nu-si acorda atentie,nici imaginii si nici reputatiei sale,care nu calculeaza,care nu ascunde capcane,secrete ,programe sau proiecte...E uitare de sine,este liniste contra neliniste,bucurie contra griji...Poate sa imi spuna cineva daca gresesc?
Adina
foarte tare faza cu "ma mandresc cu smerenia mea"...oare articolul l-ai scris din mandrie ? ...sa vada oamenii pe blog ca pe tine te preocupa aceasta problema.....
e ciudat,...pe undeva cred ca numai in inima noastra adanc stim care e motivatia lucrurilor pe care le facem.
va salut,...fara mandrie
Hei! ma bucur ca mai sunt oameni care citesc blogul.
Adina cred ca ai dreptate. Eu cred ca as putea spune si ca opusul mandriei este umilinta, smerenia.
Am observat ca oamenii, de multe ori (dar nu tot timpul) cand sunt acuzati ca sunt mandrii incep sa se scuze. Parca pot sa traiesc atunci cand cineva imi zice ca sunt prost, "indolent" sau altumva, dar mai greu e cu mandria.
Alteori scuza este justificata.
Nu cred ca am scris din mandrie. de fapt nu cred ca m-am avut in vedere cand am scris.
De obicei nu recitesc ce scriu.. las asa. Intr-adevar e cam complicata faza de la sfarsit.
Dan
A aparut o lista…nu stiu daca are intr-adevar aprobarea Vaticanului sau nu…cu “cele 7 pacate capitale moderne” :) Unii, inspirati din textul din Proverbe au pus pacatele in grupe de gravitate si au gasit unele care nu pot fi iertate, sub nici o forma! Printre acestea, si mandria sau “ochiul trufas”. Acum noi stim ca toate pacatele duc la moarte si ca numai Domnul Isus ti le poate ierta si poate ca au ajuns si ei la aceeasi concluzie, cel putin in privinta mandriei :). Pe noua “lista de pacate” se regaseste “distrugerea mediului inconjurator”si nu se mai zice nimic de “ochii trufasi”. Cred ca mandria este considerata prea banala pentru a fi pe lista neagra. Toti ne madrim cu ce facem, cu ce avem, cu ce vrem sa facem sau ne pare rau ca nu avem ceva cu care vai, ce ne-am mai lauda! Suntem incantati de noi, ne place sa fim laudati, mandria este considerata chiar tarie de caracter si nu stim ca suntem abur si nimic bun nu avem de la noi.
Am citit de curand ceva interesant despre Numele Isus, un lucru stiut dar la care nu m-am mai gandit pana acum - Cel care ne spune: “invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima”, a purtat numele Isus – “Yeshu’a”! Intr-adevar semnificatia este de Salvator si numai El putea sa-l poarte cu adevarat, dar “Yeshu’a” era un nume obisnuit in vremea aceea, chiar comun. Probabil ca nu ar fi fost alegerea noastra pentru un Fiu de Dumnezeu. Asa ca, sa invatam de la El simplitatea in toate.
Trimiteți un comentariu