LA MULTI ANI MIHAI EMINESCU!
15 ian 1850 pana in +1889
Cred ca lucrurile erau diferite pe atunci, pe vremea lui Mihai. Dar framantarile sufletului raman cu siguranta similare pentru oamenii din toate timpurile.
Imi place Mihai Eminescu pentru ca este sincer, pentru ca a permis unor necunoscuti sa vada sufletul lui framantat, uneori pustiu si gol, alteori plin de imaginea altora. Imi place ca a gasit un refugiu temporar in poezie, uitandu-se constant inapoi in viata lui si constant inainte nestiind ce avea sa urmeze.
La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Trecut-au anii...
Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!
Cred ca tristetea din poeziile sale este evidenta. Un suflet framantat intunecat si trist, regretand constant neimplinirile trecute si viitorul care se pare ca nu va aduce implinire.
Poeziile lui ma determina sa ma gandesc la viata, la sensul vietii, la ce vom lasa in urma dupa ce vom muri. La ce puteam face si nu am facut, sau nu trebuia sa facem si am facut.
Omul intelept isi intelege caile si e bine sa cugeti la trecut, DAR sa nu ramai acolo blocat. Sau, in cuvintele lui Pavel "... uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus" Filipeni 3:13-14
D
Un comentariu:
Eminescu a fost un om foarte inteligent, pacat ca nu credea in Dumnezeu. Uite poezia care imi place mie cel mai mult de la el:
Glossa
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
Trimiteți un comentariu