Pana la urma dilema omului nu este universala, sau este? Nu toti oamenii au aceleasi dileme, intrebari fara raspuns, intrebari, pe care mai bine le evita pentru ca le creaza un anume discomfort. Despre ce dileme vorbesc?
Sau poate ca totusi avem dileme comune, toti, indiferent de cultura, rasa, sex.
As vrea sa cunosc parerile cititorilor blogului cu privire la aceste dileme. Ce dileme aveti voi?
Si ma refer la ceva dileme mai profunde.
De ce este pentru oameni asa de important sa stie DE CE exista? Sau de ce cauta un scop in viata, toti oamenii din toate culturile, inevitabil, indubitabil. Atat atei, agnostici, crestini, hindusi, taoisti, budisti, ianisti, musulmani, rockeri, punkeri, manelisti, manageri, albi si negii. Pentru mine nu este asa de important ce cautam, pentru ca e clar ca majoritatea nu prea stim, dar DE CE cautam? (Raspuns: pentru ca lipseste J)
TU cauti ceva? Sigur cauti dar de ce?
Vorbind cu o colega de la munca si in urma primirii permisiunii de la ea de a-i face publica parerea i-am adresat si ei intrebara « Care este dilema ta ? »
Rapuns: De mic copil s-a gandit care este sensul vietii - de ce te nasti tu? Fara sa controlezi din ce parinti te nasti, adica de ce esti tu si nu esti altcinvea. (parafrazare aproximativa).
Ma gandeam si eu odata - dar pana la urma daca te-ai naste altcineva cum ai putea sa iti dai seama ca esti "altcineva" decat trebuia sa fii? Si cine decide deci cine esti? Cum iti dai seama cine trebuia sa fii?
Ma gandeam: Oare cine eram inainte sa fiu eu, si cine voi fi dupa ce mor? Cine va realiza perceptia mea dupa ce eu nu mai sunt, si cum voi percepe eu totul? Va fi totul negru? Voi percepe ca acum? Intrebari despre cum va fi dupa ce mor si cum a fost inainte sa fiu?
Cine este Dumnezeu, ce legatura are cu mine si cum explica El dilemele mele, sau pe ale tale, intrabari sincere, care vin dintr-o dorinta de cunoastere?
Vineri incepe tabara de schi si vom avea si o discutie despre dilemele omului. De aceea m-ar ajuta sa aflu mai multe puncte de vedere.
Dan
P.S. Postul nu inseamna ca tema cu casatoria nu mai este de actualitate!.
4 comentarii:
Intr-o carte pe care am citit-o, si pe care i-am imprumtat-o unui coleg de facultate, care isi punea intrebari cu privire la scopul vietii lui, scria ca Dumnezeu alege parintii care au acele gene, pe care trasmitandu-ti-le tie sa devii exact ce El doreste. Nu-i asa ca e interesant?! Dumnezeu s-a gandit la tot. Probabil ca de aceea ne-am si nascut acum si nu in alte timpuri.
Trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu pentru parintii nostri.
Atunci cand am plecat de la serviciu aveam urmatoarea dilema: eu am vreo dilema? Care este? Niciodata nu am stat sa ma gandesc la intrebarile pe care mi le pun, asta si pentru ca de multe ori nu primesc un raspuns. Stiu ca Dumnezeu nu ne raspunde la toate intrebarile.
Dar venind spre casa m-am tot gandit, si, o intrebare ar fi de ce omul a pacatuit? Pentru ca Dumnezeu i-a dat libertatea o sa-mi raspundeti. Dar dupa ce Dumnezeu l-a creat era foarte bun.
Intr-adevar intr-o stare ca sa o numesc asa "bruta". Era netestat.
Am incercat sa ma gandesc la o axa cu abscisa si ordonata. Ma gandeam ca atunci cand Dumnezeu l-a creat era in punctul 0. Daca era cu "-" ar fi fost pacatos. Daca era mult cu "+" inseamna ca era desavarsit. Daca nu ma insel asta urma sa devina, avand o relatie cu Dumenezeu.
Dar, in Biblie nu scrie ca toate erau bune (aici fiind inclus si omul), ci foarte bune. A scris "foarte" doar pentru a intari ideea, ca nimeni sa nu creada ca omul avea cusur?
Am incercat sa ma gandesc cum a fost in cazul meu inainte de a-l cunoaste pe Dumenezeu. Ei bine, nici eu, ca si Adam, nu cunosteam diferenta dintre bine si rau. Pacatuiam mai mult decat acum, fara a sti ca ceea ce fac e rau. Atunci cand m-am intors la Domnul, pot spune ca m-am aflat si eu intr-un punct "zero". Si urmeaza sa-L cunoscut tot mai mult.
Si iata, ca inca pacatuiesc.
Asa sa fi fost si cu Adam?
Cu totii avem intrebarile noastre. Unele se aseamana. Cu totii ne intrebam care este scopul vietii noastre. Dar altele difera. Acum ascult o melodie dintr-un film arhicunoscut "A walk to remember". Cantareata si actrita Mandy Moore se intreaba de ce Samson a iubit-o pe Dalila, sau de ce e cerul albastru? Eu nu m-am gandit la asta niciodata.
Dan, cat avem voie sa scriem?
Mi-am amintit ca am o dilema, lasand la o parte intrebarea pe care mi-am pus-o mai devreme in timp ce veneam spre casa.
O dilema pe care o am de ceva timp este cat reprezinta alegerea noastra si cat este a Domnului? Pana unde avem libertate?
La studiul din Aviatiei, profesorul ne-a facut un desen pentru a ne ajuta sa intelegem. Era un cerc care includea un altul mult mai mic (ca la matematica, cand o multime este inclusa intr-o alta multime). Cercul mai mic reprezenta alegerea noastra, care era in inclusa in celalalt cerc mai mare. Cu alte cuvinte alegerea noastra nu exclude Vointa lui Dumnezeu. El este suveran si poate interveni in orice moment.
Imi amintesc ca inainte de botez incercam sa-mi scriu marturia, stiind ca exista posibilitatea sa fiu intrebata. La inceput scrisesem ca pe la nu stiu ce varsta am luat hotararea. Dupa putin timp am modificat si am scris ca Domnul mi-a pus in gand, si ca datorita unor lucruri pe care le-a permis m-a facut sa iau aceasta decizie. La fel ca in cantarea aceea, care imi place foarte mult, "Te-am ales". Inainte de a-L alege noi, El ne-a ales pe noi.
Cu toate acestea El ne da libertatea de a alege.
Dar acum... cum pot sa stiu daca unele alegeri sunt bune, daca sunt dupa voia Lui? De unde stiu ca ceea ce eu doresc, nu este doar o dorinta de-a mea? Mai pot alege eu? Sau ceea ce aleg este alegerea lui Dumenezeu?
Imi doresc ca El sa decida pentru mine.
dileme... da... definitia in Dex a dilemei este "situatie cu doua iesiri, ambele defavorabile" hmmm... mi-am intrebat si eu o colega daca are vreo dilema in viata. A zis ca nu, ca ia totul ca atare si nu isi creaza singura mai multe probleme decat ii prezinta oricum, viata... Probabil nu toti oamenii isi pun "intrebari existentiale". De exemplu parintii sau bunicii nostri, nu stiu daca si-au pus vreodata problema pentru ce exista. Sau poate ca toti trecem printr-o stare de astfel de cercetare la un moment dat, dar vazand ca nu ajungem la niciun rezultat, renuntam sa mai cautam un raspuns si ne vedem de viata. Asa cum vine ea. Pe oamenii de azi, in general, cred ca ii intereseaza mai putin cum de au ajuns ei sa se nasca intr-o anumita familie, intr-o anume tara, mai devreme, sau mai tarziu. Ei iau ca atare faptul ca sunt in viata si incearca pe felurite cai sa fie fericiti. Si isi fac din asta scopul suprem al vietii lor, raportand restul la acesta. Din pacate si unii crestini fac asta, isi cauta fericirea inainte de orice altceva...
Sa vedem daca intrebarile mele pot fi considerate dileme:
- Oare toti oamenii sunt aici cu un scop final propriu, sau unii sunt trimisi doar pentru calatorie si/sau pentru a influenta existenta altora?
- Cand cineva care care conteaza mult in viata ta (e.g. - ca sa nu va ganditi la altceva - mama) iti cere sa faci ceva ce e-mpotriva a ceea ce tu simti, ce faci? Calci pe inima ta, sau pe-a ei? Poti fi vreodata impacat cu alegerea pe care o faci, oricare ar fi ea?
- De ce se bucura asa mult oamenii cand li se nasc copii? :-) Am avut in ultimele luni mai multi colegi care au trecut prin asta, dar n-am primit niciun raspuns satisfacator.
As mai vrea sa ii spun lui Trandafir A. ca daca stai aproape de Dumnezeu, daca il cauti in cuvantul Lui, daca petreci timp pentru El in compania oamenilor ce la randul lor Il cauta cu adevarat, sigur vei sti cand ceva e doar o dorinta lumeasca de-a ta, sau dorinta Lui.
In rest, distractie placuta in tabara de schi, Dumnezeu sa faca sa va intoarceti mai mult credinciosi decat plecati si sa ajungeti cu totii cu bine inapoi!
Trimiteți un comentariu