Vara asta a fost una destul de frumoasa/urata pentru mine. M-am chinuit mult sa castig ceva din mica afacere http://masinapotrivita.wordpress.com, apoi am fost plecat, apoi iar plecat si apoi... iar plecat.

Masinapotrivita mi-a adus profituri mici, dar am reusit sa supravietuiesc o luna (cu cheltuieli mai mici, mancare mai putina...). Totusi am un sentiment de bucurie sa stiu ca dintr-o idee am reusit sa produc ceva. A fost greu si inca este. Am fost insultat, aproape atacat, am fost pacalit de cateva ori... si am invatat lectii pretioase despre oameni!
Prin munca mea am reusit sa castig (to earn) 1200 RON. Nu-i mult, dar m-am bucurat nespus. Am intrat in casa, mi-am lasat geanta si in genunchi, cu capul la pamant i-am multumit lui Dumnezeu pentru banii astia. Apoi - am sarbatorit: mi-am cumparat de mancare!

Apoi am fost invitat sa merg in Austria si m-am hotarat cu greu sa plec si sa las "megaafacerea" in paragina. De pe o zi pe alta. De pe o ora pe alta. Nu vroiam sa merg, dar am hotarat sa fac bagajul si apoi sa decid daca merg sau nu. Trebuia sa plec undeva, oriunde.
M-am intors cu o ocazie si cu autostopul din Austria... neplanificat. Dar mi-a prins bine...
Am imbatranit si pretentiile mele se pare ca au crescut, se pare ca am crezut ca mi se cuvin lucruri. Dar nu e asa. Dumnezeu are un mod subtil, indelungat de a te frange. Ac pentru cojocul meu.

Apoi am fost pe munte unde am putut sa mai uit de mine si de gandurile mele si sa ii slujesc pe altii. A fost greu fizic (pentru ca m-am ingrasat) dar am supravietuit. Am si slabit. Ma bucur. Dupa supravietuirea pe munte a urmat supravietuirea urbana: am rezistat o saptamana cu gogosari si rosii si nu prea am mai mancat paine. Nu-i rau.

Acum sunt din nou in Bucuresti, cu cateva perspective de afaceri. Sunt freelancer, sau liber profesionist, liber cugetator. Caut, ajut.
Uneori ma gandesc cu regret ca nu sunt angajat, ca nu merg in pauze cu colegii, ca nu am un sef nasol caruia sa nu ii convina ce fac pe la munca. Regret uneori si mai mult ca fie ca la birou ma uit pe geam, fie ca lucrez de la 12 ore in sus, banii vin, si oricat de grea e saptamana - vine weekendul.
Alteori ma bucur ca am ocazia ca prin fortele mele (destul de mici) sa cladesc ceva. Chiar daca castig 100 RON, sau 500 RON. Si mai am ocazia sa mai fac ceva - sa ii multumesc lui Dumnezeu. In ziua de azi sau de maine putini oameni ii mai multumesc lui Dumnezeu ca au serviciu, bani. Intr-un fel de bine sa iti mearga greu. Apreciezi lucrurile astea despre care vorbesc mai bine.

Noapte buna.

Cum e sa fi musca

Traiesti putin. 

-ce-ti trece prin cap cand te lovesti de parbrizul unei masini? Fundul.:)

-esti o fiinta urata si te vezi cum arati din spate cand te ingrasi :)

- cand te uiti in oglinda iti vezi si spate

- distractia cea mai mare: sa ii enervezi pe altii.

- zbori, repede de tot ... si percepi tot ce se misca in jurul tau cu o viteza redusa. 

- faci parte din cateva familii de muste: musca iritanta, musca de WC de tara, musca de bucatarie (la fel cu cea de WC de tara), musca iritanta pe care nu o prinzi si daca o omori vine alta in locul ei :))

- mananci ce gasesti - ai preferinte culinare cunoscute de toti oamenii care au WC la tzara :)

....................

Dar trecand peste toate aceste cuvinte ma gandeam daca o musca are un sens in viata, o finalitate pentru care exista. Si probabil are. Dar nu este constienta de asta. Nu e constienta nici ca exista si nu cred ca poate a se gandi la valoarea intrinseca a vietii ei scurte. Totodata nu poate face fapte bune sau rele, si nu cred ca exista un standard moral pentru muste. Cred ca este ne-trist, ne-placut, a-moral, impersonal sa fi musca.

Pana la urma in viata omului apare intrebarea despre sensul existentei - atat existenta lui, cat si a celorlalti. A plantelor si a animalelor. De ce sa existe ceva mai degraba decat sa nu existe nimic?

.......

La concert

Ganduri din concert...
Muzeul G. Enescu - fastuos, oarecum se vrea nobil. Oarecum iesit din comun. 


1. Ramstein
O melodie ciudata scrisa de un rus - ba minor, ba major, acorduri disonante - nu imi dau absolut nicio stare - nici buna nici rea. Cred ca cine compune o astfel de muzica trebuie sa fie nebun. Nu geniu. Cand zic si io ca se termina - incepe din nou.
Alt tact, alta gama, alt ton, alt ritm. Totusi unele parti sunt frumoase (10 secunde) iti poti imagina ceva pe muzica, ceva ciudat oarecum...


(Sculpturi pe pereti - pe muzica asta ma uit pe pereti - un fel de ingeri mai goi, mai feminini pe tavan. Pe pereti ingerasi - copilasi supraponderali cu aripioare mici si fiecare cu cate un instrument in mana. Din loc in loc apare un cap de berbec cu coarne si pe 2 din cele 4 coloane ale camerei un cap de om cu coarne si un suras larg pe fata. 
Unde am nimerit?
Ma intreb: oare ce a vrut sa comunice cel care a decorat sala - oricum este in ton cu melodia rusului)


Compozitorul - Serghei Rahmaninov- eu ii spun Ramstein. Nu mi-a placut deloc.
Interpretul insa a fost foarte bun. Aplaud talentul unui om care interpreteaza aceasta creatie!
http://www.youtube.com/results?search_query=serghei+rahmaninov&aq=0&oq=Serghei+Ra


(Sunt cativa oameni in varsta aici. Oare sunt artisti? Incerc sa ma gandesc la lucrurile astea fara sa fac zgomot. Scaunul scartaie - aud asta, si aud si cum respir. Respir a "nerabdare", respir a "aer"...)


Scriu de plictiseala - nu pentru ca interpretii nu ar fi buni - pentru ca sunt foarte buni - ci pentru ca piesele sunt necomunicative (era sa zic jalnice - ah... acum am zis-o)
Altii fac poze la ingerii goi si copii grasi de pe pereti.
De plictiseala ii spionezi si pe ceilalti - dar curand ma plictisesc facand asta. Nimic nu se intampla. Silentium....


2. George
George Enescu. Cu el treaba e clara  - fata de rus e mult mai melancolic, calm si matur in muzica lui, totusi putin jucaus. Cu toate acestea compozitia nu este memorabila, epica. Nu e de tinut minte. Presupun ca povesteste pe note ce vede in jur - cladiri, oameni, copaci, cotidian. Probabil ar trebui sa stiu mai multe despre viata lui.


3. Hendel
De asta am mai auzit - Halleluia! Da - poate asta ma va inviora. 
Toti pianistii canta deodata la acelasi pian. Dar nu vad, doar aud. Cred ca piesa asta este pentru cor si orchestra, iar la un pian suna "singura". Nu imi da sentimentul ca tot cerul se bucura cantand "halleluiah". Cred ca piesa aceasta a fost transpusa pentru 6 maini la pian.
Adina ma corecteaza "mai intai se compune la pian" - da, adevarat!


4. Jaques Ibert
Francez - pe bune ca n-am auzit de asta nicodata! Este melodios, cu aroma de jazz, cu suspans, dinamic in acorduri, plin de imaginatie. Are ritm bun si este surprinzator. Muzica lui s-ar potrivi pe cateva episoade din Tom & Jerry. 
Mi se pare ca pana acum acest compozitor este cel mai bun, cu o clasa peste ceilalti. 


5. Maurice Ravel
O fiica se intoarce de la camp, seara, singura  - merge si se gandeste la viata ei, apoi gaseste acasa familia, tatal, mama. Discuta. Maurice spune o poveste fara cuvinte, doar cu pianul. Omul asta stie muzica. Melodia are o intensitate medie, are ceva comun - familiar, caldura, dragoste. Ceva singuratate, are happy end. 
Maurice este atent la detaliile acordurilor, notelor si are rabdare, multa rabdare.
Ii surclaseaza pe toti dinaintea lui


6. Gabriel Faure 
Francez - francezii astia stiu muzica! Dar tot Ravel e pe primul loc.


Iata si clasamentul serii
1. Maurice Ravel
2. Jaques Ibert
3. Gabriel Faure
4. Hendel
5. George Enescu
6. (descalificat) - Serghei Rahmaninov.


Felicitari deosebite celor ce au interpretat: 

Mare plictiseala

Tolanit in pat, citesc, adorm, obosesc. Apoi ma trezesc si ma gandesc in timp ce ma plictisesc: cum as trai viata daca as sti ca cineva ar fi murit in locul meu.

Sa zicem ca merg pe munte si la un moment dat ajung 2 oameni pe o coarda, suspendati la mare inaltime. Eu mai  sus iar un prieten bun, un om la care tin foarte mult, sub mine. Coarda nu ne tine pe amandoi.
Scoate un cutit mic (pe care i l-am facut cadou de ziua lui) si zice:
"- E mai important sa traiesti tu decat eu. Te iubesc. Ai grija cum traiesti viata asta ca e o minune"
Cu lacrimi in ochi taie coarda fix de deasupra lui in timp ce eu sunt ingrozit. Peste ceva timp sunt salvat.

E bine - cum as trai viata asta stiind ca cineva si-a dat viata pentru mine. Nu este dovada mai mare de prietenie decat ca unul sa isi dea viata pentru altul.
Probabil nu mi-as permine sa o fac. Probabil as cauta sa il onorez pe cel care a murit prin comporatamentul meu, prin ce spun si fac. M-as gandi - ce si-ar fi dorit prietenul meu sa fac, sau cum sa fiu. Probabil asa o experienta m-ar marca toata viata.

D

Avioane

Imi place sa ajut oamenii, imi place sa ii invat, iar prin asta sa invat si eu de la ei. De la copii, tineri, studenti... oricine. Doar ca in ultima luna cred ca am exagerat putin cu aproape 4 saptamani de schi.  Printre cei suparati pe atitudinea mea se numara genunchiul meu drept precum si barba.

Chiar daca a fost o luna plina in care am tot dat, am uitat sa primesc, astfel incat am ajuns acasa in Bucuresti sleit de puteri. Si unde sa merg intr-un loc mai bun si mai tacut de rugaciune decat ... pe camp sau in padure.
Imi place sa ma rog. Sa ma rog mai mult. Sa cant. Sa citesc psalmi. In padure sau pe camp in special.

Expozitiune
Asa cum mai am obiceiul sa fac cand lucrurile devin extreme ies saptamana trecuta din curte, intru in masina si fara sa schitez nimic imi propun sa merg undeva, pe un camp sa stau de vorba cu Dumnezeu.
Zic: merg drept inainte pana dau de un loc potrivit. Noapte, putine masini... Pipera... case, mai putine case, tot mai putine case... camp. Trag pe dreapta si intru pe un drum de tara inzapezit, -5 grade, vant... dar, asa, ca sa fiu sigur ca sunt singur (poate mai erau si altii exact acolo la -5 grade noaptea pe camp) inaintez pana cand ratiunea imi zice sa ma opresc ca altfel voi petrece toata noaptea acolo...
Opresc masina, opresc motorul, sting farurile, radioul. Liniste.... In masina cald, afara rece. Pe deasupra trec avioane.

Intriga
Incep sa ma rog... si zic si zic. apoi tac si ascult linistea. apoi iar zic, apoi ies afara si mai zic si acolo, mai pornesc masina sa ma incalzesc si tot asa. Un timp frumos in care sa imi vars sufletul inaintea Domnului.
Avand in vedre unele experiente anterioare cu rugaciunea pe camp sau in padure il rog pe Domnul sa ma aduca cu bine acasa...

Conflict
APOI in fata mea -cum stam eu asa cugetand - vad o silueta dreptunghiulara... ca un bloc. Nu imi amintesc daca era sau nu acolo. Ma mai  gandesc, ma mai rog. Blocu se face mai mare. E noapte dar tot pot vedea diferenta intre cer instelat si camp negru. Blocu se face si mai mare.
Ma frec la ochi - nu, nu visez. UN BLOC VINE SPRE MINE.
No panic, nu ma pierd. Pornesc masina, aprind farurile, bag in viteza, sunt pregatit...

Miezu'
Surpriza. O masina de jandarmi. Dacia papuc cu o chestie patratoasa si mare in spate. Cu farurile stinse.
Imediat ies doi gealati de acolo. Ies si eu din masina, prietenos dandu-mi seama ca sunt aproape de aeroport, am barba, si ... ce mai... sunt dubios.
Ma intreaba ce fac - ce sa zic si eu - adevarul. Ma rog. Ei se mira.
Ma pun sa deschid portbagajul - ce sa fac. Ma gandeam ca cine stie ce am in portbagaj, un lucru de care oi fi uitat si care pare "suspect". Nu o sa imi petrec noaptea pe camp, ci la interogatorii... parca ma vedeam deja dupa gratii. Portbagajul era gol (iuhu).

Dupa ce verifica buletinul imi ureaza noapte buna si pleaca. Si dau sa intoarca si ei unde am intors eu masina.
2 baieti mari intr-o dacie papuc de jandarmi cu tractiune pe spate si cauciucuri de vara... reteta pentru dezastru. Raman blocati oamenii. Dar bunul samaritean iese din masina lui si ii ajuta pe sarmanii oameni.
E fain nu doar sa te rogi, dar sa si faci ceva. Cred ca isi vor aminti de mine, si eu de ei.

Iar conflict
Din nou ma rog ca Dumnezeu sa ma aduca cu bine acasa. Soseaua cere, masina cere... eu dau! Conduc mai sportiv. La un moment dat parca imi vine un gand ca totusi sa conduc legal, chiar daca nu ma vede nimeni si franez. Dupa urmatoarea curba PAC- politia. PAC- ma opreste pe mine.
Nu imi place deloc sentimentul cand politia imi cere actele, le tine ceva timp, apoi mi le da inapoi (pe unele) si in plus niste hartiute...
Dar de data asta nu se intampla asa.

Deznodamant
Ajung cu bine acasa, asa cum m-am rugat.

Concluzii
1. Nu te du sa te rogi pe camp aproape de aeroport imbracat suspect, la ora suspecta
2. Ajuta-i pe cei in nevoie
3. Condu legal si cand esti singur

My name is...

Babudangheorghe

Dureri, framantari, o nastere complicata, un chin indelungat.Oare va fi bine? Oare noi vom fi bine? erau probabil doar cateva din gandurile ei... O femeie in patul unei maternitati astepta deznodamantul unei povesti prelungite.
Venea pe lume, noaptea, un fel de om mic, ciudat, de culoare roz-maro-albastru, cu fire lungi de par tasnind din crestetul capului si acoperindu-i fata mica si schimonosita.
(Mama): De ce nu plange?
(Medicul): dupa 3 zile de lupte cu cordonul ombilical este obosit.
(Mama): Traieste?
(Medicul): sa vedem - si - poc, pac 2-3 palme puternice peste fund.
(Babudangheorghe): aaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh

Azi sarbatoresc comemorativ ziua in care am fost nascut.
Din relatarile martorilor ocular se pare ca m-am nascut cu parul lung in urma unei lupte de 3 zile cu cordonul ombilical, lupta pe care era sa o pierd. In cele din urma a fost o nastere reusita, dar eu eram tare slabit si obosit. Nu dadeam din maini sau din picioare si parca eram lipsit de viata. A fost nevoie de mai mult efort din partea medicilor ca sa ma "trezeasca". Timp de cateva zile am fost la terapie intensiva ...iar apoi m-am facut asa cum ma stiti cativa, iar pentru cei care cititi blogul si nu ma cunoasteti - asa cum arat in pozele cele mai frumoase, pe care le-am pus pe net ;)

Scriu cateva ganduri in amintirea aceste zile.
Biblia, care imi este draga, spune ca un copil este un dar, o binecuvantare de la Dumnezeu. Si intr-adevar este o minune. Viata este o minune! Iar David spune si el in Psalmul 139 ca toate lucrarile lui Dumnezeu sunt minunate, si ca Dumnezeu ne-a facut, El ne-a tesut in pantecele mamei noastre. Ba mai mult - ne si cunoaste, atat pe noi ca persoana ci si gandurile noastre... ce mai... ne cunoaste complet.
Zilele nu, nu sunt ale noastre, de aceea este prea mult spus "ziua mea". Iar apoi nu noi am decis sa ne nastem, sau unde si cand sa ne nastem, cum sa ne cheme... De aceea este prea mult sa fim felicitati de "ziua noastra".
Urarea de "la multi ani" este si ea subreda. Anii trec, oricat de multi sunt, sau par acum si conteaza cum traiesti viata asta scurta, destul de scurta. Ce faci si ce lasi in urma ta...

Multumiri
Mai degraba il binecuvantez (a cuvanta de bine) cu multumire si lauda pe Dumnezeu, cel care m-a adus in existenta, cel care m-a creat. Si il laud pe Creatorul lumii acesteia pentru ca m-a creat si pe mine. A lui sa fie lauda si onoarea, cinstea si slava. Apoi trebuie sa multumesc mamei mele ca m-a nascut. Noi barbatii cu greu ne putem imagina cum e ca in burta ta sa mai creasca o fiinta. Apoi sa se nasca si sa creasca... Ce miracol al existentei! Apoi multumesc si tatalui meu ca mama nu m-a facut singura. Intr-adevar mostenesc o sumedenie de lucruri de la el :)

Pe toti aceia care va amintiti ziua de 18 ian 19xx sau 20xx ca ziua voastra de nastere va urez ca un "frate" al vostru sa aveti ani intelepti si o inima multumitoare. (urarea e valabila si pentru cei care v-ati nascut in alte zile :) Sa faca Dumnezeu sa recunoasteti ca si voi, ca si mine, sunteti un miracol al existentei, ca nu v-ati nascut din nimic, ci ati fost creati. Si sa puteti sa acordati acest merit Aceluia care trebuie La multi ani!

Pentru oricine citeste
Cu prietenie
Dan

LMA

LA MULTI ANI MIHAI EMINESCU!
15 ian 1850 pana in  +1889
Cred ca lucrurile erau diferite pe atunci, pe vremea lui Mihai. Dar framantarile sufletului raman cu siguranta similare pentru oamenii din toate timpurile. 
Imi place Mihai Eminescu pentru ca este sincer, pentru ca a permis unor necunoscuti sa vada sufletul lui framantat, uneori pustiu si gol, alteori plin de imaginea altora. Imi place ca a gasit un refugiu temporar in poezie, uitandu-se constant inapoi in viata lui si constant inainte nestiind ce avea sa urmeze. 


La steaua 
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.



Trecut-au anii...
Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!


Cred ca tristetea din poeziile sale este evidenta. Un suflet framantat intunecat si trist, regretand constant neimplinirile trecute si viitorul care se pare ca nu va aduce implinire. 
Poeziile lui ma determina sa ma gandesc la viata, la sensul vietii, la ce vom lasa in urma dupa ce vom muri. La ce puteam face si nu am facut, sau nu trebuia sa facem si am facut. 
Omul intelept isi intelege caile si e bine sa cugeti la trecut, DAR sa nu ramai acolo blocat. Sau, in cuvintele lui Pavel "... uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus" Filipeni 3:13-14


D

Primul sunet de pe blog...

Muzica faina

                                          

cool...

Viteza...

Baga viteza vitezomanule!
Viata parca merge tot mai repede. Acum incepe 2010, acum se termina, acum incepe 2011, si pana ajung acasa (oriunde este acasa) deja trec in 2012.
Se pare ca viata este foarte rapida.

Ma intreba un om drag de ce nu mai scriu pe blog. Nu scriu cand nu am inspiratie, chiar daca asa se pare cateodata.

Pavel
Zilele astea ma ajuta un prieten: Pavel. Foarte tare tipul asta, ma uit cu mult respect la el. O cariera foarte frumoasa in fata, un om echilibrat si care stia ce vroia, si mai ales urmarea cu pasiune si competenta ca nimeni altul din vreme alui. O minte sclipitoare, doar ca la un moment dat a luat-o pe niste cai "indoielnice".
Of....

Prieteniile bune strica obiceiurile rele! Si a sa a fost si la el.
L-a cunoscut pe un tip si apoi viata lui s-a schimbat. A renuntat voluntar la tot ceea ce il caracteriza, la tot ce era el. Si se pare ca isi lua identitatea din ce a MOSTENIT de la generatiile anterioare ce A FACUT cu mostenirea.

Apoi a zis o chestie care m-a tot intrigat:
"Dar lucrurile, cari pentru mine erau cîştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. 
Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos" (Scrisoarea lui Pavel catre prietenii lui din orasul Filipi: Filipeni 3:4-15)

Dom'ne cum sa spui asa ceva!!! Da, dusmanul lui a devenit prietenul lui, Dumnezeul si stapanul Lui. Isus Hristos.

Pavel si noi
Ma gandeam de revelion care sunt lucrurile importante pentru mine. Obisnuiesc sa fac asta pe 31 dec si o fac de ceva timp. Am invatat si eu de la un prieten foarte drag de-al meu. E bine sa te uiti in jur, sa te opresti din "viteza" si sa vezi daca  macar mai mergi in directia buna.

Pentru toti aceia care nu fac asta, nu au facut niciodata dar sunt dornici iata un mini-gid cu cateva intrebari:
Ajuta foarte mult sa scrii toata treaba asta... doar asa ca sa afli ce gandesti :)

1. Care sunt evenimentele anului trecut, pe luni, evenimente importante, socante, bune, rele?
2. Ce m-a socat la altii, la mine, care sunt esecurile mele si castigurile mele?
3. Pe cine trebuie sa iert, de la cine trebuie sa imi cer iertare?
4. Ce este important pentru mine? Unde este inima mea, unde este comoara mea?
5. Ce mi-am propus pentru anul trecut, si ce am facut din asta?

Apoi e fain sa scrii o mini-scrisorica, un fel de rugaciune, lui Dumnezeu. Ce i-ai scrie lui Dumnezeu, asa, daca ar putea primi scrisori? Pentru ce i-ai multumi Lui? Pentru ce nu?
Dupa asta ma gandesc la anul urmator si ce astept de al el, notez!

Iar la final eu caut un verset din Biblie si il "declar" versetul anului. Desigur ca e un verset cautat si nu il aleg la intamplare.

Final
Pentru aceia care citesc blogul din cand in cand si nu cred ca exista Dumnezeu, sau ca daca exista sigur e rau... e putin mai greu de aplicat ce am scris mai sus, trebuie sa recunosc.
Dar o intrebare utila pentru toti este: care sunt lucrurile in care ma incred eu? EU sunt cel in care ma incred, CE AM este ceea ce ma incred, CE AUD de la oameni despre mine?

Va doresc tuturor ca anul 2011 sa va aduca lumina, raze si raze de lumina in vietele voastre. Sa va aduca pace, o pace din aia profunda. Sa va aduca buucrie, o bucurie din aia contagioasa.

Mai important decat ce simt este cine stiu ca sunt!
D

Niciodata singur

 Dragi prieteni, iata primele poze puse pe blog. La noi netu merge cam nasol.

In India nu esti niciodata singur. Tot timpul cineva este cu tine. Nici in jungla nu sunt singur. Milioane de paianjeni, furnici si alte "bazdaganii" misuna peste mine, pe mine si pe sub mine.

Totul este foarte frumos si imi dau seama cu cat stau mai mult aici cat de frumoasa este tara asta. Ar trebui un an-doi ca sa o explorezi asa cat de cat.

In India am avut cateva experiente inedite foarte frumoase.
1. Am invatat sa merg  cu moticicleta. Cu moticicleta unui nou prieten de aici. Minunat, fabulos. Am mers cu 45 km/h. Cu gura deschisa de la o ureche la alta inghiteam aer indian impreuna cu gaze. Dar nu ma puteam opri.

2. Pentru prima data in viata mea am in posesie o bicicleta noua. Indiana. Cantareste o jumatate de tona, este rigida, dar foarte confortabila. Porneste greu dar merge bine. Ne deplasam pe aici cu bicicletele dintr-un sat in altul.

Nu cred ca majoritate turistilor in India experimenteaza frumusetea rurala a indiei de pe saua unei biciclete indiene. Este fabulos, minunat.

 Lan de orez. Pozele se incarca greu si de asta pot pune doar cateva. Am mai multe.

3. Era sa uit. Prima mustata din viata mea. Un prim plan nu am indraznit sa pun ca era prea... ciudat.
4. Prina data cand am fost la un barbier si m-a tuns cu o tunsoare indiana, m-a barbierit ca pe vremea lu bunicu si mi-a ajustat mustata hidoasa. A facut-o mai frumoasa, dar nu am poze acum.

Nu stiu cand ma intorc. Cu ajutorul lui Dumnezeu si doar al lui sper ca in prima saptamana din decembrie sa pup solul romanesc din Romania si sa ma bucur de cultura mea. Asa cum e.

Pe toti cei care cititi blogu, fie ca credeti in Dumnezeu, fie ca nu credeti - va salut cu Psalmul 139.

D