O mana intinsa in intuneric

Intinsa pentru ca vrea sa atinga ceva.
In intuneric pentru ca uneori e tot ce vezi. 

Uneori e mana ta iar pe cealalta parte e altcineva.
Alteori esti tot tu si ti-o intinzi tie. 

Uneori e mana alcuiva si dincolo... esti tu.
 Poate e calda, poate e rece, poate o simti fizic sau poate nu. 
 E o mana, e intinsa, tu ai nevoie. Ia-o. 

Alteori nu e nicio mana. In general mainile nu au cum sa stie daca tu ai nevoie sau nu, ce vrei sau ce speri. Asa ca trebuie sa spui ceva. "Intinde mana, ajuta-ma". Si daca nu spui ramai acolo. 

Dar in cel mai cel mai trist caz nu e nicio mana a nimanui si chiar daca ceri, strigi si zbieri tot nu vine. 
In cazul asta nefericit trebuie sa cresti o mana, sa faci sa fie de unde nu e. 
Evident ca nu o sa fie ca o mana noua - da macar te ajuti de ea. 

Mainile nu sunt perfecte si nici noi nu suntem. 

Despre incertitudine

Incertitudinea e ca un virus: pur si simplu nu ai de ales decat sa te obisnuiesti cu ea. Este noul "status". 
Incertitudine: adica cand nu esti sigur. 
Incertitudine: nu stii ce se intampla.

DEXul limbii romane, limba vorbita de max 30 milioane de oameni din cei 7.x miliarde, zice ca se refera la o stare nesigura, de indoiala si ezitare. Indoiala si ezitarea sunt asociate de obicei cu ceva slab. 
Un om ezitant, care e nehotart, nu stie ce vrea. Pff... e slab.

Dar alte DEXuri din alte limbi mult mai raspandite decat romana noastra portretizeaza incertitudinea pur si simplu cand nu ai suficiente informatii sa faci o prognoza, sa zici ca o sa iasa bine sau rau, sa te bazezi pe ceva. 
Adica nu stii. 

Si ba mai mult - pare ca e o aventura in "unknown". Intr-un teritoriu in care nu stii nimic. 
Pare ca inseamna "descoperire". 
Lucruri pe care eu le asociez cu ceva pozitiv, nicidecum ezitare sau indoiala. 

In facultate aveam o materie: Incertidudine si risc. 

Foarte interesanta asocierea. 
Si dupa cum stim: cine nu risca nu castiga. Dar nici nu pierde. 

Riscul nu imi place. 
Dar incertitudinea da.

Zicea profa' acolo ca poti vorbi despre risc cand poti cuantifica. Ala e risc. 
Iti place de o fata, te duci sa vorbesti cu ea. Este 50% sansa sa iti zica da, 50% sa iti zica nu. 

Incertitudinea este cand nu stii daca te vei intelege cu ea indiferent ce iti spune :)

Incertitudinea nu este nesiguranta

Da - cand exporezi ceva complet complet nou este incertitudine, ai si un sentiment de nesiguranta. Dar nu unul de "urmeaza sa mor in curand".  Parca nici nu te gandesti la siguranta, ca doar explorezi, faci ceva interesant si periculos. 

Nesiguranta imi spune mai degraba ca stai undeva. Esti static. Si astepti sa ti se intample ceva rau. Pe cand incertitudinea imi spune mai degraba ca mergi si poate iese bine, poate iese prost. Dar e ceva dinamic. 

Incertitudinea este aici, a venit si nu mai pleaca. 

E ca virusu' covid. Trebuie sa te obisnuiesti cu el si aia ei. CSF, NCSF. (comparatia asta este valabila pana la producerea si folosirea pe scara larga a vaccinului - daca asta se va face vreodata). 

Eu sunt un om cu incertidutini. Nu stiu sigur ce vreau, am indoieli ca ce vreau nu e bine pentru mine, am ezitari - ca atunci cand esti legat cu o coarda, dar trebuie sa sari si sa cazi in gol. Eziti. Poate tu nu, dar eu ezit. De sarit tot sar, dar cu ezitari si indoieli. 

Imi place incertitudinea. 
Nu imi place incertitudinea, dar stiu sa traiesc cu ea. M-am deprins sa traiesc fara sa am toate lucrurile puse cap la cap, fara sa am rezolvare pentru orice. Pot trai cu conflicte fara sa le rezolv si cred ca este ok. Adica as vrea sa le rezolv, dar pot trai cu ele. 

Cam asa vad eu incertitudinea. 

Desigur ca pe de cealalta parte - daca exista DOAR incertitudine in viata mea lucrurile degenereaza. Un om are nevoie de certitudini in viata. Dar daca sunt doar certitudini... ei bine... doar prostii nu au indoieli.  

Se pare ca trebuie sa existe un echilibru

Intre nesiguranta / incertitudine si lucruri stabile, clare, directe, cunoscute, de baza. 

Eu am nevoie de certitudini in viata. 
Sa stiu ca sunt iubit no matter what. 

Sa stiu ca cineva ma va alege indiferent cat de praf sunt. 

Sa stiu ca pot, ca nu ma voi da batut pana mor, sa stiu ca viata are sens, sa stiu ca indiferent de greseli viata tot are sens. 

Sa stiu ca voi reusi

Sa fiu mandru de mine

Sa stiu ca sunt important si ca eu contez.

Sa stiu ca exista ceva dupa moarte - o alta viata, un Dumnezeu in care sa cred. 

Sa stiu ca voi avea de mancare, casa. Sa stiu ca dimineata merg si pornesc masina si ... porneste. 
Certitudini. 

Am nevoie de ele. Sa fie in mine, inauntrul meu. 

Dar ce ma fac cand nu porneste masina? 

Cand aflu ca am covid? 

Sau cand nu sunt iubit cum speram?
Cand ma dau batut? 

Cand aflu ca sunt mai rau decat credeam?
Cand realizez ca am facut ceva odios?

Cand totul se zdruncina, se crapa si se farama?  (cam fatalista asta, ultima. Sper sa nu se intample niciodata, ca habar nu am ce ma fac)

..... revin cu concluzia, trebuie sa diger si eu ce am scris....

Cat de prost sa fii sa dai un dar ...

 De ceva vreme ma gandesc la cuvantul har. Ce e ala har?
Am si intrebat pe facebook ca sa vad ce spune lumea despre cuvantul asta ciudat. 

1. Unii cred ca este un fel de dar, talent, ceva cu care te nasti. Dragut, ce sa zic. 
2. Altii spun ca este un fel de predilectie catre un job religios - un fel de dar pe care poti sa il folosesti doar daca te faci preot :))  
3. Credinciosii protestanti spun ca este un dar nemeritat, gen:  ce le da Dumnezeu oamenilor cand gresesc. Putin aiurea si prostesc as indrazni sa spun - ca atunci cand cineva greseste fata de tine tu sa ii dai si un cadou pe deasupra. Adica pe bune acum... 

______

Mi-am facut eu propria gandire despre har si a iesit asa (destul de inspirat de nr.3 de mai sus)
1. Dreptate: unu iti greseste cu 100 RON. Conform dreptatii universale trebuie sa iti dea 100 RON. 
Sau daca el o omoare pe maica-ta, tu o sa o omori pe ma-sa. Simplu, eficient, rapid. 
Dreptatea e transanta, autentica, adevarata si lipsita de empatie sau emotii. 

Acum: treaba cu dreptatea e asa - nu e chiar ochi pentru ochi si dinte pentru dinte - acolo exista si putina razbunare si un 30%- 40% ceva mai rau pentru raul pe care mi l-ai facut. Gen: sa te inveti minte. 

2. Mila e cand conform dreptatii ala ti-a gresi cu 100 RON, dar tu nu ii ceri inapoi nimic. 
Sau el o omoara pe mama si tu o cruti pe ma-sa.
Este o indurare, o bunavointa extraordinara. 
Mila nu e ieftina, te costa ceva sa te abtii. 
Si mila e empatica, de inima, personala. 

3. Har e cand ala iti greseste si tu ii mai dai si un cadou. El o omoara pe maica-ta iar tu te duci si il vizitezi in fiecare zi sa vezi cum se mai simte, te oferi sa faci cumparaturi pentru el, sa il ajuti.
El iti greste cu 100 RON si tu ii dai 100 RON (acum ai o paguba de 200 RON). 
Dar de ce? De ce sa faci asa ceva? Pentru ce? 
Poate esti foarte prost - asta este o explicatie - dar si prostii au limita lor, asa ca trebuie sa fie altceva acolo. 

Harul vine din dragoste. 
Ala care a gresit se simte asa de nasol fata de tine. Plange. Il doare ca ti-a gresit, isi cere iertare. 
Iar tie iti pasa de sufletul lui. 
Vezi tu - el a omorat-o pe maica-ta din greseala, era neatent si maica-ta a iesit in fata lui pe bicicleta. Nu e nevoie sa omori si tu pe mama lui. 
Vezi tu - el a facut o incasare gresita - nu a vrut, a gresit. Se simte oribil, plange. 
Cand spui lucrurile asa vezi alta perspectiva, nu? 

Harul e scump
La fel ca mila, iertarea, indurarea - harul este scump. Costa dublu fata de celelalte si oarecum le si include. Harul iti face un cadou cand nu numai ca tu nu meritai un cadou, ci e un cadou scump. 

Harul il dau cui vreau eu
Nu sunt obligat nici la mila, nici la indurare, nici la har. Sunt obligat la dreptate, la justitie, la adevar, la corectitudine. Tot ce e peste e fix pentru ca vreau eu, fata de cine vreau eu , fara absolut nicio obligatie.

E ca si cand eu am o livada. Si caut lucratori cu ziua. 
Merg la ora 6 si iau de pe strada 5 oameni si le dau 100 RON sa lucreze o zi
Mai merg la ora 12 si mai iau 5 oameni si le dau tot 100 RON pana la finalul zilei
Si mai merg pe la 6 seara si mai iau 5 si le dau tot 100 RON pana la finalul zilei. 
Si e ca si cand vin primii la mine si vor sa la dau mai mult. Si imi spun ca sunt un om rau. 
Iar eu le zic: fratii mei - nu ne-am tocmit pe 100 RON, nu va dau ce v-am promis? Unde e rautatea? 
Sau poate imi spui tu mie ce sa fac cu ce e al meu? 
Nu cumva ochiul tau e rau pentru ca eu sunt bun? 
Get it? 

Doar cei smeriti vor primi har
True story!
O omara unu pe maica-ta, din greseala. Si vine la tine sa iti zica: da ma, da era batrana si in plus era si beata. Aia e, shit happens.
Sau sa iti zica o chestie si mai naspa, cica in loc de cerere de iertare: "imi pare rau ca te-ai suparat", sau "imi pare rau daca te-am suparat". Adica e o non-asumare, o non-cerere de iertare, omul iti arata ca nu doar ca nu ii pasa de tine, ba mai mult nici nu ii pasa de greseala lui. 

Pai merita asta un cadou de 100 RON?
Pai merita asta ceva?
Nu - asta nu e pe lista - pentru ca in primul rand nu va intelege ce faci, in al doilea rand o sa te ia drept prost. Si fix fix fix asta esti tu daca dai har in stanga si in dreapta ca un bou. 

O cerere de iertare vine din smerenie. Da - esti inferior, iar deasupra ta sta cineva mai puternic, care acorda sau nu acorda iertarea.  Nu ai cum sa iti ceri iertare de o pozitie de putere, cu mandrie. (Doar daca e fake: "imi pare rau ca te-ai suparat")

Cand esti smerit iti dai seama ce ai facut, fapta ta te rupe in doua.
Vrei sa iti ceri iertare, sa remediezi.
Te doare inima pentru greseala ta, pentru inima celuilalt.
Ii ceri mila/ iertare/ indurare.
Nu pentru ca trebuie, ci pentru ca il iubesti si tu pe omul acela, tii la el. 

Ei- unul din asta smerit - asta e un potential candidat pe lista de "har". 

E funny, stiu. 
Si suna si aiurea oarecum. 
Si mai e si greu de pus in practica, stiu si asta. 

Dar odata ce primesti asa ceva viata ta nu mai e la fel. 
Odata ce dai asa ceva viata ta nu mai e la fel. 

Politica mea de har
Dau cui vreau eu, cui cred eu ca merita, dau cat vreau eu si cand vreau eu. 
Cine crede ca merita de fapt nu merita. 
Daca te crezi indreptatit, mai si ceri, te super daca nu primesti SAU daca iti vine proasta idee sa ma insulti ca m-am suparat pe tine pentru ca ai gresit - in cazul asta vei primi dreptate romaneasca. 
(din pacate sunt si eu un taranoi si aplic dreptatea aia cu 40% in plus)

Fiind om credincios (cu multiple defecte imputite) zic ca am invatat despre har de la Dumnezeu. Iar daca nici Asta nu stie ... apoi nu stiu cine stie. 

Acum- teoretic aici as încheia. Dar asta e teorie oarecum. 

E greu de tot sa dai har din ala care te costa. Trebe sa ai de unde da în primul rand, nu e chiar natural. Și da, te costa ceva în plus fata de iertare (și aia e grea). 

Bucata practica

Recent am acordat har. Prima parte a fost ușoară oarecum, ca am simțit cu omul care mi-a greșit. 

Dar a doua parte a fost grea. Trebuia sa fsc un dar, trebuia sa dau de la mine sa acopăr un gol care mi-a fost golit tot mie. 

Am plâns singur în casa, dar nu știu de ce. Poate eram emoționat, nu îmi amintesc sa mai fi facut asa ceva vreodată. 

Ma bucuram ca pot face asta, ma bucuram pentru omul care urma sa primească. Și cred ca ma durea ca eu nu am primit ceva similar. Am plâns și mai tare. Pe bune - e emoționant rău de tot! 

(Daca am primit har și totuși nu îmi dau seama inseamna ca sunt un mare bou!) 

Hai noapte buna/ ziua buna/ buna dimineata. 
Lasa bullshit-ul si baga si tu ceva har in viata ta. 

Cioc cioc

Hristos a-nviat!
Adevărat a-nviat.
Cioc-cioc. Cozonaci, hai sa fim mai buni..
Si cam aia e.

Dar oare ce însemna pentru mine? Un fel de urare tradițională "ca asa se face"?
Sărbătoare, sărbătoare, dar eu.. eu ce sărbătoresc? Care e motivul meu de party?

Prin anu zero-ish era un tip, tâmplar, care făcea minuni pe acolo, i-a călcat pe batatura pe politicieni și zicea ca taică-su e Dumnezeu.  Ăștia s-au atacat și l-au omorât.
Prietenii lui l-au abandonat, trădat... mno.. si asa a ajuns mort. A început o mișcare, a avut adepți, apoi a murit. Nimic deosebit fata de mulți alții revoluționari.

Doar ca asta înviat.
Adică nu au apărut informații semi scandaloase, ca de fapt avea un picior de aur sau iq de 220.
Unii zic ca prietenii lui au lansat zvonul. Alții cred ce zicea. Și au murit pentru chestia asta.

Totusi: voi mai știți de unu care sa învie? Sau măcar o poveste, legenda sau zvon?
Despre Mihai de la multinațională, care a murit de coronavirus și după 3 zile a înviat în sacul de plastic?

Adică nu e unu care era chel și acum are par, nu e unu amputat și i-a crescut o mana. E unu care era mort, mort.

Mie mi se pare scandalos Paștele.
Dacă de Crăciun s-a născut unu, o dai pe religie, pe chestii cu îngeri, cu stele și magi, și atmosfera din aia idilica, desene animate și vin fiert cu familia... de Paști e mai tragic.

Și cine era asta care a murit, de ce a murit. Chiar mergea îmbrăcat pe strada ca în icoanele ortodoxe, era blond cu ochii albaștri? Sau era un om normal ca tine și ca mine?

Ma întreb și eu, caut un răspuns, și asta îți doresc și ție. Sa cauți. Sa te frămânți puțin pe tine, nu doar pe cozonaci :)

Sărbători fericite.

Falimentul succesului

Citeam o carte zilele trecute iar in timul lecturii am ajuns la o realizare mai profunda. Sunt un prost.
Da - chiar nu mai are rost sa neg lucrul asta, asa ca mai bine imbratisez adevarul si vad unde ma duce.

Si nu ma refer la faptul ca nu sunt inteligent ci la altceva. Sunt sigur ca treaba asta nu are sens pentru oameni sub 25 de ani, dar pentru noi, ceilalti, poate avea.

In ultimii 10 ani- bai zece ani - m-am concentrat pe munca, reputatie, iar "valoarea" mea a venit din ce lucrez si cum lucrez. Oricum ideea de munca. Si cand te concentrezi sa faci un lucru bun, bine, si mai esti si pasionat de munca ta nu ai cum sa nu devii bun. Evident ca o sa devii foarte bun.

Problema este fix asta: ratezi orice altceva, munca, succesul in business-ul tau devin tot ce mai stii iar restul lucrurior le uiti. Nu exista: muncesc acum ca mai tarziu sa stau linistit. Nu o sa stai linistit -pentru ca intr-un final vei ajunge sa mai cunosti doar nelinistea.

Vezi tu - propriul succes intr-un domeniu limitat devine inchisoarea ta, propriul tau faliment. La nivel personal. Toata energia ta o dai in domeniul asta pentru ca nu mai stii nimic altceva.

Si te indobitoceste chestia asta.
Te transforma
Te ingradeste
Devii concentrat pe un domeniu incat uiti de toate celelalte domenii din viata ta.
Si inevitabil devii prost.

Ba mai mult - devii mandru. Ti se pare ca tu esti cel mai bun, cel mai cel, viata ta depinde de succesul tau sau de munca ta sau de aprecierea altora sau sau sau, si uiti de tine.

In viata ai roluri: esti tata, esti sot, esti fiu , prieten, esti prietenu ala vesel sau esti ala mai introvertitul sau mai rebelul sau x sau y. Dar cand te dezvolti unilateral toti ceilalti mor. Ca tu, prostovanul, nu le-ai dat apa.

Ce e de facut acum? Cand realizezi asta, dupa ce ti-ai antrenat creierul sa gandeasca intr-un mod 10 ani?

Grecu' de la Mega Mic.

Fix acum 5 minute eram in Mega Image-ul de jos de la mine. Shop and Go sau "mega mic" cum i se mai zice.

Merg sa cumpar de acolo pentru ca "Mega Mare" e prea departe, comparativ cu asta micu'

La mega-ul asta lucreaza urmatorii:
1. Sefa magazinului:  o doamna, de vreo 40 de ani. E cumva sefa magazinului. Cea mai lunga interactiune cu ea a fost cand parea ca nu imi merge cardul si ii era frica ca o sa fug cu punga, asta dupa vreo 2 ani de client fidel ce sunt.

2. Tipul plictisit.  Odata era un pret aiurea pe o eticheta, a scanat, a vazut pretul mai mare, a zambit. Eram atent la ce face un roman cand fura fara sa vrea, isi da seama ca fura. Tace, se preface... sau rade. Asta a ras.

3. O tipa/doamna/femeie mai slabuta, inalta cu care nu am interactionat niciodata. Pare cu ceva probleme acasa.

4. O fata mai plinuta, pare de treaba, am interactionat de cateva ori.

Ii salut pe toti, uneori ma saluta inapoi. Pe langa astia mai sunt inca vreo 3, care fac o rotatie cumva si pe care ii vad rar. Ii salut si pe ei.

Si mai e grecu'
El este ownerul, si asta ma aduce la povestea din seara asta.
Grecu asta ma face sa ma simt bine, cu accentul lui strain, cu ceva... nu stiu. Ma atrage si jur ca as cumpara din mega-ul asta chiar daca ar fi mai departe. Ma face sa ma simt ca "bine am venit".

Il vad rar si de fiecare daca ma uimeste.
1. Imi zice "buna seara"
2. imi spune dumneavoastra
3. dar ce face la final e epic: multumesc ca ati cumparat de la noi.

In seara asta ma uitam la el si l-am intreba de unde e, i-am spus ca e bun de tot pe business. A zambit. Stie. Evident ca stie.
Diferenta dintre el si nepasarea celorlalti este colosal de mare.

Am plecat de la Mega Mic fericit cumva, bucuros ca cineva mi-a multumit ca am cumparat de la un mega image de la care sunt oarecum obligat de lenea mea sa cumpar. M-am simtit important si tratat bine. Doar printr-o multumire. Wow.

Tare omul asta sau nu?

Fixisme personale: Te iert pentru ca...

Oamenii credinciosi pot fi ranti si ei ca orice alt om, pot suferi, pot face prostii, porcarii, pot fi rai si prosti, tampiti, idioti, nesimtiti ca orice alt om de pe planeta.
Ne dam "mari" ca uite ce exemplu bun avem in Biblie cu iertarea si doar aici o gasim. La Dumnezeul nostru. Si desigur apoi ne lovim fix de realitatea faptului ca nu putem sa iertam, ca nu vrem sa iertam din diferite motive: suntem prea raniti, suntem prea mandri, prea ignoranti, prosti, sau altele. Sau efectiv nu putem ierta.
Ne lovim de realitatea faptului ca una credem si alta facem.
(Postarea o incep mai dur ca sa captez atentia dar ma domolesc pe parcurs, lasati pietrele jos deocamdata)

Te iert pentru ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat?
Este o afrimatie draguta, grea, dar nu prea imi vine sa o cred. Adica sunt sceptic ca cineva poate lucrul asta.
Noi nu suntem Dumnezeu si nu stim exact ce facem noi ca Dumnezeu sa ne ierte. Adica care fapte necesita iertarea Lui. Stim cateva, dar nu le stim pe toate celelalte mii.
Asa ca mai jos o sa scriu cum vad eu lucrurile, prin perspectiva mea limitata, cu privire la iertare.

Nimeni nu poate sa ierte pentru ca este obligat.
Ierti pentru ca vrei - dar nu te poate obliga Dumnezeu sa ierti. Nici sa te ameninte, nici sa te forteze. Nada.
Si nimeni nu poate ierta pentru ca este dator sa ierte. Nu, nu merge asa. La iertare cuvantul "trebuie" nu exista.


Cum iert eu?
Pentru mine este important sa iti ceri iertare. Asa sunt eu. Vreau sa te iert, am iertarea pregatita in plic, am plicul acolo. Dar trebuie sa intinzi mana, altfel eu nu ti-l dau.

De ce iert asa si nu altcumva?
1. Am citit in Biblie ca daca imi marturisesc pacatele Dumnezeu ma iarta.
El nu ma iarta intai, iar apoi eu ii zic ca da- si mie imi pare rau. Trebuie sa fac eu ceva.

2. Un tip datora multi bani unui imparat. Imparatul l-a chemat sa se socoteasca, asta nu avea bani, imparatul  a poruncit sa fie vandut el, nevasta-sa si restu familiei ca sa isi recupereze banii (probabil) si sa il execute pe tip. Tipul atunci - abia atunci - si-a cerut iertare, si l-a rugat pe imparat sa ii mai dea timp.
In mod surprinzator imparatul i-a iertat toata datoria.
Gratis.

E mult de zis aici - dar vad (desigur in perceptia mea) - ca tipul a facut ceva. Daca nu facea nimic nu ar fi fost iertat.

3. E un verset in care zice ca Dumnezeu e plin de indurare si gata sa ierte ... pe toti cei ce il cheama.
Pai si pe restul?
Nu stiu...

Deci am motive intemeiate sa iert asa - sa zic motive "crestinesti".

Da, da daca celalalt nu isi cere iertare?
De cate ori sa ierit pe fratele tau? De 77*7 ori - adica de multe ori. Da - aici e de discutat pentru ca unele lucruri le ierti, treci peste, tolerezi. Dar altele trebuie sa le spui.
Aici nu am o directie clara, lucrurile sunt mai vagi.

Adica da ca este unu care constant iti face rau si il ierti, apoi ii spui sa nu mai faca, iar ierti, iar spui... la un moment data te indepartezi, ca prostu o sa faca mereu la fel.

Dar poate e unu care nu isi da seama ca te raneste, tu il ierti din oficiu, iar din oficiu, nici nu spui pentru ce il ierti, taci, nu zici nimic - pai asta dezvolta in tine amaraciune. Mai bine ii spui, pentru ca omul isi da seama cum te simti si isi cere iertare. (asta combate putin ce am spus mai sus, dar totui face parte din parerea mea).

Realitatea e mai nasoala decat atat. 
Ok - sa zicem ca cineva face ceva rau fata de tine. Si iti spune "te rog iarta-ma pentru ce am facut" - chiar si atunci este greu sa ierti.

Poate noi spunem: te iert pentru ca si Dumnezeu m-a iertat pe mine, dar cumva am indoieli ca poti face asta.
- tu nu esti Dumnezeu
- pe Dumnezeu l-a costat ceva sa ierte si pretul a fost mare
- dupa iertare Dumnezeu te iubeste

Come on! Cine iarta asa?
Si asta in cazurile cele mai bune?

Marturisiti-va pacatele unii altora ca sa fiti vindecati - e un verset de prin Iacov.
Si nu cred ca se refera aici la :uite eu marturisesc ce am facut lui x sau y, ci eu iti marturisesc tie ce ti-am facut tie. O vad ca o cerere de iertare mai soft, si zice mai departe "ca sa fiti vindecati".

Cand spui: te iert ca si Dumnezeu m-a iertat tu nu vindeci nimic acolo. Acolo aduni amaraciune, acolo vrei sa tai. Acolo nu poate exista vindecare.
Si cand taci si ierti din "oficiu" la fel - adunci amaraciune.

Concluzie
Vreau sa fiu iertat si vreau sa stiu pentru ce, cat de des, ce am facut. Vreau o lista. (ideal este sa nu se adune o lista). Poate sunt lucruri pentru care suferi, pentru care eu te-am facut sa suferi si nu am realizat. Vreau sa le stiu, vreau sa ma ierti, dar nu din oficiu, vreau sa mi le spui cu scopul de a ma ierta.
Daca te iubesc, daca tin la tine imi voi cere iertare dupa ce mi le-ai spus, pentru ca altfel nici nu le stiam.

Si vreau sa iert.
Dar eu nu pot sa iert ca si pe mine Dumnezeu m-a iertat. Cu toate ca ma bucur de lucrul asta.
Eu te iert pentru ca te te iubesc. De aia te iert.