Pungi si tigari la Mega Image.

Eram la coada la Mega Image.
Fata de la casa parea foarte nepoliticoasa cu clientii.

Era tanara, avea o fatza senina, prea senina pentru un job de casier la Mega Image la 8 AM.  Parea ca nu se conecteaza cu nimeni. O studiam si observam ca isi face jobul foarte bine, mecanic chiar. Repede. Corect.

Ajung si eu la casa cu un om in fata mea. Pun niste cumparaturi pe tejghea.
Colega din spatele ei imi face semne din maini sa vin la casa ei.
.
.
.

Vezi nici tu nu te prinzi. Te lasi pacalit de o poza colorata :)
De ce ti-ar face cineva semne, la plural? De ce sa nu iti spuna "hai aici"?

Nu poate, e surdo-muta. Face semne si scoate sunete.

Ma prind ca tipa de la casa mea e probabil surdo- muta.
O salut "buna dimineata".
Se uita la mine cu sictir de gen "ba boule - nu vezi ca sunt surdo-muta, ce ce ma saluti pe limba ta?"
Zambesc rusinat.
Cumva ma intreaba cate pungi vreau, pe limba ei.
Cu mare atentie sa nu o jignesc, arat ca 2 pungi, ea imi spune pe limba ei ca e mai bine sa iau o punga mare, dar eu nu intelg si insist cu semne ca vreau 2 pungi.

Isi da ochii peste cap :))


Acum vine partea profunda. 
1. Cand am realizat ca fata are o problema, o defectiune cronica am incercat sa compensez. Sa ma port grijuliu. Sa fiu foarte atent. Nu din mila, nu din altceva. Pentru ca asa e normal, e uman.
In spatele meu cealalta fata, mica de statura, surdo-muta, cu o cocoasa, cu o mana mai scurta decat alta incerca sa dea tigari unei cliente. Clienta s-a purtat fain cu ea, a incurajat-o, a luat tigarile si i le-a dat ei, ca sa i le dea inapoi. Deodata cu mine ...cu pungile :)

Avem chestia asta in noi de a nu ne bate joc de un om vulnerabil, de un om mai mic. Vrem sa il ridicam. Il intelegem, chiar daca nu ne-a salutat si parea nepoliticos.

Tipa nu stia sa vorbeasca, toata viata nu a vorbit. 20 de ani copii se jucau pe strada si el nu putea. Era stigmatizat. O intelegeam si daca arunca cu cumparaturile in mine si imi tragea 2 palme. Ma puteam si atunci in papucii ei. Da, pot sa suport si chestia asta, pentru ca omul din fata mea are o problema, pe care eu nu o am. (eu am altele :)

2. Daca tipa doar se incurnta la mine si facea semne doar cu mainile nu imi dadeam seama ca e cu un handicap. Si o vedeam doar ca pe o femeie cu curul in sus, nesimtita, ma enervam, faceam scandal. O reactie fireasca, normala. Dar cu siguranta nedorita de ea.

3. Adica daca ai un handicap, o problema, si o ascunzi, incerci sa te porti ca si cand nu ai problema aia, nu ai cum sa primesti grija, incurajare. Ca nu stie celelalt. NU STIE PENTRU CA AI ASCUNS.  Nu ai cum sa te astepti sa fii inteles. Vei ramane doar un om rautacios, ciudat, vei primi reactii de aparare de la altii.

Nu mai bine spui cine esti, ce te doare, ce handicap ai, cum ai nevoie ca altii sa aiba grija de tine. Nu mai bine recunosti cum esti?
Nu mai bine esti autentic?
Cine stie - daca te schimbi poate te si vindeci cu ajutorul altora.  In loc sa le dai in cap cu o bata mai bine le ceri ajutorul, nu?

Intrebari pentru voi si mine: 
1. Cand e ultima data cand ai reactionat prea puternic fata de un om care parea puternic, dar de fapt nu era.
2. Cand ai incercat ultima data sa maschezi o slabiciune mare. Ce s-ar fi intamplat daca o recunosteai de la inceput?

PS: Bravo Mega Image. 

De ce sa crezi. Pe bune acum...

Să-mi zici şi mie în ce exact crezi şi

de ce ai nevoie de un grup şi un loc ca să crezi  

Cred pentru ca am nevoie, eu, ca om, sa cred.  

Am nevoie sa cred in CINEVA, nu in CEVA. 

In cineva mai mare decat mine. Si sa nu fie o forta impersonala. Trebuie sa fie ceva personal, ceva muuuult mai mare ca mine, care stie tot, are putere aboluta, e peste tot si... ii pasa de mine. Un om, unul mic, cu zbateri, cu frici, cu traume nerezolvate. Cineva care vrea sa imi fie bine, un bine absolut, nu unul trecator, nu sa imi dea acadele ca sa nu mai plang, ci sa ma invete sa mananc mancare sanatoasa. Un bine care poate ca acum nu e bine, dar in final va fi bine.

Am nevoie sa ma inchin, sa imi dau seama ce mic sunt eu. 

Si mi-am demonstrat eu mie deja de sute de ori ca nu sunt in stare sa imi dau propriul sens in viata. Poate gandesc prea profund, poate sunt prea destept sau prea prost. Nu stiu. Se pare ca multi altii nu au framantarile mele, zbaterile mele. Dar eu le am. Si oricat am incercat nu am reusit pana la 37 de ani sa imi dau un sens.

Pentru ca intr-un final eu nu sunt Dumnezeu. Nu pot face minuni, nu pot crea coincidente extraordinare, nu pot sa ma salvez. Pot sa ma iubesc (si chiar si la chestia asta ma chinui de vreo 30 de ani), pot sa ma accept, sa cresc... chestii mici. 

Eram intr-un avion odata si erau turbulente mari de tot. Vorbeam cu niste oameni despre " daca ne prabusim". Si discutand am ajuns la ideea de Dumnezeu. Eu le ziceam: bah, daca pica avionu cui te rogi sa te scape? Te rogi chakrelor, te rogi energiei universului, te rogi fortei ying si yang, te rogi dumnezeului interior care e in tine? Cine te scapa?
Ziceau colegii ca se vor ruga lor insisi.
POC turbulente mari.
Poc liniste. Fiecare sa se roage Dumnezeului lui. Eu m-am rugat la al meu, i-am zis ca nu vreau sa mor, sa ne salveze pe toti, nu doar pe mine, o bashina de credincios ce sunt. 

Nu stiu ce faceau ceilalti, pareau inspaimantati, unii tipau, unii se rugau. 

Am nevoie de o poveste rationala

O poveste dincolo de mine. Trinitate, Adam si Eva, o metastory care se leaga. Ceva evidente istorice.
Isus - jmeker omu.
O fi adevarat? Nu stiu.
Au scris oamenii Biblia? Poate ca da, poate ca chiar erau inspirati. Nu stiu si nici nu imi pasa. Am nevoie sa cred. 

Am nevoie de un exemplu

Si am si demonstrat ca nici sa traiesc o viata desteapta nu pot. Numa greseli, numa calcat pe langa. 

Caile mele sunt proaste rau de tot. am crezut ca stiu mai bine, dar nu stiu. 

Am nevoie de minuni

Sa mi se intample minuni, semne, chestii din astea. Lucruri supranaturale. Sa ma intalnesc cu cineva fix la coltul strazii, in conditiile in care eu m-am simtit "calauzit" sa merg acolo, la ora aia. Am nevoie de minuni - sa vina un dusman la tine sa planga ca ii pare rau. Sa vina cineva la tine sa isi ceara iertare si sa iti zica ca Dumnezeu i-a spus, i-a descoperit. Ca se credea bun omu, dar Dumnezeu i-a arata ca nu e bun.
Sa eviti moartea in ultima secunda, doar asa, ca "Dumnezeu mi-a zis sa pun frana". Chestii din astea. 

Am nevoie sa cred in viata dupa moarte. 

Sa stiu ca nu se termina totul cand mor. 

Nu stiu ce o sa fie, sper sa fie ceva, cred ca o sa fie ceva. Da nu stiu sigur. 

Am nevoie de o relatie. 

Da mai, o relatie buna, perfecta. Una de dragoste. Chiar am nevoie. De pasare, de incredere, de chestii soft.
Imi trebuie. 

Aici e si o parte naspa. Asta nu imi place. Aici intervine un fel de "razvratire" impotriva lui Dumnezeu, plecand de la premisa ca nevoile mele sunt intruchipate de Dumnezeu (ala crestin, care are un fiu Isus.. )

- Daca cred in CEVA atunci ceva-ul asta este impersonal. Nu vrea nimic, nu cere nimic, nu da nimic. Doar este, pluteste... planete, univers... ceva de genul.
- Daca cred in CINEVA atunci este personal, este o persoana. Nu om, nu piatra, nu planeta. Dar are o vointa, are o intentie, ofera, dar si cere. 

Aici am eu problema: Eu nu vreau sa dau ce cere, dar vreau sa primesc ce da.
Si sunt ticalos: nu vreau sa cunosc prea mult persoana, pentru ca stiu ce imi cere, insa vreau beneficiile credintei: sa mi se intample lucruri bune. Sa imi dea ce vreau eu, cand vreau eu.

Cred in linii mari urmatoare chestie.
Dumnezeu a facut tot ce este, inclusiv oamenii, inclusiv pe mine.
Eu sunt rau - suna nasol, stiu - dar cand spun asta eu si stiu cat de rau pot fi. Al naibii de rau. Ticalos de rau. Si culmea e  ca eu sunt unul dintre aia buni :))
Mai sunt si prost si mandru pe deasupra. 

Sunt fix la fel ca stramosii mei, un bashinos infatuat, care isi da aere de mare credincios, si face tot ce vrea el. Si se mai crede si bun.

Daca as fi Dumnezeu as avea o problema. Il iubesc pe Dan, eu l-am facut, insa el se caca la mine in sufragerie.
Nu pot sa il alung, ca il liubesc. Nu pot sa il primesc pentru ca se caca la mine in sufragerie peste tot. Pute, e naspa. 

Inapoi la Dumnezeu: el m-a facut, dar din pacate nu m-a robotizat asfel incat eu sa nu am alta alegere decat sa il aleg pe el. Asa ca eu vazandu-ma cu libertate am luat-o pe aratura. El, Dumnezeu, nu ma poate primi asa, plin de cacat, eu fiind un cacacios. Si eu nici nu ma pot curata singur. Chiar daca as putea oricum ma cac din nou. 

Aici intervine fi-su, Isus. El ma curata de cacat. Si ia cacatul produs de mine asupra lui. E ca si cand el e cacaciosul.
Si aici ai intervine si "Duhul Sfant" - nici eu nu am inteles exact ce e, dar cert e ca iim schimba inima. Si uite asa dispare "cacaciosenia" din viata mea. Teoretic.

Practic nu dispare nimic - tot de mine depinde.
Dar aici intervine relatia de mai devreme.

Sa zicem ca tu cunosti o tipa bengoasa. Misto de misto. Si tu esti vai si amar. Si ea te ia, te spala, ii pasa de tine, te iubeste, iti vrea binele. Parca nu iti vine sa fii in continuare un nespalat. Macar de dragul ei, macar pentru ca s-a chinuit sa te spele, sa te accepte si sa te iubeasca. Nu estei "indatorat". Dar din uimire ca ea - o frumoasa si o bunaciune - se uita la tine, uratul pamantului. Poate nu am cele mai bune exemple, dar altele nu imi vin. 

Nu am nevoie de un grup sau un loc in care "sa cred". Merg la biserica ca acolo mai sunt altii ca mine. Nenorociti ca si mine, vagabonzi. Si ne incurajam unii pe altii. Si impartasim framantarile si esecurile.

Grupul ma ajuta pentru ca, asa cum am demonstrat de nespuse ori, sunt prost, ticalos, nesimtit si uituc. Uneori ma iau cu alte chestii in viata si uit. Uit de relatie. Ce sa fac - sunt om, dar uit.
E ca si cand am o iubita in America si ne scriem scrisori. Da te iei si tu cu munca, casa, si uiti sa ii scrii.
Grupul imi aminteste. 

Uneori sunt necredincios. Razvratirea mea atinge cote de nesimtire monumentale. Si am nevoie de oameni care sa imi aminteasca de credinta, de Dumnezeu.

Iar ca loc - de asta chiar nu e nevoie. 

Credinta e o lupta de cedare. 

Adica renunti la ce crezi tu ca e bine sa faci, sau esti sigur ca e bine in detrimentul a ceea de Dumnezeu zice ca e bine sa faci. Nu te obliga, dar sunt consecinte daca nu asculti. Adica poti alege. 

Nu am inteles niciodata de ce e gresit rau de tot sa faci sex in afara casatoriei. Rational exista explicatii: cum ca barbatii vor doar sex si distractie, da dupa aia nu o mai iau de nevasta pe femeie. Sau ca daca ai mai multi parteneri iti amintesti de x sau y cand tu de fapt esti in pat cu z, nevasta-ta. O gramada de chestii din astea, care la mine nu se aplica. Chiar si daca imi storc mintea nu gasesc sens logic.

Da nu mai imi pasa daca are sau nu are sens. Nu sunt eu judecatorul credintelor, sa spun "da bai, asta e buna ca uite nu iti cere fapta x sau fapta y". Daca as gandi asa as fi eu dumnezeul credintelor. Si sunt prea prost ca sa am incredere in mine sa judec bine chiar si lucruri mai putin importante.
Asa ca pana la urma ori o accepti asa cum e, ori nu. Nu poti lua doar ce iti convine, ca tu, mare ganditor si filosof, ai decretat care este credinta adevarata.  

Poate sunt prost. 
Trebuie sa o spun direct, ca sa elimin dubiul: sunt, stiu ca sunt. Si cand uit ca sunt mi-o demonstrez neintentionat din nou si din nou. 

Poate gresesc. Da, este posibil. Poate ca e totul in capul meu si mi-am fabricat un sistem, o religie doar ca sa satisfac niste nevoi pe care le am pentru sunt semi-traumatizat din copilarie si sunt nesigur pe mine. Da - e posibil si asta. 

Mi-am dat seama ca am inteles gresit credinta. Am vazut-o ca pe o religie - unde eu trebuie sa fac, eu trebuie sa produc. Nu ca pe o relatie. Poate de aia am esuat. 
Poate e doar in capul meu. Da, posibil si asta. 
Da - da nu poti impune altora sa creada ca tine! 
Clar nu - nu vezi ca abia inteleg eu? :))

Cam atat. Sper ca are sens.

Daca nu are sens - macar mi-am ordonat eu ideile putin.  

Petrisor, boscuta testoasa

Petrisor, broscuta testoasa.

Am o poveste interesanta cu Petrisor.
Petrisor este o broscuta testoasa adorabila. A-DO-RA-BI-LA

Nu eram eu fan borscute testoase pentru ca au carapace. La inceput eram nesigur pe toata situatia, dar apoi mi-a placut, apoi am indragit broscuta, ca la final sa dezvolt un atasament profund, si mai apoi sa fac o dependenta si o obsesie.

In fond nu ai cum sa nu indragesti asa ceva. Petrisor a starnit in mine toate instinctele de protectie, dedicare, giugiulire... tot. La maxim. Peste maxim. Ma uitam la ochisorii aceia adorabili, la boticul mititel, capul mititel, manutele si piciorusele acelea.
Am omis complet carapacea, am uitat de ea.

Mi-am imaginat cum o sa fie Petrisor. O sa fie asa si asa, o sa vada toate lucrurile frumoase la mine, o sa ma indrageasca la fel de mult cum eu o indragesc pe ea, broscuta testoasa. E o ea, dar eu ii zic Petrisor.
Am omis complet carapacea.
Si faptul ca Petrisor nu e un copil, e un adult.
Doar ca are corpul mic si carapacea mare. Mare de tot. Si groasa.
Adica carapacea a crescut, Petrisorul insa a ramas mic.

La inceput nu am stiut exact ce e, dar m-a atras pentru tot felul de motive gresite. Nu m-am gandit niciodata ce sa primesc de la Petrisor, cum e normal si firesc, ma gandeam doar ce sa dau.
Dai, dai - dar trebuie sa si primesti ceva, pentru ca altfel ramai gol si nu mai poti da. Eu asa functioneaz: trebuie sa primesc, dar scopul nu e sa ma bucur eu de ceva, si sa ma incarc ca sa pot da.

Am evoluat prea repede de la nesiguranta la siguranta, la certitudine, la nevoie de Petrisor, la dependenta de Petrisor. Nu stiu cum naiba s-a intamplat, dar asa a decurs.
Imi era rusine sa spun, dar eram dependent de-a binelea.
Ca orice broscuta testoasa avea treaba ei, dar eu eram mereu ingrijorat.
Oare se gandeste la mine?
Oare x, oare y?

Petrisorul era tot ce nu eram eu: cu casa, cu toate lucrurile rezolvate, self-assured, cu o stima de sine super, sigura pe ea, minunata.  O adoram, respectam, apreciam.
Cel mai mult am vazut asta cand  Petrisor lipsea, ca avea si ea treaba ei. Ma simteam singur, simteam ca va pleca, ca o sa ma paraseasca, ca sunt atatia mai frumosi, mai destepti, mai credinciosi decat mine. De ce ar vrea sa stea cu mine?
Ma simnteam  irelevant pentru Petrisor si ma gandeam: cum poate sa plece, cand eu nu as putea. Ori cu Petrisor, ori deloc, asa ma gandeam.

Am facut si eu tot felul de faze ciudate, recunosc. Cand Petrisor actiona diferit de cum speram eu. Ma suparam, ma duceam si eu in cortul meu.
Again: am omis ca are o carapace. Credeam ca Petrisor e ca mine, fara carapace, gol. Dar carapacea era acolo, doar ca am ingnorat-o.

Cand Petrisor isi vedea de treaba ei eu ma simteam abandonat. Problema mea, nu a lu Petrisor.
Sau cand eu imi faceam sperante de la Petrisor ca vom fi impreuna pana la adanci batraneti si Petrisor ma trimitea la plimbare eu ma intristam. Problema mea, nu a lu Petrisor.
Sau cand Petrisor nu avea incredere in mine eu ma suparam, ma inchideam si eu sau chiar il pedepseam pe Petrisor. Probleme de-ale mele.

Am spera ca il scot io pe Petrisor din carapace, ca iese, ca il salvez eu. Dar s-a adeverit ca nu sunt un bun salvator. Si cred ca eu l-am inecat pe Petrisor.

Petrisor a plecat.
Nu stiu unde e, ce face. Imi fac procese de constiinta. Ma gandesc si ma intorc pe toate partile.
Si e greu  fara broscuta testoasa.
E greu cu ea, dar mai greu e fara ea.

The unlovable

Mereu m-am simtit de neiubit.

Adica imi imaginam ca voi fi iubit pentru ca sunt eu, pentru cine sunt, nu pentru ce fac, pentru ce prestez si mereu eram dezamagit. De acolo concluzia.

Am tot dat vina pe altii, ca au probleme, dar poate chiar e problema mea. Sunt de neiubit.






Tata m-a parasit cand eram mic. Fail.
Mama ne-a crescut cum a putut, insa pe drum s-a pierdut implinirea nevoii mele de apreciere, de incurajare, de valoare, de conversatie, de imbratisare - chestii din astea soft. Pentru ca eu asa sunt - soft, empatic, iubitor. Asa sunt eu in interiorul meu. Un fel de artist.
Neprimind nu am putut da mai departe sorei mele, ca nu am stiut nici ce si nici cum.

M-am simtit neadecvat, aiurea, ciudat, inoportun, respins.
In copilarie eram si cam urat: negru, gras, fara vointa, fara putere de decizie - mama decidea pentru mine. Aspectul fizic nu m-a ajutat niciodata. Am atasat faptul ca nu primeam dragoste modului in care arat. Si avea sens. Cine ar putea iubi un urat? Un ciudat?
Sunt de neiubit pentru ca sunt urat, pe langa toaaate celelalte posibile ciudatenii la mine.

Mi-a intrat in cap ideea asta: ca sunt prea negru, am nasul prea mare, sunt prea urat, prea gras si tot timpul prea batran, ca sunt un ratat, ca nu stiu nimic, ca nu voi fi iubit niciodata.

De-a lungul timpului am auzit tot felul de replici "nu te pot iubi pentu ca semeni cu fratele meu" sau " semeni cu tatal meu".  Cumva am devenit intricuiparea refuzului de dragoste si al celorlalti.

Dar desigur ca am incercat sa scap de toate astea cum am putut mai bine. Am performat.
Ba baiatule am perfromat minunat, extraordinar. Insa ce imi doream  nu am primit niciodata. Pana si pentru Dumnezeu am perfomat si rezultatul tot nu a fost diferit.

Acum, la 37 de ani lucrurile s-au mai ameliorat - in sensul de nepasare - nu in sensul de vindecare. Dar tot ma aud spunand lucruri negative la adresa mea.

Si chiar am incercat sa compensez: sa spun lucruri frumoase despre mine (chiar daca nu le cred). Da macar sa le aud. Oamenii m-au acuzat ca as fi mandru. Nu eram, nu eram deloc.


Am devenit un om care ofera mult.
Care ofera tot.
Si tot ce trebuie sa imi dai este putina dragoste. Minimal.
Te rog iubeste-ma putin macar.
Nu vezi ca iti dau tot ce sunt si ce am.

Modul meu de gandire, de actiune de ... orice e simplu: Imediat cum primesc ceva dau mai departe: valori, leadership, implicare, dreptate. Orice. Nu am tinut nimic doar pentru mine. Asa sunt eu - imi place sa dau ceva altora.

Nu dau ca sa primesc. Nu e manipulare.
Dar sper. Sper sa primesc ceva dragoste spusa, sau vazuta. Orice. Iau orice.

De-a lungul timpului am devenit un om care nu prea se gandeste la el.
Bullshit!
Ba da - asa sunt. Nu ca nu as avea potential sa fiu egoist. Am.
Dar e asa nasol sa ma gandesc la mine, uneori am un dispret profund fata de mine, asa ca prefer sa ii fac pe altii fericiti.
Si asta le face bine.
Multora le-a facut bine.

Si am asteptari minimale. Zero
Sa zicem ca eu iti fac tie ceva de 8, ma astept tu sa nu zici nimic, nici multumesc. Daca sunt norocos voi primit o nota 2 de la tine pentru 8-ul meu. Dar ma astept la zero.
NU MA ASTEPT insa sa primesc -8 sau ceva cu minus.

Am cativa prieteni care au facut pentru mine lucruri extraordinare pentru mine. Unul m-a lasat sa stau la el in casa gratis cand nu aveam unde sa stau. Altul a stat cu mine in depresie si a fost si singurul pe langa cel cu casa. Altul s-a bagat pentru mine sa ma apere in fata unui dusman, m-a invitat la un mic dejun la 6 AM, m-a dus intr-o excursie gandindu-se "oare ce ii trebuie lui Dan acum". Si  a actionat.
Altul si-a pus casa la dispozitie cand am fost dat afara de altundeva.
Abia asteptau sa ma ajute oamenii astia, s-au gandit la mine si au si uitat de ei. Ce fain! Ce fain a fost.

Dragoste inseamna sa te gandesti "oare ce are nevoie celalalt acum"? Si sa faci chestia aia, sa fii omul acela de care are nevoie.

Oamenii astia m-au mirat, m-au socat. Iar de la ei nu am nevoie de cuvinte de apreciere. Si pe astia nu o sa ii uit tot restul vietii. Culmea e ca de fiecare data cand vorbesc despre ei spun chestiile astea. Repetitiv, cu apreciere.

Am auzit ca ceilalti oameni nu sunt ca mine. Dar e asa de nasol? Adica poate eu nu stiu sa iubesc, poate ofer prea mult, dar sa nu primesti nimic, sau sa primesti ceva negativ pentru binele pe care il dai ?
De ce?
Nu are cum sa fie aia dragoste, eu refuz sa cred.
Refuz. 

Say something nice about yourself. I am......

Ieri am vazut o poza pe net.

Fara sa o gandesc am trimis la cativa poza si am primit raspunsuri care m-au inspirat. Asa ca am decis pe loc sa fac un mic studiu: Ce ar spune oamenii daca i-as intreba sa zica ceva bun despre ei?

Asa ca am decis sa ma bucur de raspunsurile inspirationale, sa le investighez pe cele neutre sau putin tristute, si sa le las in pace pe cele sensibile rau de tot.

Se pare ca oamenii au apreciat intrebarea, s-au auto-insprirat de raspunsuri, dar se pare si ca pentru unii a fost greu sa zica un (1) lucru bun despre ei.

RASPUNSURILE
1. Ce sa zic: tema este profunda, directa. Unii au raspuns direct si la obiect si au spus lucruri dragute despre ei.
funny x4
de incredere x1
cu o inima foarte mare x1
enthusiastic x1
kind x 4
gentle x4
good listener x1
ma bucur sa vorbesc cu tine x 1
fucking awesome x1
faithful x1
easy... I am full of compassion x1
competitive x1
perfect x1
harnic, fain, punctual, darnic, serios x1
vesela si cu parul lung x1
boss de boss, sugar spice and everythign nice, powerpuff girl x1
strong x2
sexy x1
childish x1
competenta x1
yours x1
smart x1
funny smart kind x1
cool and smart x1
thankful x1
nice x2
nice to meet you x1
inteligent in pana mea x1
desteapta, frumoasa, devreme acasa, fidela, rasfatata x1
a unicorn x2
simpatica x1
creativa x1
gorgeous x1
confident x1 (fata)
king, gentle, a good friend x1
smart and kind x1
strong and sweet x1
a dreamer x2
crazyyy x1
curious x2
frumos x1  (baiat)
sincera si directa x1
precious x1
a good person x1
kind with everything that surrounds me x1
naive x2
chaos x1
weird x1
pot sa zic mai multe x2
powerful x1
Cred ca e fain sa te auzi spunand lucruri frumoase despre tine, mai ales seara, cand esti obosit, ingrijorat, flamand.

- imi plac oamenii increzatori in ei si ma bucur sa ii cunosc - si am fost inspirat de raspunsuri, de usurinta cu care au raspuns. Chiar fain. Ne si cunoastem si cred ca nu au simtit ca ii critic daca o sa zica ceva "prea bun" despre ei :)
- m-am bucurat tare mult ca am primit si complimente, si stari de bine legate de interactiunea cu mine (normal ca m-am bucurat, cum sa nu te bucuri)
- dar ce m-au impresionat cel mai mult aseara au fost caracteristicile soft - gen: kindness, sau gentle, sau faithful. Chestii legate de inima. Astea m-au sensibilizat cumva, nu stiu exact...

2. Unii au spus ceva pozitiv, dar apoi cu semnul intrebarii
nice? x5
Aici mi-am permis sa ii intreb de ce semul intrebarii, si am mai adaugat eu cuvinte faine de la mine la adresa lor. Preau ca se bucura :)

3. Unii au zis direct ca nu stiu ce sa zica
nu stiu x1
nu stiu ce sa zic frate x1
e prea greu de zis x1
ma mai gandesc x1
fuck! nu stiu ce sa zic x1
De aici in jos nu prea am insistat ca am vazut ca e o chestie sensibila.

4. Altii au evitat pasiv agresiv
da ce ce sa iti zic x1
da ce ce vrei sa stii x1
nu m-ai prins intr-o seara potrivita x1
da zi tu primu x1

5. Altii au bagat si cuvantul bitch
a sarcastic bitch x1
fabulous bitch x1
Irelevant cuvantul "bitch" dar mi s-a parut nostim :)

6. Altii au spus
i am what i am x1
i am X (x = numele lor) x1
i am 40 x1
i am home x1
i am cooking x1
Oamenii au fost draguti. Au evitat sa dea un rapspuns pe care nu il puteau da, dar totusi au facut un efort.

7. Unii au fost chiar funny in raspunsuri 
I am a crazy cat lady and I regret nothin! x1
I am infinite, adica gras x1
I'm fine, thanks x1

8. Si finaly unii au spus despre ei chestii negative
I am good for nothing x1
I am too independent sometimes x1
Intrebarea era clara: sa zici ceva pozitiv.

Am trimis la 126 de oameni si au raspuns 86. Unii poate se mai gandesc, altii nu cred ca vor raspunde, poate si ca nu prea ma stiu, sau m-am vazut odata acum 2 ani :)
Esantionul a fost mixt de 24 de barbati si 102 femei, din 4 tari diferite, credinte diferite, locatii geografice diferite in cadrul aceleiasi tari, cu varste intre 22 si 40 de ani.

CE AM INVATAT?
1. Oamenii sunt faini. Au scris lucruri faine, chiar si cei care nu au putut spune ceva bun despre ei insisi. Ei sunt mai degraba pozitivi decat negativi.
Totodata am constatat ca cei care sunt pozitivi pareau mai veselil decati ceilalti, chiar daca era finalul zilei.
Am mai constatat ca la noi, romanii, e cumva o "traditie" sau nu stiu ce, sa iti fie rusine sa zici ceva bun despre tine. Tu despre tine. Doar ca oamenii care oricum au ceva bun de zis nu prea tin cont de treaba asta :)
2. Mergand mai profund stau sa ma gandesc oare cati dintre cei care au scris ceva pozitiv chiar cred asta despre ei, poate era doar un "raspuns potrivit", o masca.

Ce am raspuns eu?
Unii m-au intrebat ce spun eu despre mine, si deodata m-am confruntat cu frica. Pam pam - uite asa omul mi-a zis o chestie personala din viata lui, fara frica ca o sa il judec, si uite-asa cand am primit eu intrebarea m-am panicat :)
Imi era frica sa nu fiu judecat gresit pe de o parte, iar pe de alta parte nu eram pregatit sa zic ceva bun despre mine.
Raspunsurile mele au fost diferite, dar nu stiu de ce. Unora le-am spus ca sunt manly, altora ca sunt destept si frumos si grijuliu si tandru, dar raspunsul cel mai des a fost de "recunoscator", sau "multumitor". Pentru ca asa m-am simtit aseara.

M-am simtit privilegiat ca pot sa intreb asta, recunoscator pentru raspunsurile primite si bucuros ca au fost unii pe care chiar simt ca i-a ajutat discutia cu mine. Atat pe cei care au spus ceva negativ, cat si pe cei care au spus ceva pozitiv, apoi s-au bucurat ca s-au "auzit" spunand asta.

Nota de final: nu am judecat pe nimieni, nici nu m-am considerat mai presus decat unul sau altul. Pur si simplu m-am bucurat de toate discutiile, raspunsurile si ... tot  :)
All in all: it made my day!

Chiar asa... voi ce ati raspunde?

Ele au fost primele, dar eu stiu ce vreau

Ieri m-am intalnit cu Ed la Starbucks Unirii. Pe drum m-am oprit sa iau o clatita cu 10m inainte de local. In fata mea erau doamne. Am stat putin, le-am vazut ca discuta, sa uita, iar discuta....

Vanzatoarea se uita la mine iar eu m-am dus mai in fata. Ce i-am spus i-am spus astfel incat sa auda si doamnele din fata mea si sa aiba ocazia sa reactioneza. 

Am zis asa: "Buna ziua, ele au fost primele ... dar eu stiu ce vreau". Nu ma bagam in fata, pur si simplu spuneam ca pot astepta, chiar daca stiu ce vreau. 

Vanzatoarea a decis ca eu sunt clientul mai bun, si daca ma ia pe mine nu o sa le piarda nici pe ele. In 10 secunde plecam cu o clatita cu ciocolata de acolo. 

Ce inseamna asta?

Pe drumul pana la Starbucks m-am gandit asa: in viata nu conteaza daca esti primul sau al doilea sau al treilea daca oricum nu stii ce vrei. Dar daca stii ce vrei atunci nu conteaza ca ai ajuns mai tarziu. 

Pentru mine a fost tare fain sa ma aud spunand "stiu ce vreau".

Stiu, stiu, nu e mare articolo pe blog, dar mi-a ramas in cap ideea asta. 

P.S. Cand plecam eu doamnele inca erau la vitrina discutand, dragutele de ele!

Cum te ajuta macaralele la inot.

Anu trecut cam pe vremea asta invatam sa inot si sa ma bucur de inot, iar anul asta am facut ceva chiar neasteptat. Iar concluziile (poate putin trase de par) sunt cel putin interesante!

Eu la finalul cursei. Poze de la Radu Cristi de pe facebook.

Cum am inceput
Silviu, prietenul meu, isi dizlocase umarul si facea recuperare.
Eu mai avusesem "tangente" cu inotul*. Prin copilarie cand am fost la o lectie si m-am speriat, apoi cand m-a invatat unchiu Nelu si cu tata, apoi in ultimii ani - youtube si incercari in bazin de a mima ce am vazut pe net. Rezultatele au fost ca reuseam sa inot craul fara sa ma opresc 50 m (un bazin olimpic). Una e sa nu mori in apa, alta e sa stii sa inoti.

Cand am auzit eu de inotul lui Silviu m-am gandit ca ar fi bine totusi sa nu mai fac lucrurile de capul meu, pentru ca nu ajung nicaieri, asa ca am mers la Georgeta Kari - o tipa super. Face polo, antreneaza lotul national de polo feminin al Romaniei, face multe tractiuni, arata bine si e comunicativa.

I-am zis ca vreau sa invat un sport pe care sa il practic toata viata, si sa invat bine de la inceput. Numaidecat am sarit in apa si i-am aratat elemente din maiestria mea acvatica. La finalul a 25 de metri chinuiti Georgeta nu era deloc impresionata :)

Cum a continuat
Am facut exercitii in piscina sub indrumarea Georgetei, apoi m-am dus singur la bazin. Nu pot spune ca m-am "antrenat" dar m-am tot dus la piscina. Mi-a si placut, ce-i drept.
Am observat ca sunt invatabil. Sigur stiam asta despre mine, insa scriind acest articol imi dau seama cum am invatat diferite lucruri si cum i-am invatat eu pe altii. Sa fii invatabil si sa faci ce iti spune unu care stie... valoreaza mult.

Inot de 5000 m
Acum 2 zile am fost la Cupa Hamsia, un concurs de inot de 5 km in mare: de la capatul inspre Bulgaria din Vama Veche pana la Micul Golf in 2 Mai. 5km = 5000 m, adica mult.
** cu masina pe autostrada nu ai rabdare sa numeri 5 km
** pe jos nu prea iti vine sa mergi 5 km, decat daca esti fanatic
** uneori mergi la concursuri de alergat de 5 km si ti se pare ca nu se mai termina
Distanta asta mi s-a parut lunga, dar am terminat-o intr-o ora si 33 mins.

Incredibil: de la 25 m chinuiti nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca o sa ajung sa inot 5000 m. Si sa si ies din apa fresh, cu energie si plin de viata. Da: nu m-as fi gandit.

Inceputul a fost cu emotii, ma asteptam sa obosesc, apoi sa ma chinui. Dar nu am obosit. Apoi mi-am gasit un ritm bun si am mers asa. La un moment dat am inceput sa ma apropii de un grup compact in fata mea dar m-am lasat furat de cat de bine merg, de peisajul marin (apropo: e foarte misto), de curenti.... si m-am trezit aproape de mal foarte departe de ei. Nu i-am mai ajuns :(
Inspre final parea ca vrea sa ma depasasca cineva, dar am zis ca pana la urma e concurs, iar eu - mare competitor - nu l-am lasat si am tras tare (crezand eronat ca sunt aproape de finnish).

Ce am invatat la concurs, si post concurs. 
1. Inotatorii sunt oameni misto. E primul concurs la care am avut emotii mari si la care am intrebat preventiv ce sa fac daca abandonez. Oamenii au fost super de treaba, m-au incurajat.

2. E asa usor sa te pierzi.
La inot pe distante lungi in ape deschise nu vezi mare lucru. Esti practic un cap in mare.
Pare usor sa te iei dupa altii, crezand ca "stiu ei drumul". Dar si ei sunt ca tine, nu vad mare lucru. Sunt doar mici capete in mare.

Fiecare pe calea lui. Poze de la Radu Cristi de pe facebook

In viata ai nevoie de macarale. Macaralele pe care le vezi din Vama Veche si sunt situate in portul Mangalia. Daca mergi in directia Macarale ajungi bine, pe ruta cea mai scurta. Altfel e posibil sa nu ajungi deloc, sau sa te chinui prea mult pe rute ocolitoare.

Macaralele sunt fixe, absolute.
Macaralele nu se misca ca apa, nu se schimba.
Macaralele sunt sus, de aia le vezi bine de unde esti tu, jos, mic.

Cred ca in viata noi avem nevoie sa ne orientam dupa altceva, ceva mai mare decat noi. Si trebuie sa fie muuult mai mare decat noi. Uneori facem cum credem noi si asta e doar o pierdere de vreme. Alteori ne luam dupa altii, dar in sinea noastra stim ca suntem dezorientati, mici, jos, nu stim ce vrem, unde vrem sa ajungem, nu vedem o tinta clara, ne lasam purtati de valuri si curenti. Un fel de bajbaiala constanta.
De aia avem nevoie de Cineva care stie mai bine si nu se misca ca noi.
Hai ca deja o cam trag de par :)

3. Costumul e neopren m-a jenat rau de tot  si mi-a facut niste rani dureroase pe gat. M-am tot oprit incercand sa il aranjez. Am invatat totusi ca in viata ceva durere exista tot timpu' si nu ai timp sa te opresti pentru orice rahatis :)


 * nu stiu daca e corect "inot" sau "innot". Daca e gresit cumva macar am scris consistent :)

Ca un scotian beat intr-un club de noapte

Fara Asfalt 2017

Uneori zic  mai in gluma, mai in serios, ca sunt barbatul ideal, dar am mici deficiente. O deficienta de-a mea este ca nu prea planific si nu prea ma pregatesc. De fapt foarte rar m-am pregatit pentru ceva in viata mea. Unii au incercat sa ma ajute si a mers, altii s-au enervat pe mine.
Ce-i drept: incep sa ii inteleg si pe unii si pe ceilalti si nevoia de schimbare e tot mai mare.

Io-s ala portocaliu. (foto de la Radu Cristi de pe fb)

DE CE TRIATLON?

Anul trecut am vrut sa sustin o triatlonista asa ca am decis sa merg si eu, ca sustinator, gogosar de galerie. Dar dupa aia m-am gandit ca s-ar bucura mai mult daca as participa, asa ca m-am inscris. Si cu toate ca nu eram pregatit cumva mi-a placut ... nu stiu... sa trag de mine, sa ma lupt, sa simt ca am realizat ceva.

Pentru non-fanaticii dintre voi: triatlonul inseamna un concurs cu 3 probe consecutive: inot, bicicleta, alergare. Pana si alea usoare sunt grele. 

Marile mele pregatiri au fost sa merg la bazin si sa inot bine si ... cam atat. Am iesit de 2-3 ori cu bicicleta anul asta si am alergat odata acum 2 luni. Cam atat :(

Cu doua saptamani inainte de concurs am plecat in concediu (care m-a cam rupt fizic) si m-am intors si semi-racit. 

Cu o zi inainte de concurs am racit rau si dimineata eram plin de muci, putin febril, cu urechile infundate si nu prea puteam sa imi tin echilibrul - fix ca un scotian beat intr-un club de noapte.  Dar... avand in vedere ca am platit si mi-am cumparat si un costum de neopren ... am luat startul.  Raceala si starea de bolnaviceala s-a agravat pe parcursul concursului si nu mi-a trecut nici acum. Scriu cu mucii pe tastatura :/

CUM A FOST? 

Inotul: Firul s-a taiat imediat dupa start cand am realizat ca nu stiu sa inot in mare, costumul ala de neopren e prea mic si nu pot sa respir. In viata se intampla mult rahat, dar trebuie sa mergi inainte. Spre surprinderea mea mi-am cam pastrat pozitia in pluton chiar daca am inghit niste guri de apa.

La bicicleta am fost jalnic: am tot pierdut locuri in clasament si ma gandeam: cu ce si-au uns aialalti bicicletele de merg asa de bine? Spre finalul cursei de bicicleta am reusit sa depasesc ceea ce parea sa fie un copil de 14 ani :)

La alergare am fost de-a dreptul penibil. Nici nu ma asteptam la mai mult. Ce naiba sa alergi pe nisip?! Mai mult am mers. M-au depasit o gramada de oameni - si grasi si slabi si mici si inalti. Ii vedeam din spate cum treceau in viteza pe langa mine, in timp ce picioarele mele se simteau ca din cauciuc. Mai veneau si altii din fata si mai rapid. Aia deja terminau cand eu incepeam :) 

Pe plaja erau nudiste. Eu eram asa de terminat incat nu m-am uitat. Cred ca mai aveam energie 1% si trebuia sa trag de ea 6 km. Am tras. La un moment dat nisipul s-a terminat si am inceput si eu sa alerg - desigur tot jalnic - dar macar ma miscam.

M-a incurajat un grasun de la stafeta. Da - era transpirat, sunculos, chel, rosu la fata si mi-a tras una peste ceafa apoi s-a intors de mi-a zis sa nu ma las. Nu, nu aveam de gand sa ma las, dar nici sa alerg. Asa ca datorita lui am inceput sa alerg.
Imi inchipuiam cum organizatorii o sa stranga corturile si o sa plece, apoi o sa rada de mine cand ajung noaptea - iti vin tot felul de ganduri din astea, ce sa faci.

am rugat si eu pe cineva sa faca o poza

Am fost slab, jalnic de slab. Dar spre surprinderea mea m-am clasat nu ultimul, nici penultimul, ci pe la mijlocul clasamentului. Adica dintre aia slabi slabi eu am fost printre cei mai buni :) Si am castigat medalia de lemn :))

CE AM INVATAT?

M-am dus la triatlon pentru mine, sa simt ca reusesc ceva. Reusind intr-un domeniu mic poti face apoi "transfer de autoritate" - cred ca a sa se cheama - in alt domeniu. Si asa te ridici.

Cum ziceam: in viata se intampla mult rahat si te doboara. Apoi te obisnuiesti sa fii jos, sa ramai jos. Cum cat stai mai mult jos cu atat mai greu e sa te ridici. De aceea e important sa faci ceva greu si sa reusesti. Iar daca nu reusesti stii ca ai incercat, ai facut ceva.

Anul trecut credeam ca multi oameni (amatori) care practica sporturi de anduranta au inceput sa faca asta ca sa treaca peste ceva greu in viata. Si e foarte bine sa vrei sa te ridici, sa iti dovedesti ca poti face ceva. Credeam insa ca multi au devenit fanatici si au ramas blocati acolo cu calendarele competitionale si alte cele. Da aici am gresit.
Cred ca 10% sunt super fanatici, urmatorii 20% destul de fanatici, dar restul de 70% se bucura sa participe si ... e si fain. 

Am invatat the hard way - ca e bine sa planifici, sa te antrenezi, sa te pregatesti. Asa ca pentru urmatorul concurs o sa planific mai bine, o sa fiu mai disciplinat, ca nu e de gluma. 

A... si o ultima chestie: e super misto sa te astepte cineva la linia de sosire, sa nu mergi singur. Multi vin cu familiile. Daca esti primul sau pe la mijloc e fain sa impartasesti bucuria ca ai terminat cu cineva, daca esti ultimul e fain sa te incurajeze cineva - ca mai mult contezi tu ca om decat locul 165 sau nu stiu ce timp. 

Eu eram singur, dar cu medalia de lemn la gat ma uitam la cat de multi oameni au venit cu cineva si stau sa ma intreb totusi: oare nu participa astia la triatloane ca sa ii imbratiseze cineva la final? ;)

Vulturul nu se uita la musca

Eram obosit, era noapte. 
Mai aveam fix o intersectie pana acasa si incercam sa tin ochi deschisi cand conduceam. Masina din fata mea s-a oprit, alte masini de pe contrasens ocoleau un om.

M-am enervat! Ce debil incurca traficul noaptea!!!?
Ei bine era un mosulet cu un baston alb de nevazator, dar totusi parea ca vede. Parea ca incearca sa traverseze strada, dar parca nu incearca.

Am oprit, am pus masina pe avarii FIX in intersectii, am lasat usa deschisa.

Nu mi-a venit sa cred strategia tipului - s-a gandit ca a pierdut ultimul tramvai, si ca daca sta in mijlocul drumului si face miscari bruste cineva o sa se indure de el si o sa il duca pana nu stiu unde.
Eram ingrozit de strategia asta sinucigasa asa ca i-am zis sa intre in masina. In timp ce intra in masina zicea sus si tare ca nu e boschetar, ca nu a facut pe el, nu pute :) Nu am verificat, doar am vrut sa il scot din intersectia aceea cat mai repede.

Vulturul si musca
Eram obosit, era noapte si mai aveam fix o intersectie pana acasa, dar mi-am luat timp sa il duc pe omul asta pana acasa la el.
Un batran cu handicap de gradul 1 locomotor, auditiv, vizual.
Mi-a spus pe un ton foarte academic in limba latina "AQUILA NON CAPIT MUSCAS", adica "vulturul nu se uita la muste" https://dictionarexpresii.wordpress.com/2010/04/11/aquila-non-capit-muscas/ , apoi a continuat zambind la mine "... dar dumneata te-ai indurat de mine"

"Asta pentru ca eu nu sunt vultur" i-am spus eu. Eram complet pe dinafara si nu intelesesem noima expresiei in latina. Probabil omul acela  a vazut ca are de-a face un un "needucat" (ca sa nu zic prost) a recurs la dialoguri mai ok pentru mintea mea.
Imi amintesc doar ca mi-a spus ca cea mai importanta calitate a unei femei este sa fie sensibila, ca mie asta imi trebuie :) Eram asa de obosit...

Concluzia mea
In trecut cand am incercat sa ajut pe cineva sau am investigat o poveste am fost acuzat ca sunt prost si mandru ca sunt mai bun decat altii care nu ajuta. Si ca ar trebui sa imi vad de treaba mea si sa nu ajut, sa ajute altii...

Am analizat apoi ce s-a intamplat. M-am bucurat ca am ajutat pe cineva, dar si ca am primit cuvinte bune, de apreciere. de la cineva necunoscut care nici mcar nu m-a vazut efectiv. Doar asa- din gesturi. O chestie din asta te smereste, sa vezi bucuria pe fata unui om care nu poate sa iti ofere nimic si totusi iti spune lucruri bune. Normal ca te bucuri.

Dar mai profund de atat nu m-am simtit special ca m-am oprit EU sa il ajut, sau ca M-am oferit sa il duc acasa, sau ca Aluat numarul lui de telefon sa il mai sun din cand in cand.

Am facut-o direct, fara sa ma gandesc. Parca eram de la ceva trupe speciale de salavare a mosuletilor vagabonzi. Un necunoscut la nevoie a devenit atunci prioritatea mea numarul unu. Mi-a pasat, mi-a fost mila, m-a sensibilizat enorm.
Au trecut zeci de masini pe langa el, zeci de claxoane, dar doar unul s-a oprit. Omul mi-a vorbit de parca ma cunostea, stia ca o sa fiu eu.
Am cautat sa ma pun in locul lui gandindu-ma oare ce si-ar dori el? Mi-a pasat si am actionat!

Adesea ne credem buni si morali si mari nobili distinsi. Dar poate in realitate suntem niste vulturi pradatori care isi vad fix interesul lor vazandu-si reci si nepasatori de treburile lor si facand doar ce ii face fericiti. Suna transant. Si cred ca oamenii astia nu sunt prosti. Rai si ingamfati da, dar prosti nu!

Cred ca nu este o prostie si nici o mandrie sa iti pese de altii si sa faci ceva pentru oameni care nu au cum sa iti rasplateasca. Dar este asa ceva rar incat nu mai are ce cauta in normele sociale. Zicem "altii sa doneze, altii sa ajute, alotra sa le pese".

Poti oare alege intre prostie si bunatate? Si ce ai alege tu intre astea doua?
Imi aduc aminte de un proverb vechi care spune "Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui". Nu istetimea sau ratiunea, sau mai stiu eu ce.

Acum chiar concluzie :)
Am scris asta din trei motive:
1. Daca esti un om care iti pasa de altii si te simti singur si prost - ei bine nu esti ... singur :)
Poate o sa intalnesti un om azi, maine, unu care e mai sarac, diferit, mai jos ca tine. Nu-l ocoli - fa ceva pentru el ce sa te implice si pe tine.

2. Am vrut sa admit in scris ca daca sa iti pese de altii (nu doar la nivel declarativ, ci si practic) inseamna sa fii prost - ei bine sunt prost.

3. Am facut o poza cu numarul lui de telefon. Ocazionalele mele "ajutorari" nu au o mare finalitate. E un fel de esec.
Reusesc sa incep ceva, dar apoi nu finalizez  nu finalizez lucrurile  - dar poate sunt alti oameni diferit de mine - care nu incep, dar sunt mai consecventi si perseverenti ca mine. Poate il cautati, poate vorbiti cu el, poate ma trageti dupa voi sa vin si eu cu voi

PS. Fixul in aude mai bine 0213304336- Flaviu

Un raspuns genial la o intrebare prosteasca

``Ia zi ...primesti cadouri anul asta, ai fost cuminte?`´
Zilele trecute am primit un raspuns mega bun la o intrebare chiar proasta de-a mea. 

Zic ca intrebarea e proasta (dar fara sa imi dau seama) pentru ca asociaza dragostea (exprimata prin cadouri) cu performanta.
Cred ca noi, romanii, am fost invatati de mici iubirea performanta. Faci bine, primesti cadouri
Ai invatat bine = cadou mare
Rezultate bune = cadou mare
Ai fost cuminte = cadou mare
Desigur ca si reversul e valabil... nu faci x sau y, sau ai rezultate proaste... nu primesti nimic.

Pana si Mos Craciun iti face cadou bazat pe performanta ta morala.
Care e prima intrebare a Mosului? Exact - AI FOST CUMINTE?

Mentalitatea asta a dat nastere la un sentiment de non-valoare atunci cand esuezi. Simti ca nu ai reusit si deci nu MERITI dragoste. Ajungi sa ii tratezi si pe altii la fel mai ales in timpul anului, nu de Craciun.

``Primesc cadouri pentru ca sunt iubita, nu pentru ca am fost cuminte``
Raspunsul m-a dat pe spate si m-a socat simplitatea lui, faptul ca interlocutorul nu si-a dat seama ce genial a fost raspunsul...  M-a pus serios pe ganduri bune :)

M-am gandit imediat: boss ... omul asta a fost bine crescut!

Iubirea nu este conditionata de performanta. Ofer un cadou pentru ca te iubesc, primesc cadouri pentru ca sunt iubit. Efectiv nu trebuie sa FAC nimic. Trebuie doar sa FIU eu. Nu trebuie sa faci nimic, trebuie doar sa fii tu.

Imi dau seama ca multi sunt asa de obisnuiti de catre parinti sau societate cu mentalitatea asta incat daca le zici ca ii iubesti fara ca ei sa aiba vreo performanta notabila se simti ofensati.

Dragostea schimba lucrurile, dar trebuie sa iti scoti prostiile din cap :)
O sa vezi ce fain e!

+ Love does not give gifts based on performance :)