Oamenii credinciosi pot fi ranti si ei ca orice alt om, pot suferi, pot face prostii, porcarii, pot fi rai si prosti, tampiti, idioti, nesimtiti ca orice alt om de pe planeta.
Ne dam "mari" ca uite ce exemplu bun avem in Biblie cu iertarea si doar aici o gasim. La Dumnezeul nostru. Si desigur apoi ne lovim fix de realitatea faptului ca nu putem sa iertam, ca nu vrem sa iertam din diferite motive: suntem prea raniti, suntem prea mandri, prea ignoranti, prosti, sau altele. Sau efectiv nu putem ierta.
Ne lovim de realitatea faptului ca una credem si alta facem.
(Postarea o incep mai dur ca sa captez atentia dar ma domolesc pe parcurs, lasati pietrele jos deocamdata)
Te iert pentru ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat?
Este o afrimatie draguta, grea, dar nu prea imi vine sa o cred. Adica sunt sceptic ca cineva poate lucrul asta.
Noi nu suntem Dumnezeu si nu stim exact ce facem noi ca Dumnezeu sa ne ierte. Adica care fapte necesita iertarea Lui. Stim cateva, dar nu le stim pe toate celelalte mii.
Asa ca mai jos o sa scriu cum vad eu lucrurile, prin perspectiva mea limitata, cu privire la iertare.
Nimeni nu poate sa ierte pentru ca este obligat.
Ierti pentru ca vrei - dar nu te poate obliga Dumnezeu sa ierti. Nici sa te ameninte, nici sa te forteze. Nada.
Si nimeni nu poate ierta pentru ca este dator sa ierte. Nu, nu merge asa. La iertare cuvantul "trebuie" nu exista.
Cum iert eu?
Pentru mine este important sa iti ceri iertare. Asa sunt eu. Vreau sa te iert, am iertarea pregatita in plic, am plicul acolo. Dar trebuie sa intinzi mana, altfel eu nu ti-l dau.
De ce iert asa si nu altcumva?
1. Am citit in Biblie ca daca imi marturisesc pacatele Dumnezeu ma iarta.
El nu ma iarta intai, iar apoi eu ii zic ca da- si mie imi pare rau. Trebuie sa fac eu ceva.
2. Un tip datora multi bani unui imparat. Imparatul l-a chemat sa se socoteasca, asta nu avea bani, imparatul a poruncit sa fie vandut el, nevasta-sa si restu familiei ca sa isi recupereze banii (probabil) si sa il execute pe tip. Tipul atunci - abia atunci - si-a cerut iertare, si l-a rugat pe imparat sa ii mai dea timp.
In mod surprinzator imparatul i-a iertat toata datoria.
Gratis.
E mult de zis aici - dar vad (desigur in perceptia mea) - ca tipul a facut ceva. Daca nu facea nimic nu ar fi fost iertat.
3. E un verset in care zice ca Dumnezeu e plin de indurare si gata sa ierte ... pe toti cei ce il cheama.
Pai si pe restul?
Nu stiu...
Deci am motive intemeiate sa iert asa - sa zic motive "crestinesti".
Da, da daca celalalt nu isi cere iertare?
De cate ori sa ierit pe fratele tau? De 77*7 ori - adica de multe ori. Da - aici e de discutat pentru ca unele lucruri le ierti, treci peste, tolerezi. Dar altele trebuie sa le spui.
Aici nu am o directie clara, lucrurile sunt mai vagi.
Adica da ca este unu care constant iti face rau si il ierti, apoi ii spui sa nu mai faca, iar ierti, iar spui... la un moment data te indepartezi, ca prostu o sa faca mereu la fel.
Dar poate e unu care nu isi da seama ca te raneste, tu il ierti din oficiu, iar din oficiu, nici nu spui pentru ce il ierti, taci, nu zici nimic - pai asta dezvolta in tine amaraciune. Mai bine ii spui, pentru ca omul isi da seama cum te simti si isi cere iertare. (asta combate putin ce am spus mai sus, dar totui face parte din parerea mea).
Realitatea e mai nasoala decat atat.
Ok - sa zicem ca cineva face ceva rau fata de tine. Si iti spune "te rog iarta-ma pentru ce am facut" - chiar si atunci este greu sa ierti.
Poate noi spunem: te iert pentru ca si Dumnezeu m-a iertat pe mine, dar cumva am indoieli ca poti face asta.
- tu nu esti Dumnezeu
- pe Dumnezeu l-a costat ceva sa ierte si pretul a fost mare
- dupa iertare Dumnezeu te iubeste
Come on! Cine iarta asa?
Si asta in cazurile cele mai bune?
Marturisiti-va pacatele unii altora ca sa fiti vindecati - e un verset de prin Iacov.
Si nu cred ca se refera aici la :uite eu marturisesc ce am facut lui x sau y, ci eu iti marturisesc tie ce ti-am facut tie. O vad ca o cerere de iertare mai soft, si zice mai departe "ca sa fiti vindecati".
Cand spui: te iert ca si Dumnezeu m-a iertat tu nu vindeci nimic acolo. Acolo aduni amaraciune, acolo vrei sa tai. Acolo nu poate exista vindecare.
Si cand taci si ierti din "oficiu" la fel - adunci amaraciune.
Concluzie
Vreau sa fiu iertat si vreau sa stiu pentru ce, cat de des, ce am facut. Vreau o lista. (ideal este sa nu se adune o lista). Poate sunt lucruri pentru care suferi, pentru care eu te-am facut sa suferi si nu am realizat. Vreau sa le stiu, vreau sa ma ierti, dar nu din oficiu, vreau sa mi le spui cu scopul de a ma ierta.
Daca te iubesc, daca tin la tine imi voi cere iertare dupa ce mi le-ai spus, pentru ca altfel nici nu le stiam.
Si vreau sa iert.
Dar eu nu pot sa iert ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat. Cu toate ca ma bucur de lucrul asta.
Eu te iert pentru ca te te iubesc. De aia te iert.
Ne dam "mari" ca uite ce exemplu bun avem in Biblie cu iertarea si doar aici o gasim. La Dumnezeul nostru. Si desigur apoi ne lovim fix de realitatea faptului ca nu putem sa iertam, ca nu vrem sa iertam din diferite motive: suntem prea raniti, suntem prea mandri, prea ignoranti, prosti, sau altele. Sau efectiv nu putem ierta.
Ne lovim de realitatea faptului ca una credem si alta facem.
(Postarea o incep mai dur ca sa captez atentia dar ma domolesc pe parcurs, lasati pietrele jos deocamdata)
Te iert pentru ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat?
Este o afrimatie draguta, grea, dar nu prea imi vine sa o cred. Adica sunt sceptic ca cineva poate lucrul asta.
Noi nu suntem Dumnezeu si nu stim exact ce facem noi ca Dumnezeu sa ne ierte. Adica care fapte necesita iertarea Lui. Stim cateva, dar nu le stim pe toate celelalte mii.
Asa ca mai jos o sa scriu cum vad eu lucrurile, prin perspectiva mea limitata, cu privire la iertare.
Nimeni nu poate sa ierte pentru ca este obligat.
Ierti pentru ca vrei - dar nu te poate obliga Dumnezeu sa ierti. Nici sa te ameninte, nici sa te forteze. Nada.
Si nimeni nu poate ierta pentru ca este dator sa ierte. Nu, nu merge asa. La iertare cuvantul "trebuie" nu exista.
Cum iert eu?
Pentru mine este important sa iti ceri iertare. Asa sunt eu. Vreau sa te iert, am iertarea pregatita in plic, am plicul acolo. Dar trebuie sa intinzi mana, altfel eu nu ti-l dau.
De ce iert asa si nu altcumva?
1. Am citit in Biblie ca daca imi marturisesc pacatele Dumnezeu ma iarta.
El nu ma iarta intai, iar apoi eu ii zic ca da- si mie imi pare rau. Trebuie sa fac eu ceva.
2. Un tip datora multi bani unui imparat. Imparatul l-a chemat sa se socoteasca, asta nu avea bani, imparatul a poruncit sa fie vandut el, nevasta-sa si restu familiei ca sa isi recupereze banii (probabil) si sa il execute pe tip. Tipul atunci - abia atunci - si-a cerut iertare, si l-a rugat pe imparat sa ii mai dea timp.
In mod surprinzator imparatul i-a iertat toata datoria.
Gratis.
E mult de zis aici - dar vad (desigur in perceptia mea) - ca tipul a facut ceva. Daca nu facea nimic nu ar fi fost iertat.
3. E un verset in care zice ca Dumnezeu e plin de indurare si gata sa ierte ... pe toti cei ce il cheama.
Pai si pe restul?
Nu stiu...
Deci am motive intemeiate sa iert asa - sa zic motive "crestinesti".
Da, da daca celalalt nu isi cere iertare?
De cate ori sa ierit pe fratele tau? De 77*7 ori - adica de multe ori. Da - aici e de discutat pentru ca unele lucruri le ierti, treci peste, tolerezi. Dar altele trebuie sa le spui.
Aici nu am o directie clara, lucrurile sunt mai vagi.
Adica da ca este unu care constant iti face rau si il ierti, apoi ii spui sa nu mai faca, iar ierti, iar spui... la un moment data te indepartezi, ca prostu o sa faca mereu la fel.
Dar poate e unu care nu isi da seama ca te raneste, tu il ierti din oficiu, iar din oficiu, nici nu spui pentru ce il ierti, taci, nu zici nimic - pai asta dezvolta in tine amaraciune. Mai bine ii spui, pentru ca omul isi da seama cum te simti si isi cere iertare. (asta combate putin ce am spus mai sus, dar totui face parte din parerea mea).
Realitatea e mai nasoala decat atat.
Ok - sa zicem ca cineva face ceva rau fata de tine. Si iti spune "te rog iarta-ma pentru ce am facut" - chiar si atunci este greu sa ierti.
Poate noi spunem: te iert pentru ca si Dumnezeu m-a iertat pe mine, dar cumva am indoieli ca poti face asta.
- tu nu esti Dumnezeu
- pe Dumnezeu l-a costat ceva sa ierte si pretul a fost mare
- dupa iertare Dumnezeu te iubeste
Come on! Cine iarta asa?
Si asta in cazurile cele mai bune?
Marturisiti-va pacatele unii altora ca sa fiti vindecati - e un verset de prin Iacov.
Si nu cred ca se refera aici la :uite eu marturisesc ce am facut lui x sau y, ci eu iti marturisesc tie ce ti-am facut tie. O vad ca o cerere de iertare mai soft, si zice mai departe "ca sa fiti vindecati".
Cand spui: te iert ca si Dumnezeu m-a iertat tu nu vindeci nimic acolo. Acolo aduni amaraciune, acolo vrei sa tai. Acolo nu poate exista vindecare.
Si cand taci si ierti din "oficiu" la fel - adunci amaraciune.
Concluzie
Vreau sa fiu iertat si vreau sa stiu pentru ce, cat de des, ce am facut. Vreau o lista. (ideal este sa nu se adune o lista). Poate sunt lucruri pentru care suferi, pentru care eu te-am facut sa suferi si nu am realizat. Vreau sa le stiu, vreau sa ma ierti, dar nu din oficiu, vreau sa mi le spui cu scopul de a ma ierta.
Daca te iubesc, daca tin la tine imi voi cere iertare dupa ce mi le-ai spus, pentru ca altfel nici nu le stiam.
Si vreau sa iert.
Dar eu nu pot sa iert ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat. Cu toate ca ma bucur de lucrul asta.
Eu te iert pentru ca te te iubesc. De aia te iert.
3 comentarii:
Salut! Iertare sau acceptare?
Dumnezeu te iubește înainte și după ce te iartă.
Mă bucur că am găsit postul ăsta. Subiectul mă preocupă de ceva vreme. Nu i am dat de cap încă (nici măcar acum), dar mă ajută să citesc gândurile cuiva despre asta.
Pentru mine iertarea este necondiționată. La oameni, ca și la Dumnezeu (El vrea să te ierte oricum, dar știe că lipsa ta de căință te ține departe de el și de aici nevoia ta, omule, de a cere iertare, e o pocăire.)Acceptarea e mai degrabă dornică de răspuns, de schimbare (să nu mai faci răul pe care îl făceai). Pe când, iertarea: te am iertat, dar nu mai face! Iar dacă o faci, treaba ta, dar vei fi din nou, în afara relației.
Makes sense?
Cool
Zic să lăsăm pe Dumnezeu deoparte. Singura mea experiență este de cum am simțit această iertare divină.
Din partea oamenilor, asimilată iertării întrucâtva, simt îngăduință, însă și asta cam rar. De cele mai multe ori, oamenii acceptă fără să se gândească prea mult; e o disperare sau o indiferență grăbită de a închide un subiect pt a reveni la business as usual. Dar sunt răni care nu se pot alina astfel.
De ce ai fi mulțumit cu o părere de rău, chiar nesinceră? Sună a orgoliu rănit.
Poți ajunge până la buza unui iad pentru a fi în stare să dai iertare uneori. Nici tu nu mai ești același după; este un fel de mutație. Cum să îți pese doar de tine atunci!?
Trimiteți un comentariu