Acum 2 dati ne-am intalnit si am jucat niste "board games" - am jucat de fapt doar unul fain, da am uitat cum ii zice.
Ne-am intalnit si aseara. A fost fain... am bagat in noi floricele bune, apoi floricele un pic arse, apoi din nou floricele bune cu branza.
Am vorbit despre scopuri... ce scopuri avem in viata. Practic de ce existam noi pe pamantul asta? Sigur exista un scop general, dar cum ramane cu cel particular?
Pe bune ca nu stiu ce sa scriu. Ziceti si voi ceva.
D
8 comentarii:
Eu am mancat zacusca cu branza. Nu am mai avut timp sa ma intreb daca asta era scopul pt care m-am grabit sa ajung acasa :) cat mai devreme.
grija cu pop-cornul...sa nu faci fisuri pe smalt! pt Dan ;)Alina C
Scopuri!?
Scopul e oare acela pe care ni-l propunem sau este cel daruit de divinitate?
Cred ca putem spune daca am avut un scop precis in viata abia la sfarsitul ei...
Scopul... e o intrebare buna.
Pe de o parte cred ca Dumnezeu lasa in noi un scop general, de fapt in fiecare om ... si ne lasa sa alegem si un scop particular, dar dupa ce il stim pe cel general.
Te trezesti intr-o dimineata, te intinzi, lenevesti... iesi la geam/terasa si te intrebi" Bai... da io de ce exist?" Chair asa...spunea un filosof: "Nu ar fi mai bine sa nu existe nimic decat sa existe ceva?" Existenta presupune un scop, altfel este fara sens.
Un prof imi zicea odata o chestie tare:" CUM pot sa aflu ce gandesc inainte sa aud ce spun?" - adica trebuie sa stii ce gandesti inainte sa zici... tot asa.. cred ca trebuie sa ai principii/ scopuri iainte sa ajungi la 60 de ani si sa tragi concluzii despre ce ai vrut de fapt sa comunici prin viata ta...
Este greu sa traiesti o viata fara directie (macar generala, daca nu particulara)fie ca o traiesti in priza si rapid (Bucuresti/consultanta)fie ca o traiesti lent (la tzara/boier).
d
Cred ca sunt foarte putine persoane
care la batranete sa zica: sunt implinit.
Da exact, de obicei inainte de vorbi gandesti.
Cred ca la fel inainte de a se intampla sa zici -da, asta este planul lui Dumnezeu cu mine, trebuie sa ai capabilitatea/capacitatea disponibilitatea chiar de a recunoaste/indentifica/apropia catre si in tine..
Dar nu avem timp de asta.
Nu, la asta ne gandim mai tarziu
Acum noi vrem bani, vrem casa, vrem masina. Vrem sa fim intelesi, vrem sa fim apreciati, vrem sa fim laudati
Ne revoltam, ne face sa ne indoim daca ceea ce facem e bine sau nu atunci cand vrem sa ajutam o batranica la scasose, iar un seaman de al nostru ne spune ca ii vrem casa de fapt.
Mi-am amintit ca am citit acu ceva un timp un articol de Aurora Liiceanu, referitor la downshifting.
"
Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale
(care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te
inregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale si de ati consuma
toata existenta
alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere
psihologic inteleg ca downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia
extrinseca si axarea pe motivatia intrinseca, acel refuz de a intra
intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul
salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii
individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din
punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti
sa fii fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti profita, sa
zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu
devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii."
"In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante:
exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le
poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani:
relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul
unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.
Aceasta incarcare, acest burnout (combustie interna), sau saritul
sigurantelor impinge individul catre o limita psihologica a
disponibilitatii individului, a mobilizarii lui.
"
Tot articolul este aici
http://www.mail-archive.com/romania_eu_list@yahoogroups.com/msg09596.html
Scopul…intr-adevar o intrebare grea…As da tot ce stiu pentru jumatate din ce ignor, da’ n-am cu cine face tranzactia, asa ca, deseori cand nu gasesc raspunsuri, incep sa le caut prin… intrebari.
Cred ca scopul asta necesita o buna constientizare si e valabil de-abia cand se atinge maturitatea psihica. Doar asa imi explic de ce pana acum ceva ani, scopul meu se schimba periodic, drastic si cu o viteza ametitoare.
Ma intreb uneori daca scopurile astea 2(general& particular) sunt divergente sau convergente. Imi sunt totusi clare, ma gandesc ca nu pot fi diametral opuse, dar daca pur si simplu intra in conflict?! Ce-i de facut? Sau pe de alta parte, oare scopul asta general coordonat de Dumnezeu nu-l influenteaza oarecum pe cel particular? E posibil...
Apoi, pot avea doar un singur scop particular? Sau sunt mai multe ‘sub-scopuri’, da’ numai unul e ala principal, vital, indispensabil? Ar fi trist oarecum sa-mi ating scopul asta si apoi sa nu mai fie nimic...Tre’ sa mai fie ceva de rezerva...
Mda... raspunsul ramane jumatate gol sau plin pe jumatate...
ana
Am incercat sa inteleg ce ai vrut sa zici. No results.My brain is dead.
Dar ai scris foarte frumos: "…As da tot ce stiu pentru jumatate din ce ignor, da’ n-am cu cine face tranzactia".
Eu nu inteleg ce cauti tu sau ce intrebi de fapt, sau ce raspunzi, de fapt. Ori m-am trezit azi ciudat si nu inteleg nimic ori asa sunt eu si traiesc de demult asa doar cu iluzia de intelegere.
Sub-sub-sub scopul meu de cateva saptamani bune e sa imi iau un costum, ca ala pe care il port s-a rupt, nu l-am spalat niciodata si mai am unu, pe care nu il port pentru ca nu imi place, pentru ca atunci cand l-am cumparat nu am ascultat de o persoana draga, care mi-a recomandat un altul.
Sub-sub scopul meu pentru azi e sa inteleg niste chestii omplicate - iar pentru atingerea acestui scop am baut cola light si cafea... Metoda insa e gresita - doar ma agita, nu ma face sa am chef.
Ce repede trece timpul
E normal cred, sunt doar cuvinte pe un blog, n-au viata, respira doar inainte de a fi scrise. Sunt strans legate de starea de spirit respectiva, si poate doar impreuna pot avea inteles.
De multe ori nici eu nu ma inteleg, cu atat mai putin ma astept sa ma intelega altcineva.
Caut multe, intreb multe, ma complic.
Bine, cuvintele tale, ideile mele.
Sa zicem, imaginar vorbind, ca scopul tau e sa alergi dupa ceva(ex: o comoara pe un teren strain) care stii ca te-ar putea duce departe, f.departe, acolo unde iti doreai demult sa ajungi. Dumnezeu are si El o comoara pt.tine, dar altfel de comoara(ex: imparatia cerurilor si pe langa asta, alte planuri faine pt.tine, pe un teren familiar, cu oameni dragi care stiu ce costum te defineste.) O stii, o simti.
Le poti avea pe amandoua, totusi, tu alergi dupa prima, pare mai reala, aproape palpabila. Stii ca dupa ce ai scopul general, il poti identifica pe cel particular. Ei bine, tu treci in viteza pe langa primul, care teoretic ar trebui sa conteze mai mult, direct la al doilea. Iar pentru atingerea acestui scop ai luptat mult, ai baut cola light si cafea... Metoda insa e gresita - doar te agita, nu te face sa ai chef. Cu toate acestea, ai luptat prea mult(si poate cel mai mult cu tine insuti) ca sa renunti...
Si-ti dai seama ca planurile lui Dumnezeu nu corespund cu propriile tale planuri. Stii ca tot ce acum ti se pare real va deveni probabil mai tarziu desertaciune, dar nu conteaza, hotarasti tu pentru tine, te incampatanezi sa alegi tu costumul.
Da, foarte repede.
ana
Trimiteți un comentariu