sâmbătă, 24 decembrie 2016

Un raspuns genial la o intrebare prosteasca


``Ia zi ...primesti cadouri anul asta, ai fost cuminte?`´
Zilele trecute am primit un raspuns mega bun la o intrebare chiar proasta de-a mea. 

Zic ca intrebarea e proasta (dar fara sa imi dau seama) pentru ca asociaza dragostea (exprimata prin cadouri) cu performanta.
Cred ca noi, romanii, am fost invatati de mici iubirea performanta. Faci bine, primesti cadouri
Ai invatat bine = cadou mare
Rezultate bune = cadou mare
Ai fost cuminte = cadou mare
Desigur ca si reversul e valabil... nu faci x sau y, sau ai rezultate proaste... nu primesti nimic.

Pana si Mos Craciun iti face cadou bazat pe performanta ta morala.
Care e prima intrebare a Mosului? Exact - AI FOST CUMINTE?

Mentalitatea asta a dat nastere la un sentiment de non-valoare atunci cand esuezi. Simti ca nu ai reusit si deci nu MERITI dragoste. Ajungi sa ii tratezi si pe altii la fel mai ales in timpul anului, nu de Craciun.

``Primesc cadouri pentru ca sunt iubita, nu pentru ca am fost cuminte``
Raspunsul m-a dat pe spate si m-a socat simplitatea lui, faptul ca interlocutorul nu si-a dat seama ce genial a fost raspunsul...  M-a pus serios pe ganduri bune :)

M-am gandit imediat: boss ... omul asta a fost bine crescut!

Iubirea nu este conditionata de performanta. Ofer un cadou pentru ca te iubesc, primesc cadouri pentru ca sunt iubit. Efectiv nu trebuie sa FAC nimic. Trebuie doar sa FIU eu. Nu trebuie sa faci nimic, trebuie doar sa fii tu.

Imi dau seama ca multi sunt asa de obisnuiti de catre parinti sau societate cu mentalitatea asta incat daca le zici ca ii iubesti fara ca ei sa aiba vreo performanta notabila se simti ofensati.

Dragostea schimba lucrurile, dar trebuie sa iti scoti prostiile din cap :)
O sa vezi ce fain e!
+ Love does not give gifts based on performance :)



sâmbătă, 29 octombrie 2016

Si noi multumim ca nu ne calcati!

Sunt racit cobza.
Si ca orice barbat puternic, serios si curajos cum sunt imi place sa ma plang :)
Cu tot cu raceala zilele astea iar am facut lucruri inedite.

2 FEMEI PLINUTE NOAPTEA 
Vedeti poza asta?

E facuta noaptea pe la 1 acum cateva zile.
Liniile din zona Romana sunt trasate noi. Stiu ca e greu sa observi linii noi cand e trafic, ai chestii pe cap, esti grabit. Dar eu nu eram grabit... si am prins un rosu la semafor.
Erau 2 doamne acolo care trasau atent liniile.
Ambele erau rotofeie, infofolite si cu fetele cam triste. M-am uitat la ele si s-au uitat la mine.
Le-am zis ca au facut o treaba buna, liniile au iesit foarte bine si ca le multumesc.

Imi era frica ca o sa se simta inferioare - adica eu din masina, de la caldura - sa le zic ca au facut o treaba buna. Chiar ma temeam si fara sa ma gandesc am zis asta.

Insa fetzele ele s-au inseninat, au zambit, s-au bucurat, s-au mirat si pe fetele lor rotofeie infofolite au aparut 2 zambete mari.

Si pentru ca un barbat foarte atragator si curajos le facea un compliment s-au pierdut si mi-au zis: "Si noi multumim ca nu ne calcati". Adica nu liniile  - ci pe ele. Tare haios.

(Mi-a fost rusine sa fac o poza cu ele de teama ca se vor simti ca maimuta din "poza cu maimuta", dar apoi mi-a parut rau si am zis ca data viitoare fac asta)

ALTE 2 FEMEI ZIUA 
Azi am iesit din scara sa imi cumpar medicamente. avand o punga de gunoi in mana. Alte 2 femei maturatoare aveau cosuri de gunoi ambulante asa ca am aruncat punga la una din ele. Apoi mi-am dat seama ca imi e sete si m-am gandit ca poate le e sete si lor.
(poza de pe net, ca mi-a fost rusine sa fac eu una)
M-am gandit ca o sa refuze si o sa li se para ciudat... dar mi-am dat seama instanc ca gandesc prea mult...
Le-am dat cate o sticla de apa.

Am vorbit mai mult cu ele dupa ce am cerut permisiunea sa le insotesc. Una din ele e singura si are 5 copii. Cealalta e la al treilea sot si nu are copii. (Primul sot a inselat-o, al doilea a murit... iar acum e cu tipul asta). Una era mai vesela si mai plinuta, cealalta cu 5 copii era mai slabuta.
Fac jobul asta de 4 ani si s-au plans ca primaria nu le da suficent de multi saci de gunoi. Unii oameni se plang ca nu strang gunoaiele dupa ei imediat.
Vara matura gunoaie si frunze iar iarna dau zapada si sparg gheata. De 4 ani! Lucreaza o zi da, una ba! Si lucreaza de la 7 AM pana la la 7 PM.
Pana la job fac 3 ore dus - intors pentru ca nu sunt din Bucuresti.

Le-am multumit ca matura pe strada, ca fac o treaba buna. Si chiar in discutie cu mine se aplecau dupa pachete de tigari, pungi, sticle de plastic pe sub masini. S-au mirat si ele, au zambit. Dar si de data asta m-am rusinat sa fac un selfie ca poate se vor simti prost.
DATA VIITOARE CHIAR FAC POZA, ca sunt prea las!

CONCLUZIE
1. Sunt foarte multi oameni care fac joburi pe care nu le vedem. Si tocmai joburilor oarecum invizibile si "ingrate" e bine sa le faci cate un compliment. Crede-ma: nu sunt foarte multi oameni care fac asta.
Poate tu mai ai colegi pe la munca care iti spun ca iti sta bine cu nu stiu ce camasa. Dar ele nu au.

Se pare ca oamenii nu se simt insultati, sau inferiori cand le faci un compliment. Se pare ca se bucura.
Si se mira.

2. Cred ca in cultura noastra romaneasca nu prea spunem multumesc sau "faci o treaba buna". Avem impresia ca daca nu zicem nimic asta inseamna ca e un fel de compliment.
Nu-s eu mare expert si nu vreau sa te invat cum sa iti traiesti viata, insa cred ca daca am zice multumesc mai des unor oameni care chiar au nevoie sa auda asta... lucrurile ar merge mai bine.
Si beneficiul  - am observat eu - este si pentru tine.


PS. Nu am scris asta ca sa ma laud, ci sa sa incurajez si pe altii sa faca la fel. Sper ca te-a inspirat ce ai citit si poate te gandesti si tu "da mai... ia sa fac si eu ceva de genu asta".
M-as bucura.
Spor in toate!

duminică, 23 octombrie 2016

Mi-a luat 25 de minute sa dau enter

ERA NOAPTE si nu stiam ce sa fac. Existau mai multe optiuni.
- Una era sa dorm in masina si sincer parca ma incanta ceva la "dormitul in masina", pare aventuros si interesant.... cand esti in alta tara, cu prieteni, la mare... Nu ar fi chiar prima optiune insa...
- Cealalta optiune era sa merg la un hotel. Pare ceva mai de oameni cu fitze (cum nu sunt eu), sau rasfatati (cum nu sunt eu). Deci am zis pas!
- Si optiunea 3 era sa postez pe facebook ca nu am unde sa dorm, ca am nevoie de ajutor. Exclus!!!

Blogul e din 2007 si am mai povestit cum am dormit in jungla, in masina, sau in autobuz in jungla in praf. Se poate, am experienta. Let's do this! Cand n-ai ce face stangi din dinti si mergi inainte.

INSA acum vine partea mai grea: mi-as fi dorit sa nu fiu extrem de stresat cu multe lucruri pe cap putand evita usor situatia asta, mi-as fi dorit sa nu fi ajuns in situatia asta sa nu sa am unde sa locuiesc, mi-as fi dorit sa fiu iubit, respectat, sustinut atunci cand aveam nevoie de ajutor, la greu.
(Nota explicativa: Sunt intr-o situatie in care a trebuit sa plec de unde stateam in chirie, am fost primit temporar altundeva,  dar nu am putut sta acolo o noapte ... printr-o conjunctura neasteptata. Pot sta acolo in continuare urmand sa ma mut din nou altundeva peste o luna. CSF NCSF! )

Realitatea era ca nu aveam unde sa dorm, era noapte, ma simteam singur. Si uitandu-ma inapoi imi dau seama ca aveam nevoie de mai mult decat un pat, sau un loc calduros.
Aveam nevoie de dragoste. Fix atunci.
Dragostea iti da aripi, speranta, te tine in viata, iti tine de cald, sparge ziduri, muta ziduri, indura, se sacrifica. Boss.... dragostea e cea mai mare forta din univers!
Cand esti jos si cineva se uita la tine si te sustine, te incurajaza, te apreciaza... deodata nu mai esti jos. Cand esti vulnerabil si ceri ajutor, poate ai nevoie doar ca cineva sa te ajute la mutat, sau cand esti rupt de stres si ai nevoie sa discuti cu cineva... E incredibil cum se pot schimba lucrurile..

Asa ca in cautare de indurare/ compasiune/ nejudecare/ bunavointa sau ceva de genu...(+un pat in care sa dorm) am hotarat timid sa scriu pe facebook ca am nevoie de ajutor.
Si cand faci asta iti vin in cap alte ganduri:
1. Te compari cu altii. Avand in vederea ca "altii" sunt etalonul iti faci cumva in cap portretul omului care le are pe toate. Si te compari cu el. Si e naspa - pentru ca fata de omul acela "cumulativ fericit" - adica omul care are fericirile tuturor - tu nu ai nimic. Practic esti un looser fata de omul acela perfect. Si sa zicem ca una e sa fii looser in secret - dar alta e sa fie public. Rahat!

2. Oare ce vor zice altii - "of... mare antreprenor si nu are unde sa doarma" - poate vor rade de tine sau te vor batjocuri, iti vor zice ca te "victimizezi", te plangi sau esti negativist. Poate chiar se vor bucura de suferinta ta. Cu siguranta te vor judeca.

Mi-a luat 25 de minute sa dau enter. Se facea tarziu si ma gandeam ca - dragoste or no dragoste - da tre sa dorm undeva, ca maine am treaba multa! Nu stiam la ce sa ma astept, chiar nu stiam.
.
.
.
.
. timpul trecea greu
.
.
.
.

DEODATA raspunde unu'.
Ionut.
Ionut.... client de-al meu, Ionut cu care am vorbit o singura data, Ionut pe care l-am vazut o singura data si nu mai stiam fix cum arata. Mi-a spus ca ma primeste. Lui i-a luat doar 2 minute :)
Si m-am speriat ca ma primeste cineva.
Dar m-am dus.

Ionut a pregatit pentru mine o canapea, tricou + pantaloni scurti, am facut dus. M-am scuzat, mi-a fost rusine, dar Ionut a fost chill. Un chill din ala debordant, de te da pe spate. Natural si foarte foarte de treaba. As vrea sa mergeti si voi la Ionut - asa de fain a fost!
Dimineata familia lui s-a trezit sa duca copii la gradinita si i-am auzit ... semi treaz... cu sopteau sa nu ma trezeasca, am vazut luminite de lanterne. Nu au aprins lumina sa nu ma treazesca.
Apoi sotia lui Ionut a facut mic dejun.
I-am multumit de 78 de ori.

Ionut a facut pentru mine ceva extraordinar: mi-a dat ceva de care aveam nevoie. Mi-a oferit dragoste. In fond Ionut era un strain - si totusi a reusit sa imi dea un cadou muuult mai mare decat sa dorm undeva. Am fost impresionat si de soptirea lor de dimineata... sa nu ma trezeasca. Chestiile astea si mici si mari te fac sa te simti valoros, de valoare.

Ionut a facut un sacrificiu (in opinia mea - iar in opinia lui nu a facut nimic deosebit), a fost bland, nu m-a judecat, m-a sustinut la greu, nu a ras de mine, nu si-a batut joc de mine, nu s-a suparat, nu s-a dat mare ca el are si eu nu am, a persevarat in a se purta bine cu mine si dimineata. Cred ca a fost dovada perfecta de ce inseamna sa-ti iubesti aproapele.

CONCLUZIE
1. Inca diger toata treaba, insa pentru mine Ionut a devenit un erou!
Nu incerc sa te invat io pe tine cum sa iti traiesti viata, insa sa stii ca oamenii din jurul tau au nevoie de dragostea ta CAND LE E CEL MAI GREU. Si daca poti face un sacrificiu mic, primi pe cineva o noapte, sa zici o incurajare, apreciere, sustinere... orice. Fa-o ca valoreaza enorm!

2. Dimineata am vazut multe mesaje trimise pe la 3-4 AM. Mai erau oameni pe fb si m-au invitat la ei. Tot dimineata mai multi oameni s-au interesat ce e cu mine si mesaj. Am apreciat foarte mult. Multumesc.

3. Prietenii care se culcasera inainte sa vada mesajul meu la 1:30 AM s-au simtit nedreptatit ca nu au avut ocazia sa ma cheme la ei. Unii au fost chiar suparati pe mine. Si faptul ca s-au suparat pe treaba asta mi-a demonstrat ca tin la mine. Multumesc.

duminică, 25 septembrie 2016

O sa vezi ce fain e!









Acum 2-3 zile am fost pana la Starbucks din Mall Vitan sa iau niste cafele la pachet pentru noi la #masinapotrivita. Imi place atmosfera acolo, decorul fain gandit, mesele mari cu prize peste tot... Am stat la coada, am dat comanda, a mers destul de repede. Am luat cafelele si in zona de "zahar" am observat carti de vizita cu "Store Manager".

De ce si-ar pune store manager carti de vizita acolo? Si oare cati il suna? Dar oare pentru ce il suna? Il felicita oare careva, sau se plang oamenii...?
Mi-am zis ca daca tot si-a pus cartile de vizita acolo, ia sa iau si eu una si ... sa sun. (se pare ca eram intr-un mood de action). Si ce as putea sa ii spun? As putea sa ii spun ca imi place acolo, face un job bun de tot, si ma bucur ca sunt romani care fac chestii faine.
Atat. Ma intrebam daca o sa fie circumspect sa ca ii fac un compliment, daca o sa se bucure? Am decis ca probabil o sa se bucure. Poate a avut o zi buna sau proasta, dar telefonul meu "will make his day!"
Sun. No answer :(
Peste 5 minute ma suna un tip pe un ton oarecum ingrijorat/politicos. Si ii zic ceva de genul asta: "... te-am sunat sa iti zic ca e misto cum ai amenajat spatiul, adica e bine gandit, imi place masa aia noua din centru. Ma gandesc ca atunci cand oamenii te suna fie se plang fie vor ceva de la tine. Dar eu am sunat sa iti spun ca faci o treaba super si sa te felicit..."
Am simtit in telefon cum se pierde, nu stie ce sa zica. Clar nu se astepta :)
Apoi tonul s-a schimbat total si l-am auzit cum incepe sa zambeasca, apoi sa se bucure. Zicea ca nu l-a mai sunat nimeni sa ii zica asta... si ca nu e chiar store manager, dar store manager este fix langa el... si mai bine mi-l da la telefon. Am repetat ce am spus mai sus... acum erau 2 tipi care se bucurau.
Imi e greu sa descriu cat de bucuros eram si eu... de bucuria lor. Store Manager mi-a spus ca vrea neaparat sa se intalneasca cu mine, sa discutam, cand trec pe acolo sa intreb de George...A fost fain.
Ok. Si acum o provocare pentru saptamana care vine:
Fa un compliment unui antreprenor, store owner, vanzator, maturator.
Zi-i ca face o treaba buna, ca apreciezi, sa il vezi ca isi da silinta.
Poate o gandesti, o simti, dar nu ai spus-o niciodata.
Spune-o.
Spune-o maine cuiva!
Neaparat!
O sa vezi ce fain e!

joi, 7 iulie 2016

Puteam sa tac, dar n-am tacut

Meserie... stiu ca au trecut 2 ani de cand nu am mai scris si sunt "rusty", insa exista solutii anti-rugina :)
"pupati-as telefonul tau"

INTRO
Ieri am ajuns pana la mare si cum stateam eu pe o alee pe faleza de langa plaja vad un tip cum se apleaca, scoate un telefon de la incarcat si dispare.

INTRIGA
Nu stiu la ce m-am gandit - poate ca cine isi ia telefonul fara sa ia incarcatorul? Sau poate ca daca ti-ai lasat telefonul la incarcat undeva il iei si zici si tu mersi omului care ti-a dat curent. Nu stiu la ce m-am gandit, dar cert este ca in mintea mea am zis clar: ba baiatule - asta a furat telefonul.

BUCATA PRINCIPALA
Erau 2 tipi. Unu mic si unu mare. Ala mic a furat. Cumva... eram constient de toata treaba, de fetele lor, de cum sunt imbracati, de tupeul lor si de faptul ca nu se asteptau sa ii vad, de fapt nici nu au vazut ca i-am vazut :)

Nu m-am gandit "da daca merg dupa ei si iau bataie", sau "daca merg dupa ei si de fapt e telefonul lor", sau "ce vor spune oamenii cand... ", ci intr-o fractiune de secunda am inceput sa alerg si m-am pus in fata celui mic (in fine: nu era chiar mic ba chiar era destul de muschiulos), i-am pus mana pe piept si pe un ton foarte friendly i-am spus ca a furat telefonul si sa il duca inapoi.

Hotul: nu, e telefonu' meu
Eu: ba nu - l-ai furat si o sa il duci inapoi
Hotul: nu dom'le, ai inebunit, e telefonul meu
Eu in mintea mea: daca e telefonul lui inseamna ca sunt prost si chestia asta este penibila
Eu: zi ce marca e telefonul
Hotul: Samsung
Eu in mintea mea: ba sper ca telefonu sa nu fie Samsung ca ma fac de kkt
Eu: scoate telefonul sa vedem
Scoate asta telefonu si ce sa vezi; HTC
Eu in mintea mea: yeyyyyyyyy
Hotul: e telefonul meu
... si tot asa

Omul tot dadea sa plece si m-a intrebat la un moment dat daca eu vreau sa ii fac rau?
L-am pus sa imi zica numarul de telefon daca e al lui... dar era clar - omul era un hot, telefonul era furat, eu eram singur si ma asteptam sa primesc un pumn in cap de la partenerul lui.

Insa.....am hotarat sa implic publicul care trecea pe langa noi.

PUNCTUL CULMINANT
Am ridicat tonul si am repetat discutia mea cu el "Tu zici ca telefonul e al tau, dar nu stii marca, nu stii numarul.... ". Apoi am continuat cu implicarea publicului : "dar oamenii astia care se uita acum la noi... ei ce zic? Ce zic despre minciunile tale? Esti un hot si ai furat telefonul doamnei....". Imaginati-va ca la un moment dat pe o strada aglomerata incepe unu sa strige tare, ,tare de tot. Normal ca atrage atentia.

Punctul culminant a fost ca i-am spus ca are sansa sa repare ce a facut, sa dea telefonul si il las sa plece. Dar daca rateaza sansa o sa fie "urat". (nici eu nu stiam ce vreau sa fac mai departe). Speram ca omul sa imi dea telefonul si sa plece. Dar a ratat sansa.

DEZNODAMANT
Un tip mare cat un urs aflat in concediu filma cu telefonul lui toata faza, oamenii erau opriti. Hotul a scos telefonul si mi l-a dat. Tipul mi-a zis sa nu il iau, dar eu l-am luat si l-am dus inapoi. Doamna cu pricina nici nu observase ca lipseste. Mi-a multumit nedumerita.

Tipul mare era politist de la rutiera din Sibiu. la 30 de secunde a venit cu hotul si l-a fortat sa stea pe un scaun. Apoi l-a interogat :)
Au chemat politia, a venit, l-au amprentat.

CONCLUZIE (un fel de ce am invatat)
Mi-a parut rau pentru hot, pentru ca a ratat sansa sa repare. Cu totii gresim in viata, dar cand ai sansa sa repari si o ratezi ca un bou... atunci chiar esti prost.

Am rugat-o pe doamna sa nu depuna plangere ca tipul asta e si el amarat, ca pana la urma telefonul este returnat si nimeni nu a patit nimic, dar prietenii ei de pe acolo tineau sus si tare ... sa fie rastignit pentru fapta lui!

Daca eu as fi fost hotul si altul sa fi fost Dan - mi-as fi dorit sa am sansa sa repar ce am gresit, sa sterg cu buretele, ca ala care m-a prins sa imi zica "da mobilu furat si te las sa pleci". Pe bune - i l-as fi dat.

Am invatat 2-3 chestii
1. Este important sa nu taci ci sa faci ceva. Sa nu conteze ce vor spune altii. Poate esti singurul care va face ceva.
2. Implica-i pe altii. Nu e rusine sa nu poti singur. Nu ceda, dar implica-i e altii. Poate si ei ar fi vrut sa faca ceva, dar le-a lipsit curajul initial. Si poate ii inspiri la actiune.
3. Este important sa fii omul "celei de-a doua sanse", sa dai ocazia ca oamenii sa isi repare greselile, prostiile. Poate le pare rau pentru ce au facut. E prea usor sa ceri dreptate, si este mai greu sa oferi iertare. Si pana la urma oamenii se schimba prin iertare, nu prin pedeapsa, zic eu.

Asa ca uite: vreau sa te incurajez in seara asta sa faci un ceva: gandeste-te daca trebuie sa oferi o a doua sansa cuiva care a facut o magarie mare sau mica, poate omul asteapta sansa sa indrepte lucrurile. Poate o va face sau nu, dar macar da-i sansa.
Iar daca tu esti ala care a facut magaria: ia initiativa si indreapta lucrurile.

Hai ca a fost lung asta !

Flag counter?

free counters

Stat