M-am tuns chel pe 3 ian (destul de radical), apoi m-am mutat dupa 3 ani de locuit in acelasi loc (10 ian). Acum locuiesc in incinta unei biserici si - cu toate ca mi-a fost greu sa ma despart de terasa de pe bloc- ma simt linistit, chiar bucuros. Peste cateva zile mai imbatranesc un an, cu toate ca mai e ceva pana la schimbarea prefixului.
De revelion meditam la anul trecut, ce am facut si trebuia sa nu fac, ce nu am facut si trebuia sa fac. Sunt si cateva lucruri, pe care le-am facut bine, multumesc lui Dumnezeu. Dar ii multumesc si pentru toate celelalte.
In rest munca...
Meditand la ce a scris "altdan" ca si comentariu la postul trecut - ca e bine despre ce scriu da nu prea ajungem la discutii, ma gandesc ca ar fi bine sa reincepem "DiscussionX" ca grup fizic.
Asta presupune o cunoastere ne-electronica prin blog, sau mail, sau chat, ci una personala.
In rest munca...
Subiect de discutii X
O intrebare care adesea ma incuie este "Ce faci?" sau "Ce mai faci?". Cred ca punem mult accent, asa noi ca si cultura, pe ce facem - mai degraba decat pe cum suntem. Ce faci nu cred ca ar trebui sa determine cum esti, ci invers.
Si mi se intampla sa mint cu nesimtire la intrebarea asta, din reflex, probabil, zicand: "bine", sau "uite si eu". Nu prea merge - ce faci - bine, ar merge: cum esti - bine/rau.
Era doar un gand.
In rest munca ....
Respect
Dan
4 comentarii:
Dan, ai renuntat la "uneori mai mult, alteori mai putin" :-) Poate te-ai gandit ca este o exprimare prea gri pentru blogul tau :-) Sau poate te-ai gandit ca insusirea de credincios tine mai mult de ‘sunt’ decat de ‘fac’. Nu cred ca exista mai multe nivele de credinciosie. Fie esti credincios, fie nu esti. Insa cum se manifesta aceasta credinciosie la fiecare ne face probabil sa credem ca unii sunt mai putin, iar altii mai mult. Faptul ca nu simtim tot timpul la cel mai inalt nivel relatia noastra cu Dumnezeu si nu actionam in consecinta nu inseamna ca aceasta nu exista.
Cu siguranta omul este altceva decat un cumul al faptelor lui. As zice ca omul este chiar mai mult decat un cumul al gandurilor, al emotiilor si al faptelor lui; Cred ca am fost echipati cu o constiinta (un fel de master-mind) prin care ne putem observa si influenta gandurile si emotiile zilnice, astfel incat sa nu ne lasam purtati de val in directia in care suntem impinsi de evenimentele din jur, si astfel actiunile noastre sa reflecte ceea ce suntem cu adevarat, nu o simpla reactie previzibila, la un stimul extern. Primul pas este pacea aceea care ne acopera daca in mijlocul unei perioade zbuciumate (sau din contra, poate prea linistite) ne oprim un moment si realizam ca, no matter what, Dumnezeu este cu noi si El va face ca totul sa fie bine; si perspectiva noua care vine odata cu ea.
Hmmm, doar doua ecrane :-) La multi ani, Dan, mult spor!
Te salut "altdan".
Multumesc pentru ce ai scris si multumesc de urare.
Da, am renuntat. Cred ca daca ar fi sa ma prezint cuiva ar trebui sa spun cine sunt - despre identitatea mea in Hristos - "sunt credincios" - iar apoi ce fac.
Iar aceasta identitate este acolo tot timpul, indiferent de cat de bine ma simt eu in ziua respectiva :).
Am auzit odata urmatoare chestie: "Oamenii au incetat sa mai fie ce sunt de cand au inceput sa fie ce fac."
Da, Dumnezeu este cu noi si El face ca lucrurile sa fie asa cum vrea El. Adesea insa ceea ce numesc eu "bine" nu numeste si El, sau ce numesc eu "rau" el numeste "Planul meu".
Dumnezeu este suveran si acum mi-e usor sa zic asta, pentru ca nu trec prin suferinte majore... sa vedem ce voi spune cand va veni incercarea. Dumnezeu sa ne ajute sa fim ceea ce suntem. Tot timpul.
Dan
Dan
Buna ideea cu grupul de discutii,am ajuns sa vorbim cu adevarat din ce in ce mai putin unii cu altii;se duce viul grai,ochi in ochi,fata in fata...Cred ca telefonul si calculatorul au dus la alienarea fiintei individuale...Locul unde vorbesti ,atmosfera creata,starea celuilalt cand vorbesti ,toate au importanta.
Astazi m-am pus pe scris...
Stiu, Dan... Toata teoria pe care o rostesc acum cu atata seninatate, desi nu o uit, nu ma ajuta atat de mult cat mi-as dori, cand la primul obstacol ce-l intalnesc mainile mele se grabesc sa atinga pamantul...
Dar ma gandeam, oare nu incapatanarea noastra ne face sa suferim atat in acele perioade pe care le numim grele? Oare nu inclestarea noastra de ceea ce noi asteptam sau dorim de la viata, de ceea ce credem noi ca ne va aduce fericirea si ne va face multumiti, ne zdruncina atat cand se intampla ceva in viata noastra ce pare contrar viziunii noastre?
Si oare nu suntem noi prea mult din aceasta lume cand ne bucuram ca Il avem pe Dumnezeu in vreme de pace, cand toate ne merg bine, dar venim imediat cu plangeri inaintea sau impotriva Lui atunci cand ceva contravine asteptarilor si planurilor noastre? Ce multumire poate avea Dumnezeu cand ne vede reactionand astfel? Si de ce noi ne punem tot timpul pe noi si suferinta noastra mai presus de multumirea Lui?
Versetul care ma ajuta mai mult decat altele sa revin la liniste in vremuri tulburi este acesta : “De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste” Ps. 127.1 Fiindca imi dau seama ca indiferent de ceea ce eu ma zbat sa realizez in viata, nimic nu se face daca El nu doreste. Si El este in spatele tuturor lucrurilor, iar tot ce am (fie ca pare bun sau rau) de la El este. Si toate impreuna lucreaza (de cele mai multe ori intr-un fel strain mie)pentru binele meu. Care se afla in El.
P.S. Si eu multumesc, Dan, pentru ca aici pot scrie lucruri despre care, altfel, rareori vorbesc :-)
Trimiteți un comentariu