Identitate?
Identitatea noastra este o problema in ziua de azi. Nu mai stim cine suntem. Suntem ce ceilalti cred despre noi, sau - mai rau, ceea ce noi credem ca ceilalti cred despre noi.
Munca? - ce zici de articolu de mai jos? Mai... munca ne marcheaza viata... mai mult de 8 ore pe zi. Muncim, muncim... si apoi murim.
Un crestin ar raspunde "identitatea mea este Hristos"... dar oare pana la urma asa este?
16 comentarii:
Am uitat ce inseamna sa fiu eu, ce inseamna pasiunea, am uitat cum era sa pictezi uitand de timp, de loc, de oameni, chiar de tine. mi-e dor sa simt vopseaua inclestata de degete, salopeta plina de pete vechi inca din copilarie, dintre care fiecare isi spune povestea si momentul de glorie, apartenenta la un anumit tablou. ma uit cu infrigurare la cine am fost si cine am devenit, oglinzi infidele, pieriti din fata mea, vad doar un chip, obosit, dezamagit, care pare sa caute ceva in continuu. Asta nu-s eu, nu e identitatea mea. Ma intreb daca am avut vreodata o identitate, daca am putut afirma implacabila sa existenta...deseori scotocesc in mine si ma inspaimant peste ce dau, cu cat caut mai mult, in loc sa gasesc, sfarsesc prin a renega si ce dobandisem pana atunci. Incotro acum, daca as fi psiholog mi-as spune poate sa caut in mine, dar cum sa fac asta cand eu gasesc numai franturi de gaduri din abstractizarea carora nu pot scoate nimic, sunt multe, atat de multe incat ma intreb de unde apar si de ce. Eu nu le vreau, sunt atatea lucruri in mine si parca simt prea mult, mult prea mult, si totusi tot ce simt pare a fi gol, fara substanta, fara greutate. Ma izbeste superficialitatea din jurul meu, ma intreb daca m-am nascut in secolul care trebuie, altfel, de ce m-as simti atat de strain?!
Am un sertar plin cu diplome, concursuri diverse, nationale, internationale, castigate sincer nici nu stiu de ce, nu ma ajuta cu nimic, doar la cv poate, dar nu aici voiam sa ajung.
Regasindu-ma ar trebui teoretic sa ma pierd si amintindu-mi ar trebui sa fi uitat inainte, nu?
Si totusi poate aceste cuvinte de o sinceritate nuda sunt EU, identitatea mea, restul, toata aparenta fericire, glumele spuse pentru a binedispune, sunt doar o umbra pe care o folosesc pt a ma ascunde, deseori chiar de mine. nimeni nu stie, nimeni nu vede dincolo de aparente...pacat.
Dan wrote:
So ... draga studentule dintre studenti, de fiecare cand cineva scrie ceva incerc sa imi dau seama daca cunosc persoana respectiva. Poate da, poate nu.
Ma simt ca tine. Adesea, mult prea des. Strain de lumea asta, strain de ce vad, simt, aud si ... gandesc. Ma simt intr-un intuneric total, la tot ce vad in jurul meu. Am facut una, alta, am fost pe ici pe colo, dar golul din mine a ramas. Nu poate fi umplut cu nimic, si... am incercat multe. Nici chiar cu dragoste. Ce trist. Nu poate fi umplut cu nimic.
Dar atunci de ce il simt, de ce simt ca trebuie sa il umplu cu ceva, pentru ca altfel ma mistuie o durere fantastica.
Stiu, in mod obiectiv, ca golul acesta din mine trebuie umplut cu Dumnezeu. De fapt golul este infinit de mare si doar Dumnezeu poate umple golul din mine.
Nu... eu nu sunt bun, sunt rau si ticalos. Ador pacatul si chiar daca stiu ce rau poate face depind de el. Golul meu, insa, orice as face, ramane la fel.
Deci cine sunt eu, iar daca identitatea mea este (sau ar trebui sa fie) legata de Altcineva... intrebarea pertinenta este: "cine este EL?" mai intai de cine sunt eu.
Eu? Sunt - tot obiectiv vorbind - suma caracterului meu, a experientelor mele, a predizpozitiilor genetice, si a golului din mine.
El? Este cel ce este suveran peste mine, cel ce m-a facut asa cum sunt, cel ce ma iubeste, si - obiectiv vorbind - singurul care imi poate da sens existentei mele.
Deci identitatea mea? ( iar acum spun ce stiu ca trebuie sa spun, cu toate ca nu simt = subiectiv, ca este asa), identitatea mea este EL, Dumnezeul trinitar atotputernic, aspatial, atemporal, omniprezent.
Spun pe drept ca nu SIMT ca este asa, pentru ca nu simt tot timpul, dar STIU (rational)ca este asa.
Deci daca identitatea mea este El, restul ( si prin restul inteleg chiar tot restul... tototototot restul) nu mai conteaza.
Draga studentule anonim sa stii ca nu te poti regasi, sa stii ca nu iti poti da sens petru ca esti finit, la fel ca mine. Si amandoi avem nevoie de ceva infinit, de cineva infinit care ne da sens.
Wai ce mult am scris. sorry.
Cred ca putem avea sau nu o identitate ...si cum stiu asta? Stiu uitandu-ma in mine si vazand golul de care spunea Dan, el exista, sau a existat, si cand nu mai e , atunci inseamna ca identitatea noastra s-a concretizat.Si acel gol doar Dumnezeu il poate umple, si nevoia unei identitati nu este nevoia doar unei anumite categorii de populatie, fiindca daca te uiti la cei din triburi , la cei de la polul nord, la batrani, copii, sau chiar oameni dizabilitati psihic,toti au un gol si incerca cumva sa-l materializeze prin orice, chiar mici dumnezei.Acest gol, care trebuie sa devina identitatea mea ,este dorinta si aceata dorinta pt mine este Dumnezeu.Si EL exista si daca pare super mare, fiindca chiar asa este imi poate fi si prieten, cel mai bun, iar acum mi-ar place sa raspund la intrebarea "al cui esti?" , asa cum raspundea tata cand era copil, si spunea asa " A lu Domnu Iisus, si a lu Katink si Costik Cojocariu!"...frumos raspuns, de copil...deci identitatea mea este in Hristos!
Alina C.-o studenta intre studenti
ceva nu merge... nu poate fi asa simplu, eu daca as afirma ca identitatea mea e El, as comite un sacrilegiu, adica eu(si prin mine inteleg mai inainte de toate, suma marcilor imperfectiunii umane,pe undeva aproape de un nr.infinit)sa il am pe El ca identitate a mea?pai...drept vorbind nici n-as indrazni sa-l cobor pe El(si asta enorm)pana la gradul de identitate a unui simplu...eu.
apoi, nu stiu, la dan predomina obiectivitatea, e mai rational sa zicem(bravo lui), dar eu nu pot face distinctia intre ce simt si ce stiu pentru a amplifica una in vederea inglobarii automate a celeilalte. as putea crede poate ce stiu daca nu as vedea ca indispensabil s-o si simt.(si aici e de fapt problema)
apoi, alta chestie, afirmati cu fermitate ca El e identitatea voastra, deci voi(+oo crestini) aveti prin urmare aceeasi idetitate, nu? devine comuna si... nu sunt prea sigura ca mai e o identitate in sensul ei de baza.ana din bucuresti sa zicem, ca sa nu mai aiba dan tendinte de recunoastere.
Hello Ana din Bucuresti... tot vreau sa aflu cine esti... Recitind ce ai scris am tot cautat indicii despre "identitatea" ta... da nu am gasit nimic.
Imi place ce ai scris. Si cum ai scris.
Daca stai sa te gandesti e simplu, ba nu, nu e ... e extrem de complicat, dar totodata extrem de simplu!
1. Din punctul tau de vedere (al unui Dumnezeu sfant si distant, probabil) ai comite un sacrilegiu. Dar Dumnezeu nu este suma perceptiilor noastre imperfecte despre El. In imaginatia noastra ( si ma includ si eu aici cateodata) Absolutul este suma relativelor. Dar practic asa ceva nu exista. Mai multe perceptii relative nu dau un absolut. Absolutul este independent de altceva. De ex. legea entropiei sau cea a gravitatiei... nu depinde de perceptia noastra. Am incercat odata... intr-un copac.. si chiar nu depinde :))
Apoi, avand invedere sacrificiul divin aka. moartea lui Isus pe cruce pentru noi...putem spune ca S-a coborat mult mult mai jos decat identitatea noastra...dar asta este alta discutie.
2. Sentimentul si ratiunea...
Nu, nu sunt destul de obiectiv. Si nich nu prea pot sa imi dau seama de multe lucruri pe pamantu' asta, dar ce vad clar este diferenta intre ce stiu (absolut, obiectiv) si de multe ori ce simt(subiectiv).
Uite un hexemplu: cand sunt trist/suparat din cinestie ce motiv (poate banal...)uit ca sunt trist si suparat doar intr-un domeniu. Incep sa ma gandesc ca oricum nu contez pentru altii, ca oricum nu am realizat nimic... din astea. Las sentimentul sa ma cuprinda...si asa decad.
Mai vreau sa adaug ca sunt de acord cu ceea ce numeai "problema"
anume exact asta:"as putea crede poate ce stiu daca nu as vedea ca indispensabil s-o si simt". Mi se intampla des sa uit ceva obiectiv despre mine si sa tind spre sentimente pentru ca sunt mult mai palpabile, mai la indemana.
3. Crestinii in general afirma ca identitatea lor este in Hristos, putini o traiesc insa. Eu... sunt un om limitat... si chair daca afirm asta, adesea nu o simt. Dar faptul ca nu simt nu o face mai ireala. Nu stiu despre fermitatea cu care afirm asta ( depsre altii nu stiu)... cred ca nu prea ferm. Imi gasesc identitatea si in alte lucruri... de care as vrea sa scap...
Iar acum o intrebare: de ce crezi ca identitatea trebuie sa fie individuala si de ce nu poate fi si comuna? La ce te refereai cand ziceai "sensul de baza"?
Oare cine esti?... tot incerc...
Ai scris foarte condensat, foarte la obiect, lucru pe care eu nu prea il fac...
Un comentariu foarte frumos. Multumesc.
Dan
Poate ai dreptate dar nu cred ca Dumnezeu e distant, noi gravitam in jurul Lui si…deseori noi suntem cei care se distanteaza. Sau cel putin nu pe El il vad distant acum, El e tot acolo, a fost mereu, eu mi-am cam schimbat coordonatele in ultima vreme.
Intotdeauna am crezut ca identitatea aceasta trebuie sa fie individuala, definitoare, unica precum o amprenta invizibila, sa existe chiar daca deseori nu o vezi sau nu esti constient de ea sau (in cazul de fata) o tot cauti cu disperare de ceva timp. De ce ? Poate fiindca stim ca suntem fragili, simpli, infideli si imperfecti, superficiali, mediocri si complet intermitenti , cu toate acestea ne place sa credem ca suntem eterni si speciali, ca totul a inceput cu noi si gasim perfect utopic ca lumea sa se desfasoare normal in absenta noastra. Ar fi trebuit sa pun totul la singular dar stiu ca nu-s singura care simte asa. Sincer nu stiu, poate am scris asta dintr-o dorinta egoista, de a fi altfel...sau poate mi-e greu sa cred ca identitatea mea si a ta pot fi aceleasi. Ar fi prea frumos.
Bine, continua atunci sa ma cauti, eu nu te pot opri . Si daca ma gasesti pana la urma spune-mi te rog, am nevoie sa stiu...
Am fugit, intarzii la fac. ana
Fiecare e ceea ce vrea sa fie. Daca nu se straduieste sa fie nimic, atunci destinul si viata lui sunt decise de un ansamblu de probabilitati. O identitate se construieste, si daca nu este acolo, atunci identitatea a fost lasata prada teoriei probabilitatii.
Oamenii in general par sa aiba nevoie de indicii, de siguranta, de o sursa de protectie...poate de aici identificarea apartinerii de Dumnezeu, Allah, Buddha, Shiva, Brahma si asa mai departe. A limita o teorie la Crestinism inseamna a ignora 2 treimi din sufletele de pe lumea asta. Si da, majoritatea dintre noi traiesc (aproape) exclusiv intre Crestini si poate de acolo "lumea" se limiteaza la asta. Identitatea asta a fost construita...care e probabilitatea ca un om nascut intr-o tara, familie, cultura musulmana sa fie crestin? Suntem crestini pentru ca asa ni s-a spus? Pe ce se bazeaza credinta noastra? (inainte sa imi raspundeti de Biblie, ganditi-va la existenta celorlalte carti sfinte care se presupune ca descriu cuvantul lui Dumnezeu si apoi povestiti-mi de motivele care v-au facut sa le excludeti din calcul).
Va urez o seara placuta acum, o sa revin. :)
Hello. nu am uitat de comment. Voi scrie diseara. Dan
E doar o impresie sau pluteste in aer o tristete mocnita si o oarecare resemnare ca "life is a bitch" (and not a "beach")? Si de la Dan si de la Alina?
Aveti speranta si credinta, ca "cine cauta gaseste si cui bate i se va deschide". Imi permit sa spun asta pentru ca am trecut si eu prin astfel de momente cu intrebari fara raspunsuri sau in orice caz fara raspunsuri satisfacatoare...
IDENTITATEA - este si impartasita cu altii, este si unica (parerea mea :-) ).
Exista o parte comuna - de ex. toti facem parte din specia umana, toti functionam la fel, ne supunem acelorlasi legi "naturale"; mai departe, exista o identitate de femei/barbati, de romani/chinezi etc, de consultanti in multi-nationale :-) sau nu; de crestini... sau nu...
Exista si o parte absolut unica, specifica precum amprenta digitala numai si numai unei singure persoane. Ei, partea cea mai grea (cel putin pt. mine a fost) este sa afli cu exactitate cine esti tu insuti/insati, ce te face absolut unic dar MAI ALES, ce sa faci cu aceasta unicitate?!... De ce esti asa cum esti si nu altfel? Un gand care m-a marcat in ultimii ani este ca absolut fiecare dintre noi are un scop unic in viata/ pe Planeta Earth; surpriza, determinat de faptul ca are o identitate unica! Eu nu mi-am gasit pacea si bucuria pana nu am inteles care este scopul sau misiunea mea in viata; de ce m-am nascut EU; de ce am fost creata asa cum sunt? Si dupa cum poate un neuron sopteste in mintea voastra: dar eu nu cred ca sunt unic/a!... "sunt o studenta/un angajat oarecare nici mai genial/a nici mai ingramadit/a decat majoritatea, n-am parinti faimosi, nici cine stie avere, n-am inventat nimic, n-am cine stie ce talent de geniu... Ei bine, keep on looking, ganditi-va ce puteti voi face astfel incat sa fie greu de egalat de catre altii... De la a da cel mai bine cu matura, la "a se certa" cel mai bine, la a avea idea remarcabila de a incepe acest blog si a invita "anonimi" in ospitalitatea casei lui. "Cine cauta gaseste si cui bate i se va deschide". Life can be a beach - cu soare si adiere blanda a brizei, cu valuri numai bune de spart cu trupul - si cu multi prieteni and loved ones.
Hello Mali!
http://www.lakeroadchapel.org/Darwins_Dilemma.htm - asta este un articol interesant, care explica mai bine decat as putea eu anumite puncte din comment-ul tau.
Cred ca mai bine scriu pe pag. principala...un post...
DAn
Multumesc Dan pt. link, am citit, unul dintre multele comentarii care demoleaza teoria evolutionista a lui Darwin. Ma intrebam numai de ce acest raspuns, pentru ca legatura intre comentariul meu si acest articol este foarte pe departe. Ai facut deducerea ca raspunsul meu contrazice credintele crestine? Mai citeste o data, sa vezi ca nu contrazic nimic din Biblie... Salutari! Mali
Hallo Mali.
Linkul era pentru 2 comentarii mai sus de tine.Cred.
Am foarete multi de lucru si mam gragit.
dan
Buna Mali
comentariul era pentru 2 comentarii mai sus decat al tau.
Eu sunt foarte aglomerat cu munca si m-am cam grabit.Cre.d
dan
Linkul acela e interesant si frumos in esenta sa, dar credibilitatea sa poate fi usor pusa in dubiu.
Sa nu deviem de la subiect catre Darwinism. Ar fi un subiect mult mai amplu. Oricum, cu aceeasi convingere cu care sunt expuse argumentele "pro" pe un site stiintific, o sa fie expuse argumentele "contra" pe un site religios. Ca cel recomandat de tine.
Daca facem un pas inapoi si privim in ansamblu---judecand rational, fara a fi orbiti de "cultura", sa-i spun asa, ca oricum e pentru fiecare alta...cum vom gandi? Daca nu ar fi, din copilarie, ideea de religie si credinta peste tot...ce am face noi cu asa o idee ca adulti rationali? Probabil am da-o deoparte.
Sa revin. Presupunand ca lumea e totusi credincioasa, intr-un fel sau altul, si orientata spre BINE (imi dau seama ca nu totdeauna e adevarat). Identitatea (ca despre asta vorbeam) noastra, sau ma rog, parte din ea, e ALEGEREA noastra de a fii credinciosi. Daca noi nu am ales asta, ci pur si simplu suntem, atunci acest lucru e usor comparabil cu un brainwash. Daca am ales, atunci trebuie sa putem motiva de ce. Cu Biblia? Revin la dubiile autenticitatii ei. Chiar daca ar fi fost vreodata cuvantul Domnului, a fost mult prea mult timp in posesia oamenilor pentru a nu avea dubii in legatura cu continutul ei. In plus, biserica Catolica a fost posesoarea timp de secole in care omul de rand nu vorbea lb latina, si implicatiile politice ale acesteia sunt binecunoscute. Concluziile le tragi tu:)
Inainte de a pleca, mai tin sa va spun un lucru...eu cred in Dumnezeu si cred ca orice fel de credinta in BINE ne face mai buni. Dar in acelasi timp trebuie sa ne folosim rationamentul si sa nu ne lasam manipulati.
Weekend placut!
Azi am invatat ca invatand invat de fapt eu insami. La supermarket, un necunoscut a intrat in vorba cu mine, unul dintre oamenii aceia simpli si fericiti, cam cum am fost cu totii odata, inainte sa ne preocupe sufletul, identitatea si adancul din noi. Mi-a zis ca el nu crede in rau. I-am spus sa se uite in jur, dar n-a vazut nimic...Apoi fata de la casa, obosita probabil mi-a dat ca rest mult mai multi bani decat platisem. I-am inapoiat zambind, apoi m-am intors spre necunoscut si i-am zis: ‘As fi putut proceda altfel, n-ar fi stiut nimeni...Acum vezi raul? Uite-l, e chiar in mine, atat de aproape...inerent chiar. E atat de simplu sa-l primesti, sa-l accepti, sa-l lasi sa te domine...’Pe omul asta pe care n-am sa-l mai intalnesc nicicand probabil, nu l-am putut lua cu mine in jocul meu cu metafore, dar cu siguranta l-am lasat pe ganduri. Am crezut ca-l invat ceva, dar in realitate lectia era pentru mine insami...O lectie predata de mine, prin intermediul altcuiva pentru a ajunge tot la mine, dar de data aceasta cu scopul de a fi inteleasa...Asa ca in fine, se pare ca suntem cat de cat stapani pe identitatea noastra, putem alege...binele sau raul, iar identitatea poate fi modelata in functie de alegere. Eu nu vad lumea, ci ma vad in ea, de fapt stau intre doua lumi ingramadite-n mine. Uneori alerg spre trecut cu ochii inchisi priponind amintirile, alteori incolteste in mine dorul dupa viitor. Identitatea mea?...Greu de spus…in definitiv sunt doar la prima lectie... Mai am ceva pagini de strabatut in cautarea ei...
Acum un gand pentru noaptea asta ca tot am yo insomnii, inca unul printre atatea nescrise sau nespuse, n-are legatura cu ce scrie mai sus, simt doar nevoia de a-l scrie: ‘Oare suntem umani pentru ca privim stelele sau ...privim stelele tocmai pentru ca suntem umani?...’
Poate lucrezi prea mult, Dan, nu stiu cat de bine-ti face...
Ana.
ca sa aiba totusi o legatura, as putea inlocui 'privim stelele' cu 'suntem rai/buni'.intrebarea e inca valabila, ca si lipsa raspunsului ei de altfel.
tot ana.
Trimiteți un comentariu