Eu sunt Elena.

Stăteam sa ma gândesc ca sunt multe dovezi de dragoste pe care le poți arata, demonstra, unei persoane.

Eu iubesc practic, cred.

Am și feeling ul acela, dar mai mult decât asta e ceva practic la mine. Iti poti da usor seama daca te iubesc sau nu ... din ce fac. Pentru tine. Imposibil de ne-dat seama! Imposibil. 

Pentru ca dragostea fara fapte e moarta. 

Si imi place sa ma exprim nu doar prin lucruri pe care "oricum le faceam" ci prin lucruri care ma costa ceva. Nu sunt gratis, ma costa energie, timp, uneori bani (ca sunt zgarcit). Sa fac un sacrificiu mare pentru cineva înseamnă că mă costă pe mine ceva, dar dau cu bucurie. Ba nu, bucurie e puțin spus. Ma simt onorat ca pot sa slujesc, ca pot sa dau, ca am voie. 

Si imi place sa spun.
Nu ca sa ma laud. sa ma dau mare sau sa "iti scot ochii".
Ci ca sa te bucuri. Sa apreciezi o dragoste care se da, se ofera. 

Printre chestiile fain pe care imi place sa le fac: sa transport pe cineva, sa duc in spate, sa ma trezesc cu noaptea in cap. Ideea asta de a te duce dintr-un loc in altul ma incanta oarecum. Nu stiu nici eu de ce? 
Poti sa ma duci de colo colo? Da, vreau. 
Poti sa te trezesti devreme sa fac x sau y? Da, vreau
Poti sa stai tarziu sa ma ajuti sa strang? Da, vreau. 

O dovada si mai mare

Dar mai presus de toate ma dedic ca persoana pe care o iubesc sa reușească. Sa câștige. Sa ii meargă bine. Adica vreau sa reuseasca si ajut la asta. Cum pot eu si cum cred eu ca e bine. Daca e sa planga, sa planga pe mine, daca e sa aiba succes sa contribui si eu. 
Sa nu ma lasi sa fac asta este ca si cand imi sugrumi dragostea, o strangi de gat, o omori intentionat (sau neintentionat). 

Din fraza aia: la bine si la greu pana cand moartea va va desparti - eu rezonez cu "la greu"

Si nu sunt diferit...
Adica in relatiile cu clientii fata de relatiile cu prietenii sau cu prietena, pe care o iubesc. 
Imi slujec clientii. Nu pentru bani (cu toate ca primesc bani) dar nu prea sunt eu mare pasionat de castiguri financiare. 

 Și daca fac asta pentru niște necunoscuți, oare cu cât mai mult pentru omul pe care îl iubesc? 

Imi zicea un tip referitor la masini "Dane tu nu ai cum sa strici cat pot eu sa repar". La fel si cu dragostea asta. Nu ai cum sa imi ceri ceva ce eu nu am cum sa dau. Nimic nu e prea greu. 

Și ma bucur când ma și costa ceva. Poate sunt sadic puțin. Dar simt ca menirea mea este sa slujesc altora, nu mie.

Eu sunt Elena

E un bac prost: cica în iad e Stalin  în lava pana la gat, e Hitler pana la nas și e și Ceaușescu da pana la genunchi.

Îl întreabă ailalti: bă da tu de ce doar pana la genunchi?

Zice Ceausescu: pai stau pe umerii Elenei. :)))

Eu sunt Elena.

Având complexe de inferioritate destul de nocive, ma vad adesea sub alții. Mai jos. În anumite domenii vreau și eu sa fiu mai sus și ma lupt, dezechilibrat. In altele ma complac in inferioritatea perceputa de mine si aia e. 

Dar în altele știu ca sunt acolo ca să ridic pe alții. Sa ii înțeleg pe alții. 

Am facut asta toată viata. 
Cand sunt obosit dar omul pe care il iubesc e praf. Il ingrijesc. 
Cand sunt bolnav dar altul e in depresie: il sun
Cand sunt deprimat, dar omul pe care il iubesc sufera: ii duc ceva, ii culeg flori de pe camp.Nu le cumpar, ma duc pe camp, le caut, le culeg, le aduc. 

Ce dragoste mai mare?

Ce dragoste mai mare decât ca prietenul sa își dea viata pentru tine - vezi? O acțiune. 

Dragostea e o acțiune. Cred ca asa sunt și eu, ia-mă pe mine, nu o lua pe ea- as zice. 

Bine, bine, dar nu esti tu perfect...
Nu, nu sunt. 
Sunt constient de ce fac pentru altii si prin urmare vulnerabil. Poate sunt mandru sau poate prost. 

Dar daca unui om care te iubeste ii spui ca nu ii pasa  de fapt sau avea si intentii rele... asta nu e doar tradare. E blasfemie. 
Pentru mine, la nivelul meu. E ceva foarte foarte serios. 

Blasfemia asta e un fel de lipsa de respect, dispret chiar. Si o "bagare de strambe", intelegerea intentionat gresita a intentiilor. Si mai poti face un singur lucru. Ce-i drept ti se rupe inima, plangi... dar nu ai de ales... Cu toate astea speranta ta nu moare. Ca poate alalaltu vede totusi, te vede totusi...

E ca si cand bunicul tau (bunicul meu era fascinat de mine) iti face toate poftele, toate ... dorintele. Iti cumpara orice vrei tu din pensia lui mica. Si dupa ce face toate astea tu il acuzi ca e egoist, rau intentionat, ca de fapt ti-a cumparat jucarii sa se dea mare, sa se joace cu ele sau sa te umileasca. 

Mai aveam un gand, dar l-am pierdut pe undeva. 
Cred ca sunt doar frustrat! Sau deprimat. Sau ambele. Dar mai mult frustrat. 

O mana intinsa in intuneric

Intinsa pentru ca vrea sa atinga ceva.
In intuneric pentru ca uneori e tot ce vezi. 

Uneori e mana ta iar pe cealalta parte e altcineva.
Alteori esti tot tu si ti-o intinzi tie. 

Uneori e mana alcuiva si dincolo... esti tu.
 Poate e calda, poate e rece, poate o simti fizic sau poate nu. 
 E o mana, e intinsa, tu ai nevoie. Ia-o. 

Alteori nu e nicio mana. In general mainile nu au cum sa stie daca tu ai nevoie sau nu, ce vrei sau ce speri. Asa ca trebuie sa spui ceva. "Intinde mana, ajuta-ma". Si daca nu spui ramai acolo. 

Dar in cel mai cel mai trist caz nu e nicio mana a nimanui si chiar daca ceri, strigi si zbieri tot nu vine. 
In cazul asta nefericit trebuie sa cresti o mana, sa faci sa fie de unde nu e. 
Evident ca nu o sa fie ca o mana noua - da macar te ajuti de ea. 

Mainile nu sunt perfecte si nici noi nu suntem. 

Despre incertitudine

Incertitudinea e ca un virus: pur si simplu nu ai de ales decat sa te obisnuiesti cu ea. Este noul "status". 
Incertitudine: adica cand nu esti sigur. 
Incertitudine: nu stii ce se intampla.

DEXul limbii romane, limba vorbita de max 30 milioane de oameni din cei 7.x miliarde, zice ca se refera la o stare nesigura, de indoiala si ezitare. Indoiala si ezitarea sunt asociate de obicei cu ceva slab. 
Un om ezitant, care e nehotart, nu stie ce vrea. Pff... e slab.

Dar alte DEXuri din alte limbi mult mai raspandite decat romana noastra portretizeaza incertitudinea pur si simplu cand nu ai suficiente informatii sa faci o prognoza, sa zici ca o sa iasa bine sau rau, sa te bazezi pe ceva. 
Adica nu stii. 

Si ba mai mult - pare ca e o aventura in "unknown". Intr-un teritoriu in care nu stii nimic. 
Pare ca inseamna "descoperire". 
Lucruri pe care eu le asociez cu ceva pozitiv, nicidecum ezitare sau indoiala. 

In facultate aveam o materie: Incertidudine si risc. 

Foarte interesanta asocierea. 
Si dupa cum stim: cine nu risca nu castiga. Dar nici nu pierde. 

Riscul nu imi place. 
Dar incertitudinea da.

Zicea profa' acolo ca poti vorbi despre risc cand poti cuantifica. Ala e risc. 
Iti place de o fata, te duci sa vorbesti cu ea. Este 50% sansa sa iti zica da, 50% sa iti zica nu. 

Incertitudinea este cand nu stii daca te vei intelege cu ea indiferent ce iti spune :)

Incertitudinea nu este nesiguranta

Da - cand exporezi ceva complet complet nou este incertitudine, ai si un sentiment de nesiguranta. Dar nu unul de "urmeaza sa mor in curand".  Parca nici nu te gandesti la siguranta, ca doar explorezi, faci ceva interesant si periculos. 

Nesiguranta imi spune mai degraba ca stai undeva. Esti static. Si astepti sa ti se intample ceva rau. Pe cand incertitudinea imi spune mai degraba ca mergi si poate iese bine, poate iese prost. Dar e ceva dinamic. 

Incertitudinea este aici, a venit si nu mai pleaca. 

E ca virusu' covid. Trebuie sa te obisnuiesti cu el si aia ei. CSF, NCSF. (comparatia asta este valabila pana la producerea si folosirea pe scara larga a vaccinului - daca asta se va face vreodata). 

Eu sunt un om cu incertidutini. Nu stiu sigur ce vreau, am indoieli ca ce vreau nu e bine pentru mine, am ezitari - ca atunci cand esti legat cu o coarda, dar trebuie sa sari si sa cazi in gol. Eziti. Poate tu nu, dar eu ezit. De sarit tot sar, dar cu ezitari si indoieli. 

Imi place incertitudinea. 
Nu imi place incertitudinea, dar stiu sa traiesc cu ea. M-am deprins sa traiesc fara sa am toate lucrurile puse cap la cap, fara sa am rezolvare pentru orice. Pot trai cu conflicte fara sa le rezolv si cred ca este ok. Adica as vrea sa le rezolv, dar pot trai cu ele. 

Cam asa vad eu incertitudinea. 

Desigur ca pe de cealalta parte - daca exista DOAR incertitudine in viata mea lucrurile degenereaza. Un om are nevoie de certitudini in viata. Dar daca sunt doar certitudini... ei bine... doar prostii nu au indoieli.  

Se pare ca trebuie sa existe un echilibru

Intre nesiguranta / incertitudine si lucruri stabile, clare, directe, cunoscute, de baza. 

Eu am nevoie de certitudini in viata. 
Sa stiu ca sunt iubit no matter what. 

Sa stiu ca cineva ma va alege indiferent cat de praf sunt. 

Sa stiu ca pot, ca nu ma voi da batut pana mor, sa stiu ca viata are sens, sa stiu ca indiferent de greseli viata tot are sens. 

Sa stiu ca voi reusi

Sa fiu mandru de mine

Sa stiu ca sunt important si ca eu contez.

Sa stiu ca exista ceva dupa moarte - o alta viata, un Dumnezeu in care sa cred. 

Sa stiu ca voi avea de mancare, casa. Sa stiu ca dimineata merg si pornesc masina si ... porneste. 
Certitudini. 

Am nevoie de ele. Sa fie in mine, inauntrul meu. 

Dar ce ma fac cand nu porneste masina? 

Cand aflu ca am covid? 

Sau cand nu sunt iubit cum speram?
Cand ma dau batut? 

Cand aflu ca sunt mai rau decat credeam?
Cand realizez ca am facut ceva odios?

Cand totul se zdruncina, se crapa si se farama?  (cam fatalista asta, ultima. Sper sa nu se intample niciodata, ca habar nu am ce ma fac)

..... revin cu concluzia, trebuie sa diger si eu ce am scris....

Cat de prost sa fii sa dai un dar ...

 De ceva vreme ma gandesc la cuvantul har. Ce e ala har?
Am si intrebat pe facebook ca sa vad ce spune lumea despre cuvantul asta ciudat. 

1. Unii cred ca este un fel de dar, talent, ceva cu care te nasti. Dragut, ce sa zic. 
2. Altii spun ca este un fel de predilectie catre un job religios - un fel de dar pe care poti sa il folosesti doar daca te faci preot :))  
3. Credinciosii protestanti spun ca este un dar nemeritat, gen:  ce le da Dumnezeu oamenilor cand gresesc. Putin aiurea si prostesc as indrazni sa spun - ca atunci cand cineva greseste fata de tine tu sa ii dai si un cadou pe deasupra. Adica pe bune acum... 

______

Mi-am facut eu propria gandire despre har si a iesit asa (destul de inspirat de nr.3 de mai sus)
1. Dreptate: unu iti greseste cu 100 RON. Conform dreptatii universale trebuie sa iti dea 100 RON. 
Sau daca el o omoare pe maica-ta, tu o sa o omori pe ma-sa. Simplu, eficient, rapid. 
Dreptatea e transanta, autentica, adevarata si lipsita de empatie sau emotii. 

Acum: treaba cu dreptatea e asa - nu e chiar ochi pentru ochi si dinte pentru dinte - acolo exista si putina razbunare si un 30%- 40% ceva mai rau pentru raul pe care mi l-ai facut. Gen: sa te inveti minte. 

2. Mila e cand conform dreptatii ala ti-a gresi cu 100 RON, dar tu nu ii ceri inapoi nimic. 
Sau el o omoara pe mama si tu o cruti pe ma-sa.
Este o indurare, o bunavointa extraordinara. 
Mila nu e ieftina, te costa ceva sa te abtii. 
Si mila e empatica, de inima, personala. 

3. Har e cand ala iti greseste si tu ii mai dai si un cadou. El o omoara pe maica-ta iar tu te duci si il vizitezi in fiecare zi sa vezi cum se mai simte, te oferi sa faci cumparaturi pentru el, sa il ajuti.
El iti greste cu 100 RON si tu ii dai 100 RON (acum ai o paguba de 200 RON). 
Dar de ce? De ce sa faci asa ceva? Pentru ce? 
Poate esti foarte prost - asta este o explicatie - dar si prostii au limita lor, asa ca trebuie sa fie altceva acolo. 

Harul vine din dragoste. 
Ala care a gresit se simte asa de nasol fata de tine. Plange. Il doare ca ti-a gresit, isi cere iertare. 
Iar tie iti pasa de sufletul lui. 
Vezi tu - el a omorat-o pe maica-ta din greseala, era neatent si maica-ta a iesit in fata lui pe bicicleta. Nu e nevoie sa omori si tu pe mama lui. 
Vezi tu - el a facut o incasare gresita - nu a vrut, a gresit. Se simte oribil, plange. 
Cand spui lucrurile asa vezi alta perspectiva, nu? 

Harul e scump
La fel ca mila, iertarea, indurarea - harul este scump. Costa dublu fata de celelalte si oarecum le si include. Harul iti face un cadou cand nu numai ca tu nu meritai un cadou, ci e un cadou scump. 

Harul il dau cui vreau eu
Nu sunt obligat nici la mila, nici la indurare, nici la har. Sunt obligat la dreptate, la justitie, la adevar, la corectitudine. Tot ce e peste e fix pentru ca vreau eu, fata de cine vreau eu , fara absolut nicio obligatie.

E ca si cand eu am o livada. Si caut lucratori cu ziua. 
Merg la ora 6 si iau de pe strada 5 oameni si le dau 100 RON sa lucreze o zi
Mai merg la ora 12 si mai iau 5 oameni si le dau tot 100 RON pana la finalul zilei
Si mai merg pe la 6 seara si mai iau 5 si le dau tot 100 RON pana la finalul zilei. 
Si e ca si cand vin primii la mine si vor sa la dau mai mult. Si imi spun ca sunt un om rau. 
Iar eu le zic: fratii mei - nu ne-am tocmit pe 100 RON, nu va dau ce v-am promis? Unde e rautatea? 
Sau poate imi spui tu mie ce sa fac cu ce e al meu? 
Nu cumva ochiul tau e rau pentru ca eu sunt bun? 
Get it? 

Doar cei smeriti vor primi har
True story!
O omara unu pe maica-ta, din greseala. Si vine la tine sa iti zica: da ma, da era batrana si in plus era si beata. Aia e, shit happens.
Sau sa iti zica o chestie si mai naspa, cica in loc de cerere de iertare: "imi pare rau ca te-ai suparat", sau "imi pare rau daca te-am suparat". Adica e o non-asumare, o non-cerere de iertare, omul iti arata ca nu doar ca nu ii pasa de tine, ba mai mult nici nu ii pasa de greseala lui. 

Pai merita asta un cadou de 100 RON?
Pai merita asta ceva?
Nu - asta nu e pe lista - pentru ca in primul rand nu va intelege ce faci, in al doilea rand o sa te ia drept prost. Si fix fix fix asta esti tu daca dai har in stanga si in dreapta ca un bou. 

O cerere de iertare vine din smerenie. Da - esti inferior, iar deasupra ta sta cineva mai puternic, care acorda sau nu acorda iertarea.  Nu ai cum sa iti ceri iertare de o pozitie de putere, cu mandrie. (Doar daca e fake: "imi pare rau ca te-ai suparat")

Cand esti smerit iti dai seama ce ai facut, fapta ta te rupe in doua.
Vrei sa iti ceri iertare, sa remediezi.
Te doare inima pentru greseala ta, pentru inima celuilalt.
Ii ceri mila/ iertare/ indurare.
Nu pentru ca trebuie, ci pentru ca il iubesti si tu pe omul acela, tii la el. 

Ei- unul din asta smerit - asta e un potential candidat pe lista de "har". 

E funny, stiu. 
Si suna si aiurea oarecum. 
Si mai e si greu de pus in practica, stiu si asta. 

Dar odata ce primesti asa ceva viata ta nu mai e la fel. 
Odata ce dai asa ceva viata ta nu mai e la fel. 

Politica mea de har
Dau cui vreau eu, cui cred eu ca merita, dau cat vreau eu si cand vreau eu. 
Cine crede ca merita de fapt nu merita. 
Daca te crezi indreptatit, mai si ceri, te super daca nu primesti SAU daca iti vine proasta idee sa ma insulti ca m-am suparat pe tine pentru ca ai gresit - in cazul asta vei primi dreptate romaneasca. 
(din pacate sunt si eu un taranoi si aplic dreptatea aia cu 40% in plus)

Fiind om credincios (cu multiple defecte imputite) zic ca am invatat despre har de la Dumnezeu. Iar daca nici Asta nu stie ... apoi nu stiu cine stie. 

Acum- teoretic aici as încheia. Dar asta e teorie oarecum. 

E greu de tot sa dai har din ala care te costa. Trebe sa ai de unde da în primul rand, nu e chiar natural. Și da, te costa ceva în plus fata de iertare (și aia e grea). 

Bucata practica

Recent am acordat har. Prima parte a fost ușoară oarecum, ca am simțit cu omul care mi-a greșit. 

Dar a doua parte a fost grea. Trebuia sa fsc un dar, trebuia sa dau de la mine sa acopăr un gol care mi-a fost golit tot mie. 

Am plâns singur în casa, dar nu știu de ce. Poate eram emoționat, nu îmi amintesc sa mai fi facut asa ceva vreodată. 

Ma bucuram ca pot face asta, ma bucuram pentru omul care urma sa primească. Și cred ca ma durea ca eu nu am primit ceva similar. Am plâns și mai tare. Pe bune - e emoționant rău de tot! 

(Daca am primit har și totuși nu îmi dau seama inseamna ca sunt un mare bou!) 

Hai noapte buna/ ziua buna/ buna dimineata. 
Lasa bullshit-ul si baga si tu ceva har in viata ta. 

Cioc cioc

Hristos a-nviat!
Adevărat a-nviat.
Cioc-cioc. Cozonaci, hai sa fim mai buni..
Si cam aia e.

Dar oare ce însemna pentru mine? Un fel de urare tradițională "ca asa se face"?
Sărbătoare, sărbătoare, dar eu.. eu ce sărbătoresc? Care e motivul meu de party?

Prin anu zero-ish era un tip, tâmplar, care făcea minuni pe acolo, i-a călcat pe batatura pe politicieni și zicea ca taică-su e Dumnezeu.  Ăștia s-au atacat și l-au omorât.
Prietenii lui l-au abandonat, trădat... mno.. si asa a ajuns mort. A început o mișcare, a avut adepți, apoi a murit. Nimic deosebit fata de mulți alții revoluționari.

Doar ca asta înviat.
Adică nu au apărut informații semi scandaloase, ca de fapt avea un picior de aur sau iq de 220.
Unii zic ca prietenii lui au lansat zvonul. Alții cred ce zicea. Și au murit pentru chestia asta.

Totusi: voi mai știți de unu care sa învie? Sau măcar o poveste, legenda sau zvon?
Despre Mihai de la multinațională, care a murit de coronavirus și după 3 zile a înviat în sacul de plastic?

Adică nu e unu care era chel și acum are par, nu e unu amputat și i-a crescut o mana. E unu care era mort, mort.

Mie mi se pare scandalos Paștele.
Dacă de Crăciun s-a născut unu, o dai pe religie, pe chestii cu îngeri, cu stele și magi, și atmosfera din aia idilica, desene animate și vin fiert cu familia... de Paști e mai tragic.

Și cine era asta care a murit, de ce a murit. Chiar mergea îmbrăcat pe strada ca în icoanele ortodoxe, era blond cu ochii albaștri? Sau era un om normal ca tine și ca mine?

Ma întreb și eu, caut un răspuns, și asta îți doresc și ție. Sa cauți. Sa te frămânți puțin pe tine, nu doar pe cozonaci :)

Sărbători fericite.

Falimentul succesului

Citeam o carte zilele trecute iar in timul lecturii am ajuns la o realizare mai profunda. Sunt un prost.
Da - chiar nu mai are rost sa neg lucrul asta, asa ca mai bine imbratisez adevarul si vad unde ma duce.

Si nu ma refer la faptul ca nu sunt inteligent ci la altceva. Sunt sigur ca treaba asta nu are sens pentru oameni sub 25 de ani, dar pentru noi, ceilalti, poate avea.

In ultimii 10 ani- bai zece ani - m-am concentrat pe munca, reputatie, iar "valoarea" mea a venit din ce lucrez si cum lucrez. Oricum ideea de munca. Si cand te concentrezi sa faci un lucru bun, bine, si mai esti si pasionat de munca ta nu ai cum sa nu devii bun. Evident ca o sa devii foarte bun.

Problema este fix asta: ratezi orice altceva, munca, succesul in business-ul tau devin tot ce mai stii iar restul lucrurior le uiti. Nu exista: muncesc acum ca mai tarziu sa stau linistit. Nu o sa stai linistit -pentru ca intr-un final vei ajunge sa mai cunosti doar nelinistea.

Vezi tu - propriul succes intr-un domeniu limitat devine inchisoarea ta, propriul tau faliment. La nivel personal. Toata energia ta o dai in domeniul asta pentru ca nu mai stii nimic altceva.

Si te indobitoceste chestia asta.
Te transforma
Te ingradeste
Devii concentrat pe un domeniu incat uiti de toate celelalte domenii din viata ta.
Si inevitabil devii prost.

Ba mai mult - devii mandru. Ti se pare ca tu esti cel mai bun, cel mai cel, viata ta depinde de succesul tau sau de munca ta sau de aprecierea altora sau sau sau, si uiti de tine.

In viata ai roluri: esti tata, esti sot, esti fiu , prieten, esti prietenu ala vesel sau esti ala mai introvertitul sau mai rebelul sau x sau y. Dar cand te dezvolti unilateral toti ceilalti mor. Ca tu, prostovanul, nu le-ai dat apa.

Ce e de facut acum? Cand realizezi asta, dupa ce ti-ai antrenat creierul sa gandeasca intr-un mod 10 ani?

Grecu' de la Mega Mic.

Fix acum 5 minute eram in Mega Image-ul de jos de la mine. Shop and Go sau "mega mic" cum i se mai zice.

Merg sa cumpar de acolo pentru ca "Mega Mare" e prea departe, comparativ cu asta micu'

La mega-ul asta lucreaza urmatorii:
1. Sefa magazinului:  o doamna, de vreo 40 de ani. E cumva sefa magazinului. Cea mai lunga interactiune cu ea a fost cand parea ca nu imi merge cardul si ii era frica ca o sa fug cu punga, asta dupa vreo 2 ani de client fidel ce sunt.

2. Tipul plictisit.  Odata era un pret aiurea pe o eticheta, a scanat, a vazut pretul mai mare, a zambit. Eram atent la ce face un roman cand fura fara sa vrea, isi da seama ca fura. Tace, se preface... sau rade. Asta a ras.

3. O tipa/doamna/femeie mai slabuta, inalta cu care nu am interactionat niciodata. Pare cu ceva probleme acasa.

4. O fata mai plinuta, pare de treaba, am interactionat de cateva ori.

Ii salut pe toti, uneori ma saluta inapoi. Pe langa astia mai sunt inca vreo 3, care fac o rotatie cumva si pe care ii vad rar. Ii salut si pe ei.

Si mai e grecu'
El este ownerul, si asta ma aduce la povestea din seara asta.
Grecu asta ma face sa ma simt bine, cu accentul lui strain, cu ceva... nu stiu. Ma atrage si jur ca as cumpara din mega-ul asta chiar daca ar fi mai departe. Ma face sa ma simt ca "bine am venit".

Il vad rar si de fiecare daca ma uimeste.
1. Imi zice "buna seara"
2. imi spune dumneavoastra
3. dar ce face la final e epic: multumesc ca ati cumparat de la noi.

In seara asta ma uitam la el si l-am intreba de unde e, i-am spus ca e bun de tot pe business. A zambit. Stie. Evident ca stie.
Diferenta dintre el si nepasarea celorlalti este colosal de mare.

Am plecat de la Mega Mic fericit cumva, bucuros ca cineva mi-a multumit ca am cumparat de la un mega image de la care sunt oarecum obligat de lenea mea sa cumpar. M-am simtit important si tratat bine. Doar printr-o multumire. Wow.

Tare omul asta sau nu?

Fixisme personale: Te iert pentru ca...

Oamenii credinciosi pot fi ranti si ei ca orice alt om, pot suferi, pot face prostii, porcarii, pot fi rai si prosti, tampiti, idioti, nesimtiti ca orice alt om de pe planeta.
Ne dam "mari" ca uite ce exemplu bun avem in Biblie cu iertarea si doar aici o gasim. La Dumnezeul nostru. Si desigur apoi ne lovim fix de realitatea faptului ca nu putem sa iertam, ca nu vrem sa iertam din diferite motive: suntem prea raniti, suntem prea mandri, prea ignoranti, prosti, sau altele. Sau efectiv nu putem ierta.
Ne lovim de realitatea faptului ca una credem si alta facem.
(Postarea o incep mai dur ca sa captez atentia dar ma domolesc pe parcurs, lasati pietrele jos deocamdata)

Te iert pentru ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat?
Este o afrimatie draguta, grea, dar nu prea imi vine sa o cred. Adica sunt sceptic ca cineva poate lucrul asta.
Noi nu suntem Dumnezeu si nu stim exact ce facem noi ca Dumnezeu sa ne ierte. Adica care fapte necesita iertarea Lui. Stim cateva, dar nu le stim pe toate celelalte mii.
Asa ca mai jos o sa scriu cum vad eu lucrurile, prin perspectiva mea limitata, cu privire la iertare.

Nimeni nu poate sa ierte pentru ca este obligat.
Ierti pentru ca vrei - dar nu te poate obliga Dumnezeu sa ierti. Nici sa te ameninte, nici sa te forteze. Nada.
Si nimeni nu poate ierta pentru ca este dator sa ierte. Nu, nu merge asa. La iertare cuvantul "trebuie" nu exista.


Cum iert eu?
Pentru mine este important sa iti ceri iertare. Asa sunt eu. Vreau sa te iert, am iertarea pregatita in plic, am plicul acolo. Dar trebuie sa intinzi mana, altfel eu nu ti-l dau.

De ce iert asa si nu altcumva?
1. Am citit in Biblie ca daca imi marturisesc pacatele Dumnezeu ma iarta.
El nu ma iarta intai, iar apoi eu ii zic ca da- si mie imi pare rau. Trebuie sa fac eu ceva.

2. Un tip datora multi bani unui imparat. Imparatul l-a chemat sa se socoteasca, asta nu avea bani, imparatul  a poruncit sa fie vandut el, nevasta-sa si restu familiei ca sa isi recupereze banii (probabil) si sa il execute pe tip. Tipul atunci - abia atunci - si-a cerut iertare, si l-a rugat pe imparat sa ii mai dea timp.
In mod surprinzator imparatul i-a iertat toata datoria.
Gratis.

E mult de zis aici - dar vad (desigur in perceptia mea) - ca tipul a facut ceva. Daca nu facea nimic nu ar fi fost iertat.

3. E un verset in care zice ca Dumnezeu e plin de indurare si gata sa ierte ... pe toti cei ce il cheama.
Pai si pe restul?
Nu stiu...

Deci am motive intemeiate sa iert asa - sa zic motive "crestinesti".

Da, da daca celalalt nu isi cere iertare?
De cate ori sa ierit pe fratele tau? De 77*7 ori - adica de multe ori. Da - aici e de discutat pentru ca unele lucruri le ierti, treci peste, tolerezi. Dar altele trebuie sa le spui.
Aici nu am o directie clara, lucrurile sunt mai vagi.

Adica da ca este unu care constant iti face rau si il ierti, apoi ii spui sa nu mai faca, iar ierti, iar spui... la un moment data te indepartezi, ca prostu o sa faca mereu la fel.

Dar poate e unu care nu isi da seama ca te raneste, tu il ierti din oficiu, iar din oficiu, nici nu spui pentru ce il ierti, taci, nu zici nimic - pai asta dezvolta in tine amaraciune. Mai bine ii spui, pentru ca omul isi da seama cum te simti si isi cere iertare. (asta combate putin ce am spus mai sus, dar totui face parte din parerea mea).

Realitatea e mai nasoala decat atat. 
Ok - sa zicem ca cineva face ceva rau fata de tine. Si iti spune "te rog iarta-ma pentru ce am facut" - chiar si atunci este greu sa ierti.

Poate noi spunem: te iert pentru ca si Dumnezeu m-a iertat pe mine, dar cumva am indoieli ca poti face asta.
- tu nu esti Dumnezeu
- pe Dumnezeu l-a costat ceva sa ierte si pretul a fost mare
- dupa iertare Dumnezeu te iubeste

Come on! Cine iarta asa?
Si asta in cazurile cele mai bune?

Marturisiti-va pacatele unii altora ca sa fiti vindecati - e un verset de prin Iacov.
Si nu cred ca se refera aici la :uite eu marturisesc ce am facut lui x sau y, ci eu iti marturisesc tie ce ti-am facut tie. O vad ca o cerere de iertare mai soft, si zice mai departe "ca sa fiti vindecati".

Cand spui: te iert ca si Dumnezeu m-a iertat tu nu vindeci nimic acolo. Acolo aduni amaraciune, acolo vrei sa tai. Acolo nu poate exista vindecare.
Si cand taci si ierti din "oficiu" la fel - adunci amaraciune.

Concluzie
Vreau sa fiu iertat si vreau sa stiu pentru ce, cat de des, ce am facut. Vreau o lista. (ideal este sa nu se adune o lista). Poate sunt lucruri pentru care suferi, pentru care eu te-am facut sa suferi si nu am realizat. Vreau sa le stiu, vreau sa ma ierti, dar nu din oficiu, vreau sa mi le spui cu scopul de a ma ierta.
Daca te iubesc, daca tin la tine imi voi cere iertare dupa ce mi le-ai spus, pentru ca altfel nici nu le stiam.

Si vreau sa iert.
Dar eu nu pot sa iert ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat. Cu toate ca ma bucur de lucrul asta.
Eu te iert pentru ca te te iubesc. De aia te iert.

Craciunul looserilor autentici.

Craciun. Sarbatoare.

Dilema credintei. 
Crestinii de toate natiile cred ca Isus s-a nascut, Isus e fiul lui Dumnezeu care a murit pentru noi ca sa fim salvati de mania lui Dumnezeu, care era suparat pe noi rau de tot pentru ca suntem pacatosi. Ca sa nu ajungem in iad s-a nascut Isus, care s-a   incarcat cu pacatele noastre ca Dumnezeu sa il omoare pe el, adica sa nu ne omoare pe noi. Scopul final e sa ajungi in rai unde esti fericit. Daca ajung in iad nu esti fericit.

Da aici am eu dileme.
In perioada asta sunt cam trist, sunt si bolnav si asta inrautateste gandirea. Dar in principiu trist.

1. Crestinii
Ma enerveaza crestinii cu colindele lor, cu cantelecele despre Isus. Nu pot sa aud asa ceva. Colinde nu vreau, predici nu vreau... nu vreau nimic.
Si nici "hai colindam in spitale" sau "hai sa raspandim vestea buna la bolnavi de cancer".  Plus jargonul asta "crestin" a devenit insuportabil pentru urechile mele.
Si mai ales nu vreau judecata: ca ar trebui sa ma bucur, ar trebui sa fiu voios, ar TREBUI... cred ca am facut alergie la cuvantul asta...

2. Ceilalti
Ma enerveaza si ceilalti la fel de mult. Deci nu discriminez pe nimeni.
Sarbatoare in familie, cu prieteni, cu matusi si unchi cu toata lumea. Mese, ghiortaneli si alte cele. 6 persoana, 15 persoane  200 de persoane la masa. Veselie si voie buna. Cadouri. Hai sa fim mai buni. Hai sa donam bani/haine la orfelinat sa ne simtitim mai bine.
Nu ma simt ca facand partea din asa ceva. In plus sunt singur in Bucuresti.

3. Looserii
Bai - mai e cineva care se simte looser pe planeta asta?
Mai e cineva care este/ se simte singur?
Mai e cineva care sufera ca un bou/vaca?
Mai e cineva care nu are chef de nimic si s-a inchis in casa?
Mai e cineva cu relatii esuate si prieteni tradatori?
Adica - chiar asa, totul e super fain?

Eu simt ca astia sunt oamenii mei.
Ratatii, oamenii care nu au pe nimeni, oamenii care sufera, oamenii care sunt deprimati. Dar macar autentici.

Deci
Daca te simti looser sa stii ca nu esti singur, mai sunt si eu +1 si sigur mai sunt altii. Multi dintre noi suntem asa de prosti ca nici nu ne dam seama ca suntem looseri, dar ne prefacem. Macar tu esti autentic.
Oricat de looser te simti sau esti - sa stii ca se poate si mai rau. Mult mai rau.

Sa stii - si asta imi zic si mie - ca si Isus a petrecut mult timp cu looseri din astia ca noi. Nici lui nu prea ii placeau oamenii "morali" care ii judecau pe altii.
Daca ai un looser in jurul tau intelege-l. Nu-l judeca, nu-l obliga sa fie cum nu e. Sufera omul si chiar daca nu ii intelegi suferinta macar accepta-l asa cum e. O sa ii prinda bine.

Ca sa fac perioada asta mai usoara nu stiu ce sa aleg:
1. Sa citesc carti ca sa devin mai destept (nu, asta am pus-o asa la deruta)

2. Sa imi iau un xbox one si sa bag jocuri
SAU
3. Sa imi iau Netflix si sa bag filme.
Asta e dilema mea acum.

Craciun ... fericit
D

Mananc ce mi se da

Clasa a 3-a sau ceva e genul. Un oracol (un fel de facebook primitiv) circula prin clasa si toti baietii scriam acolo. Am primit si eu sa scriu si ma gandeam cum sa raspund la o intrebare: mancarea favorita.

Doream sa ies in evidenta in ochii unei fete de care eram foarte indragostit.
Dar prin ce? Prin ce as putea sa o cuceresc?

Colegii mei scriau ca le place pizza, dar eu nu mancasem pizza in viata mea si nu puteam sa mint. Altii scriau ca la placea hamburer-ul (tocmai se deschisese primul McD la noi in oras). Dar eu am ajuns acolo la mai bine de 10 ani dupa, deci nu puteam sa scriu nici asta. Toata lumea era mai bogata ca mine.

Brusc mi-a venit ideea: mananc ce mi se da. Asta am scris.
Si prin asta am incercat sa spun: uite [fata de care eram indragostit] eu as putea fi un sot bun, un om de baza, un barbat serios. Acum sunt ascultator de parinti - mananc ce mi se da - nu sunt mofturos. Asta incercam sa spun.
Evident nu a functionat :)

In realitate concluzionez acum ca atunci spuneam altceva. Spuneam ca eu nu am vointa proprie. Nu stiu sa aleg, nu stiu ca am voie sa "vreau" ceva si sa "nu vreau" altceva. Scriu asta cu emotie si apasare. Am "fost" antrenat in copilarie sa nu aleg, apoi m-am antrenat singur sa nu aleg, sa ma supun, sa ma subjug singur.

Acum sunt mare si observ ca nu am dorinte pe care sa le infaptuiesc doar pentru ca vreau. Fie fac ceva pentru ca e foarte util, fie chiar am nevoie. Dar extreeeem de rar fac ceva pentru mine pentru ca vreau eu. Si cand fac ma simt prost, ca un infractor, ca un delicvent. Pare ca fac ceva gresit.

Din cauza acestui mecanism am  tolerat  cu o rabdare perpetua tot felul de oameni in viata mea, mereu gandindu-ma la ei, la binele lor, la bunastarea lor. Si ma gandeam sa vor vedea eforturile mele, bucuria mea... dar nu s-a intamplat. Ei doar au stat si s-au bucurat, dar cand a venit vorba sa dea ei nu au dat.  Pentru ca ei sunt diferiti de mine. Ei nu "mananca ce li se da". Ei mancanca ce vor.

Aceasta noua conzluzie in viata mea nu imi tine de cald si nu ma ajuta in singuratatea mea. Asa ca ma intreb: ce pula mea fac acum?

Mai jos e planul de actiune a lui Dan in X pasi.
1. Plang. Check
2. Imi asum ca sunt unde sunt si ca eu sunt responsabil.
3. Imi fac o lista cu ce vreau sa fac. Sper ca sa nu le fac singur, in pula mea, dar daca trebuie o sa le fac si singur.
4. Mai era ceva da am uitat, deocamdata sunt la punctul 1.

Ah, da. Un lucru bun din toata treaba asta... de fapt 2 lucruri bune: sunt flexbil si adaptabil si nu sunt pretentios. Iar al doilea este ca am invatat sa am rabdare cu oamenii. Acum... sa vad cum transpun asta la mine.

Curaj!

Risen - ce i-ai spune unuia mort, dar viu?

Sunt acas. Ca tot omu. Si putin meditativ, asa ca am bagat filme cu Isus. Vreo 3 filme.
Cel mai vechi fiind cel al lui Franco Zeffirelli 1977.

Isus era blond, cu ochi albastri, in timp ce ceilalti erau nespalati, slinosi, inchisi la culoare si cu barba. Isus nu e chiar frumos, dar e diferit de ceilalti. Filmul e bun.
Multe replici sunt din Biblie si parca dau un aer proaspat unor cuvinte dintr-o carte. Asta mi-a placut. Am vazut ca fariseii erau speriat de Isus, la fel si ucenicii lui. Practic toata lumea nu stia ce e cu un tip care e tamplar si se da Fiul lui Dumnezeu.
Iuda e prezentat interesant - e voia doar ca fariseii sa vorbeasca cu Isus, nu sa il omoare.
M-am regasit in iudei, in farisei, in Nicodim.

Apoi am mai vazut inca un film cu un Isus atractiv. Adica arata bine. Tot blond, tot ochi albastri. Interesanta abordarea aici: Isus nu era prezentat ca un fel de atotstiutor, ci mai degraba parea ca isi da seama pe parcurs ce face. Adica nu stia tot despre oameni, ci deodata primea un fel de descoperire.
De aici am vazut doar secvente asa ca nu am apucat sa ma regasesc :)


Dar apoi am vazut inca unul. RISEN. Asta e profund rau de tot.
Un Tribun roman - un comandant - e insarcinat se sefu lui sa afle daca ucenicii au furat corpul lui Jeshua si au raspandit vesetea ca "a inviat". Si afla.
Jeshua asta are parul negru, o fata blanda, are ochi caprui si e inchis la culoare. Well done.

Ma regasesc si eu in framantarile comandantului roman. In faptul ca nu intelege rational ce e aia credinta si cum un om, un amarat de acolo a murit - iar comandantul a fost de fata si chiar a ajutat - si acum traieste. Dupa 3 zile.

Ma regasesc in ucenicii lui Jeshua: tribunu asta ii tot intreaba: da unde merge Isus, da unde va intalnit cu el. Petru se opreste si ii zice: NU STIU.
Nu stiau mai nici ucencii astia ce facea, ce trebuia sa faca. Erau terifiati, bucurosi, saraci, tristi, vai mama lor :)

Tribunu' ii zice lui Jeshua, dupa ce inviase: "nici nu stiu ce sa te intreb".
Pauza.
Tu ce l-ai intreba pe Jeshua.
Stiu ca nu esti prea credincios, poate deloc, poate anti-religie, dar tipul asta chiar a existat. Unu Jeshua. Sa zicem ca nu stii ca e parintele celei mai mari religii de pe planeta, e doar unu care era mort. L-ai vazut cum moare, iar acum e viu si chill.
Cum reconciliezi logica de programator, coporatist, antreprenor cu chestia asta?
Era mort, mutilat, acum nu mai e. E viu si vorbeste cu tine.
Ce il intrebi?

Jeshua vede ca asta nu e bulversat asa ca il intreaba: Ce iti doresti cel mai mult?
Pauza.
Ce iti doresti cel mai mult?

Si romanul spune, dar nu prea se poate exprima.
Pe la inceputul filmului romanul vorbeste cu seful lui - Pilat si ii zice ce spera. Doar lui ii zice asta.
Si Jeshua reda cuvintele alea.
Iti dai seama - sa vorbesti cu unu Jeshua - mort, da viu  si sa mai stie despre tine tot ce ai spus tu unuia sau altuia in secret.
Doar imagineaza-ti ca e pe bune. Poate e, poate nu.

Am vazut filmu asta in 2016. M-am dus singur la fimul asta.
Si in sala de cinema eram doar eu. La Mall Vitan. Ba baiatule am plans ca un prunc care nu a primit tzatza de la mama lui, doar putin mai imabusit ca sa nu ma auda nimeni :)

Ma gandeam si eu ce l-as intreba, ce i-as spune. L-as vedea ca pe un mentor, ca pe un super antreprenor de la care vrei sa inveti tot ce poti, ca pe un super lider, ca pe un super prieten si nu as putea sa tac.
BAhhh eu sunt prieten cu Jeshua.

Hai Hristos a inviat!

Pungi si tigari la Mega Image.

Eram la coada la Mega Image.
Fata de la casa parea foarte nepoliticoasa cu clientii.

Era tanara, avea o fatza senina, prea senina pentru un job de casier la Mega Image la 8 AM.  Parea ca nu se conecteaza cu nimeni. O studiam si observam ca isi face jobul foarte bine, mecanic chiar. Repede. Corect.

Ajung si eu la casa cu un om in fata mea. Pun niste cumparaturi pe tejghea.
Colega din spatele ei imi face semne din maini sa vin la casa ei.
.
.
.

Vezi nici tu nu te prinzi. Te lasi pacalit de o poza colorata :)
De ce ti-ar face cineva semne, la plural? De ce sa nu iti spuna "hai aici"?

Nu poate, e surdo-muta. Face semne si scoate sunete.

Ma prind ca tipa de la casa mea e probabil surdo- muta.
O salut "buna dimineata".
Se uita la mine cu sictir de gen "ba boule - nu vezi ca sunt surdo-muta, ce ce ma saluti pe limba ta?"
Zambesc rusinat.
Cumva ma intreaba cate pungi vreau, pe limba ei.
Cu mare atentie sa nu o jignesc, arat ca 2 pungi, ea imi spune pe limba ei ca e mai bine sa iau o punga mare, dar eu nu intelg si insist cu semne ca vreau 2 pungi.

Isi da ochii peste cap :))


Acum vine partea profunda. 
1. Cand am realizat ca fata are o problema, o defectiune cronica am incercat sa compensez. Sa ma port grijuliu. Sa fiu foarte atent. Nu din mila, nu din altceva. Pentru ca asa e normal, e uman.
In spatele meu cealalta fata, mica de statura, surdo-muta, cu o cocoasa, cu o mana mai scurta decat alta incerca sa dea tigari unei cliente. Clienta s-a purtat fain cu ea, a incurajat-o, a luat tigarile si i le-a dat ei, ca sa i le dea inapoi. Deodata cu mine ...cu pungile :)

Avem chestia asta in noi de a nu ne bate joc de un om vulnerabil, de un om mai mic. Vrem sa il ridicam. Il intelegem, chiar daca nu ne-a salutat si parea nepoliticos.

Tipa nu stia sa vorbeasca, toata viata nu a vorbit. 20 de ani copii se jucau pe strada si el nu putea. Era stigmatizat. O intelegeam si daca arunca cu cumparaturile in mine si imi tragea 2 palme. Ma puteam si atunci in papucii ei. Da, pot sa suport si chestia asta, pentru ca omul din fata mea are o problema, pe care eu nu o am. (eu am altele :)

2. Daca tipa doar se incurnta la mine si facea semne doar cu mainile nu imi dadeam seama ca e cu un handicap. Si o vedeam doar ca pe o femeie cu curul in sus, nesimtita, ma enervam, faceam scandal. O reactie fireasca, normala. Dar cu siguranta nedorita de ea.

3. Adica daca ai un handicap, o problema, si o ascunzi, incerci sa te porti ca si cand nu ai problema aia, nu ai cum sa primesti grija, incurajare. Ca nu stie celelalt. NU STIE PENTRU CA AI ASCUNS.  Nu ai cum sa te astepti sa fii inteles. Vei ramane doar un om rautacios, ciudat, vei primi reactii de aparare de la altii.

Nu mai bine spui cine esti, ce te doare, ce handicap ai, cum ai nevoie ca altii sa aiba grija de tine. Nu mai bine recunosti cum esti?
Nu mai bine esti autentic?
Cine stie - daca te schimbi poate te si vindeci cu ajutorul altora.  In loc sa le dai in cap cu o bata mai bine le ceri ajutorul, nu?

Intrebari pentru voi si mine: 
1. Cand e ultima data cand ai reactionat prea puternic fata de un om care parea puternic, dar de fapt nu era.
2. Cand ai incercat ultima data sa maschezi o slabiciune mare. Ce s-ar fi intamplat daca o recunosteai de la inceput?

PS: Bravo Mega Image. 

De ce sa crezi. Pe bune acum...

Să-mi zici şi mie în ce exact crezi şi

de ce ai nevoie de un grup şi un loc ca să crezi  

Cred pentru ca am nevoie, eu, ca om, sa cred.  

Am nevoie sa cred in CINEVA, nu in CEVA. 

In cineva mai mare decat mine. Si sa nu fie o forta impersonala. Trebuie sa fie ceva personal, ceva muuuult mai mare ca mine, care stie tot, are putere aboluta, e peste tot si... ii pasa de mine. Un om, unul mic, cu zbateri, cu frici, cu traume nerezolvate. Cineva care vrea sa imi fie bine, un bine absolut, nu unul trecator, nu sa imi dea acadele ca sa nu mai plang, ci sa ma invete sa mananc mancare sanatoasa. Un bine care poate ca acum nu e bine, dar in final va fi bine.

Am nevoie sa ma inchin, sa imi dau seama ce mic sunt eu. 

Si mi-am demonstrat eu mie deja de sute de ori ca nu sunt in stare sa imi dau propriul sens in viata. Poate gandesc prea profund, poate sunt prea destept sau prea prost. Nu stiu. Se pare ca multi altii nu au framantarile mele, zbaterile mele. Dar eu le am. Si oricat am incercat nu am reusit pana la 37 de ani sa imi dau un sens.

Pentru ca intr-un final eu nu sunt Dumnezeu. Nu pot face minuni, nu pot crea coincidente extraordinare, nu pot sa ma salvez. Pot sa ma iubesc (si chiar si la chestia asta ma chinui de vreo 30 de ani), pot sa ma accept, sa cresc... chestii mici. 

Eram intr-un avion odata si erau turbulente mari de tot. Vorbeam cu niste oameni despre " daca ne prabusim". Si discutand am ajuns la ideea de Dumnezeu. Eu le ziceam: bah, daca pica avionu cui te rogi sa te scape? Te rogi chakrelor, te rogi energiei universului, te rogi fortei ying si yang, te rogi dumnezeului interior care e in tine? Cine te scapa?
Ziceau colegii ca se vor ruga lor insisi.
POC turbulente mari.
Poc liniste. Fiecare sa se roage Dumnezeului lui. Eu m-am rugat la al meu, i-am zis ca nu vreau sa mor, sa ne salveze pe toti, nu doar pe mine, o bashina de credincios ce sunt. 

Nu stiu ce faceau ceilalti, pareau inspaimantati, unii tipau, unii se rugau. 

Am nevoie de o poveste rationala

O poveste dincolo de mine. Trinitate, Adam si Eva, o metastory care se leaga. Ceva evidente istorice.
Isus - jmeker omu.
O fi adevarat? Nu stiu.
Au scris oamenii Biblia? Poate ca da, poate ca chiar erau inspirati. Nu stiu si nici nu imi pasa. Am nevoie sa cred. 

Am nevoie de un exemplu

Si am si demonstrat ca nici sa traiesc o viata desteapta nu pot. Numa greseli, numa calcat pe langa. 

Caile mele sunt proaste rau de tot. am crezut ca stiu mai bine, dar nu stiu. 

Am nevoie de minuni

Sa mi se intample minuni, semne, chestii din astea. Lucruri supranaturale. Sa ma intalnesc cu cineva fix la coltul strazii, in conditiile in care eu m-am simtit "calauzit" sa merg acolo, la ora aia. Am nevoie de minuni - sa vina un dusman la tine sa planga ca ii pare rau. Sa vina cineva la tine sa isi ceara iertare si sa iti zica ca Dumnezeu i-a spus, i-a descoperit. Ca se credea bun omu, dar Dumnezeu i-a arata ca nu e bun.
Sa eviti moartea in ultima secunda, doar asa, ca "Dumnezeu mi-a zis sa pun frana". Chestii din astea. 

Am nevoie sa cred in viata dupa moarte. 

Sa stiu ca nu se termina totul cand mor. 

Nu stiu ce o sa fie, sper sa fie ceva, cred ca o sa fie ceva. Da nu stiu sigur. 

Am nevoie de o relatie. 

Da mai, o relatie buna, perfecta. Una de dragoste. Chiar am nevoie. De pasare, de incredere, de chestii soft.
Imi trebuie. 

Aici e si o parte naspa. Asta nu imi place. Aici intervine un fel de "razvratire" impotriva lui Dumnezeu, plecand de la premisa ca nevoile mele sunt intruchipate de Dumnezeu (ala crestin, care are un fiu Isus.. )

- Daca cred in CEVA atunci ceva-ul asta este impersonal. Nu vrea nimic, nu cere nimic, nu da nimic. Doar este, pluteste... planete, univers... ceva de genul.
- Daca cred in CINEVA atunci este personal, este o persoana. Nu om, nu piatra, nu planeta. Dar are o vointa, are o intentie, ofera, dar si cere. 

Aici am eu problema: Eu nu vreau sa dau ce cere, dar vreau sa primesc ce da.
Si sunt ticalos: nu vreau sa cunosc prea mult persoana, pentru ca stiu ce imi cere, insa vreau beneficiile credintei: sa mi se intample lucruri bune. Sa imi dea ce vreau eu, cand vreau eu.

Cred in linii mari urmatoare chestie.
Dumnezeu a facut tot ce este, inclusiv oamenii, inclusiv pe mine.
Eu sunt rau - suna nasol, stiu - dar cand spun asta eu si stiu cat de rau pot fi. Al naibii de rau. Ticalos de rau. Si culmea e  ca eu sunt unul dintre aia buni :))
Mai sunt si prost si mandru pe deasupra. 

Sunt fix la fel ca stramosii mei, un bashinos infatuat, care isi da aere de mare credincios, si face tot ce vrea el. Si se mai crede si bun.

Daca as fi Dumnezeu as avea o problema. Il iubesc pe Dan, eu l-am facut, insa el se caca la mine in sufragerie.
Nu pot sa il alung, ca il liubesc. Nu pot sa il primesc pentru ca se caca la mine in sufragerie peste tot. Pute, e naspa. 

Inapoi la Dumnezeu: el m-a facut, dar din pacate nu m-a robotizat asfel incat eu sa nu am alta alegere decat sa il aleg pe el. Asa ca eu vazandu-ma cu libertate am luat-o pe aratura. El, Dumnezeu, nu ma poate primi asa, plin de cacat, eu fiind un cacacios. Si eu nici nu ma pot curata singur. Chiar daca as putea oricum ma cac din nou. 

Aici intervine fi-su, Isus. El ma curata de cacat. Si ia cacatul produs de mine asupra lui. E ca si cand el e cacaciosul.
Si aici ai intervine si "Duhul Sfant" - nici eu nu am inteles exact ce e, dar cert e ca iim schimba inima. Si uite asa dispare "cacaciosenia" din viata mea. Teoretic.

Practic nu dispare nimic - tot de mine depinde.
Dar aici intervine relatia de mai devreme.

Sa zicem ca tu cunosti o tipa bengoasa. Misto de misto. Si tu esti vai si amar. Si ea te ia, te spala, ii pasa de tine, te iubeste, iti vrea binele. Parca nu iti vine sa fii in continuare un nespalat. Macar de dragul ei, macar pentru ca s-a chinuit sa te spele, sa te accepte si sa te iubeasca. Nu estei "indatorat". Dar din uimire ca ea - o frumoasa si o bunaciune - se uita la tine, uratul pamantului. Poate nu am cele mai bune exemple, dar altele nu imi vin. 

Nu am nevoie de un grup sau un loc in care "sa cred". Merg la biserica ca acolo mai sunt altii ca mine. Nenorociti ca si mine, vagabonzi. Si ne incurajam unii pe altii. Si impartasim framantarile si esecurile.

Grupul ma ajuta pentru ca, asa cum am demonstrat de nespuse ori, sunt prost, ticalos, nesimtit si uituc. Uneori ma iau cu alte chestii in viata si uit. Uit de relatie. Ce sa fac - sunt om, dar uit.
E ca si cand am o iubita in America si ne scriem scrisori. Da te iei si tu cu munca, casa, si uiti sa ii scrii.
Grupul imi aminteste. 

Uneori sunt necredincios. Razvratirea mea atinge cote de nesimtire monumentale. Si am nevoie de oameni care sa imi aminteasca de credinta, de Dumnezeu.

Iar ca loc - de asta chiar nu e nevoie. 

Credinta e o lupta de cedare. 

Adica renunti la ce crezi tu ca e bine sa faci, sau esti sigur ca e bine in detrimentul a ceea de Dumnezeu zice ca e bine sa faci. Nu te obliga, dar sunt consecinte daca nu asculti. Adica poti alege. 

Nu am inteles niciodata de ce e gresit rau de tot sa faci sex in afara casatoriei. Rational exista explicatii: cum ca barbatii vor doar sex si distractie, da dupa aia nu o mai iau de nevasta pe femeie. Sau ca daca ai mai multi parteneri iti amintesti de x sau y cand tu de fapt esti in pat cu z, nevasta-ta. O gramada de chestii din astea, care la mine nu se aplica. Chiar si daca imi storc mintea nu gasesc sens logic.

Da nu mai imi pasa daca are sau nu are sens. Nu sunt eu judecatorul credintelor, sa spun "da bai, asta e buna ca uite nu iti cere fapta x sau fapta y". Daca as gandi asa as fi eu dumnezeul credintelor. Si sunt prea prost ca sa am incredere in mine sa judec bine chiar si lucruri mai putin importante.
Asa ca pana la urma ori o accepti asa cum e, ori nu. Nu poti lua doar ce iti convine, ca tu, mare ganditor si filosof, ai decretat care este credinta adevarata.  

Poate sunt prost. 
Trebuie sa o spun direct, ca sa elimin dubiul: sunt, stiu ca sunt. Si cand uit ca sunt mi-o demonstrez neintentionat din nou si din nou. 

Poate gresesc. Da, este posibil. Poate ca e totul in capul meu si mi-am fabricat un sistem, o religie doar ca sa satisfac niste nevoi pe care le am pentru sunt semi-traumatizat din copilarie si sunt nesigur pe mine. Da - e posibil si asta. 

Mi-am dat seama ca am inteles gresit credinta. Am vazut-o ca pe o religie - unde eu trebuie sa fac, eu trebuie sa produc. Nu ca pe o relatie. Poate de aia am esuat. 
Poate e doar in capul meu. Da, posibil si asta. 
Da - da nu poti impune altora sa creada ca tine! 
Clar nu - nu vezi ca abia inteleg eu? :))

Cam atat. Sper ca are sens.

Daca nu are sens - macar mi-am ordonat eu ideile putin.  

Petrisor, boscuta testoasa

Petrisor, broscuta testoasa.

Am o poveste interesanta cu Petrisor.
Petrisor este o broscuta testoasa adorabila. A-DO-RA-BI-LA

Nu eram eu fan borscute testoase pentru ca au carapace. La inceput eram nesigur pe toata situatia, dar apoi mi-a placut, apoi am indragit broscuta, ca la final sa dezvolt un atasament profund, si mai apoi sa fac o dependenta si o obsesie.

In fond nu ai cum sa nu indragesti asa ceva. Petrisor a starnit in mine toate instinctele de protectie, dedicare, giugiulire... tot. La maxim. Peste maxim. Ma uitam la ochisorii aceia adorabili, la boticul mititel, capul mititel, manutele si piciorusele acelea.
Am omis complet carapacea, am uitat de ea.

Mi-am imaginat cum o sa fie Petrisor. O sa fie asa si asa, o sa vada toate lucrurile frumoase la mine, o sa ma indrageasca la fel de mult cum eu o indragesc pe ea, broscuta testoasa. E o ea, dar eu ii zic Petrisor.
Am omis complet carapacea.
Si faptul ca Petrisor nu e un copil, e un adult.
Doar ca are corpul mic si carapacea mare. Mare de tot. Si groasa.
Adica carapacea a crescut, Petrisorul insa a ramas mic.

La inceput nu am stiut exact ce e, dar m-a atras pentru tot felul de motive gresite. Nu m-am gandit niciodata ce sa primesc de la Petrisor, cum e normal si firesc, ma gandeam doar ce sa dau.
Dai, dai - dar trebuie sa si primesti ceva, pentru ca altfel ramai gol si nu mai poti da. Eu asa functioneaz: trebuie sa primesc, dar scopul nu e sa ma bucur eu de ceva, si sa ma incarc ca sa pot da.

Am evoluat prea repede de la nesiguranta la siguranta, la certitudine, la nevoie de Petrisor, la dependenta de Petrisor. Nu stiu cum naiba s-a intamplat, dar asa a decurs.
Imi era rusine sa spun, dar eram dependent de-a binelea.
Ca orice broscuta testoasa avea treaba ei, dar eu eram mereu ingrijorat.
Oare se gandeste la mine?
Oare x, oare y?

Petrisorul era tot ce nu eram eu: cu casa, cu toate lucrurile rezolvate, self-assured, cu o stima de sine super, sigura pe ea, minunata.  O adoram, respectam, apreciam.
Cel mai mult am vazut asta cand  Petrisor lipsea, ca avea si ea treaba ei. Ma simteam singur, simteam ca va pleca, ca o sa ma paraseasca, ca sunt atatia mai frumosi, mai destepti, mai credinciosi decat mine. De ce ar vrea sa stea cu mine?
Ma simnteam  irelevant pentru Petrisor si ma gandeam: cum poate sa plece, cand eu nu as putea. Ori cu Petrisor, ori deloc, asa ma gandeam.

Am facut si eu tot felul de faze ciudate, recunosc. Cand Petrisor actiona diferit de cum speram eu. Ma suparam, ma duceam si eu in cortul meu.
Again: am omis ca are o carapace. Credeam ca Petrisor e ca mine, fara carapace, gol. Dar carapacea era acolo, doar ca am ingnorat-o.

Cand Petrisor isi vedea de treaba ei eu ma simteam abandonat. Problema mea, nu a lu Petrisor.
Sau cand eu imi faceam sperante de la Petrisor ca vom fi impreuna pana la adanci batraneti si Petrisor ma trimitea la plimbare eu ma intristam. Problema mea, nu a lu Petrisor.
Sau cand Petrisor nu avea incredere in mine eu ma suparam, ma inchideam si eu sau chiar il pedepseam pe Petrisor. Probleme de-ale mele.

Am spera ca il scot io pe Petrisor din carapace, ca iese, ca il salvez eu. Dar s-a adeverit ca nu sunt un bun salvator. Si cred ca eu l-am inecat pe Petrisor.

Petrisor a plecat.
Nu stiu unde e, ce face. Imi fac procese de constiinta. Ma gandesc si ma intorc pe toate partile.
Si e greu  fara broscuta testoasa.
E greu cu ea, dar mai greu e fara ea.

The unlovable

Mereu m-am simtit de neiubit.

Adica imi imaginam ca voi fi iubit pentru ca sunt eu, pentru cine sunt, nu pentru ce fac, pentru ce prestez si mereu eram dezamagit. De acolo concluzia.

Am tot dat vina pe altii, ca au probleme, dar poate chiar e problema mea. Sunt de neiubit.






Tata m-a parasit cand eram mic. Fail.
Mama ne-a crescut cum a putut, insa pe drum s-a pierdut implinirea nevoii mele de apreciere, de incurajare, de valoare, de conversatie, de imbratisare - chestii din astea soft. Pentru ca eu asa sunt - soft, empatic, iubitor. Asa sunt eu in interiorul meu. Un fel de artist.
Neprimind nu am putut da mai departe sorei mele, ca nu am stiut nici ce si nici cum.

M-am simtit neadecvat, aiurea, ciudat, inoportun, respins.
In copilarie eram si cam urat: negru, gras, fara vointa, fara putere de decizie - mama decidea pentru mine. Aspectul fizic nu m-a ajutat niciodata. Am atasat faptul ca nu primeam dragoste modului in care arat. Si avea sens. Cine ar putea iubi un urat? Un ciudat?
Sunt de neiubit pentru ca sunt urat, pe langa toaaate celelalte posibile ciudatenii la mine.

Mi-a intrat in cap ideea asta: ca sunt prea negru, am nasul prea mare, sunt prea urat, prea gras si tot timpul prea batran, ca sunt un ratat, ca nu stiu nimic, ca nu voi fi iubit niciodata.

De-a lungul timpului am auzit tot felul de replici "nu te pot iubi pentu ca semeni cu fratele meu" sau " semeni cu tatal meu".  Cumva am devenit intricuiparea refuzului de dragoste si al celorlalti.

Dar desigur ca am incercat sa scap de toate astea cum am putut mai bine. Am performat.
Ba baiatule am perfromat minunat, extraordinar. Insa ce imi doream  nu am primit niciodata. Pana si pentru Dumnezeu am perfomat si rezultatul tot nu a fost diferit.

Acum, la 37 de ani lucrurile s-au mai ameliorat - in sensul de nepasare - nu in sensul de vindecare. Dar tot ma aud spunand lucruri negative la adresa mea.

Si chiar am incercat sa compensez: sa spun lucruri frumoase despre mine (chiar daca nu le cred). Da macar sa le aud. Oamenii m-au acuzat ca as fi mandru. Nu eram, nu eram deloc.


Am devenit un om care ofera mult.
Care ofera tot.
Si tot ce trebuie sa imi dai este putina dragoste. Minimal.
Te rog iubeste-ma putin macar.
Nu vezi ca iti dau tot ce sunt si ce am.

Modul meu de gandire, de actiune de ... orice e simplu: Imediat cum primesc ceva dau mai departe: valori, leadership, implicare, dreptate. Orice. Nu am tinut nimic doar pentru mine. Asa sunt eu - imi place sa dau ceva altora.

Nu dau ca sa primesc. Nu e manipulare.
Dar sper. Sper sa primesc ceva dragoste spusa, sau vazuta. Orice. Iau orice.

De-a lungul timpului am devenit un om care nu prea se gandeste la el.
Bullshit!
Ba da - asa sunt. Nu ca nu as avea potential sa fiu egoist. Am.
Dar e asa nasol sa ma gandesc la mine, uneori am un dispret profund fata de mine, asa ca prefer sa ii fac pe altii fericiti.
Si asta le face bine.
Multora le-a facut bine.

Si am asteptari minimale. Zero
Sa zicem ca eu iti fac tie ceva de 8, ma astept tu sa nu zici nimic, nici multumesc. Daca sunt norocos voi primit o nota 2 de la tine pentru 8-ul meu. Dar ma astept la zero.
NU MA ASTEPT insa sa primesc -8 sau ceva cu minus.

Am cativa prieteni care au facut pentru mine lucruri extraordinare pentru mine. Unul m-a lasat sa stau la el in casa gratis cand nu aveam unde sa stau. Altul a stat cu mine in depresie si a fost si singurul pe langa cel cu casa. Altul s-a bagat pentru mine sa ma apere in fata unui dusman, m-a invitat la un mic dejun la 6 AM, m-a dus intr-o excursie gandindu-se "oare ce ii trebuie lui Dan acum". Si  a actionat.
Altul si-a pus casa la dispozitie cand am fost dat afara de altundeva.
Abia asteptau sa ma ajute oamenii astia, s-au gandit la mine si au si uitat de ei. Ce fain! Ce fain a fost.

Dragoste inseamna sa te gandesti "oare ce are nevoie celalalt acum"? Si sa faci chestia aia, sa fii omul acela de care are nevoie.

Oamenii astia m-au mirat, m-au socat. Iar de la ei nu am nevoie de cuvinte de apreciere. Si pe astia nu o sa ii uit tot restul vietii. Culmea e ca de fiecare data cand vorbesc despre ei spun chestiile astea. Repetitiv, cu apreciere.

Am auzit ca ceilalti oameni nu sunt ca mine. Dar e asa de nasol? Adica poate eu nu stiu sa iubesc, poate ofer prea mult, dar sa nu primesti nimic, sau sa primesti ceva negativ pentru binele pe care il dai ?
De ce?
Nu are cum sa fie aia dragoste, eu refuz sa cred.
Refuz. 

Say something nice about yourself. I am......

Ieri am vazut o poza pe net.

Fara sa o gandesc am trimis la cativa poza si am primit raspunsuri care m-au inspirat. Asa ca am decis pe loc sa fac un mic studiu: Ce ar spune oamenii daca i-as intreba sa zica ceva bun despre ei?

Asa ca am decis sa ma bucur de raspunsurile inspirationale, sa le investighez pe cele neutre sau putin tristute, si sa le las in pace pe cele sensibile rau de tot.

Se pare ca oamenii au apreciat intrebarea, s-au auto-insprirat de raspunsuri, dar se pare si ca pentru unii a fost greu sa zica un (1) lucru bun despre ei.

RASPUNSURILE
1. Ce sa zic: tema este profunda, directa. Unii au raspuns direct si la obiect si au spus lucruri dragute despre ei.
funny x4
de incredere x1
cu o inima foarte mare x1
enthusiastic x1
kind x 4
gentle x4
good listener x1
ma bucur sa vorbesc cu tine x 1
fucking awesome x1
faithful x1
easy... I am full of compassion x1
competitive x1
perfect x1
harnic, fain, punctual, darnic, serios x1
vesela si cu parul lung x1
boss de boss, sugar spice and everythign nice, powerpuff girl x1
strong x2
sexy x1
childish x1
competenta x1
yours x1
smart x1
funny smart kind x1
cool and smart x1
thankful x1
nice x2
nice to meet you x1
inteligent in pana mea x1
desteapta, frumoasa, devreme acasa, fidela, rasfatata x1
a unicorn x2
simpatica x1
creativa x1
gorgeous x1
confident x1 (fata)
king, gentle, a good friend x1
smart and kind x1
strong and sweet x1
a dreamer x2
crazyyy x1
curious x2
frumos x1  (baiat)
sincera si directa x1
precious x1
a good person x1
kind with everything that surrounds me x1
naive x2
chaos x1
weird x1
pot sa zic mai multe x2
powerful x1
Cred ca e fain sa te auzi spunand lucruri frumoase despre tine, mai ales seara, cand esti obosit, ingrijorat, flamand.

- imi plac oamenii increzatori in ei si ma bucur sa ii cunosc - si am fost inspirat de raspunsuri, de usurinta cu care au raspuns. Chiar fain. Ne si cunoastem si cred ca nu au simtit ca ii critic daca o sa zica ceva "prea bun" despre ei :)
- m-am bucurat tare mult ca am primit si complimente, si stari de bine legate de interactiunea cu mine (normal ca m-am bucurat, cum sa nu te bucuri)
- dar ce m-au impresionat cel mai mult aseara au fost caracteristicile soft - gen: kindness, sau gentle, sau faithful. Chestii legate de inima. Astea m-au sensibilizat cumva, nu stiu exact...

2. Unii au spus ceva pozitiv, dar apoi cu semnul intrebarii
nice? x5
Aici mi-am permis sa ii intreb de ce semul intrebarii, si am mai adaugat eu cuvinte faine de la mine la adresa lor. Preau ca se bucura :)

3. Unii au zis direct ca nu stiu ce sa zica
nu stiu x1
nu stiu ce sa zic frate x1
e prea greu de zis x1
ma mai gandesc x1
fuck! nu stiu ce sa zic x1
De aici in jos nu prea am insistat ca am vazut ca e o chestie sensibila.

4. Altii au evitat pasiv agresiv
da ce ce sa iti zic x1
da ce ce vrei sa stii x1
nu m-ai prins intr-o seara potrivita x1
da zi tu primu x1

5. Altii au bagat si cuvantul bitch
a sarcastic bitch x1
fabulous bitch x1
Irelevant cuvantul "bitch" dar mi s-a parut nostim :)

6. Altii au spus
i am what i am x1
i am X (x = numele lor) x1
i am 40 x1
i am home x1
i am cooking x1
Oamenii au fost draguti. Au evitat sa dea un rapspuns pe care nu il puteau da, dar totusi au facut un efort.

7. Unii au fost chiar funny in raspunsuri 
I am a crazy cat lady and I regret nothin! x1
I am infinite, adica gras x1
I'm fine, thanks x1

8. Si finaly unii au spus despre ei chestii negative
I am good for nothing x1
I am too independent sometimes x1
Intrebarea era clara: sa zici ceva pozitiv.

Am trimis la 126 de oameni si au raspuns 86. Unii poate se mai gandesc, altii nu cred ca vor raspunde, poate si ca nu prea ma stiu, sau m-am vazut odata acum 2 ani :)
Esantionul a fost mixt de 24 de barbati si 102 femei, din 4 tari diferite, credinte diferite, locatii geografice diferite in cadrul aceleiasi tari, cu varste intre 22 si 40 de ani.

CE AM INVATAT?
1. Oamenii sunt faini. Au scris lucruri faine, chiar si cei care nu au putut spune ceva bun despre ei insisi. Ei sunt mai degraba pozitivi decat negativi.
Totodata am constatat ca cei care sunt pozitivi pareau mai veselil decati ceilalti, chiar daca era finalul zilei.
Am mai constatat ca la noi, romanii, e cumva o "traditie" sau nu stiu ce, sa iti fie rusine sa zici ceva bun despre tine. Tu despre tine. Doar ca oamenii care oricum au ceva bun de zis nu prea tin cont de treaba asta :)
2. Mergand mai profund stau sa ma gandesc oare cati dintre cei care au scris ceva pozitiv chiar cred asta despre ei, poate era doar un "raspuns potrivit", o masca.

Ce am raspuns eu?
Unii m-au intrebat ce spun eu despre mine, si deodata m-am confruntat cu frica. Pam pam - uite asa omul mi-a zis o chestie personala din viata lui, fara frica ca o sa il judec, si uite-asa cand am primit eu intrebarea m-am panicat :)
Imi era frica sa nu fiu judecat gresit pe de o parte, iar pe de alta parte nu eram pregatit sa zic ceva bun despre mine.
Raspunsurile mele au fost diferite, dar nu stiu de ce. Unora le-am spus ca sunt manly, altora ca sunt destept si frumos si grijuliu si tandru, dar raspunsul cel mai des a fost de "recunoscator", sau "multumitor". Pentru ca asa m-am simtit aseara.

M-am simtit privilegiat ca pot sa intreb asta, recunoscator pentru raspunsurile primite si bucuros ca au fost unii pe care chiar simt ca i-a ajutat discutia cu mine. Atat pe cei care au spus ceva negativ, cat si pe cei care au spus ceva pozitiv, apoi s-au bucurat ca s-au "auzit" spunand asta.

Nota de final: nu am judecat pe nimieni, nici nu m-am considerat mai presus decat unul sau altul. Pur si simplu m-am bucurat de toate discutiile, raspunsurile si ... tot  :)
All in all: it made my day!

Chiar asa... voi ce ati raspunde?

Ele au fost primele, dar eu stiu ce vreau

Ieri m-am intalnit cu Ed la Starbucks Unirii. Pe drum m-am oprit sa iau o clatita cu 10m inainte de local. In fata mea erau doamne. Am stat putin, le-am vazut ca discuta, sa uita, iar discuta....

Vanzatoarea se uita la mine iar eu m-am dus mai in fata. Ce i-am spus i-am spus astfel incat sa auda si doamnele din fata mea si sa aiba ocazia sa reactioneza. 

Am zis asa: "Buna ziua, ele au fost primele ... dar eu stiu ce vreau". Nu ma bagam in fata, pur si simplu spuneam ca pot astepta, chiar daca stiu ce vreau. 

Vanzatoarea a decis ca eu sunt clientul mai bun, si daca ma ia pe mine nu o sa le piarda nici pe ele. In 10 secunde plecam cu o clatita cu ciocolata de acolo. 

Ce inseamna asta?

Pe drumul pana la Starbucks m-am gandit asa: in viata nu conteaza daca esti primul sau al doilea sau al treilea daca oricum nu stii ce vrei. Dar daca stii ce vrei atunci nu conteaza ca ai ajuns mai tarziu. 

Pentru mine a fost tare fain sa ma aud spunand "stiu ce vreau".

Stiu, stiu, nu e mare articolo pe blog, dar mi-a ramas in cap ideea asta. 

P.S. Cand plecam eu doamnele inca erau la vitrina discutand, dragutele de ele!

Cum te ajuta macaralele la inot.

Anu trecut cam pe vremea asta invatam sa inot si sa ma bucur de inot, iar anul asta am facut ceva chiar neasteptat. Iar concluziile (poate putin trase de par) sunt cel putin interesante!

Eu la finalul cursei. Poze de la Radu Cristi de pe facebook.

Cum am inceput
Silviu, prietenul meu, isi dizlocase umarul si facea recuperare.
Eu mai avusesem "tangente" cu inotul*. Prin copilarie cand am fost la o lectie si m-am speriat, apoi cand m-a invatat unchiu Nelu si cu tata, apoi in ultimii ani - youtube si incercari in bazin de a mima ce am vazut pe net. Rezultatele au fost ca reuseam sa inot craul fara sa ma opresc 50 m (un bazin olimpic). Una e sa nu mori in apa, alta e sa stii sa inoti.

Cand am auzit eu de inotul lui Silviu m-am gandit ca ar fi bine totusi sa nu mai fac lucrurile de capul meu, pentru ca nu ajung nicaieri, asa ca am mers la Georgeta Kari - o tipa super. Face polo, antreneaza lotul national de polo feminin al Romaniei, face multe tractiuni, arata bine si e comunicativa.

I-am zis ca vreau sa invat un sport pe care sa il practic toata viata, si sa invat bine de la inceput. Numaidecat am sarit in apa si i-am aratat elemente din maiestria mea acvatica. La finalul a 25 de metri chinuiti Georgeta nu era deloc impresionata :)

Cum a continuat
Am facut exercitii in piscina sub indrumarea Georgetei, apoi m-am dus singur la bazin. Nu pot spune ca m-am "antrenat" dar m-am tot dus la piscina. Mi-a si placut, ce-i drept.
Am observat ca sunt invatabil. Sigur stiam asta despre mine, insa scriind acest articol imi dau seama cum am invatat diferite lucruri si cum i-am invatat eu pe altii. Sa fii invatabil si sa faci ce iti spune unu care stie... valoreaza mult.

Inot de 5000 m
Acum 2 zile am fost la Cupa Hamsia, un concurs de inot de 5 km in mare: de la capatul inspre Bulgaria din Vama Veche pana la Micul Golf in 2 Mai. 5km = 5000 m, adica mult.
** cu masina pe autostrada nu ai rabdare sa numeri 5 km
** pe jos nu prea iti vine sa mergi 5 km, decat daca esti fanatic
** uneori mergi la concursuri de alergat de 5 km si ti se pare ca nu se mai termina
Distanta asta mi s-a parut lunga, dar am terminat-o intr-o ora si 33 mins.

Incredibil: de la 25 m chinuiti nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca o sa ajung sa inot 5000 m. Si sa si ies din apa fresh, cu energie si plin de viata. Da: nu m-as fi gandit.

Inceputul a fost cu emotii, ma asteptam sa obosesc, apoi sa ma chinui. Dar nu am obosit. Apoi mi-am gasit un ritm bun si am mers asa. La un moment dat am inceput sa ma apropii de un grup compact in fata mea dar m-am lasat furat de cat de bine merg, de peisajul marin (apropo: e foarte misto), de curenti.... si m-am trezit aproape de mal foarte departe de ei. Nu i-am mai ajuns :(
Inspre final parea ca vrea sa ma depasasca cineva, dar am zis ca pana la urma e concurs, iar eu - mare competitor - nu l-am lasat si am tras tare (crezand eronat ca sunt aproape de finnish).

Ce am invatat la concurs, si post concurs. 
1. Inotatorii sunt oameni misto. E primul concurs la care am avut emotii mari si la care am intrebat preventiv ce sa fac daca abandonez. Oamenii au fost super de treaba, m-au incurajat.

2. E asa usor sa te pierzi.
La inot pe distante lungi in ape deschise nu vezi mare lucru. Esti practic un cap in mare.
Pare usor sa te iei dupa altii, crezand ca "stiu ei drumul". Dar si ei sunt ca tine, nu vad mare lucru. Sunt doar mici capete in mare.

Fiecare pe calea lui. Poze de la Radu Cristi de pe facebook

In viata ai nevoie de macarale. Macaralele pe care le vezi din Vama Veche si sunt situate in portul Mangalia. Daca mergi in directia Macarale ajungi bine, pe ruta cea mai scurta. Altfel e posibil sa nu ajungi deloc, sau sa te chinui prea mult pe rute ocolitoare.

Macaralele sunt fixe, absolute.
Macaralele nu se misca ca apa, nu se schimba.
Macaralele sunt sus, de aia le vezi bine de unde esti tu, jos, mic.

Cred ca in viata noi avem nevoie sa ne orientam dupa altceva, ceva mai mare decat noi. Si trebuie sa fie muuult mai mare decat noi. Uneori facem cum credem noi si asta e doar o pierdere de vreme. Alteori ne luam dupa altii, dar in sinea noastra stim ca suntem dezorientati, mici, jos, nu stim ce vrem, unde vrem sa ajungem, nu vedem o tinta clara, ne lasam purtati de valuri si curenti. Un fel de bajbaiala constanta.
De aia avem nevoie de Cineva care stie mai bine si nu se misca ca noi.
Hai ca deja o cam trag de par :)

3. Costumul e neopren m-a jenat rau de tot  si mi-a facut niste rani dureroase pe gat. M-am tot oprit incercand sa il aranjez. Am invatat totusi ca in viata ceva durere exista tot timpu' si nu ai timp sa te opresti pentru orice rahatis :)


 * nu stiu daca e corect "inot" sau "innot". Daca e gresit cumva macar am scris consistent :)

Ca un scotian beat intr-un club de noapte

Fara Asfalt 2017

Uneori zic  mai in gluma, mai in serios, ca sunt barbatul ideal, dar am mici deficiente. O deficienta de-a mea este ca nu prea planific si nu prea ma pregatesc. De fapt foarte rar m-am pregatit pentru ceva in viata mea. Unii au incercat sa ma ajute si a mers, altii s-au enervat pe mine.
Ce-i drept: incep sa ii inteleg si pe unii si pe ceilalti si nevoia de schimbare e tot mai mare.

Io-s ala portocaliu. (foto de la Radu Cristi de pe fb)

DE CE TRIATLON?

Anul trecut am vrut sa sustin o triatlonista asa ca am decis sa merg si eu, ca sustinator, gogosar de galerie. Dar dupa aia m-am gandit ca s-ar bucura mai mult daca as participa, asa ca m-am inscris. Si cu toate ca nu eram pregatit cumva mi-a placut ... nu stiu... sa trag de mine, sa ma lupt, sa simt ca am realizat ceva.

Pentru non-fanaticii dintre voi: triatlonul inseamna un concurs cu 3 probe consecutive: inot, bicicleta, alergare. Pana si alea usoare sunt grele. 

Marile mele pregatiri au fost sa merg la bazin si sa inot bine si ... cam atat. Am iesit de 2-3 ori cu bicicleta anul asta si am alergat odata acum 2 luni. Cam atat :(

Cu doua saptamani inainte de concurs am plecat in concediu (care m-a cam rupt fizic) si m-am intors si semi-racit. 

Cu o zi inainte de concurs am racit rau si dimineata eram plin de muci, putin febril, cu urechile infundate si nu prea puteam sa imi tin echilibrul - fix ca un scotian beat intr-un club de noapte.  Dar... avand in vedere ca am platit si mi-am cumparat si un costum de neopren ... am luat startul.  Raceala si starea de bolnaviceala s-a agravat pe parcursul concursului si nu mi-a trecut nici acum. Scriu cu mucii pe tastatura :/

CUM A FOST? 

Inotul: Firul s-a taiat imediat dupa start cand am realizat ca nu stiu sa inot in mare, costumul ala de neopren e prea mic si nu pot sa respir. In viata se intampla mult rahat, dar trebuie sa mergi inainte. Spre surprinderea mea mi-am cam pastrat pozitia in pluton chiar daca am inghit niste guri de apa.

La bicicleta am fost jalnic: am tot pierdut locuri in clasament si ma gandeam: cu ce si-au uns aialalti bicicletele de merg asa de bine? Spre finalul cursei de bicicleta am reusit sa depasesc ceea ce parea sa fie un copil de 14 ani :)

La alergare am fost de-a dreptul penibil. Nici nu ma asteptam la mai mult. Ce naiba sa alergi pe nisip?! Mai mult am mers. M-au depasit o gramada de oameni - si grasi si slabi si mici si inalti. Ii vedeam din spate cum treceau in viteza pe langa mine, in timp ce picioarele mele se simteau ca din cauciuc. Mai veneau si altii din fata si mai rapid. Aia deja terminau cand eu incepeam :) 

Pe plaja erau nudiste. Eu eram asa de terminat incat nu m-am uitat. Cred ca mai aveam energie 1% si trebuia sa trag de ea 6 km. Am tras. La un moment dat nisipul s-a terminat si am inceput si eu sa alerg - desigur tot jalnic - dar macar ma miscam.

M-a incurajat un grasun de la stafeta. Da - era transpirat, sunculos, chel, rosu la fata si mi-a tras una peste ceafa apoi s-a intors de mi-a zis sa nu ma las. Nu, nu aveam de gand sa ma las, dar nici sa alerg. Asa ca datorita lui am inceput sa alerg.
Imi inchipuiam cum organizatorii o sa stranga corturile si o sa plece, apoi o sa rada de mine cand ajung noaptea - iti vin tot felul de ganduri din astea, ce sa faci.

am rugat si eu pe cineva sa faca o poza

Am fost slab, jalnic de slab. Dar spre surprinderea mea m-am clasat nu ultimul, nici penultimul, ci pe la mijlocul clasamentului. Adica dintre aia slabi slabi eu am fost printre cei mai buni :) Si am castigat medalia de lemn :))

CE AM INVATAT?

M-am dus la triatlon pentru mine, sa simt ca reusesc ceva. Reusind intr-un domeniu mic poti face apoi "transfer de autoritate" - cred ca a sa se cheama - in alt domeniu. Si asa te ridici.

Cum ziceam: in viata se intampla mult rahat si te doboara. Apoi te obisnuiesti sa fii jos, sa ramai jos. Cum cat stai mai mult jos cu atat mai greu e sa te ridici. De aceea e important sa faci ceva greu si sa reusesti. Iar daca nu reusesti stii ca ai incercat, ai facut ceva.

Anul trecut credeam ca multi oameni (amatori) care practica sporturi de anduranta au inceput sa faca asta ca sa treaca peste ceva greu in viata. Si e foarte bine sa vrei sa te ridici, sa iti dovedesti ca poti face ceva. Credeam insa ca multi au devenit fanatici si au ramas blocati acolo cu calendarele competitionale si alte cele. Da aici am gresit.
Cred ca 10% sunt super fanatici, urmatorii 20% destul de fanatici, dar restul de 70% se bucura sa participe si ... e si fain. 

Am invatat the hard way - ca e bine sa planifici, sa te antrenezi, sa te pregatesti. Asa ca pentru urmatorul concurs o sa planific mai bine, o sa fiu mai disciplinat, ca nu e de gluma. 

A... si o ultima chestie: e super misto sa te astepte cineva la linia de sosire, sa nu mergi singur. Multi vin cu familiile. Daca esti primul sau pe la mijloc e fain sa impartasesti bucuria ca ai terminat cu cineva, daca esti ultimul e fain sa te incurajeze cineva - ca mai mult contezi tu ca om decat locul 165 sau nu stiu ce timp. 

Eu eram singur, dar cu medalia de lemn la gat ma uitam la cat de multi oameni au venit cu cineva si stau sa ma intreb totusi: oare nu participa astia la triatloane ca sa ii imbratiseze cineva la final? ;)

Vulturul nu se uita la musca

Eram obosit, era noapte. 
Mai aveam fix o intersectie pana acasa si incercam sa tin ochi deschisi cand conduceam. Masina din fata mea s-a oprit, alte masini de pe contrasens ocoleau un om.

M-am enervat! Ce debil incurca traficul noaptea!!!?
Ei bine era un mosulet cu un baston alb de nevazator, dar totusi parea ca vede. Parea ca incearca sa traverseze strada, dar parca nu incearca.

Am oprit, am pus masina pe avarii FIX in intersectii, am lasat usa deschisa.

Nu mi-a venit sa cred strategia tipului - s-a gandit ca a pierdut ultimul tramvai, si ca daca sta in mijlocul drumului si face miscari bruste cineva o sa se indure de el si o sa il duca pana nu stiu unde.
Eram ingrozit de strategia asta sinucigasa asa ca i-am zis sa intre in masina. In timp ce intra in masina zicea sus si tare ca nu e boschetar, ca nu a facut pe el, nu pute :) Nu am verificat, doar am vrut sa il scot din intersectia aceea cat mai repede.

Vulturul si musca
Eram obosit, era noapte si mai aveam fix o intersectie pana acasa, dar mi-am luat timp sa il duc pe omul asta pana acasa la el.
Un batran cu handicap de gradul 1 locomotor, auditiv, vizual.
Mi-a spus pe un ton foarte academic in limba latina "AQUILA NON CAPIT MUSCAS", adica "vulturul nu se uita la muste" https://dictionarexpresii.wordpress.com/2010/04/11/aquila-non-capit-muscas/ , apoi a continuat zambind la mine "... dar dumneata te-ai indurat de mine"

"Asta pentru ca eu nu sunt vultur" i-am spus eu. Eram complet pe dinafara si nu intelesesem noima expresiei in latina. Probabil omul acela  a vazut ca are de-a face un un "needucat" (ca sa nu zic prost) a recurs la dialoguri mai ok pentru mintea mea.
Imi amintesc doar ca mi-a spus ca cea mai importanta calitate a unei femei este sa fie sensibila, ca mie asta imi trebuie :) Eram asa de obosit...

Concluzia mea
In trecut cand am incercat sa ajut pe cineva sau am investigat o poveste am fost acuzat ca sunt prost si mandru ca sunt mai bun decat altii care nu ajuta. Si ca ar trebui sa imi vad de treaba mea si sa nu ajut, sa ajute altii...

Am analizat apoi ce s-a intamplat. M-am bucurat ca am ajutat pe cineva, dar si ca am primit cuvinte bune, de apreciere. de la cineva necunoscut care nici mcar nu m-a vazut efectiv. Doar asa- din gesturi. O chestie din asta te smereste, sa vezi bucuria pe fata unui om care nu poate sa iti ofere nimic si totusi iti spune lucruri bune. Normal ca te bucuri.

Dar mai profund de atat nu m-am simtit special ca m-am oprit EU sa il ajut, sau ca M-am oferit sa il duc acasa, sau ca Aluat numarul lui de telefon sa il mai sun din cand in cand.

Am facut-o direct, fara sa ma gandesc. Parca eram de la ceva trupe speciale de salavare a mosuletilor vagabonzi. Un necunoscut la nevoie a devenit atunci prioritatea mea numarul unu. Mi-a pasat, mi-a fost mila, m-a sensibilizat enorm.
Au trecut zeci de masini pe langa el, zeci de claxoane, dar doar unul s-a oprit. Omul mi-a vorbit de parca ma cunostea, stia ca o sa fiu eu.
Am cautat sa ma pun in locul lui gandindu-ma oare ce si-ar dori el? Mi-a pasat si am actionat!

Adesea ne credem buni si morali si mari nobili distinsi. Dar poate in realitate suntem niste vulturi pradatori care isi vad fix interesul lor vazandu-si reci si nepasatori de treburile lor si facand doar ce ii face fericiti. Suna transant. Si cred ca oamenii astia nu sunt prosti. Rai si ingamfati da, dar prosti nu!

Cred ca nu este o prostie si nici o mandrie sa iti pese de altii si sa faci ceva pentru oameni care nu au cum sa iti rasplateasca. Dar este asa ceva rar incat nu mai are ce cauta in normele sociale. Zicem "altii sa doneze, altii sa ajute, alotra sa le pese".

Poti oare alege intre prostie si bunatate? Si ce ai alege tu intre astea doua?
Imi aduc aminte de un proverb vechi care spune "Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui". Nu istetimea sau ratiunea, sau mai stiu eu ce.

Acum chiar concluzie :)
Am scris asta din trei motive:
1. Daca esti un om care iti pasa de altii si te simti singur si prost - ei bine nu esti ... singur :)
Poate o sa intalnesti un om azi, maine, unu care e mai sarac, diferit, mai jos ca tine. Nu-l ocoli - fa ceva pentru el ce sa te implice si pe tine.

2. Am vrut sa admit in scris ca daca sa iti pese de altii (nu doar la nivel declarativ, ci si practic) inseamna sa fii prost - ei bine sunt prost.

3. Am facut o poza cu numarul lui de telefon. Ocazionalele mele "ajutorari" nu au o mare finalitate. E un fel de esec.
Reusesc sa incep ceva, dar apoi nu finalizez  nu finalizez lucrurile  - dar poate sunt alti oameni diferit de mine - care nu incep, dar sunt mai consecventi si perseverenti ca mine. Poate il cautati, poate vorbiti cu el, poate ma trageti dupa voi sa vin si eu cu voi

PS. Fixul in aude mai bine 0213304336- Flaviu