miercuri, 21 aprilie 2010

Acum unde mergem?

Wai cum trece timpul!!! Incredibil. Acum e iarna, acum e vara. Parca nu mai exista viitor si totul e prezent.

O tema la care sunt fortat sa ma gandesc zilele astea, impreuna cu altii, este moartea si zadarnicia vietii. Tot cautand intelepciune am dat peste niste vorbe foarte frumoase si adevarate.

Psalmul 39 (o parte)
„Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”
Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea.
Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

Bucata din mijloc
Cred ca demult nu m-am mai gandit ca probabil voi muri. Nu stiu la ce varsta si cum, dar imi imaginam si eu niste scenarii. Fie intr-un pat intr-un spital dupa o suferinta indelungata, fie acasa, linistit - de moarte naturala. Fie ucis de altii sau accident... cred ca moartea poate surveni asa de repede si neasteptat ... incat noi ne miram.

Nu ne va veni sa credem ca s-a terminat pe pamant, ca tot ce am agonisit nu mai conteaza in acel moment. Poate ne va parea rau pentru ce am spus cuiva si nu ne-am cerut iertare.
Dar peste toate acestea sunt sigur ca toti vom avea o intrebare atunci cand vom stii sigur ca murim, fie pe pat in spital, fie raniti de moarte in lupta, o intrebare care va fi atunci cea mai importanta din viata (pe terminate) a noastra: acum unde mergem?

Exista 2 categorii de oameni: unii care au pace cu privire la intrebarea asta, altii care sunt destul de ingroziti de ea. Nu cred ca poti avea liniste fara sa stii atunci, in momentul acela, unde te duci TU. Fara pace cu privire la o directie clara cred cu fermitate ca cel mai sceptic om isi va pune la indoiala teoriile despre lume si viata gandindu-se ca daca a gresit cumva, undeva, o "sfecleste".

Pe de alta parte pacea autentica pe care o afisam cateodata in momente frumoase, cu totii, va fii testata atunci, cu moartea in fata. Si cred ca este imposibil ca atunci, cand toate lucrurile nu vor mai conta, nici macar ce cred oamenii despre noi, sa mintim, sa ne mintim.

Concluzie
Asa ca pentru cei care au mai citit blogu sa vada daca mai scriu si au fost dezamagiti probabil, dar si pentru cei care vor citi acum am aceasta intrebare: Exista pace in viata ta? Daca zici ca nu e nasol, daca zici ca da mergem la intrebarea 2: cum crezi ca vei reactiona atunci?
Oricare ar fi raspunsurile va(si mie imi ) doresc sa avem pace cu Dumnezeu si de la Dumnezeu si acum si atunci.

23 de comentarii:

Soul spunea...

2Tes.3:16
"Insusi Domnul pacii sa va dea totdeauna pacea in orice fel".
Totdeauna si in orice fel,in orice situatie, El doreste sa ne dea pacea.

Moartea nu ma neliniste mai mult decat piedicile si virajele neasteptate cu care ma confrunt de-a lungul vietii.
Eu am pace in privinta mortii doar pentru ca ma incred in El.Calea lui Dumnezeu e o cale sigura si corecta si aducatoare de pace.

Sigur ca nu pot sti cum voi reactiona in clipa mortii, dar Domnul va fi in control si atunci.
Insa moartea celor la care tin ma devasteaza...

Dan Babu spunea...

Buna dimineata Soul- la mine e dimineata.

Un evreu pe patul de moarte cu ultimele suflari:
- Isaac fiule esti aici?
- Da tata, sunt alaturi de tine

- Estera draga esti si tu aici?
- Da tata, sunt alaturi de tine.

- Tamara, sotia mea, esti aici?
- Da dragul meu, mereu alaturi de tine...

- Este toata familia aici?
- In cor: da.. suntem toti.

- Pai si atunci de ce arde lumina in bucatarie?

Soul spunea...

Trei prieteni mor in acelasi timp intr-un accident rutier. Tuturor, Sf.Petru le pune o aceeasi intrebare:
- O sa va ingroape in cateva zile. Ce sperati sa auziti de la rudele si prietenii adunati la mormant?

- Mie mi-ar place sa aud ca sunt cel mai mare medic de dupa Pasteur si un tata de familie exemplar.
- Mie mi-ar place sa aud ca am fost un profesor universitar exceptional si sotul ideal pe care sotia mea il merita.
- Mie mi-ar place sa aud: "priviti,misca!"...

Soul spunea...

Trei prieteni mor in acelasi timp intr-un accident.Tuturor, Sf.Petru le pune aceeasi intrebare:
- O sa va ingroape in cateva zile, ce sperati sa auziti de la rudele si prietenii adunati de la mormant?
- Mie mi-ar placea sa aud ca sunt cel mai mare medic dupa Pasteur si un tata de familie exemplar.
- Mie mi-ar placea sa aud ca am fost un profesor universitar exceptional si sotul ideal pe care sotia mea il merita.
- Mie mi-ar placea sa aud: "Priviti, misca!"...










p

Anonim spunea...

Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa. (Seneca) Am vrut sa postez si eu o gluma buna ca cele de mai sus, dar am gasit in schimb maxima asta. :)
Spunea cineva ca de cand te nasti incepi sa mori...si cam asa e. Toti ne indreptam spre moarte si nu avem cum sa fugim de ea...plecam pe sarite, mai zicea cineva, dar plecam :) Ma rog ca Dumnezeu sa ne dea tutor putere si pace sa trecem peste acest "hop" spre tzara Lui. Si la fel, sa ne dea intelepciune sa pretuim viata pe care o avem si sa-i pretuim si sa-i iubim pe oamenii de langa noi, pana nu dispar...:)

Dan Babu spunea...

Bine ai zis.
Acum ia zi si gluma :)

Dan Babu spunea...

Salut Soul
tare bancul

Stau sa ma gandesc daca la inmormantare chiar as vrea sa imi zica cineva - priviti misca!

Ma gandesc ca similar s-a intamplat cu Lazar, pe care l-a inviat Isus... na, dupa 4 zile, dar oamenii probabil au exclamat la fel, priviti misca, merge :)

E interesant sa stai sa te gandesti ce iti doresti sa spuna oamenii despre tine la inmormantare :)
D

Anonim spunea...

La vitta e bella! Si probabil e mai usor sa mori decat sa traiesti.
Ceea ce este incurajator pentru mine este faptul ca Hristos a schimbat sensul cuvantului moarte- fara ea nu exista inviere, viata noua si o intalnire cu Dumnezeu(fetita n-a murit, ci doarme!Mat.9:24)

Anonim spunea...

Uite si gluma:
"An old man is lying on his deathbed with his children, grandchildren, and older great-grandchildren all around, teary-eyed at the approaching finale of a very long and productive life. The old man is in a terminal coma, and the doctors have confirmed that the waiting will be over within the next twenty-four hours. Suddenly, the old man opens his eyes and croaks: "I must be dreaming of heaven! I smell your grandmother's strudel!"

"No, grandfather, you are not dreaming. Grandmother is baking strudel now."

"I know I will never have another taste of her delicious strudel after this one. Could you please go down and get me a piece?", the old man begs with what is left of his final breath.

One of the grandchildren is immediately dispatched to honor the old man's last request. After a long time, he returns empty-handed.

"Did you bring me one last piece of your grandmother's delicious strudel?" the old man plaintively queries.

"I'm very sorry, grandfather, but she says it's for the funeral."
:)

Dan Babu spunea...

Fain bancul. Cu final neasteptat.
Multumim

Anonim spunea...

VIATA I

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.

Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.

Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă.

Anonim spunea...

VIATA II

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
• Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
• Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
• Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
• Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
• Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
• Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
• Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
• Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
• Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modalitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
• Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
• Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
• Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
• Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Nici unele dintre ele nu mai pot fi recuperate.
Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”

Anonim spunea...

LA DOCTOR

Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutină şi am constatat că sunt bolnav:

Când Domnul mi-a măsurat tensiunea, am remarcat că tandreţea mea era foarte scăzută.

Când mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate.

Am făcut şi o electrocardiogramă, iar diagnosticul a fost acela că am nevoie de câteva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine şi amărăciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goală.

Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam să merg alături de fratele meu.

Nu puteam să îi acord o îmbrăţişare fraternă, pentru că îmi făcusem o fractură când m-am împiedicat de gelozie.

Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorită faptului că nu puteam să văd dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu.

Când i-am spus Domnului că urechile mele au asurzit, El a constatat că am neglijat să ascult zilnic vocea sa.

În marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultaţie gratuită. Astfel eu mă angajez, părăsind această clinică, să nu iau decât remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris în acest moment de adevăr cu mine:



Când mă ridic din pat să beau un pahar de recunoştinţă;

Înainte de a merge la muncă să iau o lingură de pace.

La fiecare oră să aplic o compresă de răbdare şi să înghit un vas de umilinţă.

Spre casă să îmi fac o injecţie cu o bună doză de iubire.

Şi, înainte de a merge la culcare, să iau două capsule de conştiinţă împăcată.



Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!

Însănătoşire grabnică!

eu - crestina

Dan Babu spunea...

Salutare si multumim pentru exemple. Nu pot fi de acord cu toate ideile si sper sa sa nu te superi (prea tare) daca le analizez. Critic ideea, nu persoana. Apreciez ca ai avut o intentie buna.

Cometariul cu VIATA 1 se termina asa:
"Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă"

Isus Hristos zice "Eu sunt calea, adevarul si viata [...]". Viata nu este o cafea sau bucuria unor lucruri pe care le ai, multe sau putine. Viata este o persoana.

In legatura cu VIATA II am niste probleme mai mari si nu pot asocia Crestinismul cu exemplul asta.
1. Asta cu jongleria... sanatatea nu e din sticla, si nici munca nu revine inapoi... nu stiu cine a scris chestiile astea...
2. Cred ca am o problema cu fiecare in punctele scrise de tine, preluate probabil dintr-un mail fericit.
Dar ce parerea ai despre final?
"Viaţa nu e o cursă...?" Cand Biblia asta afirma foarte clar. Este o cursa, exista un premiu, o cununa, este o alergare, este grea, ai de purtat o cruce.

In legatura cu Clinica lui Dumnezeu pot spune asta:
Ioan 15:5 Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

Eu primesc din cand in cand, dar oarecum des mailuri din astea despre fericire, iubire, gandire pozitiva am primit un mail si despre Dumnezeu. Le-am citit, mi-a crescut pulsul si le-am trimis oamenilor inapoi mailul cu comentarii. Ce zice Dumnezeu despre viata, bucurie, fericire, despre El si ce zic "intelepciunile acestei lumi", chiar imbracate frumos uneori in exemple aperent inofensive. Daca stai sa analizezi de cele mai multe ori Biblia le contrazice.

Ne doresc la toti intelepciune practica in viata.

Eph 5:10-11 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.

Eph 5:14-17 De aceea zice: „Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

Anonim spunea...

Ms de avertizare. Nu tot timpul am trecut tot prin filtrul Bibliei. E un semn de exclamare pe care trebuie sa mi-l pun in viata mea.

Dan Babu spunea...

Da, pai ma avertizez si pe mine!

Imi zicea un prieten, dupa ce a citit ce am scris ca poate am inteles eu total gresit exemplele si ar trebui sa le iau ca pe niste metafore.

Nici eu, cu toate ca uneori pare asa, nu filtrez prin prisma Scripturii multe lucruri.

D

trandafiruta spunea...

"Viaţa nu e o cursă...?"
Eu nu i-as spune cursa. Nu face bine urechilor mele. Niciodata nu mi-a placut sa concurez cu cineva(mai ales la scoala)si nici acum nu cred ca trebuie sa fac asta, pentru ca eu nu sunt cu nimic mai buna decat altii.

Eu as numi-o calatorie/drumetie. Ai o tinta, doresti sa ajungi undeva. Este grea, dar te simti rasplatit cand ajungi la capat si te intalnesti cu El. (Exact ca si pe munte cand ajungi in varf si te uiti in departare, obosit fiind te simti satisfacut cand vezi frumusetea naturii). Prin credinta,la sfarsit Il vom vedea pe Dumnezeu.

Nu-i o plimbare. Nu stiu daca atunci cand urci ai timp sa observi prea multe, sau sa admiri natura, incercand sa pastrezi ritmul.

Nici eu nu am filtrat prin prisma Scripturii, ci doar am incercat sa gasesc o comparatie, care mi se pare mie potrivita.

Eu asa o vad in momentul de fata.

Dan Babu spunea...

Draga a christian

3 lucruri as vrea sa spun:
1. Nici mie nu imi place cum suna ca viata este o cursa cu altii(in sensul de intrecere, competitie nu capcana) mai ales in contextul in care nu imi place sa alerg.
Multe lucruri pe care la citesc in Biblie supara urechile mele, lucruri pe care le vad traite la altii supara ochii mei, dar ma fac sa ma gandesc.

2. Pavel le spune filipenilor in scrisoarea catre ei cap3 vers 8-15 despre o alergare, permiu, tinta. Nu este o alergare pentru a intrece pe cineva ci a ajunge sigur, personal la tinta.
Tot Pavel ii spune ucenicului lui, Timotei sa se lupte lupta cea buna a credintei (1 Timotei cap 6, vers 12) si se da pe el ca exemplu in 2 Timotei cap 4 vers 7-8

3. Din punct de vedere istoric, John Bunyan, un om needucat de prin 1600, care a scris faimoasa carte "Pilgrim's progress" arata viata de credinta ca o lupta cu multe capcane, in care crestinul cade des.

Da, poate ca ar trebui sa schimb din "cursa" in "lupta".
Viata este o lupta. Ce zici(eti)?

D

Anonim spunea...

„Domnul se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti.” Exod 14:14
Asta le-a spus Domnul evreilor la Marea Rosie. Oare ne spune asta si noua?
„In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33
Cred ca viata e o lupta, dar o lupta in care nu suntem singuri si in care suntem chemati sa stam linistiti.
Watchman Nee descrie viata crestina astfel:
- Ca o sedere fata de Dumnezeu– Efeseni 2:6 – „El ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus”
- Ca o umblare fata de oameni– Efeseni 4:1 – „Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe alti in dragoste si cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii.
- Ca o lupta fata de puterile Satanei – Efeseni 6:11 – „Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tinea piept impotriva uneltirilor diavolului.”

Dan Babu spunea...

Draga Anonim
E important sa citim in context Biblia, dar poate facem din asta o discutie separata. Noua Domnul Isus si Pavel ne spun direct sa veghem si sa ne luptam.

Despre Marea Rosie... daca suntem evrei in contextul de acolo cred ca ne spune si noua la fel.
Cum nu suntem evrei (eu nu sunt) si nu am fost acolo, putem doar invata despre caracterul lui Dumnezeu cu privire la modul lui de a actiona.

Unii mai zic ca viata e o desertaciune, sau un abur care se arata pentru putina vreme, apoi piere.

Cum zicea alt anonim
"Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa."

Si inca ceva: oameni buni ziceti si voi un nume, o cifra, o litera... nu mai lasati "anonim"... ca nu stiu daca e o persoana sau sunt mai multe, si Dumnezeu nu a creat o lume de anonimi, ci una cu persoane individuale.

Pentru discutii ample pe diverse teme: danbabu@gmail.com


No bun
Noapte buna :)

Unknown spunea...

Nici eu nu m-am gandit la modul serios la moarte, pana acum 2 ani, cand ea s-a apropiat de familia mea si mi-a rapit, odata cu una din cele mai dragi persoane din viata mea, orice concept idealist despre viata, pe care il avusesem pana atunci.
Ce frumos sunasera cuvintele despre viata vesnica, pace si bucurie in Hristos pana in acel moment in care credinta mea cea frumos arborata in fata oamenilor odinioara, era de data asta supusa celui mai greu test de pana atunci: realitatea implacabila a mortii.
Asa cum ziceai si tu, Dan, atunci esti fortat sa ai cel mai sincer moment din viata ta, si-ti va fi imposibil sa te mai pacalesti pe tine sau pe altii, si nici nu mai vrei s-o faci. Atunci totul capata o dimensiune transcendenta, iar tu devii dintr-odata, din omul important care te credeai pana atunci, o fiinta mica si total neajutorata in fata Celui care singur are puterea sa dea si sa ia viata. E o experienta transformatoare. Pe mine m-a facut mult mai realista, iar conceptele din Biblie cu care jonglam cu atata ususrinta pana atunci au capatat substanta si greutate, astfel incat nu imi mai permit sa bravez cu ele in fata unor drame ale oamenilor, ci prefer sa le arat in mod practic, prin slujire, si ei sa experimenteze autenticitatea spuselor mele din viata pe care o traiesc in fiecare zi.
Domnul sa m-ajute sa nu uit niciodata sa urmaresc asta, ca de facut sigur nu o s-o pot face asa cum trebuie intotdeauna. Pana la urma, sunt doar un om.
PS: Stiu ca multi din cei care citesc, vor simti un imbold puternic de a ma corecta sau de a-mi atrage atentia ca totul e prin harul Domnului si nu sta in puterea mea, dar deja stiu asta.:) Incercati sa luati esenta din ceea ce am spus, si sa nu dati curs impulsurilor religioase.

trandafiruta spunea...

Un tanar a venit la Spurgeon dupa o predica si i-a zis:
- Aveti dreptate, ar trebui sa ma intorc la Isus. O sa fac asta. Dar nu acum imediat."
- De ce nu imediat? a intrebat Spurgeon.
- Vreau sa mai am ceva din viata, a fost parerea tanarului.
Atunci Spurgeon a repliat:
- Ah, ce pretentii mici aveti! Vreti sa mai aveti ceva din viata. Eu trebuie sa am VIATA, si asta o avem doar in Isus.

Anonim spunea...

Am citit postul tau ieri cand veneam de la munca, f obosita si m-am bucurat de cuvintele impartasite, erau exact ce as fi vrut sa citesc, parca erau gandurile mele.Ps 37 e printre preferatele mele. Inteleg ca nu mai ai munca de loc ( de moment),ceea ce nu e ca si cum ai fi in concediu. Din ce spuneai si tu si ce ma gandeam si eu e ca fiecare lucru e bun la vremea lui, daca il cauti pe El. El da puterea sa lucrezi cand ai munca si prin El avem si pace si liniste cand nu stim ce ne rezerva ziua de maine. ¨Stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.¨ Romani 8:25.
Si toate lucrurile sunt din El, prin El si pentru El.
Ma bucur ca ai impartasit gandurile astea. Cristina

Flag counter?

free counters

Stat