Introducere pesimista
Am fost azi pe strada, singur, cam ca de obicei si am observat multi oameni in jurul meu. Unii erau preocupati, iar altii vioi. Altii zambeau. Multi mergeau cate doi pe strada, sau in gasca. Din cand in cand mai vedeai unul singur. Si din cate imi amintesc astia singuri ba vorbeau la telefon, ba se grabeau si erau imbracati frumos.
Doar unul se uita la ei dorindu-si ce au ei. Ei cu geci gri si negre, iar el cu geaca rosie rosie.
Mergeam si ma uitam la ei ba dorind succesul material al unora, ba sucesul relational al altora, ba lipsa de griji, reusita in viata.
Continut pesimist
In general vorbesc de bine pe credinciosi, pe oamenii cu frica de Dumnezeu. Dar azi nu pot sa ma vorbesc de bine pe mine - pentru ca poate sunt un caz particular si unic.
Uitandu-ma inapoi in propria mea viata vad firul nergu al esecului si fricii. Foarte multe lucruri le-am facut din frica de nou.
Frica de altceva. Am mers in directia sugerata de altii pentru ca mi-a fost frica sa fac ce cred eu.
Frica de nou. Am facut ce mi-au spus altii ca ar merge.
Frica de mine. Am crezut in altii.
Toate astea au dus cam invariabil la esec si sfaturile lor s-au dovedit proaste.
Nu prea vad firul rosu al suveranitatii lui Dumnezeu, ci firul negru al fricii si prostiei si esecului meu. Ba mai mutlt faptul ca sunt crestin imi ofera o portita ca sa scap de vina - "asa a fost voia Domnului", sau "nu inteleg de ce Dumnezeu a lucrat asa, dar asta e".
E o portita si vad ca am intrat pe ea atat de des. Am pus in carca Regelui esecul robului si m-am complacut in starea asta.
Am tot asteptat sa se intample ceva, sa primesc ceva, sa ma rog pentru ceva si nu a venit nici pana astazi.
Comparatie pesimista
Imi place "The persuit of happiness" cu Will Smith pentru ca acolo omul incearca din rasputeri si reuseste. In viata mea am tot asteptat ca fericirea sa vina in dar, sa vina ca recunostinta a prietenilor pe care i-am ajutat, sau a altor oameni pe care i-am ajutat, ca iertare pentru ce am gresit, ca un dar.
Dar nu a venit si nu cred ca va veni.
Nu pot sa nu inchei cu Psalmul 139 v11 " Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”" Desigur ca poate ar trebui sa vad un mega-mesaj pozitiv aici, dar pentru mine, azi, acum ma regasesc aici, in versetul 11 si mi-l imaginez pe David plin de regrete, plin de suferinta, oftand, plangand. Si cum cred ca nu a scris Psalmul intr-o ora, ci poate intr-o saptamana, sau luna - o fi stat si el la versetul 11.
In seara asta m-am uitat in oglinda si nu mi-a placut ce am vazut. Am vazut o fata plina de durere si tristete, o fata lasata in jos, o fata pesimista si plina de necaz. O fata fara speranta si care nu se poate bucura. O fata lipsita de viata care ascunde o mare manie.
Ma gandesc daca sa public unor anonimi ce scriu, cele mai profunde framantari ale mele, pe care uneori le maschez, uneori le alung, dar care sunt acolo. Sau daca imi pasa ca poate vad si potrivnicii mei ce scriu si se vor bucura - macar sa aiba si ei o bucurie mica :)
Ma gandesc daca exista speranta si pentru mine, pentru fericire, pentru acceptare, pentru dragoste, sau astazi speranta a murit. Ultima.
http://www.youtube.com/watch?v=pS9XYJzylKQ
Am fost azi pe strada, singur, cam ca de obicei si am observat multi oameni in jurul meu. Unii erau preocupati, iar altii vioi. Altii zambeau. Multi mergeau cate doi pe strada, sau in gasca. Din cand in cand mai vedeai unul singur. Si din cate imi amintesc astia singuri ba vorbeau la telefon, ba se grabeau si erau imbracati frumos.
Doar unul se uita la ei dorindu-si ce au ei. Ei cu geci gri si negre, iar el cu geaca rosie rosie.
Mergeam si ma uitam la ei ba dorind succesul material al unora, ba sucesul relational al altora, ba lipsa de griji, reusita in viata.
Continut pesimist
In general vorbesc de bine pe credinciosi, pe oamenii cu frica de Dumnezeu. Dar azi nu pot sa ma vorbesc de bine pe mine - pentru ca poate sunt un caz particular si unic.
Uitandu-ma inapoi in propria mea viata vad firul nergu al esecului si fricii. Foarte multe lucruri le-am facut din frica de nou.
Frica de altceva. Am mers in directia sugerata de altii pentru ca mi-a fost frica sa fac ce cred eu.
Frica de nou. Am facut ce mi-au spus altii ca ar merge.
Frica de mine. Am crezut in altii.
Toate astea au dus cam invariabil la esec si sfaturile lor s-au dovedit proaste.
Nu prea vad firul rosu al suveranitatii lui Dumnezeu, ci firul negru al fricii si prostiei si esecului meu. Ba mai mutlt faptul ca sunt crestin imi ofera o portita ca sa scap de vina - "asa a fost voia Domnului", sau "nu inteleg de ce Dumnezeu a lucrat asa, dar asta e".
E o portita si vad ca am intrat pe ea atat de des. Am pus in carca Regelui esecul robului si m-am complacut in starea asta.
Am tot asteptat sa se intample ceva, sa primesc ceva, sa ma rog pentru ceva si nu a venit nici pana astazi.
Comparatie pesimista
Imi place "The persuit of happiness" cu Will Smith pentru ca acolo omul incearca din rasputeri si reuseste. In viata mea am tot asteptat ca fericirea sa vina in dar, sa vina ca recunostinta a prietenilor pe care i-am ajutat, sau a altor oameni pe care i-am ajutat, ca iertare pentru ce am gresit, ca un dar.
Dar nu a venit si nu cred ca va veni.
Nu pot sa nu inchei cu Psalmul 139 v11 " Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”" Desigur ca poate ar trebui sa vad un mega-mesaj pozitiv aici, dar pentru mine, azi, acum ma regasesc aici, in versetul 11 si mi-l imaginez pe David plin de regrete, plin de suferinta, oftand, plangand. Si cum cred ca nu a scris Psalmul intr-o ora, ci poate intr-o saptamana, sau luna - o fi stat si el la versetul 11.
In seara asta m-am uitat in oglinda si nu mi-a placut ce am vazut. Am vazut o fata plina de durere si tristete, o fata lasata in jos, o fata pesimista si plina de necaz. O fata fara speranta si care nu se poate bucura. O fata lipsita de viata care ascunde o mare manie.
Ma gandesc daca sa public unor anonimi ce scriu, cele mai profunde framantari ale mele, pe care uneori le maschez, uneori le alung, dar care sunt acolo. Sau daca imi pasa ca poate vad si potrivnicii mei ce scriu si se vor bucura - macar sa aiba si ei o bucurie mica :)
Ma gandesc daca exista speranta si pentru mine, pentru fericire, pentru acceptare, pentru dragoste, sau astazi speranta a murit. Ultima.
http://www.youtube.com/watch?v=pS9XYJzylKQ
15 comentarii:
Uite 2 melodii pe care le-am ascultat atunci cand eram trista
http://www.youtube.com/watch?v=0cnEDUMfPXs
http://www.youtube.com/watch?v=hN7L3m9jIcc
Cu siguranta speranta nu a murit...pt ca Domnul nostru a murit si a inviat tocmai pentru ca noi sa avem speranta. Promit ca cel putin o data ma voi ruga pentru tine. Domnul sa te intareasca si sa faca cu tine...asa cum a facut cu natura: a adus-o la viata, i-a dat culoare si parfum placut. Andreea
Măi copile, tu vrei douăƒ palme?
''He came to my desk with quivering lip –
The lesson was done.
“Dear Teacher. I want a new leaf he said,
“I have spoiled this one.”
I took the old leaf, stained and blotted
And gave him a new one, all unspotted,
And into his sad eyes smiled;
“Do better now, my child!”
I went to the Throne with a quivering soul –
The day was wasted.
“Dear Father, hast Thou a new day for me?”
“I have spoiled this one.”
He took the old day, stained and blotted
And into my sad heart smiled:
“Do better now, my child!”
Ma regasesc foarte tare in ceea ce ai scris, Dan. La concluzia asta am ajuns si eu, si e o concluzie trista, te loveste ca un uragan cand te patrunde in realitatea ei. E mai mult decat tristete, este un sentiment acut al esecului si lipsei de speranta, cum spuneai. Cautam fericirea, dragostea, implinirea in noi insine, si in afara noastra, si ajungem la dead-end. Offfff. Dan... oare de ce ne este atat de greu sa credem ce ne spune Dumnezeu? “fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu”. Augustin spunea “exista in om un gol care are forma lui Dumnezeu si sufletul nostru nu-si gaseste odihna decat in El.” Sigur aici este raspunsul si speranta, in Hristos. El este singurul care ne poate implini cu adevarat. Nici eu nu experimentez asta neaparat, insa vreau sa cred ca Dumnezeu are dreptate. Iti doresc Dan sa-L cauti pe Dumnezeu mai presus de orice, si cred ca in El vei gasi totul. Domnul sa-ti intareasca credinta.
Matei 6:33
Jorjet
Vreau! 2 palme date tare! Si daca tot iau doua, a 3-a o vreau gratis.
Abia astept!
Dupa ce ai publicat postarea asta, ai regretat? Eu sper ca nu. Eu te felicit ca ai avut curajul, taria si luciditatea sa diseci firul in 4 (ori chiar mai multe) si sa zici lucrurilor pe nume. Ca acest "nume" al lucrurilor e poate (si cel mai probabil asa e) doar perspectiva ta dintr-o seara mai melancolica (spre depresiva), e altceva. Ce vreau sa zic e ca dupa momente de oftat, de regretat, analizat, inghitit in sec si tras linii, stiu ca vin si momentele in care negrul nu mai pare atat de negru. Iar asta nu din cauza resemnarii, ci datorita schimbarea unghiuliu de-a privi lucrurile. Golul din stomac se umple,dramatismul se dilueaza, imaginea de ansamblu se largeste, iar usor, usor, motivele pe care le-ai avut pentru actiuni ori inactiuni isi redobandesc validitatea. Postarea asta ai scris-o de mult si am ferma convingere ca deja lucrurile astea s-au petrecut.
Ce am scris mai sus are legatura cu modul in care vad eu situatia, asa..mai de la o posta departare. Nu dau sfaturi. Nici nu cred ca vrei, ori ca ai nevoie de ele.
Ma intreb daca ti s-a mai dus din pesimism. Opinia mea e ca da. Nu de alta, dar nu vad cum ar putea un copil al Domnului sa persiste prea mult in pesimism - prea multe promisiuni si ajutor pretios e disponibil ca sa nu fii vindecat.
In caz contrar, mai ofer si eu -bonus - cateva palme ori pumni, daca vrei si variatii.
Na..si daca tot am scris un comentariu aproape la fel de lung precum postarea ta, mai scriu un pic. Opinia mea e ca ai facut bine ca ti-ai notat gandurile: ca sa iti amintesti amareala asta, pentru a decide sa actionezi altfel, sa iti poti zice mai tarziu cand vei vedea perspectiva Domnului cat de fraier ai fost atunci cand credeai ca totul se rezuma doar la cat intelegi tu.
Parerea mea.
Salutare
Stii - uneori ma simt ca un ciudat ca ascund ce simt sau cum sunt. Asta ma face oarecum special in ciudatenia mea. Dar cred ca sunt foarte multi ca mine - niste ciudati.
Adimt ca imi e frica sa nu fiu inteles gresit (ceea ce se intamplat mai tot timpul) sau sa nu fiu vazut prost. Dar deja nu imi mai pasa.
In concluzie pot sa scriu destul de liber.
Nu stiu daca este pesimism ci mai degraba realism. Dar nu - din realism nu s-a diluat nimic.
Aseara am avut o conversatie cu unul dintre putinii prieteni, pe care ii mai am. Cuvintele pe care le-am auzit au fost ca miere pentru sufletul meu, ca un triferment pentru un stomac cu gaze, ca o ploaie peste un pamant uscat. Inima mea a plans, chiar daca fata a ramas muta.
D
https://www.youtube.com/watch?v=laIzsL0waTQ
Dragul meu,
As putea sa-ti spun asa: Te paste o sminteala daca o tii tot asa: ai in fata un ospat, da, da, si prietenii daca i-ai avut ii mai ai si azi; cum poti sa spui ca esti singur? Mie mi se pare ca tu tii distanta asta demolatoare, care face ca orice tentativa de apropiere de tine sa se stinga.
Stiu insa ca n-ai nevoie nici de judecata mea, nici de sfaturile mele, si vreau doar sa stii ca imi pare rau ca esti trist. Citesc acum o carte “M-am hotarat sa devin prost” de Martin Page, sigur ti-ar placea :)). O poti descarca de pe scribd. Hai sa auzim de bine!
Iti este frica, dar nu-ti mai pasa...Miroase puternic a dezolare.
Pf...imi pare rau..
No more comment.
Salutare
E super cartea - si asta m-am hotarat sa devin si eu. Prost.
Parca prostii sunt mai castigati in viata.
D
Curajoasa postarea. Citind mi-am adus aminte de povestea asta (poate o cunosti):
http://elena-ivan.blogspot.ro/2011/01/camasa-fericitului-dupa-tolstoi.html
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/fapte-bune/smerenia/16701-camac899a-fericitului.html
Poate ne vedem dupa 7 la o cafea; enjoy the City.
R
Salut R
Am citit articolele si sunt faine. Cu toate astea ori nu le-am inteles, ori nu sunt de acord. Viata reala e mai dura decat povestirile astea, iar omul de pe situl cu ortodoxia era insurat si avea copii, casa plina - normal ca era fericit.
Asa ca R, (R si mai cum) sa vedem daca vei merge pana la capat cu invitatia ta. Accept.
In rest, in legatura cu orasul curent - este super super. Noul meu oras favorit.
Ma tot gandesc ce sa scriu ca urmator post si ma bate ideea " Dupa esec..." Exista viata dupa esec? Si cum arata?
D
N as sti exact cum am ajuns pe blogul tau, dar ma sperie randurile astea pentru ca am impresia ca le ai smuls cumva din gandurile mele pe care le credeam ascunse. Esti curajos sa le scrii. :)
Trimiteți un comentariu