Autopilot off

"Acum e negru, totul e negru" - spuse John cu glas indurerat si sumbru. "Nu pot face nimic"- continua el cu capul indreptat spre centrul pamantului si aruncand cate un picior in fata celuilalt.
Venise de departe, omul a parcurs un drum lung si greu, plin de capcane, plin de lupte pierdute, dar si unele castigate.

"Ce crezi ca se va intampla acum?" - intreba interlocutorul lui de drum.

"Nu imi pasa - poate ma opresc, poate merg inainte asa cum sunt, sau ma intorc" - continua John pe un ton nepasator, lasand in urma lui o dara de sictir.
Sangera grav, era ranit, iar sictirul se scurgea din el picatura cu picatura. Puteai sa il mirosi de la o distanta foarte mare.

Viata lui John a inceput rau si a continuat si mai rau. A trecut prin sute de incercari si a luptat. Dar la un moment dat a inceput sa ia decizii gresite, din ce in ce mai gresite, astfel incat acum, in loc sa fie in tzara lui, in familia lui, era singur doar cu "interlocutorul" pe un drum prafuit intre Pakistan si India. Cu fata scorojita de arsita soarelui, buzele sangerande, trupul obosit mergea spre India. Un om nebun, un om dur, un om cotropit de o legiune de demoni cu regrete in viata, asta era John. Parea insa cateodata foarte in ordine, mai ales cand stateai cu el la masa, crea o atmosfera relaxanta in jurul lui, era un om placut si vioi, un om plin de viata.

"Incotro ???" spuse brusc soferul camionetei, care opri intr-un nor de fum si praf in dreptul lui John?
“ Poftim?” - se minuna John, care isi indrepta privirea dinspre centrul pamantului catre jegul de masina de langa el si catre soferul slinos al acesteia.
“Unde te pot duce, unde vrei sa mergi?” - repeta slinosul.
“Acolo unde mergem toti - la moarte!” - raspunse John pe un ton stricat.
“Domnule cu totii ne indreptam spre moarte, dar intre timp sa ne oprim si pe aici. Hai urca, eu merg la Vltaska.

John isi arunca toate posesiunile de calatorie in camioneta slinosului dupa dialogul scurt si ironic. A refuzat sa stea in fata cu soferul, a vrut mai degraba sa se aseze in spate, in praf si mizerie.
Minte sanatoasa intr-un corp sanatos - iar cand mintea este bolnava asa arata si corpul. Asta era John.
Din tot ceea ce putea fi si trebuia sa fie se gasea deodata cum nu si-ar fi imaginat niciodata ca ar putea ajunge. Dar aici era. Ce putea face acum? Cum era sa iasa din aceasta incurcatura nemernica, pe care viata i-a pregatit-o?
In timpul, in care a avut telfonul mobil nu l-a sunat nimeni, nici unul, dintre cei care sa dadeau prietenii lui.
"Nimanui nu i-a pasat de mine" - gandea John in spatele camionetei, in timp ce datorita drumului prost vertebrele coloanei sale se tasau, apasand mai tare pe durerea spiritual cu un volum din ce in ce mai ridicat de durere fizica.

Dupa ce a fost jefuit in Kazahstan acum 2 luni a ramas taiat de cei de acasa, lipsit de orice fel de a comunica cu ei. La inceput doar acest gand a fost inspaimantator pentru el, dar apoi si-a dat seama ca de fapt de aia plecasa – sa scape de nenorocitii si bastarzii, pe care ii cunostea. A plecat ca sa isi verse mania impotriva lor asupra lui.

“Mi se pare cea mai mare prostie ce vrei tu sa faci, in plus nu inteleg de ce ai facut-o!”-auzi John din nou vocea interlocutorului in ureche.
“Un om disperat, fara speranta, fara viata implinita, fara promisiuni, fara incredere – ce crezi ca mai poate face, hmmm? Ia spune tu, daca esti asa destept! – izbucni John in lacrimit si in urlet.

“Liniste in spate!” – se auzi zbierind vocea slinosului, “sau te tai”.